O vizită la castel, Castelul Aragonez din Ischia! Un must see!

TIPĂREȘTE

O vizită la castel, Castelul Aragonez din Ischia! Un must see!

Fără îndoială, atunci când ne-am gândit la Ischia, ne-am gândit în primul rând la castel. Asta și datorită faptului că insula este promovată peste tot, cu imaginea castelului în prim plan.

Nici nu se poate altfel, deoarece, venind pe calea apei, fiind singurul mod de acces pe insulă, odată ce lași în urmă Napoli, apoi frumoasa insulă Procida, despre care vă voi povesti cu altă ocazie, mica insulă începe să se desfășoare încet-încet, iar noi zărim din depărtare deja, micuța insulă, apropae perfet rotundă, unită printr-un pod, de Ischia, pe care stă mândru castelul, sfidând vremurile, istoria, sau anotimpurile. Zidurile sale cenușii masive și înalte, sunt ca o fortăreață de necucerit. Abia după ce toți turiștii fac poze pe vas, fiecare încercând să-și mențină echilibrul, în timp ce mai zboară câte o pălărie purtată de vânt, încercând fiecare să surprindă în imagini atracția principală a insulei, vasul își face loc în portul din Ischia, ușor-ușor.

Castelul se află la ceva distanță de port, mai precis în Ischia Ponte, nume primit de la podul care unește insula mare de cea mică.

De la stația de autobuze EAV, cel cu nr 7, vă duce la destinație, călătoria costă 1,50 euro/pers, biletul trebuie să fie validat.

Sigur că puteți merge și pe jos, durează cca 1/2 de oră, asta depinde de câte ori vă opriți pentru a face poze. :p

Orar:

zilnic de la 9 până la apusul soarelui cum se laudă ei pe sait. De fapt oficial 20.30.

Trebuie avut în vedere că ultimul bilet poate fi cumpărat la 19.30

Este deschis tot anul.

Prețuri:

adulți= 10 euro

copii 10-14 ani= 6 euro

grupuri »20 = 9 euro

copii 0-9 ani= gratuit

Pentru alte informații:

+39 081 99 28 34

segreteria@castelloaragonese. it

Câteva date istorice:

Prima cetate a fost construită în sec. V, în anul 474 Î. Hr, de grecul din Siracusa, Hiero I (Girone) . Acesta venise aici să ofere ajutor cumeienilor în lupta împotriva tirenienilor. În perioada aceasta, datorită lui, numele castelului a fost Castrum Gironis.

În sec IV, romanii construiesc și întemeiază orașul Aenaria, chiar la poalele castelului, oraș care atunci se întindea până la catedrala din Ischia Ponte. Ei au folosit castelul ca un fort defensiv.

În sec. II D. Hr, are loc erupția vulcanică din Montagnone, mai precis în anul 150. Ca urmare, castelul dispare, iar mica insulă se separă de Ischia, astfel se va denumi Insula Minor, pentru a o deosebi de Insula Major.

Pentru o perioadă destul de lungă, în sec. VI-VII, au loc invazii barbare, insula fiind atacată pe rând de multe popoare, normanzi, vizigoți, ostrogoți, arabi. Oamenii se refugiază atunci în castel. Și în sec. VIII, saracenii distrug parte din insulă, dar nu reușesc nicicum să cucerească castelul.

Abia în 1137, atât insula cât și castelul vor intra sub dominația Normandiei, sub prințul Ruggero al II-lea, pentru ca în 1194, Henry al IV-lea, să impună conducerea șvabilor, iar castelul nu va mai avea caracter militar, ci locul unde, familii nobile își stabilesc reședința.

În anii ce urmează și în secolul următor, au loc bătălii între șvabi și angevini, apoi Alfonso de Aragon, cucerește locul construind cea mai înaltă parte din castel, Maschio Angiono.

În sec. XIV, ca urmare a erupției vulcanului Epomeo, care face ca râuri de lavă să distrugă tot în cale, oamenii se refugiază din nou în castel, pe care-l transformă într-un adevărat oraș, atunci când se ridică și Catedrala Fecioarei de la Adormirea Maicii Domnului.

Multe familii nobile se mută aici, ridicând palate mărețe.

Cum spuneam mai devreme, Alfonso de Aragon, cucerește castelul în sec. XV, iar sub conducerea lui, acesta devine atât o cetate, în vremuri de război cât și o reședință regală pe timp de pace.

Totuși cea mai înfloritoare perioadă este sub conducerea luminată a lui Constantine D'Avalos și a Vittoriei Collona.

În sec. XVI, la 27 decembrie 1509, catedrala antică a găzduit nunta dintre Vittoria Collona și Fernando d'Avalos, marchizul din Pescara. Vittoria a trăit 35 de ani la castel, apoi a murit la Roma.

După sfârșitul perioadei de dominație aragoneză, castelul este preluat de spanioli, apoi austrieci.

Urmează o perioadă urâtă, deoarece în 1655, ciuma ucide mare parte din populație, iar Carlo Gaetano Calosirto, după ce se pricopsește cu boala, se vindecă miraculos, devenind Sfântul Ioan Iosif Al Crucii, Sfântul Patron al insulei.

În fiecare an, la 5 martie, la capelă, locul unde s-a vindecat, este prilej de mare sărbătoare.

În 1799, după formarea Republicii Napolitane, castelul devine închisoare politică. Mai apoi, 1860, odată cu intrarea lui Garibaldi în Napoli, se desființează închisoarea, iar Ischia se alătură Regatului Italiei.

După toată istoria tumultuoasă, castelul păstrează numele de Aragonez, datorită lui Alfonso I, cel care avut cea mai mare influență asupra insulei.

Istoria recentă ne arată, că în 1912, un avocat Nicola Ernesto Mattera, cumpără castelul la licitație, de atunci urmând un ciclu întreg de restaurări.

Astăzi, a treia generație Mattera, are grijă de castel, îl promovează, îl modernizează, îl menține în viață, printr-o serie de evenimente culturale, de artă, expoziții. Chiar și acum, când noi am fost acolo se făceau pregătiri pentru Ischia Film Festivals, 29 iunie- 6 iulie.

Un mic port vă întâmpină imediat ce ajungeți în piațeta din capătul orașului, acolo de unde pornește și podul care leagă castelul de insula mare. Un ponton se adâncește în mare, pescarii se pregătesc de ieșit la pescuit, iar bărcile își așteaptă eventualii amatori pentru închiriat și pornit în aventurile valurilor. Privind înapoi de pe ponton, turla catedralei se zărește în bătaia soarelui, faleza se pierde parcă în mare, castelul este fix în fața soarelui, dându-i astfel o tentă cenușie, de parcă ar fi acoperită de negură, cu un aer misterios...

Facem poze cât cuprinde, apoi pornim spre pod, stegulețe roșii, de o parte și alta cu însemnele festivalului. Muncitori pe pod, lucrează probabil pe ultima sută de metri să finiseze drumul, sau balustradele. Ajungem tot mai aproape, dar nu pot să nu mă întorc din când în când să privesc spre orașul ce rămâne în urmă. Marea albastră e calmă, bărcuțe mici, albe, sclipesc pe luciul apei.

Ajungem la poartă, cumpărăm biletele și primim broșura informatoare în limba engleză, din care am citit și v-am dat și vouă toate aceste informații interesante.

Ni se spune să mergem la lift. Există un lift, care urcă cca trei etaje. Capacitate maxim 6 persoane. Se poate merge și pe jos, printr-o serie de galerii, dar inutil să vă obosiți acum, aveți de umblat destul după aceea. :)

Primul obiectiv ce ne apare în cale este Terasa Imaculatei. Loc de belvedere, poze în toate direcțiile, o imagine superbă către Ischia Ponte, spre Spiaggia dei Pescatori.

Sigur că tot aici, imediat ce ne luăm privirea dinspre mare, este și Biserica Neprihănitei Concepții (Church of the Immacolata) . Este construită în sec. XVIII, pe locul unei capele dedicată sfântului Francisc, iar acum se cheamă Biserica Fecioarei de la Adormirea Maicii Domnului, sau mai bine cunoscută sub numele de Neprihănita Concepere. Zidurile exterioare sunt simple, tencuite, dar au un portal de tuf vulcanic. În interior sunt decorate cu cornișe, coloane, pilaștrii, stucuri baroce, ce decorează 9 ferestre, iar podeaua este din teracotă toscană. Totul este alb, imaculat. Biserica nu a fost niciodată terminată, este goală, dar din 1980, găzduiește expoziții de artă contemporană, așa cum era și la data vizitei noastre. Superbă!

Punctul nr 3, în ordine, așa cum se prezintă și în pliant, este Mânăstirea Sf. Maria a Consolației (Convent of S. Maria della Consolazione) .

Este fondată în 1575 de Beatrice Quadra, văduvă Avalos și a fost reședință pentru 40 de călugărițe din Ordinul săracilor Clares, ordin transferat de pe muntele Epomeo. Călugărițele erau prin tradiție, fiicele dintâi ale nobililor, fapt ce permitea ca moștenirea să rămână în familie, primului născut de sex masculin.

Mânăstirea a fost închisă în 1810, de regele din Napoli, iar cele 16 călugărițe rămase au fost duse la mânăstirea Sf. Antonie.

Zidurile acestea mi-au plăcut cel mai mult, tainice, cenușii, ascunzând parcă multe secrete, dar pline de flori, multă verdeață, cățărătoare, iederă, dar o explozie de mov și roz, prin bouganvillea bogată, sau tufe de hortensii și mușcate vesele. Motiv numai bun pentru o serie de fotografii tare șic. Arcade acoperite cu ramuri și flori, perfecte pentru cadre de poveste.

Urmează nr 4, Nun's Cemetry, cimitirul călugărilor. Datează din sec. XVI.

Aici a coborât doar soțul meu, știam dintr-un filmuleț ce este acolo, sincer mi s-a părut macabru. Sunt săli cu niște scaune înalte, unde erau depuse cadavrele, care se scurgeau ușor în niște oale (borcane). Refuzau înmormântarea, pentru a arăta că, corpul uman este inutil, este doar un înveliș, esențial este doar spiritul. Călugărițele erau obligate să stea zile întregi acolo, pentru rugăciuni, într-un mediu absolut nesănătos, lucru care le-a provocat boli grave. Nu există aerisire, ferestre, acestea fiind la subsol, există doar niște tuburi de ventilație. Se spune că înainte de a fi folosite ca cimitire, aici se colecta apa de ploaie.

Ajungem la obiectivul nr 5, un alt punct de belvedere, (Belvedere of the Convent). Orientat spre nord-vest, priveliștea este magnifică, putând scruta zările de la Ischia Ponte până la Ischia Porto, perfect pentru mine să fac o altă serie de poze.

Ceea ce urmează este chiar necesar și anume o pauză binevenită la Cafeteria of the Monastery.

La umbra unui copac, sunt cca patru-cinci mese, apoi în spatele clădirii veți descoperi o minunată terasă, cu o pergolă umbroasă, flori frumoase, hortensii, iasomie și lantana. Dar peticul de culoare este dat de violetul florilor de bouganvillea, care se strecoară pe toate zidurile, pe lângă mica fântână, sau pe trepte, înconjurând terasa. Un angajat tocmai se ocupa cu tunsul ramurilor uscate, se vede peste tot grija maximă pentru fiecare centimetru pătrat. Pisici leneșe șed pe la colțurile clădirilor, cerșind poate din... pasiune, pentru că o doamnă tocmai ne-a spus că au suficient de mâncare. Neputând să mă opresc din admirat și imortalizat, soțul mă întreabă ce doresc să beau. Din nefericire, aparatul pentru fresh e stricat, dar luăm totuși sucuri de fructe la doză. Cu adaos de lâmăie și mentă. :)

De aici zăresc niște ziduri, ruinele Catedralei Maicii Domnului, în armonie perfectă cu liniștitul golf Sf. Anna.

Cum nu văd și calea de urmat, mă întreb? cum doar atât? stau cu pliantul în mână, mai sunt încă 20 de puncte de atins... și atunci cum? sunt puțin derutată, soțul se mai învârte prin zonă, apoi descoperim o alee îngustă, de unde sunt niște scări, care duc mai departe. Aha, ne liniștim!

Ne liniștim pentru că urmează House of Sun, Casa Soarelui. Este de fapt o clădire veche, parte din castel, care de ceva vreme găzduiește expoziții de artă veche sau contemporană.

De aici, puteți ieși pe mai multe terase, cu vedere spre mare sau spre port, veți observa că sunt diferite structuri arhitectonice, din diverse epoci. De aici, puteți continua drumul spre alte terase, sau spre cealaltă cafenea, aflat la ultimul nivel al castelului, spre biserici și monumente istorice, sau spre grădinile superbe, pline cu flori.

Înainte de a intra la House of Sun, vi se cer din nou biletele, e bine să le aveți la îndemână. Aici este și o toaletă, în cazul în care ați ratat-o pe cea de la cafenea. Am intrat în încăperile casei soarelui, am admirat picturile expuse, pline de culoare. Imediat lângă, este o sală mică cu niște pietre, parte din coloane, ziduri, marmură și diverse obiecte găsite în zonă, un soi de muzeu.

Aproape că nici nu îmi vine să plec, mă duc ba pe o terasă, ba pe alta, de la fiecare, priveliștea e oau...

Doar marea liniștită ascultă admirația noastră. Parcă ar zice, v-am spus eu! :p

Ne hotărâm în cele din urmă și ne continuăm drumul, ieșind cumva din decorul pietros al zidurilor groase, pătrunzând pe aleile umbroase. Copaci de toate felurile, yucca, smochini sau palmieri, pini, aruncă un val de răcoare, binevenit tocmai cât să ne tragem sufletul. Urmează niște scări, alei întortocheate, până ajungem la Church of S. Pietro a Pantaniello.

Numele bisericii vine chiar de la sfântul a cărui statuie a fost adusă de lângă port, de la o biserică antică, acolo unde era un lac numit pantaniello. Lacul a fost inaugurat în 1851, de regele din Napoli, Ferdinand al II-lea de Bourbon, care-l dorea a fi un port.

Biserica este tare frumoasă, are un plan hexagonal, o cupolă joasă și un interior toscanic, cu cadre de piatră naturală și multe muchii. Ferestre mari, atipice, larg deschise, perfecte pentru ședințe foto, pentru care am stat la coadă.

Obiectivul următor era chiar în fața bisericii, Millstone for wine-making and cellars. Probabil după cum v-ați dat seama deja, e vorba de pivnițele în care se depozita vinul. Am văzut damigene de sticlă, sticle prăfuite, butoaie dar și ustensilele folosite pentru prepararea licorii bahice. Plăcerea de a coborî acolo a revenit soțului meu :))

Continuăm itinerariul cu ochii în pliant și cu atenție, pentru că suntem pe Millstone alley, un drum de piatră, vechi, ce ducea pe vremuri la o biserică antică, care, ulterior în 1823 a fost transformată de Bourboni în închisoare.

Ajungem așadar la Bourbon prison, acolo unde din 1851, sunt aduși maeștrii ai Renașterii, ori prizonieri politici, ce sunt puși în celule, alături de criminali de rând. Astăzi interiorul este alb, ștergând parcă din durerea ce se simte dincolo de piatră, o placă comemorativă cu numele celor închiși sunt însă la loc de cinste.

Un covor roșu pregătit cu ocazia festivalului de film, precum și poze, secvențe din filme vechi, alb-negru, ne aduce cumva în zilele noastre.

Dincolo de zidurile îndurerate, ieșim la aer, unde altundeva, decât în Olive Terrace, grădina cu măslini, fosta grădină a palatului.

Liniște și pace, ar fi descrierea potrivită... pe de o parte, la stânga, ziduri groase, grele, încărcate de istorie, marele Maschio, ce nu poate fi vizitat, cu turnurile sale Angevin, vizibile perfect de aici. În dreapta, o mică grădină de zarzavaturi, am zărit roșii, ceapă, dar și caiși, cu fructe coapte, căzute pe jos, tare mi-ar fi plăcut să pot gusta una... crengile încărcate atârnau greu...

Peste tot măslini, palmieri, pini... Un zid gros, nu prea înalt, mărginea terasa, care oferă o panoramă minunată, se spune că ai o imagine de cel puțin 300 de grade, de la munții Lattari la golful Laetta. Iar marea... ascultă și tace...

Un ecran alb, este pregătit pentru proiecțiile de film.

Maschio, partea cea mai înaltă a castelului, este reconstruită în 1441 de Alfonso de Aragon și dăruită unei femei nobile, Lucrezia d'Alagno, din dragoste.

Mai târziu aici va sta Vittoria Collona, vreme de 35 de ani, care, ea insăși scriitoare și iubitoare de poezii, adună aici, la castel, mari artiști și scriitori ai vremurilor. Michelangelo Buonarroti a fost prietenul ei și un mare admirator.

Lumea stă aici, face poze, admiră, iar pe marginea terasei tocmai se opresc din zbor doi pescăruși, veniți parcă special pentru poze.

Cu greu ne urnim din loc, însă văd pe pliant că urmează cel mai înalt nivel vizitabil, acolo unde este Il Terazzo. Este o terasă minunată, cu o mare parte acoperită de o pergolă, iar pe trei laturi, poți vedea în zare, spre golful Napoli, Ischia și insulele din jur. Absolut încântător! puteți savura ceva dulce, o cafea, ceva de-ale gurii, ori ceva răcoritor!

Noi nu ne oprim, mergem mai departe.

Pe trepte, în coborâre, pe latura de vest a castelului, ajungem la Chuch of S. Maria delle Grazie or of the Ortodonico.

Pentru că are o vedere splendidă la mare, se mai numește Chiesa della Madonna della Punta și este construită de Donna Constanza Carreta prin anii 1500, destinată congregației pescarilor din Ischia.

Minunată biserica, este deschisă și intrăm și noi. O muzică religioasă se aude la difuzor... fereastra este deschisă spre mare... liniște și pace...

O cruce imensă, neagră... și mergem mai departe.

Ancient watch-and defence tower, obiectivul care urmează. Se văd doar rămășițele zidurilor și un cuptor unde se încălzeau bilele de tun.

Ceea ce urmează completează ideea de frumos, de o plimbare plăcută, pentru că este vorba de Foothpath of the sun, o zonă verde, cu măslini, cu arbori de roșcove, rodii, smochini, lămâi, ailanthus, cactuși variați, mulți și frumoși, cu frunzele „decorate” cu înscrisuri, cu nume și inimioare. Și desigur, privim din nou spre mare, soarele ne însoțește, doar e teritoriul lui.

Pășim acum pe urmele sfântului Christopher, S. Cristofaro steps, numit așa deoarece exista pe vremuri o biserică dedicată lui.

Church of the Madonna della Libera, este o biserică ce datează din 1301, pe o structură mai veche din sec. XII. A aparținut familiei Calosirto, familie din care s-a născut sfântul patron al insulei.

Biserica este dedicată Fecioarei Maria, care a salvat-o de la catastrofă, precum în pictura, copie expusă în biserică, cu mâinile goale întinse pentru a opri lava vulcanică. Biserica e cu un singur naos, acoperit cu bolți încrucișați.

Continuăm drumul cu Ailanthus Alley, plină cu copaci înalți, verzi, plini cu flori, copaci cunoscuți sub numele de copacul cerului sau copacul zeilor. Printre ramurile lor, se vede fermecător, marea, sclipind, albastră...

Ceea ce urmează este Remains of the temple of the Sun și Balcony of the Temple. Ruine foarte fotogenice și o belvedere, absolut magnifice.

Cathedral of the Assunta. A fost construită după erupția lui Arso, 1301, înlocuind catedrala de pe insula mare. Cunoaște o mare slavă în perioada Renașterii, dar este cunoscută în special datorită faptului că a găzduit nunta Vittoriei Collona.

Este o bazilică cu trei nave, cu două coridoare laterale, acoperite cu bolți încrucișați. Există 4 capele, o sacristie, un turn clopot și o criptă. Acum este în plin proces de restaurare.

În serile de vară sunt organizate concerte, spectacole de teatru, poezie, sau acum, proiecții de filme la festival.

Sub catedrală este Cripta Nobililor. Este dedicată Sf. Petru și este construită în sec. XI-XII. Deasemenea și ea, este în proces de restaurare, parte din frescele descoperite, sunt foarte valoroase, dar și o capelă, foarte recent descoperită, numită Capela Calosirto.

Small panoramic balcony, un alt minunat punct de belvedere, oferind imagini spectaculoase spre muntele Epomeo, Ischia Ponte sau dealul Campagnano.

Tufe întregi de leandrii parfumați amestecați cu tufe de hortensii îți încântă ochii la fiece pas. Atâta culoare și grație, sublim e puțin spus... ai admira la nesfârșit... trag însă cu ochiul și spre mare, știu, ne așteaptă jos... urmează ieșirea, un indicator, o săgeată, dar parcă nu ne dăm duși... hai te rog, încă o poză...

Intrăm în labirintul de alei, ajungem la lift, nu e ocupat. Coborâm, străbatem galeria strâmtă și rece... o pisică ne privește galeș... miau...

Recomand! E splendid!

Webmaster, o rugăminte, să atașați materialul video:

youtu.be/C1yQvAoyg30

mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 3638 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI