„Cavalcadă” spre tărâmul din Kavarna

TIPĂREȘTE

Motto 1:

Motto 2 :

Sub aceste auspicii, pur neliniștitoare (cu descrieri pe site în detaliu – Mamaia cu înnisiparea națională sau mai superficial – cu locuri de cazare mucede și pline de flori” argheziene” , situate în apropierea plajelor unui litoral românesc aflat în degringolada avatarurilor materiale sau morale) am început căutările, scormonirile, săpăturile în vederea găsirii unui locșor unde să ne petrecem vacanța scurtă de vară.

Aveam de pus la” bătaie” toate neîmplinirile, stresurile și energiile demonice acumulate în răstimp de un an, dar și vaucherele de vacanță neconsumate. Unde se ne consumăm toate aceste deșertăciuni?

Prima, a sărit ca musca-n ochi, o pensiune montană, izolată de lume, pe placul nostru, al căutătorilor de comori tăcute. Am analizat opțiunea, legând-o contemporan, cu” dorința” insidioasă a altor amatori de pensiuni montane, în special a celor din rândul mamiferelor mormăitoare, cu blană, colții și ghearele la vedere, desprinzându-se ca teoremă de vacanță, adevărul demonstrat mediatic: urc la munte să fiu hărtănit sau păpat pe vauchere de vacanță.

A doua opțiune, mai timidă, precum o fetișcană îmbujorată, a fost litoralul. Dar după „zbuciumul” despre tot ce se petrece în bătaie de joc pe litoralul nostru drag (eufemistic exprimat), etalat cu atâta amărăciune pe diverse medii, inclusiv pe site-ul nostru de exprimare, am restrâns Aria căutării, depășind-o pe cea a Calomniei prost înțelese, odată cu trecerea graniței de sud, în patria slavilor de sub Dunăre, iubitori de trandafiri. Bineînțeles că vaucherele își vor găsi întrebuințare altădată, poate la o pensiune montană cu meniuri tari, piperate unde ursidele să nu dea cu nasul sau le vom pierde irefutabil.

Așa am găsit Balcikul și ne-a plăcut, am intrat în detaliul zonei, iar Kavarna ne-a fermecat precum o vrăjitoare cu bol de sticlă și descântec șamanist.

Astfel, locul fiind stabilit, au început tatonările când pe site (cu informații complete ale colegelor @Aurici sau @adri-nico), când la agenții de vacanță sau pe site-urile directe ale book-urilor de buzunar.

Ne-am canalizat și focusat pe zona Kavarnei, cu două hoteluri (despre condițiile celui în care am sălășluit am să încerc poate eu sau poate soția să detaliem într-o altă postare). Unul a fost White Lagoone Kavarna, iar celălalt Royal Bay Resort tot din Kavarna, bineînțeles.

Comparații, analize, descrieri, impresii, fotografii, toate acestea au cântărit în alegerea pe care credem că am făcut-o cu mare potrivire și chibzuință. Condițiile din start au fost simple: primo – amplasamentul pe malul mării și liniștea locului, departe de tumultul trăit anul trecut la Nisipuri; secundo – apartament cu două camere având doi copii măricei (unul considerat adult de către cei de la agenție, taxându-ne în consecință), terțio – prețul, conținând c/val a trei mese/zi (eventual AI), dar și accesul la diversele facilități cum ar fi plajă cu șezlonguri, parcare, piscină, wi-fi, etc.

A câștigat ca un veritabil licitator de iluzii (!) colorate ambalate de un marketing ușor agresiv, indubitabila ofertă a Royal Bay Resort în pofida mult mai luxosului ivoriu, White Lagoon. Locul ne-a plăcut, acum urma să vedem cu cine jucăm. Una din agențiile de turism a” pleznit” fantasmagoric la 1.395 de euro pentru 7 nopți de cazare, cu pensiune completă. Am deschis jocul pe o altă tablă de șah, unde o altă agenție ne oferea cele 7 nopți, ca Șeherezada, cu doar 1.215 euro, cu toate mesele incluse. Pe un site dedicat, agenția D... , ne” sucea” mințile la 1.200 de euro. Am fost” suciți” la minte și la trup, anul trecut de către aceeași agenție, când am” bătut palma” pentru iapa de curse leșinate de la Prestige Hotel and Aquapark – Nisipurile de Aur (vezi impresii). Am scos din competiție agenția D... ., nemulțumiți nu numai de faptul că la Nisipuri s-a jucat la offsaid, dar și de faptul că ne-au refuzat în condițiile de pandemie severe de anul trecut, restituirea sumelor plătite, obligându-ne să călcăm în” norocul „estival bulgăresc, detaliat în precedenta postare.

Am rămas cu ipotetica Șeherezadă (nu, nu este nume de agenție, este doar o plăsmuire a imaginației în căutare de feeric), fătuca de poveste a agenției i... , care ne-a convins că pe lângă casă nu mai e de stat.

Am plătit în bani peșin, în moneda euro, urmând a fi contactați pentru confirmarea locurilor și înmânarea vaucherelor. Timpul de așteptare a fost scurt, de circa 24 de ore, astfel în data de 07 iulie aveam vaucherele de la hotel pentru un sejur de 7 nopți la Royal Bay Resort din Kavarna, în perioada 14 – 21 iulie.

Startul fiind luat, am început jocul pregătirilor. Calculele traseelor viitoare transpuse pe hârtie, ne scoteau un deficit de monedă locală de vreo 400 de leva, diverse excursii la Balcik, Albena, dar și pentru mulțumirea părții mai puțin expuse, numită de unii suflet, iar de alții inimă. Am cumpărat leva de la exchange-uri din orașul natal, la un curs de 2,58 lei/leva.

Apoi materialul de tranzacții fiind asigurat, am trecut la asigurarare personală, cu cea de ștorno, în caz că deplasarea nu se mai putea realiza (100 de lei pentru toți patru), respectiv asigurările de sănătate (140 de lei pentru toți patru) în caz că ne-am fi pricopsit cu vreo pârdalnică de boală pe durata sejurului.

Oamenii fiind îndestulați, trebuia și asinul care ne căra (blânda noastră Măgăreață care ne duce și ne aduce docilă de peste tot) să fie” potcovit” corespunzător, pentru a nu călca cu păcat pe drumurile bulgărești, dar și pe cele românești.

Astfel, de pe bgtoll am luat vinieta pentru o lună, la” modica” sumă de 78 de lei și 5 bani (la un curs leva/lei de 1 / 2,60). Traseul pe care urma să-l parcurg în încercarea temerară de a ajunge la Kavarna, trecea pe la Fetești. În consecință am descărcat pe telefon aplicația” eTarife” a CNAIR-ului, iar după introducerea datelor de identificare a autovehiculului am plătit două PEAJ-e peste podul de la Fetești, precum și o rovinietă valabilă pe un an de zile, cealaltă expirând de vreo câteva zile. Avantajul, din descrierea aplicației, este că ești avertizat din timp cu scadența rovinietei. Măgăreața fiind” potcovită” zdravăn, urma dulcea așteptare în care lista cu obectele de bifat a fost scoasă de la naftalina memoriei bătrânului desktop.

A fost listată în 4 exemplare Lista cu minuni ce nu trebuie să lipsească, fiind înmânată personal fiecărui membru, pentru executarea mișcării browniene a bulendrelor și acareturilor în desagii intimi de călătorie. Bifate, tăiate și astrucate prin cotloane de desagi moderni, acareturile au umplut 5 astfel de genți de voiaj, iar ele s-au așezat fără a risipi spațiul din borta încăpătoare a Măgăreței noastre dragi cu 4 roți.

Am mai înghesuit în măruntaiele portbagajului și alte nimicuri mai mult sau mai puțin utile ca: umbrela de plajă, 24 de sticle de apă plată (ce inspirați am fost, apa rece de la chiuveta hotelului fiind taman bună de spălat bebelușii la poponeață), de-ale gurii pentru drum (o caserolă plină ochi cu șnițele, pâine, ceai la termos, cafea, fructe, biscuiți).

Timpul a trecut mai repede ca altădată, ziua Z a sosit, noaptea neagră a venit, iar la ora 3 și jumătate am dat bice Măgăreței. S-a urnit greu, dar și când a luat avânt, greu o mai struneam, de parcă ea se ducea la plajă și nu eu cu tribul meu drag.

La OMV-ul de la popasul de pe Topolog am făcut plinul, continuând liniștiți cavalcada atutomobilistică, alături și de alți călăreți, din țara Ardealului, Olteniei, Munteniei, porniți ca și mine din viul nopții. La București am făcut joncțiunea cu cei veniți din Moldova, apucând calea centurii de nord a capitalei, din experiențe trecute. E bine de știut ca cei care accesează acestă rută a centurii de nord, să o folosească doar pe direcția înspre A2. La întoarcere nu este bine a fi încercată, datorită lucrărilor de modernizare începute pe contransens. Am intrat pe A2 undeva în jurul orei 6 și 30 de minute.

La Km 60 cred, la un refugiu, am deshămat temporar Măgăreața și am dat atacul la șnițele, la termosul cu ceai fierbinte și la cafea. Cu foalele potolite, într-un soare ce se anunța necruțător, am pornit-o la drum mai abitir, cu bateriile încărcate și mușchii dezmorțiți.

La Fetești am admirat din trecerea lină, coada de mașini ce stăteau să plătescă” vama” trecerii peste ape la o altă poartă. Noi prevăzători, am trecut scanați de camerele montate la” poarta raiului” , liberi ca pasărea cerului. Mai târziu, pe aplicația de pe telefon” eTarife” , am sesizat că scanerele și-au făcut treaba, marcând trecerea Măgăreței la pasajul de la Fetești.

Drumul nu a fost aglomerat deloc, ne-am mișcat într-un ritm bun, asfaltul a fost în regulă. La Eforie Nord, traficul s-a „brânzit” , iar deplasarea noastră s-a mai domolit. Am alunecat mai greu până am scăpat de” furcile caudine” de la giratoriul celebru. Am remarcat plăcut, asfaltul așternut pe drumeagul din stânga, paralel cu șoseaua națională.

Am avut o strângere de inimă, ca o vinovăție născută din trădare, când am trecut pe lângă plaja noastră (?!) dintre Eforii. Am văzut intrarea pe plajă împrejmuită cu gard modern, în locul stufului de altădată. Într-o tainică împăcare a sinelui, ca o recunoaștere a trădării consumate, mi-am promis că am să revin aici, loc al atâtor împliniri – Plaja dintre E (u) forii pe care am încercat cu mijloace umile s-o descriu cândva. Îngerul nostru din Eforie Sud, de deasupra unui fost Cazinou, ne-a făcut cu mâna, i-am răspuns în gând, ș-am continuat drumul tot către sud. Am respectat indicațiile din bordul Măgăreței, nedepășind vitezele de croazieră recunoscute ca limite de siguranță.

La Mangalia, puhoiul uman se manifesta cu o oarecare agitație, iscată de importanța unui ultim oraș din apropierea graniței româno-bulgare. La 2 Mai și Vama Veche am remarcat din fugă, juvenilitatea ieșită prea devreme la plimbarea spre plajele consumatoare de energii excesive. Tineri, hipsteri, dudui minijupate, vopsite fistichiu căutau energizantele necesare la dughenele de pe strasse, pentru a relua ziua cu folos.

I-am lăsat în urmă, sosind la potoul intermediar de la punctul de trecere a frontierei. Coada de mașini era acceptabilă, în 25 de minute, formalitățile au fost bifate corespunzător, noi ne-am așezat pe partea stângă, alegând nu din vreo convingere politică ascunsă, ci datorită umbrei copacilor și clădirilor de vamă, care se întindea proteguitor peste mașini, oameni, caractere... Câte unul, încerca manevra supozitorului vârât intempestiv în față, dar fără efect.

După ce-am trecut am făcut o primă haltă la clădirea cu rol de toaletă, unde pentru 1 leva de persoană am marcat chimic lăcașul respectiv. Exprimările hidraulice fiind efectuate, am trecut la vizualizările cu efect întârziat de la taraba cu viniete, respectiv de la schimbul valutar. Aci pentru 1 leva plăteai 2,62 lei, deci nu am câștigat cine știe din schimbul efectuat în țară. Ne-am strâns samarele și-am pornit-o într-o ultimă etapă a cavalcadei.

Waze-ul din bord ne cumințea nerăbdarea de a deshăma odată Măgăreața. Viteza în limita impusă a fost principala preocupare a călerețului. Câte o cască de polițist stilizat pe navigația mașinii, ne strunea reflexele predispuse la accelerări. Am dat de un singur polițai bulgar, care era oprit undeva pe stânga, prea ocupat de unul dintre clienții opriți forțat la” Chestiunea zilei” în varianta Hopa – stai!

Brusc itinerariul din ecranul mașinii s-a scurtat, atenționându-ne că ne apropiem de capătul de drum. O plăcuță indicatoare sub formă de săgeată ne-a” împins” aproape simulta cu vocea însoțitoarei robotizate de drum, spre stânga. Am ieșit de pe șoseaua principală, admirând în zare, ușor stânga, Topola Skies cu celebrul parc acvatic, dar și cu incovenientul accesării mării. Îl cunoșteam din descrieri amănunțite de pe diverse site-uri, dar și din poveștile unor temerari care au fost” detașați” temporar aci. Am executat o voltă sub briza mării, spre dreapta, apoi spre stânga, purtați fără greș de waze (când se face om adevărat îi fac cinste cu o bere draft...).

Itinerariul „fermecat” se scurta și mai pronunțat, iar dintr-o dată s-a făcut un steag caroiat în alb și negru. Ajunsesem în parcarea hotelului Royal Bay Resort. Am descălecat incorpore, asaltând recepția la ora 10 și jumătate.

Despre cazarea la hotel, condiții și alte” adiacențe” într-o altă poveste...

Întoarcerea spre casă a fost ușoară, fără incidente, doar în București a fost puțină agitație provocată de manifestările dedicate bravilor soldați căzuți în Afganistan. Am urmat fără crâcnire indicațiile Waze-ului iar în 35 – 40 de minute am traversat capitala.

La km. 56, ca în fiecare an, am oprit la Popasul Iancului unde ne-am alimentat generos, făcând-o lată, cu meniuri din carne de pui (2 porții de șnițele (din nou recidivă!) cu cartofi prăjiți, gujoane cu susan și cartofi gratinați, 3 salate asortate, o ciorbe de fasole cu ciolan, 3 pepsi) unde pentru nici 150 de lei am gonit foamea din ' 44 ce dase peste noi furibundă...

Am plecat la ora 9 din Kavarna, iar la 17 eram acasă, mai odihniți ca altădată, semn că cele 7 nopți au fost pe placul și sufletul nostru, exact cum ne-am dorit.

---

VIZUALIZĂRI: 2040 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI