Lanzarote - în umbra vulcanului

TIPĂREȘTE

Lanzarote este insula cea mai apropiată de Africa din arhipelagul Insulelor Canare, fapt ce îi influențează de asemenea și climatul, extrem de uscat și de arid. Fiind parte a Spaniei și implicit a Uniunii Europene, accesul se face doar pe bază de carte de identitate, fără formalități suplimentare. Din Spania continentală se zboară aprox. 2h, din Marea Britanie sau Irlanda aprox. 4h. Deși nu e aparent din cauza proiecției hărții, distanța de exemplu din Dublin sau Londra până în Lanzarote este mai mare decât cea din aceste orașe până la București.

Ca destinație de vacanță este din categoria celor populare (în sens de turism de masă) pentru britanici și irlandezi, cu hoteluri din toate categoriile. Vara sunt zeci de avioane zilnice din sau către aeroporturi din vestul Europei; șoselele de pe insulă sunt străbătute permanent de către autocare inscripționate cu numele unor agenții turistice arhicunoscute gen Tui, Thomson sau Neckermann.

Pe insulă sunt 3 stațiuni, toate situate pe coasta de sud-est: Costa Teguise, Puerto del Carmen și Playa Blanca. Toate au plaje cu nisip mai mici sau mai mari, nisip adus probabil din Africa. Majoritatea hotelurilor sunt însă resorturi închise, cu toate activitățile și distracțiile în interiorul gardului de incintă. Apa oceanului este relativ rece iar soarele arde foarte puternic în zilele fără nori. În general diminețile sunt cu cer acoperit iar spre prânz norii se duc iar soarele strălucește până la apus. Temperatura diurnă în timpul verii este de 25-27C, noaptea scade până la 18-20C. Iarna temperaturile sunt ceva mai mici, insula fiind o destinație turistică aproape tot timpul anului.

Nord-vestul insulei este acoperit cu rocă vulcanică depusă după o serie de erupții din secolele 18 și 19; peisajul pare uneori selenar din cauza lipsei de vegetație - însă mie acumulările de pietre negre cu margini drepte de pe marginea drumurilor mi s-au părut oarecum familiare, în sensul în care ceva similar a rezultat și în România după demolarea întreprinderilor comuniste, dar să nu divaghez. În prezent vulcanii de pe insulă sunt considerați stinși, fiind monitorizați însă permanent.

Din avion insula pare complet neagră; de jos se vede că e acoperită cu un strat de pietricele fine de origine vulcanică, cu excepția zonelor construite. Orice fel de plimbare în papuci sau sandale prin zone neamenajate este un chin, deși pantofii sunt de asemenea greu de suportat din cauza căldurii. Eu nu am ajuns la un compromis din acest punct de vedere, poate că nici nu există.

Noi am ajuns pe insulă cu una dintre agențiile mari, cu un program turistic standardizat – zbor charter, transferuri, cazare în regim all-inclusive la un resort din Playa Blanca, cu un cost total de aprox. 2500 de euro pentru o săptămână. Costurile ar fi fost oarecum similare dacă veneam pe cont propriu, din cauza biletelor de avion: în plin sezon chiar și Ryanair cere 400eur de persoană (dus-întors). Insula este în afara zonei de TVA a Uniunii Europene, prețurile fiind – cel puțin raportat la Irlanda – surprinzător de mici. Țigările și băutura – pentru cine practică astfel de sporturi – sunt extrem de ieftine, cred că mai ieftine decât le știam eu în România, gen 2-3 eur un pachet de țigări populare.

Ca parte a vacanței am mers într-una dintre excursiile opționale, anume în parcul național al vulcanilor, numit Timanfaya și având ca simbol un fel de drăcușor. Pe vârful unuia dintre vulcani a fost amenajat un restaurant unde mâncarea este preparată folosind energia geotermală – s-a săpat o groapă de câțiva metri iar căldura de la rocile vulcanice este direcționată prin fripturile sau legumele puse pe un grătar. Tot acolo în zonă se fac demonstrații legate de această căldură - s-a forat o coloană în rocă iar acolo se toarnă apă pentru distracția turiștilor, rezultatul fiind un fel de geyser, evident artificial.

Autocarul ne-a dus și la un fel de muzeu al satului din Lanzarote dar și la un tourist trap (zic eu): un magazin cu vinuri locale, din struguri crescuți în Lanzarote, ușă în ușă cu magazinul clasic cu suveniruri turistice fabricate în China.

Excursia a acoperit doar jumătatea sudică a insulei – nordul l-am lăsat pentru altă dată: acolo am înțeles că acolo ar fi de vizitat un club cu o piscină într-un crater sau niște caverne vulcanice frumos amenajate, altfel nu ceva ce vezi în fiecare zi. Problema cu aceste obiective este că sunt de tipul „pomul lăudat”; închirierea unei mașini pentru a le vedea pe toate pare fezabilă, însă alte câteva sute de oameni au sigur aceeași idee, în aceeași zi, la aceeași oră: parcările de lângă obiective sunt pline de la răsărit până la apus iar uneori se fac cozi de zeci de mașini pe șosele așteptând „să prindă loc”. Excursiile organizate au avantajul diverselor aranjamente care permit autocarelor să sară cozile, însă orarul este strâns, mergând până la alergarea turiștilor prin magazinele de suveniruri pentru a-i aduce înapoi la autocar. Cred sincer că există inclusiv o coordonare între agențiile turistice, gen „acum plec eu, apoi vii tu”.

Nu am ce recomandări să fac pentru o vacanță în Lanzarote, pornind din România: nu există zboruri directe și nici nu e acea destinație tropicală unde să te refugiezi și să nu auzi vorbindu-se românește pe toată durata vacanței. Sunt vizibil de mulți români care lucrează pe insulă în zona serviciilor, precum și turiști, în general rezidenți în Spania.

Concluzie – poate ne mai revedem, dar după ce explorez și restul de insule din arhipelag.

---

VIZUALIZĂRI: 5915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI