ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.02.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un loc superb în Alpii elvețieni, Lauterbrunnen

TIPĂREȘTE

Profitând de prognoza favorabilă a treia zi a șederii noastre la Basel am rezervat-o pentru vizitarea unor obiective din munții Alpii Bernezi situați în sudul cantonului Berna. Am ales pentru început localitatea Lauterbrunnen aflată pe una dintre cele mai impresionante și frumoase văi din munții Alpi. Este o localitate cu rang de municipiu format din mai multe sate turistice, deosebit de frecventate de turiști atât vara cât și iarna.

Deși am plecat devreme din Basel, autostrada a fost foarte aglomerată până în Berna, cu multe încetiniri de viteză din cauza ieșirilor spre localitățile limitrofe. Înainte de orașul Thun am părăsit autostrada și o bună bucată de drum am mers paralel cu lacul Thunersee sau cu linia de cale ferată, într-un decor magnific.

Înainte de cunoscuta stațiune turistică Interlaken am făcut la dreapta și pe o șosea impecabilă, după încă vreo 12 km, am ajuns în Lauterbrunnen.

Am tras mașina în parcarea cu plată aflată la ieșirea din sat și când am coborât am rămas fără cuvinte; pe partea cealaltă a șoselei un șuvoi de apă imens se prăvălea cu un zgomot puternic pe lângă un perete stâncos. Din cauza ceții, care acoperea partea de sus a stâncii, apa părea că vine din ceruri.

Mi-am dat seama că aceasta este cascada principală din Lauterbrunnen, am scos harta și într-adevăr aveam în față Cascada Staubbach, căreia poetul german Goethe i-a închinat poemul "Cântecul spiritelor deasupra apelor".

Era prima cascadă pe care o întâlneam, din cele 72 câte sunt pe Valea Lauterbrunnen ,și datorită acestui fapt localitatea mai este cunoscută și ca Valea Cascadelor. Staubbach este cea mai mare din Lauterbrunnen și cu cei 300 de metri înălțimea de cădere a apei una din cele mai înalte din Europa. O ală cascadă cunoscută aici, a doua ca înălțime de cădere a apei (200 de metri), Trümmelbach, se află în amonte de Lauterbrunnen și are un debit impresionant (în jur de 20.000 de litri pe secundă).

Situat între pereți stâncoși și vârfuri de munți, satul Lauterbrunnen impresionează prin construcțiile specifice zonei alpine, prin curățenie și prin mulțimea de poienițe de un verde ireal de frumos.

Este un excelent punct de plecare pentru numeroase drumeții în Regiunea Jungfrau, declarată de UNESCO ca parte a patrimoniului mondial. O rețea de trenuri bine organizată asigură legătura cu localitățile din jur, unele linii de cale ferată trecând prin tuneluri de diferite lungimi (cel mai lung are vreo 7 km).

În apropierea vârfurilor muntoase se poate ajunge și cu telecabina (am văzut una care urca chiar prin fața cascadei Staubbach) sau cu mountain train.

Acesta din urmă ajunge în stațiunea Wengen, alt sat din regiunea Lauterbrunnen, iar de aici, pe o linie de cale ferată cu cremalieră (Jungfraubahn) în Jungfraujoch, șaua dintre munții Mönch (Călugărul) și Jungfrau (Fecioara), printre cei mai cunoscuți din Alpii Bernezi. Stația de tren de la capătul acestei linii de cale ferată este cea mai înaltă din Europa (3454), de aceea este numită de către turiști Acoperișul Europei.

Deasemenea, Lauterbrunnen este și locul preferat pentru amatorii de mountainbiking . În periplul nostru prin zona Alpilor Bernezi am întâlnit foarte mulți bicicliști de diferite vârste și echipați în frumoase costume roșii, albastre sau galbene. Un punct important de închiriere a unor astfel de echipamente se află în stațiunea turistică Interlaken.

În Lauterbrunnen sunt numeroase locuri de cazare (pensiuni și hoteluri), dar și un frumos camping (Camping Jungfrau), pe care l-am vizitat și ne-a plăcut foarte mult. În apropiere de camping, pe lângă primărie, există un traseu montan spre Wengwald cu imagini de vis asupra întregii văi și care poate fi parcurs în maxim 2 ore.

La nici 10 km, în partea de sud a regiunii, mergând pe o șosea străjuită de stânci înalte, se află o mică stațiune montană Murren, de unde se pot face numeroase drumeții montane, iar cu o telecabină se poate ajunge pe Vârful Schilthorn, locul unde s-au filmat unele episoade ale serialului cu James Bond.

De-a lungul drumului de la Lauterbrunnen la Murren am făcut numeroase opriri, am admirat și filmat numeroase cascade (printre ele și Trümmelbach) ce-și prăvălesc apele în vale din vîrful unor pereți stâncoși.

În apropiere de Murren ne-am întors și la ieșirea din Lauterbrunnen (pe șoseaua ce duce la Interlaken) am făcut stânga spre satul turistic ISenfluh, locul de unde se pot face drumeții către masivul muntos Lobhorn și se pot admira minunatele peisaje ale văii Lauterbrunnen. Accesul spre satul situat la 5-6 km de Lauterbrunnen se face printr-un tunel spirală, săpat în stâncă, în care nu au loc să treacă două mașini una pe lângă alta.

Neiluminat și destul de îngust ne-a cam speriat un pic (mai mult pe tovarășii mei de drum) și ne rugam în gând să nu ne mai întâlnim cu o altă mașină, deși din loc în loc erau niște locuri de refugiu.

Am fost norocoși și nu ne-am întâlnit cu nicio mașină la trecerea prin tunel, însă la ieșire am avut parte de o surpriză total neplăcută, o ceață densă care ne-a împiedicat să vedem ceva la mai mult de 5 metri.

Pe un drum îngust și fără parapeți am urcat către sat și am prins din urmă o altă mașină. Am mers o perioadă în urma ei, de data asta mai degajați, după care s-a oprit în dreptul unei căsuțe pe un deal, iar noi am continuat în ideea să găsim un loc de întoarcere.

Am mai mers câteva sute de metri, am ajuns la intrarea în sat și într-un loc mai larg, situat în fața unei pensiuni, am întors. Din cauza ceții și a drumului pe care venisem, nu prea ne mai ardea de vizită. Totuși am făcut câțiva pași prin sat, am admirat câteva căsuțe și pensiuni alpine, apoi ne-am urcat în mașină și am început „marea coborîre”.

De data asta norocul ne-a ocolit și pe la jumătatea tunelului am zărit farurile unei mașini care urca. Din mers am învățat că dacă se întâlnesc două mașini în tunel, cel mai aproape de locul de refugiu trebuie să tragă pe dreapta. Eu am fost cel care a făcut asta în acest tunel al groazei și pe care, sincer vă spun, n-aș vrea să-l mai parcurg vreodată.

Odată cu coborârea în șoseaua principală am încheiat o primă etapă de plimbare prin Alpii elvețieni. A fost o plimbare deosebit de frumoasă, într-o regiune muntoasă de vis, pe care am trecut-o în topul favoritele mele turistice.

Vacanțe cât mai frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 04.02.15 20:34:48
Validat / Publicat: 04.02.15 23:39:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ELVEȚIA.

VIZUALIZĂRI: 9539 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Șoseaua spre satul turistic Murren, aflat la nici 10 km de satul Lauterbrunnen, Alpii Bernezi, Elveția.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 74200 PMA (din 59 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

vega06
[04.02.15 23:50:54]
»

Am cinstea acordarii primului vot. Dom' Traian, ce sa zic... Superb review-ul, superba zona, superbe pozele.

Si iete ca au si altii drumuri fara parapeti, sa nu se mai planga lumea carcotasa de Transalpina . De fapt si tunelul ala sapat in stanca, aduce cu tunelul nostru de la Balea Lac, de pe Transfagarasan (ingust si neiluminat).

E de bine. Deduc ca avem o tara ca "afara". Si nu oricare "afara"... Ca-n Elvetia

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 00:28:36]
»

@vega06 - Mulțam fain!

tunelul nostru de la Balea Lac, de pe Transfagarasan (ingust si neiluminat).

Cel prin care se urcă în satul Isenfluh din Elveția este mult mai îngust. Satul fiind cocoțat pe o stâncă, la peste 1000 de metri altitudine, probabil că nu au avut spațiu să sape un tunel mai larg.

Din cauza ceții (și a fricii) nu am văzut prea multe în jurul traseului.

vega06
[05.02.15 00:41:38]
»

@traian. leuca -

Hai dom' Traian, imi distrugi toata argumentatia pe care cu efort am construit-o. Vroiam sa ne "simtem" si noi bine ca avem o tara ca afara si cand colo... Nu ma asteptam sa stii. M-ai facut sa ma simt ca un copil caruia tocmai i-a fost luata prajitura din fata . Pai e frumos ? Da lasa ca poate te-ai inselat... Eu sper. Poate o sa ajung si eu o data si-o data acolo si fac masuratorile de rigoare... Pentru ca asa cum se stie, speranta moare ultima .

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 00:49:10]
»

@vega06 - Păi, am lăsat-o p'aia cu parapeții lipsă.

vega06
[05.02.15 00:51:49]
»

@traian. leuca -

Aaa... Deci avem o semi-tara ca afara . De fapt trei sferturi, ca ramane si chestia cu neiluminatul tunelului...

Pana fac masuratori, pot sa traiesc (doar) cu asta

Michaell
[05.02.15 07:57:25]
»

@traian. leuca - Foarte frumoasa descriere a acelor locuri mirifice. Am vizitat zona Thun/Lauterbrunn si localitatea Mürren prin anii 90 si imi amintesc ce fascinat am fost. In ultimii ani nu am mai mers din cauza aglomeratiei, am preferat sudul. In P04 se vede in spate bus-urile aliniate care aduc turistii. La fel si in Interlaken. Ai impresia ca s-a mutat India acolo...

Mult mi-a placut si virful Schilthorn, mai exact restaurantul Piz Gloria, care pe atunci se invirtea - nu stiu cum este acuma.

Daca imi permiti sa dau un mic sfat in privinta circulatiei in locuri montane cu curbe foarte inguste. Am putut observa ca se obijnuieste avertizarea prin claxon ptr. cei care ar putea sa apara dupa curba pe banda ta, strada fiind atit de ingusta.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 10:20:24]
»

@Michaell - Mulțumesc pentru vizită apreciere și sfat.

Restaurantul Piz Gloria din Murren se învârte și acum, din câte am citit pe un pliant turistic, însă eu nu am ajuns până la el.

În tunelul din Isenfluh, nefiind iluminat, semnalizarea apariției unui vehicul din față se făcea automat prin farurile aprinse.

alinaro
[05.02.15 11:08:45]
»

@traian. leuca - Ce locuri frumoase! Imi plac la nebunie casele cu atatea flori la feresti, iar cimitirul ala... chiar ca parca e parc! Oare o sa vad eu vreodata cimitirul de la mine de la tara asa?

P. S. Si pe aici se practica chestia cu claxonatul prin zone de genul asta.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 11:41:13]
»

@alinaro - Mulțumesc pentru vizită! Într-adevăr un cimitir curat și îngrijit, însă în 2012 am vizitat unul mult mai frumos în Cerklje na Gorenjskem, o localitate aflată la 20 de km de Liubliana, Slovenia. Un adevărat muzeu în aer liber. Câteva poze se pot vedea (aici).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
puiutea
[05.02.15 14:29:56]
»

Excelent review-ul, superbe pozele! Cât despre țară... mă abțin (din invidie!) Avem și noi o semi-Elveție (cum spune colegul VEGA06), dar nu știm să o punem în valoare! Oricum zona Alpilor, a Dolomiților e superbă!

Toate cele bune!

claudiu 71
[05.02.15 16:00:16]
»

@traian. leuca -

Prietene, iubitor al peisajelor si minunatiilor montane este dupa Dolomiti zona montana care este ceva "außergewönlich"sa-i spunem nu din lumea asta pentru mine, nu ma refer la Austria pentru ca nu am cum sa nu fiu partinitor

Tinutul dintre lacuri (Interlaken) l-am parcurs si eu si din localitate am luat un tren cu cremaliera care facea un semicerc prin traseul creat si urca in 10 minute pana pe Harder kulm la cca. 1400 mt. de unde se deschidea, cu toate ca inaltimea nu spune mare lucru una dintre cele mai frumoase panorame de la o platforma suspendata vazute, asupra Fecioarei, Calugarului si a lacurilor Thun, si Briezenssee (sper ca am scris corect).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 16:29:17]
»

@puiutea - Mulțumesc pentru vizită!

În Dolomiți încă nu am ajuns și nici anul acesta nu cred că am să pot (am rezervări la alte obiective).

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 16:41:55]
»

@claudiu 71 - Mulțumesc pentru vizită!

Într-adevăr, zona Alpilor Bernezi este una de excepție. Din păcate nu am avut timpul necesar să vizitez prea multe locuri. Sper ca la anul să vizitez și eu Dolomiții.

marius gaudi*
[05.02.15 17:33:03]
»

Mi-ai adus aminte de acest colt de rai, am fost si eu in cimitirul de acolo.

Am observat, uitandu-ne pe cruci, ca majoritatea locatarilor erau trecuti de 80 de ani. Oare de ce?

Cred ca ai ratat cascadele din interiorul muntelui, pacat. Ele au fost principalul nostru obiectiv din zona, sunt impresionante.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[05.02.15 19:14:55]
»

@marius gaudi - Mulțumesc pentru vizită! Așa cum am zis mai sus, am ratat multe obiective în zonă din cauza timpului avut la dispoziție.

am fost si eu in cimitirul de acolo.

Mi-ar face o deosebită plăcere să-ți citesc impresiile despre obiectivele vizitate în Lauterbrunnen. Deși este un loc deosebit de frumos, are un singur review de călătorie, celălalt fiind un documentar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Michaell
[06.02.15 08:30:27]
»

@marius gaudi - Am observat, uitandu-ne pe cruci, ca majoritatea locatarilor erau trecuti de 80 de ani. Oare de ce?

Atingerea unei asemenea virste cu siguranta ca nu are deaface doar cu ceea la ce cred eu ca faci tu referire, deci o viata mai buna (decit in Romania), fara grija zilei de maine, etc.

Este poate de necrezut si greu de inchipuit dar multi cetateni elvetieni, pina nu demult si poate chiar si in ziua de azi, n-au prea profitat de bunastarea si bogatia acestei tari. Multi oameni au purtat si poarta o viata foarte simpla si grea. In orase mai putin in schimb cu atit mai mult pe sate si in gospodariile din munti. Stiu de cazul unui sat care pina cu citiva ani in urma nici curent electric nu avea. Doar in urma cu 2-3 ani a fost introdus - nu de autoritati - ci de ajutoare voluntare bisericesti din mai multe tari occidentale dintre care a facut parte o cunostinta a sotiei. Asa am aflat de aceasta situatie. As putea sa-ti mai povestesc lungi si multe despre viata oamenilor de acolo, mai ales a celor din sud, de sub alpi. In ziua de azi traiesc umpic mai bine dar pina nu demult plecau din satele lor in Italia de nord (Piemont) si mai jos, la curatat de cosuri / hornuri. Cei mai multi se intorceau cu cancer ale cailor respiratorii...

In CH veniturile sunt mari in centrele industriale / bancare. Zona Basel este renumuita ptr. firmele chimice iar partea Zürich-ului ptr. banci. Centrul Elvetiei o duce cam mijlociu, datorita turismului. Partea franceza din vest mai putin iar sudul are multi milionari dar la urma urmei Kanton-ul tot nu generaza destule incasari ca sa stea pe propriile picioare.

Deci nu e chiar totul atit de roz precum pare...

@ T. Leuca, te rog sa-mi scuzi aceasta mica interventie. Este bineinteles review-ul tau si n-am vrut sa deranjez in tr-un fel sau altul.

Un weekend fain va doresc.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[06.02.15 09:55:02]
»

@Michaell - Nu trebuie să-ți ceri scuze, orice completarela acest review (sau la altele) este binevenită.

Deci nu e chiar totul atit de roz precum pare...

Subscriu la această constatare. Și eu am observat (aflat) unele lucruri la care nu mă așteptam într-o țară bogată ca Elveția.

Dan&Ema
[06.02.15 16:04:36]
»

Elvetia e prima tara din strainezia pe care am vizitat-o si de care m-am indragostit. Deh! Prima iubire! Plus muntii - eterne mea iubire.

Iti multumesc pt acest review superb in care am avut placerea sa citesc despre mari varfuri europene si daca iti maispun ca citesc intr-o parcare pe drumul de intoarcere din zona Brasov catre casa ma bucur ca m-ai tinut inca putin in loc cu o vizita... la munte.

EXCELENT

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
marius gaudi*
[06.02.15 17:23:26]
»

@Michaell -

Sunt sigur ca ai dreptate, cred ca viata nu a fost tocmai roz pentru elvetieni. Muntele, clima, si-au pus amprenta.

Dar eu m-am referit in primul rand la aerul curat, la hrana naturala si... in ultimul rand... si la lipsa stresului.

Munca fizica te mentine in forma. Numai sa nu dea pe afara)))).

marius gaudi*
[06.02.15 17:29:23]
»

@traian. leuca -

Am scris cateva articole despre Elvetia, iar intr-unul m-am referit in principal la cascadele Trummelbach.

Am pus si poze, m-au impresionat maxim. Daca ma citeai...)))).

Ne-am plimbat si noi, timp de o ora prin Lauterbrunnen, am respirat cu nesat aerul curat si am admirat casutele desprinse parca din povesti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[06.02.15 19:32:47]
»

@Dan&Ema-Mulțumesc pentru vizită și mă bucur că ți-a plăcut review-ul meu!

@marius gaudi-

Daca ma citeai...)))).

Eu am descoperit site-ul AFA în 2013, iar articolele mai vechi, din lipsă de timp, le citesc numai atunci când caut o anumită rubrică. Din Elveția am căutat doar rubricile referitoare la Basel și Lauterbrunnen

Ți-am citit review-ul despre Basel în toamnă (l-am și votat), iar acum l-am citit și pe cel cu cascadele Trummelbach. Urmează să le citesc și pe celelate care au legătură cu Elveția, mai ales că vreau să mai scriu despre câteva obiective turistice din această frumoasă țară (inclusiv Luzern unde ai fost și tu).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Michaell
[06.02.15 20:41:01]
»

@traian. leuca - Daca tu vei scrie un review despre Luzern, eu am sa atasez, bineinteles cu voie ta, citeva poze reusite (cred eu) pe care le-am facut toamna trecuta in acest oras superb pe care nu ma lasa inima sa nu-l vizitez de fiecare data ce ma aflu in zona.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[06.02.15 21:13:53]
»

@Michaell - Cu mare plăcere, mai ales că ale mele sunt poze de amator făcute cu telefonul.

Când va veni timpul să scriu acel review, o să te contactez pentru unele detalii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, claudiu 71, Dan&Ema, marius gaudi*, Michaell
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lauterbrunnen şi împrejurimile:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055884838104248 sec
    ecranul dvs: 1 x 1