Cateva ore in Livorno

TIPĂREȘTE

Dupa prima mea iesire incununata de succes la Pisa,(vezi impresii) m-am hotarat ca nu trebuie sa ma opresc aici. Italia este mult mai mare. Asa ca am pus ochii pe Livorno. Dar omul realist din mine stia ca este un pic cam prea mare aventura asta pentru a o parcurge singura si fara peripetii. Asa ca intr-o doara am intrebat-o pe Rina: “Rina nu vrei sa vii cu mine saptamana asta la Livorno sa-mi arati portul? ”

Nu ma asteptam la un accept. Chiar m-am bucurat eu cand a acceptat mai ales pentru faptul ca saraca femeie, de cand si-a pierdut sotul si apoi un copil, nu prea mai iese din casa decat sa cumpere o paine si un kg de fructe. Deci zis si facut…. Am ajuns dupa 20 de minute de mers cu autobuzul la Livorno prin cateva satucuri cu casute cochete si multi... multi oleandri infloriti pe marginea drumului.

Am coborat in Piata Republicii. Va este clar ca traducerea acestei denumiri si a altora care vor mai urma imi apartine deci este foarte libera. Ce este Piata Republicii? Un scuar foarte mare in care se afla 2 statui principale: a lui Leopold al II-lea si a lui Ferdinand al III-lea care au facut istorie prin Italia secolului al IX-lea. In aceasta piata au loc tot felul de concerte iar iarna se transforma in patinoar.

Am pornit impreuna cu Rina la pas usor catre port. Am intrat pe Via Grande – si fara sa fiti doctori in limba italiana va dati seama ca inseamna Strada Mare. De ce-i spune Mare? -nu stiu. Nu-i lunga, nu-i lata…. Cald… Foarte cald afara.

De o parte si de alta a strazii - blocuri de locuinte si birouri... nu foarte noi. Cam din anii 50-60 dar care arata foarte bine. La parterul lor se afla un gang lung cat strada pe sub care se afla trotuarul deci pe sub care se circula. Este ceva gen Sugalete-le nostru din Bistrita dar la alte dimensiuni. Aici - destul de racoare, neasteptat de racoare. De o parte si de alta, la parterul acelor blocuri = palazze se afla multe, multe magazine. De tot felul. Dar mai ales din acelea in care cand intri cauti marfa prin toate colturile. O gasesti in sfarsit sub niste proiectoare inghesuite intr-un colt. Marfa inseamna de fapt 3 sutiene, 5 perechi de slipi si 8 camasi de dama. Dar sunt de firma si toate valoreaza impreuna cam 100.000 de euro si asta este pretul cu reducere. Din magazine razbate muzica care te imbie sa intri dar mai ales razbate frigul…... Toate au aer conditioant. Destule magazine – inchise. Este vacanta toata luna august si pentru toata lumea in Italia. Mergeam povestind cu Rina si tragand din cand cu ochiul la vitrinele magazinelor. Ma opream acolo unde scria mare: SALDI=REDUCERI. Dar porneam repede mai departe. Nu am sa inteleg niciodata ce fel de papuci sunt cei care costa cu reducere de 50% - 279 euro. Poate cel care i-a facut imi poate explica. E clar ca sunt destinati persoanelor cu alt nivel de venituri decat sunt eu obisnuita.

Deci, mai povestind cu Rina, mai uitandu-ma pe la vitrine am ajuns cam pe la jumatatea strazii. Aici, intr-o piata nu foarte mare, se afla Domul din Livorno. Este catedrala catolicilor din Livorno, construita pe la sfarsitul sec al XVI- lea. Pe din afara destul de frumoasa. Cupola mare. Trepte din marmura in fata, trepte pe toata lungimea fatadei si pe care stateau destui. Si nu cred ca toti erau turisti. Ba chiar cred ca cativa, intr-un colt, care faceau galagie si erau imbracati ele cu fuste lungi si inflorate, ei cu palarii si mustata si aveau in jur o gramada de copii mici si murdari erau veniti acolo cu alte ganduri si... mai mult... erau veniti de pe meleagurile mele natale. Erau tigani romani. Mi-au placut coloanele de marmura din fata Domului. Dar mi s-a parut destul de simplu. Asta din cauza ca tot timpul si la toate eu fac comparatie cu ceea ca stiu si am vazut in tara. Nu am putut intra pentru simplul fapt ca era inchis. Cladirea a fost distrusa in mare parte in bombardamentele celui de-al doilea razboi mondial si refacuta in anii de dupa. Una peste alta - frumos Domul din Livorno.

Vis a vis de el - Mc Donalds. Dar unul nu cu galben si cu rosu ca in tara ci cu galben si cu negru. M-am mirat si am ramas asa pentru ca am trecut mai departe.

Si am mers inca vreo 15 minute (in total cam 25 de minute dintr-un capat in altul al strazii mari) si am ajuns…. Unde? Intr-o intersectie mare. In dreapta am zarit de fapt am vazut - pentru ca era mare cat un bloc cu 3 etaje - un grup statuar (remarcati va rog limbajul f elevat pe care il folosesc) care se numeste Monumento dei Quattro Mori - Cei 4 Mauri. Statuia alba a lui Ferdinando a fost realizata in Carrara, renumita pentru marmura ei, si adusa la Livorno pe mare, cu vaporul. Ulterior au fost daugati cei 4 mauri gigantici la baza statuiei. Ansamblul simbolizeaza puterea pe care o aveau italienii in perioada sec XVI- XVII asupra popoarelor din nordul Africii. Cert este ca nu uiti usor o statuie care pe soclul superior are un personaj masculin care tine in frau sau mai bine zis in lanturi alte 4 personaje de data asta aflate la baza soclului, deci mult mai jos, si care sunt mult mai mari decat personajul aflat la inaltime. Cei 4 mauri sunt legati cu lanturi si au niste chipuri atat de chinuite de durere incat in acea noapte chiar i-am visat. O alta poveste aparte legata de aceasta statuie este faptul ca in perioada celui de-al doilea razboi mondial, pentru a fi protejata de distrugerea bombardamentelor si de gandurile urate ale nemtilor, a fost adapostita / ascunsa in mai multe locatii secrete pentru ca in anii ' 50 sa fie refacuta si restaurata.

I-am lasat in dreapta pe cei 4 mauri si am traversat intersectia, care de fapt se numeste Piazza Micheli, mergand tot inainte. Am patruns pe un pod. Instantaneu m-a lovit-si nu exagerez- un miros de apa statuta si de peste stricat. Nu ati uitat - este vara, luna august, cea mai calda luna a verii in Toscana. Podul era construit peste un brat al marii daca pot spune asa. Pe acest brat erau “parcate” tot felul de barci, barcute, iahturi, pescadoare mici si cate si mai cate feluri de barci. Chiar si barci pneumatice. Nu va puteti inchipui duhoarea care era in acea zona…... Ufff…... Bine ca am trecut mai departe. Si nu dupa mult timp am ajuns langa o coloana de masini mici care nu mi-am dat seama la inceput ce asteapta. De fapt asteptau sa urce pe tragheto. Multa nebunie…. Soferii tipau… Lucratorii de pe nava urlau…. unii la altii ca si apucatii. Ne-am strecurat printre ei si am ajuns pe cheu. Nava era destul de rablagita, se vedeau multe locuri unde tabla era ruginita… Era alba si scria mare cu rosu pe ea ceva ce am uitat… era denumirea ei… si mai scria Portoferaio… asta era destinatia. Mergea pe insula Elba. De ce mi s-a parut asa de impunatoare? Poate pentru faptul ca daca mana mea ar fi fost cu 50 de cm mai lunga as fi putut sa o ating. Eram fff aproape de ea. Acesta a fost inca unul din momentele in care mi-as fi dorit fff mult sa fiti langa mine, pentru a vedea si voi ceea ce vad eu. Dar sunt sigura ca va veni si vremea aceea.

Nu a trecut mult si vasul a ridicat ancora chiar in fata mea si a plecat incet, incet si apoi din ce in ce mai repede. M-am asezat impreuna cu Rina pe niste pietre pe marginea digului. Batea vantul dinspre mare. Din cand in cand simteam mirosul sarat al marii… De cele mai multe ori simteam mirosul de la motoarele navelor care treceau prin zona aceea. Undeva in stanga mea era “parcata" o nava militara. Impunatoare si ea desi era toata vopsita in gri. Cred ca si militarii erau imbracati in gri…... Putin mai departe, dincolo de nava militara se afla o nava de croaziera norvegiana. Frumoasa, nimic de zis. Nu cred ca exista pe lumea asta nave de croaziera urate. Acesta a fost Potrul Mediceo - numit dupa cei care l-au "intemeiat" - renumita familie Medici.

In departare se zareau zidurile Fortezzei Vecchia, cu turnul vechi din sec al XI-lea. Poate voi ajunge vreodata si acolo.

Am stat pe dig cam o jumatate de ora dupa care am facut cale intoarsa. Din pacate a trebuit sa trecem iar peste acel pod unde duhoarea de apa statuta si peste stricat era de nesuportat. Si unde mai pui ca in acea zona, la capetele podului erau 3 cafe-baruri cu terasa si masute…. si chiar erau clienti… si mirosea asa de urat…. Am aflat ca prin secolul XVII a fost i incercare de transforma orasul Livorno intr-o a doua Venetie. A fosat inceputa construirea de canale cu apa din mare care sa faca legatura intre zonele orasului. Ar fi fost interesant daca planul ar fi fost dus pana la capat.

Dupa ce am trecut de podul cu miros urat am facut cale intoarsa dar pe partea cealalta a strazii Mari. Aici – alte magazine cu acelasi fel de produse si cu aceleasi preturi exagerate. Nu inteleg ce are un costum de baie care costa 80 de euro. La un moment data am "virat" la dreapta pe alta strada si dupa vreo 50 de m am ajuns in locul unde dimineata este piata de fructe. Acum nu era absolut nimic. Nici macar ceva tarabe. Persista numai un miros greu mai ales ca era foarte cald si o masina tocmai terminase de spalat pavajul pietei. Un miros umed de fructe alterate…. Cred ca o vreme asa voi tine minte Livorno – un oras cu mirosuri urate si puternice.

Una peste alta mie mi-au placut acele cateva ore. I-am multumit frumos Rinei la despartire pentru acestea dupa amiaza. Mi-a multumit si ea. Aveam sa aflu a doua zi cat de mult a insemnat pentru Rina aceasta iesire.

(PS: Unele poze sunt din anul urmator, cand am reusit sa merg cu familia.)

---

VIZUALIZĂRI: 6774 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI