ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.12.2023
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Scurtă plimbare prin Kutaisi

TIPĂREȘTE URM de aici

Ultima zi din expediția georgiană (vezi impresii) am petrecut-o in Kutaisi, orașul in care am sosit și de unde am plecat cu avionul spre Budapesta.

Am stat o noapte in Kutaisi, inainte de plecarea definitivă din Georgia, și am avut câteva ore la dispoziție ca să văd o parte a orașului.

Am sosit din Mestia după prânz, pe la ora 15.00. Cazarea o aveam chiar in centrul vechi, la un hotel numit chiar așa, Old Town.

Formalitățile de cazare au fost rapide, așa că mi-am lăsat bagajul și am pornit in explorarea orașului. Eram doar eu și partenera mea de cort din expediție, ceilalți doi parteneri rămânând la o tură de treking prin Svaneti.

In plimbare prin Kutaisi, am pornit insă fiecare pe cont propriu, nu a fost alegerea mea, dar probabil că cineva a simțit nevoia să fie singură. Nu a fost insă nicio problemă, chiar mi-a plăcut să descopăr orașul in felul meu.

Centrul administrativ al Regiunii Imereti, Kutaisi este al treilea oraș al Georgiei, și una dintre cele mai vechi localități din lume, permanent locuite. Este așezat de-a lungul râului Rioni, cel mai mare râu care iși are izvorul, curge și se varsă doar pe teritoriul Georgiei.

In istoria Georgiei, orașul a avut de-a lungul timpului, un rol important. Kutaisi a fost principalul centru politic al Colchidei, destinația argonauților conform mitologiei grecești, a fost capitala Regatului Abkhazia și al Regatului Georgia, iar din secolul al XV-lea până la inceputul secolului al XIX-lea a fost capitala Regatului Imereti.

In anul 1810 Regatul Imereti a fost anexat Imperiului Rus, iar Kutaisi a făcut parte din Rusia și mai târziu din Uniunea Sovietică, până in anul 1991, când Georgia a fost declarată independentă.

In Georgia a urmat o perioadă de criză economică, instabilitate politică și războaie secesoniste (Abkhazia și Osetia de Sud). In această perioadă agitată, in Kutaisi a funcționat, intre anii 2012 și 2018, Parlamentul Georgiei, mutat apoi in capitala Tbilisi.

Atracții turistice sunt atât in oraș cât și in imprejurimile lui, de la monumente și clădiri de importanță istorică și culturală până la peșteri carstice (Sataplia și Prometheus) și canioane cu cascade și poteci suspendate (Okatse).

Timpul nu mi-a permis să văd decât o mica parte din oraș, mai exact centrul vechi, pe care l-am străbătut intr-o plimbare de câteva ore.

Telecabina

Am inceput cu o plimbare cu telecabina, a cărei stație se afla chiar in parcul de vis-à-vis de hotel. Telecabina traversează râul Rioni și leagă centrul vechi al orașului cu vârful colinei Gabashvili. Dacă vrei să vezi orașul de sus, cu telecabina este cea mai bună metodă. Plimbarea durează vreo cinci minute, suficient pentru câteva fotografii cu orașul văzut de sus. Biletul consta un Lari la dus și altul la intors. Se poate merge și pe jos, cred că ar fi fost frumos dar nu aveam timpul necesar unei astfel de plimbări.

Telecabina m-a lăsat in parcul de distracții Besik Gabashvili, atât colina cât și parcul purtând numele scriitorului și politicianului Gabashvili, care a locuit in apropiere și care a murit la Iași.

Parcul a fost complet renovat in anul 2017, pentru copii este atractiv, având mai multe instalații și mașinării potrivite pentru toate vârstele. Nu lipsesc nici terasele și restaurantele, la unul dintre ele oprindu-mă și eu ca să imi potolesc foamea.

După ce am mâncat un pui copt in sos de usturoi și am băut un pahar de vin, am plecat mai departe in explorarea orașului.

Nu imi făcusem niciun plan inainte de a vizita orașul, nici nu am avut timp să mă documentez, fiind ocupată cu alte lucruri in Georgia. Dar, in timp ce eram la restaurantul din parc, am dat o căutare pe google, și am aflat că, in apropiere de stația telecabinei de jos, din centrul vechi, sunt foarte multe obiective turistice care mă așteaptă să le văd.

Podul Alb

Primul a fost Podul Alb, pe care l-am văzut din telecabină și fugitiv din fața hotelului. Inițial podul a fost construit din lemn, in 1852, dar a fost distrus de inundații opt ani mai târziu. S-a decis refacerea lui in 1872, de această data lemnul fiind inlocuit cu metal adus din Franța.

Podul a fost vopsit in alb, pentru o perfecta potrivire cu stâncile albe care ies din apele râului Rioni (prima data când am văzut aceste stânci, am crezut că este spumă datorată poluării; mai târziu am văzut că apa era foarte curată și ce am crezut eu că este spumă erau niște stânci albe).

Ca pe multe alte poduri, și aici indrăgostiții prind lăcățele de balustrade podului, jurându-și iubire veșnică.

Pe una din balustradele podului este statuia unui băiat zâmbitor, cu două plălării in mână, statuie care a devenit o adevărată emblemă a podului și a orașului. Statuia se numește Băiatul lui Picasso, și a fost pusă pe balustrada podului in anul 2004, iar istoria ei este legată de filmul” O expoziție neobișnuită” , cu un scenariu scris de Rezo Gabriadze, un celebru artist georgian. In una din scenele filmului, personajul principal se plimba cu un prieten pe Podul Alb. S-a oprit lângă un băiat care stătea pe balustradă spunând că seamănă cu băieții din picturile lui Picasso. Băiatul a luat pălăriile celor doi și a sărit in apă strogând” Ambreduzo Meduzo” .

Podul a fost restaurat in 2019, unele dintre plăci fiind inlocuite cu sticlă pecare au fost scrise versuri din poezii georgiene.

Mai este un pod peste Rioni – Podul Roșu - cam de aceeași vechime cu acesta, construit din metal, dar care este mai puțin renumit decât fratele lui, Podul Alb.

Teatrul de Operă

După Podul Alb am mers pe o stradă mărginită de magazine și restaurante și am ajuns la Teatrul de Operă. Kutaisi a avut o clădire construită in anul 1861, in care aveau loc spectacole de teatru. Clădirea originală a teatrului a ars in anul 1946, și a fost reconstruită in anul 1970, având destinația de Teatru de Operă. In 2010 a fost complet restaurat, iar pe acoperiș au fost amplasate treisprezece figure romane realizate de sculptorul Giorgi Kikvadze, născut in Kutaisi.

Parcul Central

Chiar in centrul orașului, este un parc frumos, o grădină cu pomi fructiferi, plante decorative și multe flori. La inceputul secolului trecut, parcul era loc de intâlnire și discuții politice, locul fiind numit atunci” Parlamentul Kutaisi” . Pe una din laturile parcului a fost amplasată, in anul 2021, o statuie in memoria celor care și-au pierdut viața in demonstrațiile anti sovietice din 9 Aprilie 1989, din Tbilisi.

In parc mai este un grup statuar reprezentând Surorile Ishkhneli, cinci surori născute in Kutaisi care au cântat impreună in secolul trecut.

Vis-à-vis de una din laturile parcului se află Primăria Kutaisi, unde se află un Monumentul Victoriei, un alt grup de statui.

Fantana Colchis

Altă latură a parcului este mărginită de o piață mare in centrul căreia este o fântână mare și foarte frumoasă – Fântâna Colchis. Figurinele aurite care formează fântâna, reprezintă o reprezentare a unor bijuterii antice descoperite in apropiere de Kutaisi. Fântâna are patru niveluri cu statui, iar piesa centrală o reprezintă o pereche de cai din aur.

Teatrul Meskishvili

Tot in această piață, vis-à-vis de Fântâna Colchis, se află Teatrul Meskishvili, o clădire inaugurată in anul 1955 și mărită prin construcția unei săli mai mici in anul 2008.

In spatele teatrului, puțin mai sus se află Catedrala Buna Vestire, o biserică in stil baroc construită in anul 1823 pe locul unui vechi templu dedicat Sfintei Sofia.

Din piață pleacă mai multe artere destul de circulate, mărginite de magazine, cafenele și restaurante.

Am mai ratacit pe străduțele din centrul orașului, am ajuns și la piața de alimente, și apoi am făcut o pauză pe malul râului, amenajat cu bănci. Aici, pe faleza care mărginește unul din malurile râului, locuitorii orașului se intâlnesc, se relaxează și chiar iau lecții de dans.

Așa cum am spus, nu am reușit să văd prea mult din Kutaisi deși orașul are mult mai mult de oferit. Timpul a fost scurt. A doua zi dimineața un taxi ne-a dus la aeroportul orașului, un aeroport mic dar modern, de unde am luat avionul spre Budapesta, incheind astfel expediția din Caucaz.

Mi-a plăcut in Georgia și recomand această destinație. Sper și eu să mai revin intr-o vacanță mai lungă.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Mika in 01.12.23 15:21:25
Validat / Publicat: 01.12.23 16:19:06
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CAUCAZ

VIZUALIZĂRI: 1131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Râul Rioni cu stâncile albe
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[01.12.23 16:35:39]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kutaisi și împrejurimile:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052037000656128 sec
    ecranul dvs: 1 x 1