12 zile in Arco si zona lacului Garda

TIPĂREȘTE

Am fost plecati in perioada 24 octombrie-7 noiembrie in Italia, Arco, cu tatal sotului meu, participant la tunerul mondial de sah care se tine de ani buni in aceasta localitate.

In fata apartamentului aflat in Arcobella Residence unde am fost cazati se afla un raulet involburat iar in spatele acestuia se ridicau maiestuosi muntii Dolomiti, care in prima zi nu erau acoperiti decat foarte putin de zapada, pentru ca in a doua dimineata sa ofere peisaje de o rara frumusete, incarcati de zapada si usor in ceata. Sa te imbeti de fericire, nu alta! O adevarata hrana pentru suflet!

Lacul Garda este inconjurat de munti pe toate laturile si este aproape incredibil ce peisaje exista in aceasta zona, ceva absolut feeric, cum nici in cataloagele de turism nu vezi. De fapt, as putea spune ca daca nu ajungi sa vezi aceste pamanturi cu proprii ochi nu-ti poti nici macar imagina cu adevarat frumusetea lor!

Suntem in mijlocul muntilor Dolomiti, in zona lacului Garda, Trento, localitatea Arco, o zona din nordul Italiei populata de mii de ani, taramuri unde ai de vizitat cate ceva aproape la fiecare kilometru.

Am atatea sa va spun, incat imi este teama sa nu uit aspecte importante.

Desi la prima vedere diferentele din societate si de „modernism” nu exista, daca ajungi sa te uiti mai atent la tot ceea ce te inconjoara aici constati ca sunt discrepante mari cu ceea ce exista acasa. Acasa in Romania, desigur! Chiar daca sunt o patrioata convinsa imi pare rau ca nu este si la noi atata bun-simt ca aici, ca nu stim sa ne comportam cu copiii, pe cand aici sunt priviti cel putin ca niste semi-zei, ca nimanui nici macar nu-i trece prin minte sa arunce aiurea o hartie (dar e drept ca si cosurile de gunoi sunt din 15 in 15 metri), ca intri intr-un magazin si vanzatoarea iti zambeste pana cand iesi, chiar daca nu cumperi nimic… si lista poate continua.

Dar nu despre asta vreau sa va scriu.

Va voi scrie ce am vizitat pe aici si ce v-as recomanda sa vedeti, daca ajungeti pe aceste meleaguri unde a ice vizita, la fiecare pas.

Calatoria noastra a inceput, cu catel, cu purcel pe data de 24 octombrie. Cu autoturismul, cu socrii si fetita, pe langa toate bagajele pe care le-am luat cu noi, cu tot!

Bucuresti-Arco – 1650 km. Sau 23 de ore. Desigur, cu muuulte opriri (cam la fiecare 2 ore sau chiar si mai repede). O calatorie placuta, obositoare doar fiindca a durat atata, caci opririle dese ne-au ajutat sa nu ajungem extenuati. Am plecat de acasa din Bucuresti pe 24 octombrie, la ora 14 si am ajuns in Arco pe 25 octombrie la ora 12, ora locala.

Drumul a fost ales sa contina cat mai multa autostrada: Bucuresti – Pitesti – Craiova – Turnu Severin – Caransebes – Timisoara – Cenad – Szeged – Budapesta pe M0 – M7- Maribor – Ljublianja – A4 (Italia) – Verona Nord – Rovereto Sud – Arco.

Cum am ajuns aici ne-am cazat la Arcobella Residence, o vila cu 4 nivele, superba, cu apartamente individuale de cate una, doua sau trei camere dosate cu absolut tot ce-i este necesar unui om intr-un sejur prelungit (sau nu). Tinand cont ca am venit ca insotitori pentru un participant la turneul international de sah am beneficiat de preturi promotionale. Un apartament de 3 camere de 75 de metri patrati, cu bucatarie utilata, cu baie – 75 euro pe noapte, 4 adulti si un copil de 5 ani. In mod normal acelasi apartament ar costa 120 euro pe noapte, din punctul meu de vedere de asemenea bun, tinand cont ca pot dormi in el foarte OK 6 persoane, deci ar veni 40 euro de cuplu pe noapte.

In prima zi am facut turul orasului, pentru a ne acomoda cu locurile de aici.

In prima zi de vizita, pe 26, am plecat in directia Limone, Manerba del Garda, Desenzano, Carpenedolo, Brescia si Salo. O zona minunata, de-a lungul lacului Garda, mare parte din ea. Am traversat aproximativ 20 de tunele, de diferite lungimi, sapate in stanca muntelui, fiecare cu numele lui, extrem de bine intretinute. Cel mai scurt – 18 metri, cel mai lung 3186 m, cu numeroase bifurcatii care duceau spre alta orasele din zona lacului.

Felul in care vantul bate pe lac face ca deseori acesta sa semene cu o mare, valurile lovindu-se de malurile sale producand zgomotul specific marii.

Am oprit la un moment dat inainte de intrarea unui tunel si am avut bucuria sa vad un peisaj care mi-a taiat respiratia – ma aflam la aproape 100 metri deasupra lacului, de pe terasa special construita putand sa admir acest peisaj fabulos! Este un loc pe care il cunostea sotul meu si de care imi spusese de cand plecasem de acasa.

Am vizitat langa Desenzano inspre Castiglione delle Stiviere un hipermall pe nume Leone, de unde am facut cumparaturi. De recomandat pentru impatimitii de shopping.

Am continuat apoi spre Carpenedolo, un orasel sau mai bine spus un satuc de langa Brescia. Langa Carpenedolo este Le Fontanelle, un loc amenajat pentru pelerinaje unde se spune ca fecioara Maria a aparut unei crestine in trei randuri, incepand cu anul 1947. Am ajuns tarziu, in jur de ora 22 acolo, era un frig cumplit, 2 grade, temperature foarte rar intalnita in Italia. M-a impresionat linistea si pacea pe care am gasit-o acolo. In acel loc s-a construit un altar care adaposteste crucea pe care este rastignit Isus. De jur imprejur flori si lumanari. Putin mai sus, dupa ce urcati cateva trepte se afla locul care adaposteste izvorul facator de minuni si statuia fecioarei Maria, amandoua incuiate sub cheie, la ora vizitei noastre… In timpul zilei am inteles ca sunt cozi immense, autocare intregi de crestini care vin si se roaga la statuia maicii Domnului.

Am plecat apoi spre Arco, trecand prin Salo, dup ace am traversat intregul munte de pe o parte pe alta, pe strada in perfecta stare, care desi are numeroase curbe stranse este neteda ca in palma.

A doua zi am ales sa mergem pe autostrada, indreptandu-ne spre Rovereto si apoi spre Verona. Drumul a durat vreo ora, din Arco si pana ina Verona.

Odata ajunsi in Verona am vizitat din exterior Arena, asemanatoare cu Coloseumul din Roma dar de dimensiuni mai mici iar apoi ne-am indreptat spre castelul capuletilor – de fapt o vila deloc impresionanta, unde se afla si balconul unde a vrajit-o Romeo pe Julieta. Desigur, acum locul este amenajat in scop pur comercial, cu un magazin de suveniruri in curtea vilei. Statuia din bronz a Julietei, are sanul drept lucios din cauza mainilor barbatilor care nu se pot fotografia decat in aceasta pozitie. Peretii gangului care face legatura dintre “castel” si strada sunt plini de numele indragostitilor care au trecut pe acolo. Se spune ca cine isi scrie numele pe acei pereti nu se mai desparte niciodata. Asa sa fie? !

A treia zi am avut putin ghinion, fiindca nu ne-am facut cum trebuie temele de acasa si am ajuns in punctele pe care doream sa le vizitam prea tarziu. Adica la Parc Natura Viva si la telecabina din Malcesine. La amandoua am ajubs cu 10 minute mai tarziu decat ultima ora de acces, adica ora 15 – Zoo Safari si ora 16 telecabina. De frustrare am hotarat sa mergem la Grande Mela – un hipermarket intre Verona si Peschiera, unde am stat pana spre seara.

A patra zi am plecat de dimineata ca sa putem vizita linistiti Parcul Natura Viva, deschis de la 10 dimineata pana la ora 17, cu ora de intrare in Safari pana la 15 si la Zoo pana la 16. Cele doua parcuri sunt deosebite din cauza faptului ca in Safari se merge, desigur, DOAR cu masina si nu ai voie sa cobori, iar in Zoo poti vedea totul plimbandu-te pe jos.

Intrarea a costat 15 euro pentru copiii intre 3 si 12 ani si 18 euro pentru toti ceilalti. Pretul include accesul in ambele parcuri, nu exista pret diferentiat, pentru situatia in care doriti, de exemplu sa vizitati doar safari parc-ul. In parc exista cateva restaurante, cu preturi destul de piperate – un hamburger cu cartofi prajiti a costat 7 euro, o portie de tagliatelle cu sos ragu a costat 8 euro, o apa minerala de jumatate de litru a costat 3,5 euro. Ambele parcuri ne-au luat cam 5 ore pentru a fi vizitate, safari se face in maxim 30 de minute, insa gradina zoo este mare si frumos ingrijita asa ca aveti ce face pe acolo, mai ales daca aveti si copii.

In a cincea zi am fost in Malcesine, un orasel situat pe malul nord-estic al lacului Garda, la poalele Muntelui Baldo care are 2218 m altitudine. Aici se afla o telecabina care urca pana la 1778, calatoria dus-intors costand 15 euro si durand aproximativ 20 de minute. Accesul turistilor se face pana la ora 16, asa ca mare atentie cand ajungeti. Panorama din telecabina rotunda este ceva de vis, se vede intregul lac Garda si muntii dimprejur. Daca aveti timp liber merita cu prisosinta un drum. Aerul de sus este extrem de curat, aproape ca este dureros sa respiri.

Dupa ce am coborat am mers in statiune unde ne-am plimbat pe malul lacului si am admirat barcile care mai de care mai frumoase si interesante si panorama care oriunde intorci privirea se schimba. Apa lacului este cristalina si curata, putandu-se vedea pana la peste un metru in adancime. Lebedele si ratele de pe lac sunt aproape domesticite, vin sa ciuguleasca turistilor din mana.

In a sasea zi am avut putin ghinion fiindca a plouat incontinuu. Dar am incercat sa ne bucuram totusi de faptul ca suntem intr-o tara asa de frumoasa, fapt pentru care am hotarat sa urcam la cascada Varone.

Si bine am facut, fiindca ceea ce am vazut va putea doar peste mult timp, cred, sa-si gaseasca comparatie. Cascada a sapat in munte un adevarat labirint vertical, care formeaza, la un moment dat, o spirala imensa care iti taie efectiv respiratia in momentul cand te uiti in sus, si printre picaturile mari de apa care iti cad pe fata vezi minunile pe care le-a facut natura pura. Totul este amenajat pentru turisti inca de acum 150 de ani cand au fost construite scarile care urca pana in varful cascadei, dar si gradina botanica cu mii de plante, care mai de care mai impresionante, cele mai importante avand placute identificatoare cu numele italienesc si cel latin.

Cascada are in portiunea inferioara cateva podulete de pe care se pot vedea, in apa cristalina, pastravi mari si de 30-35 de cm.

Intrarea la cascada costa 5 euro de persoana, copiii pana in 12 ani au accesul gratuit. Masinile pot fi lasate in parcarea amenajata special fara nicio taxa suplimentara.

In cea de-a saptea zi am urcat pe jos, pana la poarta castelului din Arco, construit in urma cu mai bine de 5 secole. Am avut ghinion, intrucat, pe data de 1 noiembrie italienii sarbatoresc Ziua mortilor, fapt pentru care toate magazinele, muzeele, etc, sunt inchise, asa ca am facut practic, o plimbare pana sus, de unde am putut admira intreaga panorama a orasului, fara a vizita si castelul in interior. Din pacate nu am mai avut timp in alta zi sa revenim la castel, fiind plecati in alte localitati.

In ziua a opta am fost in Sirmione, unde am stat pana spre noapte si unde am facut plimbari pe malul lacului, pe langa cetatea veche ale caror ziduri nu sunt erodate deloc de apa care le scalda poalele. Sirmione este un orasel cu mult farmec, cetatea veche si stradutele stramte ii dau un aer romantic. Parcul amplasat langa marginea lacului este frumos aranjat si decorat, si desigur, foarte curat. Tarziu, in noapte, am stat pe o bancuta de la marginea lacului, am ascultat valurile lacului care sunt foarte asemanatoare ca zgomot cu cele produse de mare si am privit luna care se oglindea in lac, creand o priveliste superba. Am mancat intr-unul din restaurantele de pe marginea lacului una din cele mai bune salate cu fructe de mare din viata mea. Cu siguranta acea zi imi va ramane mult timp intiparita in minte.

Desigur, am luat, in plimbarile noastre si cate o inghetata italiana, deosebita parandu-mi-se cea de iaurt cu caramel... mmm, delicioasa!

In cea de-a zecea zi am hotarat sa mergem pana in Venetia.

Venetia a fost orasul care m-a impresionat cel mai mult din toate orasele pe care le-am vazut in aceasta excursie. Am lasat masina in oarcarea de la Fusina si de acolo am plecat cu un vaporas intr-o stare cam proasta – cu cateva geamuri sparte, foarte ruginit si fara veste de salvare (vizibile) pana in Venetia. Am traversat laguna si am admirat peisajele, pasarile care zburau pe langa noi, trunchiurile de copaci, prinse cate trei pentru a face mai vizibil canalul navigabil si erodate de apa.

Parcarea a costat 8 euro pentru 12 ore si ar fi costatat 15 euro daca alegeam sa lasam masina pentru 24 de ore acolo. Transportul cu vaporasul a costat 10 euro de persoana, dus-intors. Pentru fetita nu ne-au luat niciun ban.

Odata ajunsi in Ventia ne-am grabit, intrucat ultima cursa a vaporasului pleca spre continent la 18.30. Stiam ca aveam destule sa vedem, asa ca am grabit pasul.

Ne-am incarcat puterile cu cate o inghetata, cea de fistic fiind grozava, si am plecat, colindand stradutele stramte si atat de romantice ale lagunei, pana am ajuns in cunoscuta piata San Marco, cu cele trei turnuri cu ceas care la ore fixe canta pe rand, cu Palatul dogilor si numeroasele sale coloane si toate restaurantele si chioscurile care vand suveniruri intre 2 si 60 euro.

Magazinele care vand articole din sticla de Murano se intalnesc la tot pasul, insa mi s-au parut foarte scumpe – o clama de par micuta costa 8 euro, un pandantiv rotund, de 2,5 cm diametru costa 8 euro, un inel din sticla de Murano costa de la 15 euro in sus, o vaza de la 70 de euro in sus.

Am admirat vitrinele marilor case de moda – Valentino, Liu Jo, Louis Vuitton, Dior, Burberry, cu preturi care iti taie respiratia uneori – botine Louis Vuitton-1800 euro, rochita Dior-1400 euro, haina de blana Valetino – 25000 euro. Am lasat cumparaturile de la marile case de moda pe seama asiaticilor care ieseau incarcati cu plase ce purtau logourile renumitelor magazine si am pornit sa mai strabatem strazile care au un aer aparte, promitandu-mi ca voi reveni in Venetia pentru mai mule zile, cu alta ocazie, ca sa o pot cunoaste mai bine. Mi-ar fi placut sa vizitez si insulele atata de cunoscute Murano, Burano, insa din cauza lipsei timpului acestea vor fi, sper, viitate, cu alta ocazie. Venetia mi s-a parut ca aduce mult cu zona istorica din Firenze, care are acelasi aer de vechi si romantic.

Am facut doua popasuri in Venetia, primul la un restaurant unde am mancat pizza cu ciuperci (9 euro) absolut delicioasa, cu blat subtire si moale asa cum imi place mie si spaghetti cu fructe de mare (14 euro) al dente. Amandoua felurile au fost delicioase. A doua oprire a fost la un barulet unde am luat cate o cafea, una americana (5,50 euro) si una scurta (2,50 euro). Cam scumpe, dar tinand cont ca eram in Venetia ne explicam si de ce...

Intrucat aveam vaporasul de ntoarcere la ora 18.30 ne-am grabit sa ajungem la debarcader, si de acolo la masina care ne astepta cuminte in parcare. A fost o zi minunata, in care am vazut unul din cele mai frumoase orase din Europa.

Ziua a 11-a a fost dedicata bisericii sanctuar Madonna della Corona, o constructie absolut monumentala, realizata in munte, direct in stanca. Aceasta biserica a fost construita in secolul al XVII-lea, pe locul unde in 1530 a fost ridicat un mic asezamant, care adapostea statuia fecioarei Maria despre care se spune ca a fost gasita in stanca. Din 1975 biserica a primit o importanta aparte si de-atunci a suferit numeroase modificari, procesul de restructurare durand pana in 1998.

Este impresionanta la aceasta biserica unirea care se face intre stanca muntelui si peretii bisericii. Astfel, in interior, in partea stanga, peretele este direct muntele, amestecul acesta fiind absolut impresionant. La baza acestui perete sapat in stanca se afla un canal prin care apa care se scurge i mod natural de pe munte este drenata in exterior. Interiorul este impresionant, altarul este de asemenea in stanca, nefiind finisat in vreun fel, pe el fiind ancorate statui cu ingeri, de asemenea, impresionante. Si cupola sau geamurile vitrate intregesc atmosfera impresionanta. Am coborat apoi un nivel mai jos de biserica, in lacasul mai mic unde se tin slujbele si unde se pot spovedi credinciosii, si am urcat cele 28 de trepte, pe care esti invatat sa le urci in genunchi (o operatiune extrem de grea si dureroasa, va spun sincer!) si sa te rogi. Din nou, o experienta interesanta!

Biserica se afla la peste 1300 de metri, de pe autostrada se vede ca un mic punct extrem de indepartat, la care se ajunge inconjurand muntele si coborand apoi, fie cateva sute de trepte (aproximativ 800-1000), mai direct, sau pe drumul asfaltat pe care nu am avut norocul sa avem acces. AM lasat masina la punctul terminus, intr-o parcare, astfel ca, incarcati cu ghiozdanul in spate, cu copilul intr-o mana si aparatul foto in cealalta, am plecat sa vedem sanctuarul. Pe drum am intalnit 15 statui si placi care povesteau drumul lui Iisus spre cruce, patimile acestuia, rastignirea si apoi invierea. La capatul acestor statui si al drumului nostru, inainte de intrarea in tunelul care traverseaza muntele si care face legatura intre sosea si biserica se afla o grota sapata in munte, care doreste sa intruchipeze mormantul sfant, cu ingerul vestitor la intrare, cu roata specifica intrari in mormantul sfant si cu statuia lui Iisus intins in mormant. De asemenea, si aceasta portiune este impresionanta, recomand oricui ajunge in aceste locuri sa faca o vizita, in mod sigur va pleca multumit sufleteste. La intoarcere am avut noroc ca din sanctuar sa plece o masina, astfel ca l-am rugat pe sofer sa o ia pe mama sotului si pe fetita, sa le lase in parcare, drumul de intoarcere fiind mult mai greu, intrucat trebuiau urcate inapoi toate cele 800-1000 trepte abrupte si inalte pe care le vazusem la dus mai ales ca si inserarea se apropia cu pasi repezi. Noi doi, eu si sotul, am facut un maraton de 20 de minute pana sus, si am ajuns aproape pe inserat, cu picioarele tremurandu-ne de efort, dar fericiti ca avusesem ocazia sa vedem asemenea minunatii.

In cele doua zile care ne-au ramas am facut ultimele cumparaturi necesare si ne-am odihnit putin pentru drumul de intoarcere.

Drumul de intoarcere a durat "numai" 19 ore, oricum, mult mai putin in comparatie cu drumul de la dus!

Am ajuns extenuati dar fericiti, mai mult decat multumiti sufleteste si incarcati cu energie pozitiva cat pentru un an intreg.

---

VIZUALIZĂRI: 10078 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI