Lefkimi, portița insulei Corfu

TIPĂREȘTE

Am numit-o portița insulei Corfu pentru că este un orășel micuț din sudul paradisului corfiot, care are, la aproape 5 km kilometri spre țărm un port modest, Melikia, fără nimic interesant prin apropiere dar care este cunoscut de mulți turiști ce preferă varianta traversării celor aproximativ 40 km de ape albastre ale Mării Ionice în defavoarea drumului mai lung (și mai scump) spre Corfu Town. Am pus piciorul pe insulă în portul orașului Lefkimi dintr-o întâmplare - era primul ferry care pleca spre insulă și nu am dorit să așteptăm aproape o oră pe cel spre Kerkira.

Am coborât de pe vas într-un loc ce părea pustiu, doar clădirea administrației și o mică terasă erau tot ce am văzut la venire. Când am părăsit insula, așa cum v-am povestit, din cauza mării puțin agitate, am preferat să trecem pe continent tot de la Lefkimi și atunci am găsit un chioșc cu oferte de croaziere și câteva hărți turistice ale insulei, situat lângă geamul casei de bilete.

Orașul Lefkimi l-am străbătut fără oprire atunci când am poposit pe insulă dar am petrecut ceva timp la plecare. Am dorit să aflăm mai multe despre el, despre oameni, locuri, casele vechi și arhitectura lor.

Situată în zonă de câmpie, mica localitate ce numără doar puțin peste 4500 de locuitori este împărțită în două de un râu - unul din cele patru ce străbat insula - numit tot Lefkimi și care dă totuși personalitate așezării. Este parțial navigabil, micile vase le-am văzut de aproape. În jurul orășelului - al doilea după Kerkira - sunt întinse livezi de "copaci ai hranei și luminii", unii atât de groși și găunoși încât te miri cum trăiesc sute de ani, de asemeni sunt multe plantații de viță de vie, cele care dau în toamnă "vinul cu parfum de floare" cum zicea Tucidide și sunt grădinile unde oamenii își cultivă cele necesare în gospodărie.

Sub localitatea de astăzi dar și în împrejurimi, arheologii au descoperit urmele unei așezări umane din neolitic care a avut continuitate de-a lungul timpului, se pare destul de înfloritoare în Evul Mediu. Tot aici s-a dat lupta dintre locuitorii insulei și corintieni în anul 435 - 434 î. H. când corfioții au fost victorioși dar n-au obținut independența decât două secole mai apoi, o bătălie ce avea să confirme teoria sau cum este cunoscută, " capcana lui Tucidide'.

În sec. XIII, în apropiere de Lefkimi locuitorii au început să scoată sare de masă și să facă comerț cu aceasta, activitate înfloritoare un timp destul de lung. În apropiere de oraș este lacul Korission, unul din cele două lacuri de pe insulă, renumit pentru multele specii de păsări care vin aici și petrec câteva luni pe an, spectaculos fiind flamingo și unde, pe vreme bună ornitologi profesioniști și amatori vin să urmărească viața acestora.

Am colindat puțin prin oraș pentru a ne face o idee despre loc și ofertele lui. Este, la prima vedere, un loc mai conservator, locuitorii lui au dorit probabil să-și păstreze identitatea din moment ce încă se mai întâlnesc bătrâni îmbrăcați tradițional. Străzile sunt înguste și cam toate pietruite, casele înalte cu arhitectură variată, după multele nații ce s-au perindat pe aici; cele mai multe clădiri sunt neîngrijite la exterior ceea ce face orașul mai puțin atrăgător. Dar se zice că în ultimii ani localitatea a început să se "vândă" turismului, asemeni stațiunilor din jur, așa că în câțiva ani probabil se va transforma.

Orașul are încă multe biserici funcționale pe lângă cele lăsate în paragină, din păcate toate închise în orele petrecute de noi aici. În exterior nu par foarte interesante din punct de vedere arhitectonic, poate că în interior au ceva de spus pentru cei ce reușesc să le calce pragul.

Intrând în oraș prin strada Ano Lefkimmis, pe aproape de magazinul Lidl, am ajuns într-o zonă unde am poposit puțin deoarece văzusem mai multe biserici, cea a Sf. Spiridon (sunt două biserici cu același hram, Sf. Spiridon) și cea a Sf. Anergiri fiind cele mai apropiate. Le-am dat ocol și atât, erau închise. Mergând înainte pe aceeași stradă, am întâlnit o sucursală - singura - a băncii naționale a Greciei alături de biserica Sf Teodoroi la care am remarcat clopotnița puțin deosebită.

Strada Ano Lefkimmis duce la râu, exact la pod unde sunt multe taverne și cafenele, care atunci, după ora 10,30 se pregăteau să primească clienții. Încă, la ora ceea, în fața multor magazine închise era marfă lăsată de distribuitori, la fel de câte o clanță era pâine sau o sacoșă cu legume. Și când mă gândesc că vecinului meu iau furat sacul curat pus în tomberon, înțeleg că tradiția este mereu cea care conduce civilizații, a noastră e mai balcanică. Tot acolo, pe partea dreaptă a podului în aval, este secția de poliție pe care am descoperit-o întâmplator, câteva mașini staționau alături. De aici a venit un polițist la ferry și a urmărit urcarea mașinilor pe vas după listele date de casier dar și pe cele care au coborât.

Neavând ce să facem mai mult în oraș, am mers să vedem una din plaje, Buca. Este locul unde râul se varsă în mare la o foarte mică distanță. Numele îi vine de la bocca, gură în italiană iar numele i-a fost dat de venețienii care au ocupat insula. Plaja este destul de mare, lată, cu nisip destul de bun cât am putut constata atunci când o ploaie ce semăna a mocănească ne-a trimis spre mașini, pe noi și pe alții veniți tot așa, în așteptarea orei de plecare spre continent. Pe plajă este o terasă mare, cu dotările corespunzătoare, cu loc de joacă pentru copii dar este și suficient spațiu pentru stat pe prosop. Sunt și ceva pomi unde te poți retrage la umbră. În partea opusă terasei este chiar gura de vărsare a râului, unde sunt ancorate bărcuțele localnicilor, nu foarte ingrijite. Prețuri la terasă nu am putut afla, ușile erau închise deși în interior se auzeau voci iar afară erau câteva mese aranjate. Să fi fost anaf-ul lor pe acolo?!

Cum de apă venită din cer nu prea aveam nevoie, am luat calea portului, după necesara chibzuință a nord/ sud căci în zonă indicatoarele sunt mai scumpe vederii.

Cât am stat în mașină în port, am cautat pe net informații despre Lefkimi și așa am aflat că aici în august este un festival numit "Barcarola", cu multe concerte susținute de filarmonica locală a cărei clădire am văzut-o în plimbarea noastră, tot din exterior și de unde se auzeau instrumentele celor ce repetau. Dacă vă nimeriți într-una din serile festivalului acolo, nu pierdeți spectacolul de pe râu, când bărcuțe mici împodobite cu multe beculețe duc cântaretii dintr-o parte în alta a orasului (am văzut în Lefkada un astfel de spectacol). Tot așa și de 15 august se serbează "panighyri", Adormirea Maicii Domnului.

Ca o impresie pe care ne-am făcut-o, Lefkimi este o locație de tranzit în care se poate petrece o noapte de nevoie, este săracă în locuri de vizitat și nici nu se prea înghesuie administrația locală să facă ceva în acest sens, cu atât mai mult cu cât vecina Kavos, stațiunea englezilor și turiștilor din țările nordice, arată o față deloc plăcută a turismului european și în nici un caz a turistului român care, comparat cu cei dinainte, arată foarte civilizat.

---

VIZUALIZĂRI: 5954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI