Un lac "cocotat" printre nori

TIPĂREȘTE

Ati auzit de rezervatia naturala “Balea Lac”?

Dupa ce vizitezi rezervatiile naturale acvatice numite “Lacul Sfanta Ana”, “Lacul Ursu” sau Lacul Rosu”, unde dupa tumultul vietii te trezesti dintr-o data, doar tu, singur, fata-n fata cu natura nuda, asa cum era ea in momentul facerii lumii, locuri in care omul n-a intervint cu nici un produs revolutionar al gandirii sale de sticla, ciment sau aluminiu, decat eventual c-un gard de protectie si-o placuta indicatoare, zici ca inca nu e totul pierdut in mareata imparatie a turismului din acest colt mioritic de lume!

In urma cu ceva vreme, eram pe la 120 de metri pe sub pamant, plutind intr-o barca de plastic pe un lac de saramura in salina de la Turda, apoi am urcat la nivelul solului, la lacurile “Amara” si “Lacul Sarat”, dupa care am mai aburcat un pic si pana la Lacul Ursu de la Sovata, la 550 de metri, dupa care am “tras tare” si am ajuns pana sus la lacul Sfanta Ana, la 950 de metri. Mai apoi am ajuns chiar si pana la lacul galben-oranj de langa colina de caolin de la Harghita Bai, la 1400 de metri. Tot mai sus si mai sus! …Dar lacul Balea, le domina, le intrece, le “da clasa” la toate, el se afla la 2034 de metri altitudine in plin taram al stancilor golase si al norilor, in imparatia semetelor acvile cu guleras alb si al vulturilor plesuvi.

Daca o tin tot in ritmul asta, pana la sfarsitul anului, voi ajunge, din barca de plastic ce plutea pe saramura de sub pamant, pe acoperisul lumii, la 8848 de metri, adica pe varful Everest!

Oare unde mai gasim noi in Europa un lac de 4,6 hectare si adanc de 11 metri, cu o apa receeee, rece ca gheata, ce chiar si vara de-abia trece cu doar 4-5 grade Celsius deasupra lui zero, cu o cabana superba inconjurata din trei parti de apa, situata pe-un pinten stancos, o adevarata peninsula pe timp cald dar incorsetata din toate partile ca-ntr-o menghina formata din gheata pe timpul iernii, asa precum era coca corabiei lui Amundsen ce plutea in deriva peste Polul Nord... Gheata insa, e tocmai buna de patinaj sau pentru a construi un hotel si o biserica de gheata. Eu cred ca aceasta combinatie formata din atatea elemente naturale adunate la un loc, e unica in lume! Rezervatia floro-faunistica Balea se intinde pe 100 de hectare in jurul lacului glaciar Balea, loc in care traiesc in salbaticie capra neagra, rasul, acvila de munte, vulturul plesuv si marmota dar si plante rare precum floarea de colt sau macul galben. In rezervatie mai exista si alte doua lacuri glaciare care se afla peste altitudinea de 2000 de metri…lacul Caltun si lacul Doamnei. Spre Sibiu, apar si cascadele Avrigului, Balea si Serbotei, masivul Fagaras fiind unul dintre muntii cei mai “umezi” si ploiosi din intregul lant carpatic Rezervatia naturala din jurul lacului are in componenta sa, partii de schi naturale, caci aici la aceasta altitudine putine sunt lunile anului fara zapada. Dar ceea ce e frumos e adeseori periculos. Avalansele pe versantii abrupti ai rezervatiei isi cer din cand in cand tributul. Nu departe de lac, langa o stanca, o placa de snowboard cu un nume incrustat pe ea, ne avertizeaza ca muntele nu glumeste. Nici lacul nu glumeste…nu va sfatuiesc sa faceti baie in aceasta apa rece daca nu sunteti din Siberia sau din Alaska, caci corpul omenesc nu poate rezista mai mult de 5-6 minute in apa rece, interval dupa care apar crampele musculare si te duci la fund precum un bolovan. Nu pot sa uit expeditia Belgica a lui Adrien de Guerlache, la care a participat si bio-speologul roman Emil Racovita. Un marinar a cazut in apa rece a marii antarctice si pana ce velierul a facut manevrele de oprire si a mobilizat echipajul de salvare, trecusera mai mult de 6 minute.

E-adevarat, cautatorii de perle de la tropice rezista sub apa si 7-8 minute, e drept ca s-a ajuns “cu o singura gura de aer” la 130 de metri adancime, dar nu! …nu incercati sa faceti pe eroul si sa recuperati de pe fundul lacului Balea de la “doar” 11 metri, nici macar inelul de logodna cu diamante al iubitei Dv, e mult mai intelept sa-i cumparati un alt cadou La Albena, argintul bulgaresc e tot atat de ieftin ca si aurul din Antalya.

Cabana Balea a fost construita de Societatea Carpatina a Transilvaniei cu sediul in Sibiu, (Siebenburgischer Karpaten Verein) in anul 1904. In acea vreme cabana avea o singura camera, astazi ea are. 5 camere duble, 4 camere triple, o camera cu 6 paturi, 3 apartamente, deci in total 34 de locuri de cazare.

Din cele 5 cabane existente in anul 1914 in muntii Fagaras, cabanele Balea si Negoiu, au supravietuit primului Razboi Mondial. Dar ce n-a reusit razboiul, a reusit focul, in 1995 un incendiu devastator a parjolit intreaga cabana din temelii. Ea a fost reconstruita insa 5 ani mai tarziu.

Masivul Fagaras e asemenea unei fete inalte si frumoase foc, pe care, dac-ai cucerit-o, ea te va rasplati cu splendoarea odihnitoare a ochilor sai blanzi si umezi-cateva lacuri cu apa limpede. Sau poate cu mladitele parului ei ce se prelinge de-a lungul stancilor, in salbatice cascade. Rezervatia naturala Balea iti permite sa-i admiri frumusetea, indeosebi pe vreme buna, lasandu-te sa urci pe-ale sale doua lungi si sinuase cosite de beton, ale caror strajeri nemuritori ce stau jos in vale, de-o parte si de alta, se numesc Badea Cartan, de partea ardeleneasca si Ana a lui Manole, de partea munteneasca.

Rezervatia naturala “Lacul Balea” este una de exceptie, aici omul a intervenit doar cu strictul necesar. Ajuns sus, pe platoul Balea, imbatat de-atata frumusete, ai nevoie de un timp de ragaz, un timp de dezmeticire si apoi…. de meditatie…dar iti revii repede cand vezi un suc, un “hot-dog” sau un suvenir. Se pare ca dupa atata salbaticie, mintea ta “cere” o mica oaza de civilizatie, chiar asa chimizata si chicioasa cum e ea la ora actuala, in “bazarul de langa lac”...

Orice om iubitor de frumos de pe azuria noastra palneta, nu poate ramane impasibil in fata aceastei coplesitoare si eterne coroane de piatra ce sta pe fruntea tarii de milenii si-n mijlocul careia te-asteapta o imensa caldare cu apa rece, lucruri pe care natura si munca a mii de romani, au reusit sa le zamisleasca in inima Carpatilor.

M-am plimbat de mai multe ori prin rezervatiile tarii, exista din pacate multe frumuseti naturale pe care omul zilelor noastre a reusit sa le stirbeasca irecuperabil dar pe marginile unuia dintre cele mai inalte lacuri din tara, Balea, lacul cel mai apropiat de cer, inca nimeni n-a indraznit sa arunce un PET, o punga de chipsuri, sau macar un un dop de bere. Aici oamenii respecta spectacolul gratuit si fantastic pe care natura il ofera tuturor. Aici sus, la bazar, pentru o vreme, cortina se lasa peste salbaticia naturii si e momentul sa luam o mica pauza si sa ne incarcam mintea pentru ceea ce va urma.

Platoul Balea impune admiratie si respect, e aidoma unui dascal ce ti-a calauzit pasii in viata sau unui sanctur, precum o piramida azteca, in fata careia trebuie doar sa te inchini si unde singura jertfa pe care trebuie s-o aduci, e respectul pentru mediul ce te inconjoara.

Ne strecuram si noi masina, pentru 3 lei ora, in parcarea de langa lac si redevenim iarasi pentru cateva minute niste simpli cetateni, consumatori nu de colti de granit, grohotis si cascade unse pe paine ci de pizza, kurtos-colaci si hamburgeri cu mustar…

Aerul curat ne produce o foame de lup.

Dar…sa nu uitam pentru ce am venit! …Ne-am propus sa intram in rezervatia eco-floro-fauno-geologica si sa facem turul lacului. Atat cat se poate, pentru ca nori amenintatori de ploaie sunt pe cale sa ne strice planurile. Facem cativa pasi in jurul lacului, iarba montana a caldarii e inca uscata, ne luam hanoracele si ne indreptam spre marginea caldarii. Aruncam o ultima privire spre masinile din parcare ce ne apar ca niste jucarii de copii.

Ne fascineaza cateva floricele rosii si albastre ale caror nume nu le cunoastem, dar si combinatia de negru-alb-gri si verde a rocilor taioase de granit din care nu numai omul preistoric dar si eu mi-ar fi putut confectiona un cutit, o toporisca sau un varf de sageata. Dar, la ce bun? La supermarket iti da “painea gata feliata” iar despre sageti mai auzi doar prin cartile cu povesti despre Robin Hood sau Wilhelm Tell… Off, in ce secol nasol am intrat!

Ajungem in curand la “stancile plangatoare”, apa de pe versantii caldarii se prelinge peste stanci si formeaza un sistem de dusuri naturale. Astept sa vad o capra negra sau o marmota, …dar nimic…azi e prea multa lume-n jur, nici o sansa de-a surprinde fauna reazervatiei, ramanem doar cu flora si cu mozaicul structurii geologica a versantilor. Ne oprim langa lac ca sa culegem niste pietre negre cu striuri albe pe care o sa le punem langa niste “flori de mina” albe cu striuri negre ce le-am cumparat de la salina Turda... Flori adevarate nu culegem, ele sunt ocrotite de lege si mai ales de legea bunului simt.

Incepe sa ploua. La cabana Balea, nu mai avem timp sa ajungem. Ne intoarcem. Placile de granit devin alunecoase, dar spectacolul stancilor ce tasnesc din apa lacului, e admirabil.

Ne propunem ca vara viitoare, sa rezervam o camera dubla la Cabana Balea (110 lei de persoana) si sa pandim la geam aparitia marmotelor…imposibil sa nu surprindem cu”zoom”-ul macar una. Cat despre caprele negre…nu stiu cate au mai ramas prin rezervatie... Transfagarasanul i se datoreste in mare parte lui Ceausescu, care era insa si un mare amator de vanatoare. Din micutul sau helicopter “Alouette” nu ierta nimic. Zbura fara zabava peste culmile Fagarasilor in cautarea frumoaselor exemplare de capra neagra, iar in fata unei pusti cu luneta, acestea n-aveau nici o sansa. ”

Ploua de-a binealea, ramanem doar cu un “semi-ocol” al lacului, ploaia ne reduce mult vizibilitatea, incepe sa bata si vantul, pe obiectivul aparatului foto apar picaturi de ploaie. Coboram pe partea cealalta, pe la barajul Vidraru, unde surprindem un apus de soare magnific. In drum, sorbim inca mult timp cu nesat din cupa imaginilor de vis fagarasene.

Lacul Balea, lac plin mereu cu zapada sau cu zapada topita, e motul de pe tortul de ciocolata numit muntele Fagaras. E-un tort delicios din care, oricat de mult ai gusta, nu pot sa te saturi niciodata.

Trecand de placuta de metal pe care scrie c-ai intrat fara sa observi intr-o rezervatie naturala, trebuie sa ai mare grija chiar si vara, caci pantele sunt abrupte, sunt umede mai mereu, apa se scurge lin sau sub forma unor picaturi de pe stancile mari si colturoase. E bina sa ai ghete de munte sau alt gen de incaltaminte antiderapanta sau sa-ti aplici in cel mai rau caz cateva fasii de leucoplast din trusa de prim ajutor, pe talpa adidasilor. Vegetatia pitica montana te va incanta. Stancile care-si scot pe ici, pe colo, coltii de sub ea, te vor fascina. Apa rece a lacului te va tine instinctiv la o oarecare distanta de ea, caci nu e de dorit sa aluneci sau sa te rostogolesti cu un rucsac in spinare si sa faci o baie la cateva grade Celsius deasupra lu zero. Iarna e mai complicat, accesul pana la lac se face cu telecabina sau cu forta picioarelor. Apa lacului ingheata iar o minte ingenioasa a unui intreprinzator a imaginat un hotel si-o biserica de gheata. In ultima vreme, multi romani isi doresc un pelerinaj la biserica de ghiata, precum multi o fac macar odata in viata lor, la muntele Athos.

Si aici, la Balea, dupa ce-ai admirat albul stralucitor al unei zi insorite dar reci de ianuarie poti sa te rogi in biserica de gheata, poate ca lumea cea rece si eterna ce te asteapta dincolo, va fi ceva mai binevoitoare cu tine….

Intr-o statistica turistica (deceptionanta) a ultimului an, am aflat ca cei mai “inversunati” vizitatori ai tarii noastre, sunt…romanii. Si ca Transfagarasanul, lacul Balea si Hotelul de gheta, ocupa un loc de frunte in dorintele vilegiaturistice ale romanilor. Caci aici la peste 2 kilometri deasupra nivelului marii, zapada e aproape vesnica. Tot acea statistica turistica ne semnala faptul ca 50% dintre turistii straini ce ne viziteaza tara sunt maghiari veniti mai ales pe la rude sau cetateni ai Republicii Moldova, tara care nu are nici munte nici mare.

La emisiunea “Big Bazar”, am aflat ca in sezon estival, tara noastra e vizitata de 7500 de turisti straini pe zi, vai ce mult pare! , dar cam tot atatia turisti urca zilnic si in intr-un singur obiectiv parizian, “La Tour Eiffel”.

Sunt sigur ca daca Transfagarasanul s-ar fi inaltat pe granita noastra naturala cu Ungaria si strainii n-ar fi fost nevoiti sa faca cucucuie la cauciucuri si un interminabil “hopa-mitica” peste petecele din asfalt “made in Romania”, (pentru care ar trebui sa ne luam si “brand de tara” si sa le inregistram la OSIM), turistii straini ce ne-ar vizita tara, s-ar inzeci. Dar muntele Fagaras e in inima tarii. Si poate ca cine a pus acolo acest Everest romanesc, nu l-a pus degeaba, caci odata si-odata, cam dupa patru cincinale, toate petecele din soselele tarii noastre vor fi “aduse cu sublerul” la acelasi nivel de civilizatie si strainii, carora nu li se va mai varsa cafeaua-n masina pe pantaloni, vor curge cu nemiluita…Deocamdata in tara noastra, ei nu pot admira decat forta naturii salbatice si salbatica nepasare a oamenilor ei…

Caci, orice-am spune, daca noi nu-l aveam pe Ceausescu, cu relele si cu bunele lui, fiti siguri ca nici macar azi, in secolul ciberneticii, noi n-am fi putut admira limpezimea rece si linistitoare a lacului Balea si perdelele sale de apa, precum niste dusuri naturale pe sub care mai vezi uneori cate o marmota speriata iesind si scuturandu-si blanita intr-un nor rotund de roua stralucitoare.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 3309 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI