GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kamena Vourla - o perla mai putin cunoscuta a Marii Egee
Impresiile pe care intentionez sa vi le impartasesc sunt din 1992, de la a doua calatorie cu familia in Grecia.
Cu un an inainte facusem un circuit in Grecia si dormisem o noapte la Kamena Vourla. Ne-a placut foarte mult si dupa un an, la primul nostru sejur pe litoralul grecesc, am hotarat sa mergem tot acolo.
Am fost doua familii cu doua masini: eu cu Carmen (sotia) si cu fiul nostru de 11 ani, si fratele meu cu sotia si cei doi copii - fetita de 10 ani si baiatul de 12.
A fost o vacanta de totala relaxare dupa un an de munca foarte grea.
Kamena Vourla e un orasel situat pe autostrada Salonic-Atena (care la vremea aceea nu exista), la 160 km nord de Atena, vizavi de insula Egina si la poalele muntilor Knimis, asa ca desi eram in luna august nu am folosit aerul conditionat. Are izvoare de ape minerale si e locuit pe tot timpul anului. In drum, si la dus si la intors, am dormit cate o noapte in Salonic.
In Kamena am stat intr-o vila nou construita in partea de sud a statiunii, intr-o livada de maslini. De la soseaua care strabate orasul se ajungea la vila pe o alee pietruita si langa noi mai exista o singura vila si atat. Nu stiu ce s-a mai intamplat intre timp. Desi pana la plaja erau vreo 500 de metri si trebuia sa traversam soseaua foarte aglomerata, avantajul a fost linistea, care ne-a permis sa ne odihnim, si spatiul mare de joaca pentru copii din livada. In afara de asta, apartamentele pe care le-am inchiriat (o camera cu un pat in care era si chicineta complet echipata si un dormitor, plus baia si un balcon mare) au fost de dimensiuni neasteptat de mari.
Plaja din sudul Kamenei era cu nisip cu pietricele, la fel si intrarea in apa, dar inspre nord am vazut ca nisipul era mai fin si existau amenajari cu sezlonguri si umbrele.
Pe malul marii si in partea dinspre nord erau multe magazine si taverne, unde am facut si noi cunostinta cu sepiile, caracatitele si pestii locali. In anul de dinainte ne concentrasem mai mult pe vizitarea obiectivelor turistice, dar de la Kamena am facut o singura excursie, cu vaporasul pe insula Egina, unde ne-am oprit in satul Agios Giorgiosca ca sa facem baie si plaja si sa servim pranzul.
Am vazut ca agentiile noastre de turism nu promoveaza statiunea Kamena Vourla si nu stiu de ce. Dupa parerea mea, este foarte potrivita pentru un sejur linistit sau pentru o escala in drum spre Atena si/sau Peloponez.
Trimis de antheus in 15.11.14 19:22:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (antheus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@antheus: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
@antheus - Aţi putea să-mi daţi câteva detalii despre plajă? Sunt şezlonguri? E cu nisip sau cu pietricele? Intrarea în apă e lină sau abruptă? Am găsit o ofertă în această staţiune, în schimb informaţiile sunt puţine.
Mulţumesc anticipat pentru răspuns.
@Thalassa - Plaja este cu pietricele iar intrarea in apa este relativ lina.
Sunt sezlonguri in zona hotelurilor de pe plaja.
Comentez și eu abia acum, pentru că nu am văzut articolul la vremea publicării.
Kamena Vourla e un nume de neuitat și pentru mine. Prima dată cînd am fost în Grecia cu mașina, la Atena, în 2003, parcurgînd autostrada (care acum exista, deși nu completă) către sud, eram din ce în ce mai dezamăgit de peisaj și de faptul că nu prea vedeam marea. Așa că, la un moment dat, am decis să ies de pe autostradă la prima localitate. Zona părea promițătoare, era muntoasă, marea avea culoarea pe care mi-o închipuiam, pe care speram să o văd în Grecia, așa că am avut norocul să părăsesc autostrada chiar la Kamena Vourla, și să văd prima localitate care se potrivea cu așteptările mele, cu taverne pe malul apei, cu plante tropicale, cu o stradă liniștită (nu vreau să îmi imaginez cum era în 92, cînd tot traficul trecea pe aici), cu o mare albastră, într-un cuvînt, Kamena Vourla a salvat imaginea Greciei pentru mine.
Cred că e o greșeală în text, cred că excursia cu vaporașul a fost pe insula Evia. Egina e cam departe de aici, și pe ea nu e nici un sat Agios Georgios.
@antheus - Mulţumesc frumos. Pentru a putea folosi şezlongurile trebuie neapărat să ai cazare într-unul din acele hoteluri? Sunt rezervate pentru clienţi? Sau are acces oricine contra cost?
@abancor - Vă mulţumesc. Orice informaţie/părere în plus este importantă. Încă stau să mă gândesc dacă să aleg Parga, Kalkidiki sau Kamena Vourla.
Nu prea pot eu să am o părere despre asta. Aș zice să alegi locul vacanței în funcție de ce intenții ai. Astfel, poate să fie prioritară amplasarea, sau accesul la plaje cît mai variate, sau peisajul, sau alt criteriu. După ce decizi ce e important, poți alege. De exemplu, dintre astea 3, Kamena Vourla e cea mai potrivită dacă vrei să faci excursii la Atena, Delfi și în alte zone ale sudului, sau să „te repezi” pe insula Evia sau insula Skiathos. La fel, fiecare din celelalte variante are avantajele ei.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2018 O altfel de Grecie (Partea I): Grecia Centrală — scris în 05.08.18 de alexpetre2004 din ROTTERDAM [NL] - RECOMANDĂ
- May.2017 Kamena Vourla - mare, munte, istorie și ape termale — scris în 02.06.17 de Cris din BRAșOV - RECOMANDĂ