ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Hai in Halkidiki!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Dragii mei, intrerup pentru o vreme serialul “Skiathos” -vezi impresii, pentru a va descrie o scurta intamplare turistica, ce, de-o vreme-ncoace, nu-mi da pace.

Insule si peninsule

In constiinta locuitorilor din Halkidiki, aceasta e situata, macar spirtual, in Macedonia cea veche si mare de altadata, cea istorica, (cu toate ca azi lucrurile arata altfel), iar Alexandru cel Mare, a fost odata stapanul unei mari bucati din lumea asta. De aceea halkidikenii, au asa un fel de sentiment de mandrie, de superioritate chiar, fata de grecii din restul tarii. Ghidul ne-a sfatuit, ca pe-aici, prin Halkidiki, sa nu ne laudam prea mult cu frumusetile Eladei, pe care le-am vizitat pin alte parti, daca vrem sa facem casa buna cu localnicii si mai ales cu patronii locatiei unde vom fi cazati.

Dar maretia lui Alexandru Macedon sau tenacitatea, rigurozitatea si harnicia urmasilor sai, nu poate intrece farmecul niciunei amarate de alte insule elene, fie ea chiar si Thassos. O insula nu se poate compara decat cu o alta insula. Cele doua “Halkidi-brate” nu sunt decat o ata lunga de vreo 300-350 km, numita sosea pe care sunt insirate mai multe margele cu nume diferite, frumoase ce-i drept, dar cu structura asemanatoare, o ata marginita de nisip, stanci si apa pe de o parte si de taverne, bazar si spatii de cazare, de cealalta. Cu alte cuvinte, vorba unui amic de-al meu de pe sait, ”Halkidiki, nu m-a dat pe spate”, seamana oarecum cu litoralul nostru sau cel bulgaresc.

Am ajuns asadar, pe primul brat, ce purta un nume, Kassandra, eu i-am zis "Kassandra-gostea mea", ca de frumos, e frumos, nimic de zis! Al doilea? E diferit! Muntos, serpentinos, mult mai verde iar daca salbaticia poarta un nume, (comparand Kassandra si Sithonia), acest nume va fi, Sithonia. Iar Athos? Vazut de la departare, acesta e un brat semet, frumos dar mai pretentios si ocult, ca un print la care se ajunge greu, dupa ce faci cateva zile bune de anticamera. Si ajungi acolo, numai daca esti barbat. Ghidul ne povestea ceva despre o englezoaica, ce s-a travestit, si a incercat sa viziteze ceea ce nu avea voie. Se zice, ca acolo, printre biserici, manastriri si schituri, un preot batran, observa turistii. Acesta a intrat in vorba cu ea. A descoperit blasfemia si femeia a luat 3 ani de inchisoare. Legile acestui munte, sunt dure.

Acuma, ce sa va zic? Eu unde vad o plaja cu nisip fin, precum cel din Kallitheea, umbrelute, sezlonguri, o mare limpede, o taverna cu mancare buna si cu bere Mythos rece, cateva excursii optionale cu vaporasul, un bazar intins prin mai tot orasul, si soare, mult soare... ma simt bine. Si Grecia se pare ca e mereu, cea mai apropiata de dorintele mele.

Drumul pana-n Kallitheea

Biletele pentru Kallitheea (Kassandra), le-am achizitionat cu 2 luni inainte, au costat 200 euro/persoana, cazare la vila Meli (3 stele) (urmeaza review). Transport cu autocarul din Bucuresti. Pornim la ora 8 seara din Piata Aviatorilor. Alin, ghidul nostru e-o enciclopedie turistica. Stie tot despre orice se afla-n dreapta si stanga autocarului. E-un fel de carte de istorie, geografie, mitologie, teologie si arheologie, la un loc.

Dimineata devreme, ajungem la vila noastra. O serie pleaca, alta vine. “Sa stiti ca e cea mai buna vila, ne zice cineva, are si piscina”! Ura, ne zicem noi, caci marea e aproape, la nici 6-700 de metri, dar pana la ea, e-o panta descendeneta, in serpentina de vreo 300 m, si-apoi, la intoarcere, aceeasi panta, cand e caldura mai mare, conform tuturor legilor fizicii, devine, din pacate, ascendenta. Uff!

Kallitheea

Statiunea e-o strada lunga, marginita de-o faleza de unde cobori spre mare. Pe partea cealalta a strazii, sunt tavernele, bazarul, vilele, hotelurile. Undeva prin mijlocul acestei strazi, hai sa-i zicem bulevard, e-un sens giratoriu, ce te conduce si spre cealalta parte a peninsulei, pana unde sunt cam 8-9 Km. Aici, langa giratoriu, e punctul nevralgic al Kallitheei, aici gasesti o banca, o statie de taxiuri, si cea a autobuzului local. De-aici incepe un paienjenis de stradute ce conduc spre spatiile de cazare, majoritatea strazilor sunt populate cu taverne sau magazine comerciale.

Plaja e superba, lunga, lata, nisipul fin, apa calda. Apa e limpede. La sezlong si umbreluta, nu se plateste ci doar te asezi acolo. In curand apare si o fata. Cea care ne servea pe noi, (era din Letonia), ne-aduce tot ce dorim. E caldura mare, moncher, servim de 2-3 ori bauturi dulci si cafele, dintr-un pahar plin cu cubulete cu gheata, in care se toarna bautura aleasa. In acea saptamana din iunie, cat am stat acolo, marea Egee, a fost de-un calm plat desavarsit. Intregul golf cuprins intre primele doua brate, era un lac fara valuri. Doar intr-o zi, a fost furtuna pe mare si am vazut niste imitatii de valuri care-ti ajungeau pana la glezna.

Taverna

Nu departe de agentia turistica “a romanilor” si vila Meli, care, alaturi de plaja, avea sa constituie punctul forte al sejurului, era si o taverna, ce ne-a fost recomandata de romanii din localitate. Aici, unul din ospatari si bucatarul, erau romani. Foarte simpatici. Portiile de mancare erau gigantice. Gratarele impingeau afara cartofii prajiti din farfurie. Numai in Thassos, am mai vazut mancare atat de multa. La taverna se aciuisera si cateva pisici blande si respectuoase, care stiau ca n-ai cum sa termini tot ce e in farfurie. Ce ramanea, era pentru ele... Unele, veneau si se ridicau in doua labute pana pe genunchii tai, mieunau duios dar nu sareau niciodata pe masa. Nu departe de vila aveam si un supermarket, unde gaseai de toate, la preturi mici.

Croaziera

Dna Anca, ghida noastra din insula, o "enciclopedie turistica", amabila, simpatica si foarte atasata de noi, ne-a chemata in prima zi pe toti romanii nou-veniti, la sediul agentiei si ne-a expus, pe harta, excursiile optionale. Erau cateva interesante. Una era chiar si la Meteore, dar cam obositoare si una alta, era in jurul bratului Athos. “Cea mai cea”, mi s-a parut o excursie pe mare, pe undeva pe bratul Sithonia la niste lacuri termale si o casada. Dar., vai... nu s-au intrunit cel putin 6 cereri si excursia s-a suspendat. Asa ca am plecat intr-o croaziera pe bratul Sithonia, (30 euro) cu oprire la frumoasa plaja Toroni, in portuul Neo Marmaris pentru “shopping” si apoi, a urmat o balaceala in plina mare, langa insula broastelor. Am facut si eu o baie in mare, asa, cat pentru o fotografie, ca sa "ma dau mare acasa", dar apa era rece, nu era ca in Kallitheea, langa malul marii sau in piscina vilei Meli.

Surprize

Am scris acest review la repezeala, pentru a atentiona poporul despre doua lucruri. Inchirierea unei masini, la o agentie din Kallitheea (apoi si la a doua), era de 45 de euro / zi, pentru cei care aveau nush ce asigurare auto internationala. Pentru cei ce n-o aveau, trebuia lasata o garantie. Daca inchiriai masina mai multe zile, tariful se reducea la 42 de euro/zi. Pretul mi s-a parut mare dar avand in vedere ca Kassandra nu e o insula si poti s-ntinzi cu masina si pana-n Spania sau Suedia, masura mi s-a parut corecta. Parerea mea e, ca decat sa inchiriezi o masina, mai bine faci 2-3 excursii optionale.

A doua surpriza avea sa ma puna pe ganduri. Pe saitul egentiei “xy” cu care am plecat, totul era frumos, insorit, colorat si la preturi mici. Si ghizii? Cei mai buni de pana acuma. Dar transportul, ah transportul! Numai provincial sa nu fii! Halkidiki e-o destinatie mai ales pentru bucuresteni.

La intoarcere, aflu ca plecam din Kallitheea devreme, pe la ora 11, ajungem si-n Sithonia, ca sa-i luam pe romanii ce si-au facut sejurul si pe-acolo si-apoi, o luam direct spre casa. OK, imi zic eu, avem o ora de popas in Sarti, ajung sa vad ceva si din aceasta frumoasa si vestita localitate.

Socoteala acestui transport de intoarcere e alta, decat pana acum, cum eram eu obisnuit la drumurile cu autocarul, pana-n Thassos sau Lefkada. Adica, cu doi soferi ce porneau seara din Grecia si ajungeau la Bucuresti dimineata pe le 5 sau 6. In acest caz, ei porneau mai devreme si ajungeau in Bucuresti pe la 1 noaptea, in sistemul, “un sofer conduce si celalalt se odihneste”.

OK, am ajuns acasa cu bine, dar am aflat de acest orar de intoarcere, doar la pornire din Kallitheea. Asadar, ma trezesc singur, la 1,30 noaptea, inapoi, in Piata Eroilor, de unde plecasem. Ca eram singurul provincial din autocar, mi-am dat seama in 10 minute, cand am ramas singur in noapte, toti ceilalti erau asteptati de rude sau prieteni sau comandasera taxiuri pana acasa. Adica nu eram singur, aveam si-un troler mare ce-l trageam dupa mine. Si mai erau acolo si cativa “homeless” ce dormeau pe bancile din jur. Apoi, pe la 4 dimineata, au mai sosit si cativa maturatori de strada ce-si faceau constiinciosi datoria. M-am gandit sa chem un taxi, ca sa ajung la un hotel, sau in gara de Nord, mai luminata. Dar era o noapte calda si la ora 5 dimineata se va deschide metroul, asa ca m-am aciuit si eu cuminte, pe o banca.

Apoi, s-a luminat de ziua. Si pana la autogara Ritmului, de langa Bucur Obor, n-a mai fost decat o jumatate de ora. Autobuzul Bucuresti-Brasov-Tg. Mures, a pornit la ora 7,30 dimineata, si dupa o alta calatorie lunga, am ajuns pe la ora 15, in sfarsit, acasa. Zdrobit de oboseala. Deci, atentie, provinciali, la drumul de intoarcere!

De-atunci, mi-am zis ca voi mai merge-n Grecia, numai cu avionul.

 

@Web, te rog videoclipul, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=M4yB7ZNr4uo

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dorgo in 13.08.17 07:23:10
Validat / Publicat: 13.08.17 09:29:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos, Lefkada, Zakynthos, Santorini, Paros, Cipru, Skiathos, Skopelos

VIZUALIZĂRI: 8545 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Apa marii, langa plajele din Sithonia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48350 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster39
[13.08.17 08:56:46]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dan&Ema
[13.08.17 09:36:09]
»

@dorgo:

Dimineata asta nu am somn si dau start voturi pe aici.

In Halkidiki vrea si Ema sa ajungem. Motiv in plus sa lecturez acest articol. O plimbare prin locuri prin care prevad ca vom ajunge si noi chiar daca mie imi place mai mult aerul rarefiat de la peste 2000 metri altitudine dar nici aerosolii marini nu sunt de lepadat. ????

Importanta si utila rubrica "surprize".

Felicitari pentru relatare si video si tot!

Numai de bine!

????????????????????????

CarmenTina
[13.08.17 10:40:19]
»

@dorgo: Neata buna! Frumos! Un vot si de la mine! Si uite cum un review te poate face sa te decizi unde iti vei petrece urmatorul concediu!

dorgoAUTOR REVIEW
[13.08.17 10:52:26]
»

@Dan&Ema: Multumesc!

In afara de vila in care am fost cazat, in Halkidiki, mi-a mai placut plaja si culorile marii. Dictonul "Vedi Napoli e poi mori", in Grecia suna altfel. "Vedi l'acqua a Halkidiki, poi mori".

Apa din Kalitheea, (Kassandra), in luna iunie este limpede si linistita, precum cea a unui lac fara de sfarsit. Un lac pe-ale carei margini, se sprijinea greoi, intreg cerul albastru. Culorile ei sunt schimbatoare, precum sentimentele omului. Cand transparenta, cand bleu, cand verde, cand albastru inchis.

Cam asa e marea Egee (singura mare din lume, compusa din 3 vocale si-o singura consoana), atunci cand se-ntalneste cu tarmul.

Aici n-ai nevoie de nimic altceva, decat sa stai pe mal si sa privesti simfonia cameleonica a celor mai relaxante culori ale spectrului soalar-verdele si albastrul.

elviramvio
[13.08.17 22:01:35]
»

@dorgo:

Frumos articolul dar ecoul e magnific. Iubesc mult Grecia si in cele cateva cuvinte ai spus atat de poetic totul despre Egee, parca ai imprumutat ceva din antichitatea lor! Anul acesta am ratat de doua ori un drum acolo, mai am o incercare curand care si ea cam scarțăie din lipsa de timp a apartinatorului. Imi va fi greu o iarna fara sa fi vazut Elada. Iti doresc sa revii la greci de cat mai multe ori!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
fra
[14.08.17 10:17:25]
»

Frumos articolul. Eu am mai spus si am sa mai spun ca Sithonia imi pare tare a insula. Are un coleg de site un articol scris "o insula deghizata" parca.

Si mie personal mi-a placut mai mult Sithonia decat Zakynthos. E evident treabă de gusturi, dar eu o recomand cu toata inima.

Ati vazut si dumneavoastra Neos Marmaras, care mie nu mi se pare cu nimic mai prejos decat Zante Town de exemplu.

Alex_Macedo
[16.08.17 21:28:58]
»

@dorgo:

Vezi?

Se poate și fără suspendări și cartonașe... de oricare culoare ar fi...

Bravos!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, CarmenTina, Dan&Ema, dorgo, elviramvio, fra
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kallithea:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08999490737915 sec
    ecranul dvs: 1 x 1