Knossos - Lassithi - Lassithi Plateau

TIPĂREȘTE

Acesta este pe scurt itinerariul nostru din cea de-a doua zi rezervată pentru excursii opționale cu plecare din Hersonissos. În cele ce urmează, voi da câteva amănunte.

Preluați din fața hotelului Golden Beach care ne-a găzduit în Hersonissos, după câteva opriri pentru preluarea altor turiști cazați la alte hoteluri, am pornit întins către Heraklion. Nu intenționam vizitarea orașului, ci doar a Palatului Knossos, cel mai renumit și cel mai atractiv obiectiv din Creta.

Palatul Knossos - Palatul regelui Minos, centru al civilizației minoice, se află la 5 km sud de Heraklion. Autocarul ne-a lăsat într-o mare parcare din apropiere, apoi împreună cu ghidul - Nectarios, bun cunoscător al limbilor engleză, franceză și germană - ne-am îndreptat spre intrare. Contrar așteptărilor, la casa de bilete nu era aglomerație. Am achitat fiecare câte 15 euro și ne-am primit biletul împreună cu un pliant ilustrat cu schema sitului arheologic, precum și cu câteva informații (în engleză și în greacă).

N-am să intru în amănunte privind istoria marelui palat și nici n-am să amintesc legendele legate de acesta. Știu că cei interesați, dacă nu le cunosc deja, le pot afla din surse mai documentate. Vreau să spun totuși că dacă vizitați Knossos și aveți șansa de a-l avea ca ghid pe Nectarios, nu veți scăpa așa de ușor. Nectarios este un tip care-și face meseria cu meticulozitate. Chiar dacă sudoarea îi curge șiroaie pe tâmple, el vă va plimba prin toate ruinele și vă va îndopa cu explicații și cu date istorice. Din când în când, atunci când crede el de cuviință, apelează la un album ilustrat pe care-l are în permanență asupra lui, în geanta de umăr și pe care îl deschide întotdeauna fix la imaginea de care are nevoie în prezentarea lui. Și să vă mai spun un amănunt. Pentru că în grupul în care am fost și noi erau vorbitori (mai bine zis înțelegători sau pricepători) de engleză sau de franceză, ne-a împărțit în două. În timp ce vorbea "englezilor" în engleză, îi trimitea pe "francezi" să privească și să fotografieze ceva, după care, pentru ei, relua expunerea în franceză. Desigur, asta a dus la o mai bună înțelegere a explicațiilor, dar și la un timp mai îndelungat petrecut acolo, printre ruine.

Potrivit legendei, în Knossos se afla labirintul regelui Minos, unde a fost închis minotaurul, copilul pe jumătate taur al soției sale Pasiphae. În realitate, rolul palatului nu era acela al unui palat în înțelesul de azi al cuvântului. Knossos s-a construit mai curând din rațiuni economice și administrative. Printre cele 1300 de încăperi ale palatului principal, în afară de camere sacre, au fost identificate și altele cu rol comercial. Existau băi pentru ritualuri religioase, dar și depozite de produse agricole, ateliere de prelucrare a fierului și de cioplit piatra. Am văzut vase uriașe de lut - pithi - în care se păstra grâul, uleiul, apa sau vinul. Am văzut conducte de alimentare cu apă, băi și canale de evacuare a apelor reziduale.

Întrarea în situl arheologic se face prin Poarta de Vest, dar vizitarea, mai ales dacă ești pe cont propriu, o poți face indiferent cum. Schema pe care o primești la intrare, dar și panourile informative care sunt amplasate peste tot, sunt de mare folos pentru orientare. Întinderea sitului arheologic este mare (20.000 m²), în cea mai mare parte expusă soarelui, de aceea - în afară de încălțămintea comodă - nu uitați apa și protecția solară! Spuneam că nu vreau să intru în amănunte și nici nu am s-o fac, dar nu pot trece mai departe fără a spune măcar ce mi-a plăcut la Knosos.

Mi-a plăcut "Curtea Centrală" din înălțimea căreia aveam o bună perspectivă în împrejurimi, "Apartamentele Regale" în care - chiar dacă nu poți intra - poți vedea și fotografia pereții decorați cu frumoase motive marine, dar și cu chipul reginei, "Sala Tronului" - încăperea cu un tron și un vas de piatră, decorată cu fresce cu grifoni, "Aleea Procesiunilor" și frescele cu grupuri de tineri care aduc ofrande. Și bineînțeles, mi-a plăcut "Poarta de Nord" - adevăratul simbol al Palatului Knossos. Reconstituită parțial, repictată, cu imaginea capturării taurului, Poarta de Nord este pata de culoare a sitului și prima imagine publicitară a acestuia.

În afară de toate acestea mi-a plăcut cum este organizat și amenajat situl arheologic de la Knossos. Alei, punți de lemn, săgeți indicatoare, panouri informative, ghid personal la serviciile căruia poți apela chiar de la intrare (nu cunosc detalii privind costurile) …

Cui îi datorăm descoperirea palatului minoic? Săpăturile au fost inițiate de Minos Kalokairinos în 1878 când Creta încă mai era sub ocupație otomană. Kalokairinos, un negustor localnic, a dezgropat o parte din ruinele de la Knossos, dar proprietarii turci ai terenului nu i-au permis continuarea săpăturilor. Abia după câștigarea autonomiei față de turci, pe la începutul sec. XX, Sir Arthur Evans - un arheolog englez (al cărui bust se poate vedea la Knossos), a continuat și a extins foarte mult zona de escavare și de cercetare. În paralel, Evans a inițiat și unele lucrări de reconstrucție. Folosirea betonului pentru reconstruirea coloanelor de lemn și pentru susținerea unor porțiuni de zid i-a atras critici aspre din partea specialiștilor.

Preț de câteva ore, împreună cu Nectarios, ghidul nostru, am călătorit în timp, în urmă cu 5000 de ani, în lumea de mit și legendă de la Knossos. Dacă nu ne-ar fi atras atenția, poate că treceam mai departe fără să observăm simbolurile minoice sculptate în piatră care sunt peste tot în palat: tauri, capete sau numai coarne de taur, securea cu două tăișuri…

Când ne-am terminat vizita, pe lângă Teatru - un teren ușor în pantă, pavat cu piatră și mărginit de un zid - o alee denumită pompos "Drumul Regal" ne-a condus afară din palat.

După vizita la Palatul Knossos, destul de lungă și destul de obositoare, primul popas pe traseu a fost la Mănăstirea Kera Kardiotissa. Drumul este foarte bun, asfaltat, dar în pantă și cu multe serpentine. Pentru cadrul spectaculos în care este așezată, dar și pentru importanța sa istorică și religioasă, Mănăstirea Kera Kardiotissa - de maici - este un atractiv obiectiv turistic pe drumul către Platoul Lassithi. Curtea sfântului lăcaș este mică, dar foarte bine îngrijită, mai multe plante în ghivece mari încercând să mai îndulcească asprimea zidurilor de piatră.

Biserica, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", construită din piatră, are două intrări. Lângă fiecare dintre acestea, pe câte o plăcuță de marmură, în mai multe limbi, este specificat faptul că în interior fotografiatul nu este permis. Cu toate că ghidul ne atenționase asupra acestui aspect, în biserică erau două măicuțe care vegheau cu strășnicie ca interdicția fotografierii să nu fie încălcată. În vârstă, dar energice, ele se plimbau printre vizitatori, iar celui care avea aparatul la vedere - chiar dacă nu schița gestul de a-l folosi - îi spuneau: "No photo".

Interiorul este slab iluminat, astfel încât picturile - vechi de peste șase secole - se deslușesc cu dificultate. Trecerea timpului și-a pus serios amprenta pe aceste valoroase lucrări, culorile fiind obosite, iar porțiunile în care pictura lipsește fiind destul de multe.

Cum spuneam, cele două măicuțe nu au decât rol de supraveghere. Tot ghidul nostru - Nectarios - a fost cel care ne-a informat că anul edificării bisericii nu este cunoscut, dar că se reține ca probabil intervalul 960-1200. Cu certitudine se cunoaște că prima atestare documentară datează din anul 1333. Ca evenimente notabile din istoria lăcașului a amintit faptul că icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria cu Pruncul (datând din sec. IX) a fost furată și dusă la Roma unde se află și acum. Abia după mai bine de 200 de ani s-a realizat o copie care este expusă în prezent în biserică, în locul originalului. De asemenea, important de reținut este și faptul că în timpul războaielor cu turcii, biserica a fost atacată și grav avariată.

Pentru a completa informațiile, trebuie să menționez că taxa de vizitate a sfântului lăcaș, de fapt o subscripție pentru întreținerea și renovarea mănăstirii, este de 2 euro/persoană.

După scurta vizită la Mănăstirea Kera Kardiotissa, continuam pe drumul în urcuș spre Platoul Lassithi. Platoul - cu o altitudine de 850 m deasupra nivelului mării, înconjurat de Munții Dikti (de peste 1100 m) - se află în partea estică a insulei, la 44 km de Agios Nikolaos. Este o zonă fertilă, renumită pentru culturile sale de cartofi și de grâu, dar și pentru roditoarele livezi de meri și de peri. De-a lungul șoselei sunt înșirate sate mici, tipic cretane (Tzermiado, Agios Giorgos, Psichro, Marmaketo, Agios Konstantinos, Avrakontes) și foarte multe mori de vânt. Nectarios, ghidul nostru, ne-a spus că această invenție a fost adusă pe insulă de venețieni în perioada lor de dominație și că sunt nu mai puțin de 1100 de astfel de mori pe întreg platoul. Pentru că nu le puteam număra, am crezut în spusele lui, dar sigur este că morile de vânt - multe acum nefuncționale - sunt simbolice pentru Platoul Lassithi. De altfel, foarte multe taverne și locuri de popas au în fața intrărilor câte o moară de vânt cu rol doar decorativ. Acolo unde am oprit noi pentru masă, la Seli Ampelou - Σελί Αμπέλου (altitudine de 890 m) - nu mai era nevoie de așa ceva pentru că dealurile din jur sunt împânzite cu reale relicve de mori de vânt. Pentru că era multă lume (aproape în același timp cu noi mai veniseră două autocare) și se aștepta cam mult aducerea comenzii, mi-am lăsat soțul la masă, iar eu am urcat puțin pe dealuri pentru o necesară ședință de fotografie.

Tot pe Platoul Lassithi am oprit în pitorescul sat Psichro pentru a vizita un atelier de ceramică tradițională. Meșterul artizan - Athanasakis Giorgos - ne aștepta la "Keramos" bucuros să facă demonstrația artei lui mai vechi de 8000 de ani. Atelierul era plin cu obiecte aflate în diverse stadii de execuție, iar el ne-a arătat cum dă lutului cele mai variate forme. Cana lui Pitagora, cea din care nu poți bea nimic dacă ești prea lacom, a fost în centrul atenției întregului grup. Fascinați de tot ceea ce ne-a arătat, am stat mai mult în atelier, pentru vizita în magazin rămânându-ne prea puțin timp. Am ales și am cumpărat și eu câte ceva pentru că mi-a plăcut cu adevărat arta meșterului grec Athanasakis Giorgos.

După popasul în sătucul Psichro și vizita la "Keramos", ne continuăm periplul spre piscul montan Dikti în care se găsește Dikti Cave - peștera unde se spune că s-ar fi născut Zeus - maimarele zeilor Olimpului.

Legendele spun că Zeus era cel mai mic dintre fiii lui Cronos şi ai Rheei. Pentru a-l scapa de furia tatălui său care - de teamă că va fi uzurpat - îşi înghiţea copiii de îndată ce se năşteau, Reea l-a ascuns pe Zeus în Creta. Îngrijit de două nimfe - Adrasteia şi Ida - hrănit cu lapte de capră, atunci când plângea, Zeus cel mititel era protejat de apărători care făceau mult zgomot pentru ca tatăl să nu-i audă plânsul și să afle astfel că trăiește.

Ajuns mare, cu ajutorul Geei şi al Metisei, Zeus a pus la cale detronarea propriului părinte. Silindu-l mai întâi să-şi verse copiii înghiţiţi, Zeus, avându-i aliați pe fraţii săi reîntorşi la viaţă, i-a declarat război lui Cronos. Conform legendei, lupta a durat zece ani şi s-a încheiat cu victoria lui Zeus care a devenit astfel stăpânul întregului Univers.

Chiar în momentul în care am aflat deznodământul poveștii, autocarul a oprit într-o mare parcare de lângă o terasă. Pentru a ajunge la peșteră trebuie urcat pe un drum de piatră. Urcușul nu este foarte greu mai ales dacă se face pe îndelete, dar cei care nu vor să facă acest efort, pot apela la măgărușii care așteaptă răbdători la umbra unor copaci.

Pe drumeagul construit în serpentină pentru a face urcușul mai ușor, în câteva minute am ajuns sus, la intrarea în peșteră. Am vizitat mai multe peșteri în viața mea, dar niciuna ca aceasta. Este mai curând o groapă uriașă, săpată aproape vertical spre străfundurile pământului. O scară cu balustradă solidă se bifurcă la un moment dat, astfel încât la coborâre se merge pe o parte, iar la urcare pe cealaltă. Totul este umed în jur, deci trebuie atenție la treptele care pe alocuri sunt abrupte și alunecoase. Încet, încet, mai coborând câteva trepte, mai admirând stalactitele și stalagmitele de diverse forme și dimensiuni, ajungem în cele din urmă în adâncul peșterii. Aici, picăturile de apă căzute din tavan au adunat în ani și ani de străduință suficientă apă încât să formeze un mic lac. Se spune că acesta este locul în care s-a născut Zeus. Ca o mică ofrandă sau din cine știe ce rațiuni, turiștii aruncă în apă câte un bănuț.

Poate că ar trebui să spun că a escalada scara din interiorul peșterii nu este la îndemâna oricui. Trebuie să ai o oarecare condiție fizică și să fii cât de cât sănătos. Nu spun asta pentru a înspăimânta pe cineva, ci numai pentru a atenționa. Doar văzând aleea în pantă și fără a bănui cum arată scara din peșteră, colegii noștri de călătorie au preferat tihna unei mese la cea mai apropiată terasă. Pentru că timpul alocat popasului se apropia de final și începuse să plouă ușurel, am coborât panta de la gura peșterii și până în parcare în mare grabă. Cu toate astea, plecarea ne-a fost întârziată din pricina a trei doamne cărora… nu li se adusese cafeaua. Oh, ce încet se mișcă grecii ăștia câteodată!

Și pentru că obișnuiesc să fac și astfel de mențiuni, adaug că intrarea la Dikti Cave - Peștera lui Zeus, a fost 6 euro/persoană. Pentru seniori - persoane cu vârsta de peste 65 de ani - 3 euro/persoană.

Mănăstirea "Panagia Vidiani" este situată la poalele muntelui Louloudaki, în apropiere de satul Kato Metohi din Platoul Lassithi. Deși nu era înscrisă ca obiectiv în programul nostru de vizite, pentru faptul că drumul de întoarcere trecea chiar pe lângă ea, am făcut și aici un scurt popas. Așezământul monahic, precum și biserica, nu sunt foarte vechi. Construită în sec. XIX (1856-1867), mănăstirea a fost incendiată de turci, dar a fost refăcută în perioada următoare. În prezent este lăcaș de călugări. Dacă nu ni s-ar fi spus asta, n-aș fi avut cum afla deoarece în tot timpul cât am rămas noi acolo, nu am întâlnit pe nimeni. Locul părea pustiu, deși era foarte bine îngrijit. Curățenie, flori și plante ornamentale în ghivece mari, o fântână sub imenșii chiparoși, bustul de marmură al unei înalte fețe bisericești, câteva bănci, dar și un mic muzeu de istorie naturală organizat în colaborare cu Universitatea din Creta, iată ce putem vedea în curtea Mănăstirii "Panagia Vidiani".

Biserica este robustă, construită din piatră și are intrarea cu ancadrament în relief. Altarul cu iconografia specifică bisericilor ortodoxe, este frumos modelat în lemn.

Am încercat să aflu de ce și "Vidiani" în denumirea sfântului lăcaș, dar tot ceea ce mi-a putut spune ghidul a fost că probabil numele provine de la "Vidon" - numele unei familii înstărite care a deținut cândva însemnate proprietăți pe Platoul Lassithi.

Cam acestea au fost plimbările și peripețiile noastre din cea de-a doua excursie opțională în Creta. A costat 32 euro/persoană și a durat - oficial - de la 7.55 până la 19.00.

---

VIZUALIZĂRI: 4271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI