Interlaken - centrul Oberlandului Bernez

TIPĂREȘTE

Despre Interlaken citisem de multă vreme că se afla în programul tuturor agențiilor de turism în sejurile organizate de acestea prin Elveția.

Și sincer, mă gândeam că o fi una dintre acele locații cam umflate de reclamă.

Numai că odată ajuns acolo am conștientizat ce înseamnă un” hub turistic” pentru regiunea Jungfrau, cum îi spun elvețienii orașului așezat între lacurile Brienz și Thun și care în anul de dinaintea pandemiei a înregistrat aproape 1 milion de persoane cazate în hoteluri și pensiuni.

Se spune că ideea care stă în spatele dezvoltării turistice a acestei regiuni, ba chiar a întregii Elveții, a avut-o Adolf Guyer Zeller, cel care a reușit să demareze construcția căii ferate Jungfrau, cu pornire de la Kleine Scheidegg, la 2.061 metri altitudine. După 100 de ani, aceasta rămâne forța motrice din spatele turismului de succes din zonă.

Din păcate, pneumonia l-a răpus după 3 ani de la demararea lucrărilor de construcție pe care și le-a estimat că vor fi întinse pe durata a 4 ani. O planificare deloc bine documentată, iar de la moartea lui le-au mai fost necesari încă 13 ani fiilor săi pentru a finaliza proiectul, în anul 1912.

Cei mai mulți turiști ajung în Interlaken cu trenul. În permanență peroanele gării Interlaken Ost sunt pline de persoane care coboară sau așteaptă să urce în trenurile care se succed la intervale scurte de timp. Aici sosesc turiști din toată Europa pentru a pleca spre vârfurile Monch, Eiger și Jungfrau, în croaziere pe lacul Brienz sau cu autobuzele spre splendidele sate din jur.

Gara și piața din fața ei joacă un rol important, o poartă de intrare în regiunea Jungfrau. Vechea fântână din piață a fost reproiectată cu prilejul unor lucrări edilitare iar în momentul de față se prezintă sub forma unei mese enorme din gresie neagră, întinse și acoperite de apă pe care se reflectă munții din jur.

Clădirea gării datează din anul 1917 și se află inclusă în patrimoniul cultural elvețian.

Din preajma acesteia pleacă o mulțime de trasee de drumeție spre satele din jur, se urcă pe Harder Kulm sau se înconjoară lacurile. Spre punctul de belvedere Harder Kulm se poate opta și pentru funicular, mijloc de transport la care așteaptă un număr extrem de mare de persoane. Nu știu dacă am mai văzut așa coadă – de zeci de metri - la funicular, telescaun sau telecabină. Se recomandă să urci într-o zi senină pentru a te bucura de priveliștea ce se deschide spre mulțimea de vârfuri ale Alpilor.

Noi alegem pentru astăzi o drumeție mai ușoară, fără diferențe de nivel, o relaxare după cele două zile anterioare de urcușuri la cote înalte.

Și din gară o luăm la dreapta, pe malul râului Aare, spre satul Bonigen. Cărarea ne duce paralel cu apa ce se prezintă într-o culoare de-a dreptul interesantă, un verde deschis și spălăcit, dar perfect curată și fără urmă de reziduuri.

Casele localnicilor au amenajate mici debarcadere unde odihnesc bărci cu motor iar din loc în loc sunt prezente băncuțe pentru a te odihni și delecta cu imaginea satului Ringgerberg, situat pe malul opus, sub poalele muntelui.

Părinți și copii înoată iar în Bonigen mulți închiriază caiace și plutesc lin pe Lacul Brienz. Rămânem surprinși de modul în care cel care pune la dispoziție caiacele le pliază și adună pentru a fi transportate ulterior. Arată aidoma unei sacoșe mai mari, cam de mărimea celor de rafie atât de utilizate de comercianții ce aduceau marfă din Turcia.

Bonigen este o localitate șarmantă, cu o faleză foarte frumoasă pe care au explodat trandafirii roz. Extrem de curată, deja nu ne mai miră respectiva trăsătură, liniștită, cu un trafic lin și foarte disciplinat.

Ne-am continuat plimbarea pe malul lacului părăsind satul spre Iseltwald pe marginea unui drum ce șerpuia printre copaci și clădiri rezidențiale ascunse în spatele perdelelor de verdeață.

Nu am ajuns până în satul anterior menționat, devenit cunoscut pentru castelul medieval situat pe o peninsulă strâmtă ce înaintează în apa lacului, ci ne-am întors în Bonigen și l-am luat la pas, găsindu-l foarte liniștit la ora amiezii, duminica.

Doar la Dorfmuseum întâlnim câteva persoane care se plimbă prin saloanele acestuia, de fapt camere păstrate într-un stil autentic ale unei case tradiționale de lemn.

Aveam să aflăm că acum o sută și ceva de ani, localitatea era cunoscută datorită băilor și amenajărilor pentru turiștii care au început să aprecieze locația ce și-a câștigat apelativul de Chrottenmontreux, cu referire la mult mai cunoscuta locație Montreux.

Ne întoarcem la Interlaken pe malul celălalt al râului și străbatem la pas agale orașul ce zumzăie în centru de glasurile copiilor participanți la Visana Sprint, o competiție de atletism ce paralizează circulația.

Clădiri frumoase, parcuri amenajate cu mult gust – între care se distinge Grădina Engleză, sumedenie de magazine în ale căror vitrine sunt expuse piesele unora din cele peste 1000 de firme elvețiene care produc ceasuri dar și producțiile de ciocolată care îți lasă gura apă și te îndeamnă să le guști.

Cu ochii la ce ne înconjoară nu ne-am dat seama că am ajuns în Unterseen, un sat lipit de Interlaken și despre care citisem în activitatea de documentare, dar pe care nu îl mai inclusesem în traseul de astăzi (din cauză de distanță de parcurs).

Ca să vezi cum nu realizezi cât ai umblat dacă ai ce privi și cu ce te delecta...

Unterseen a fost fondat în anul 1279 ca o fortăreață strategică și a devenit o bază militară a habsburgilor, devenind cunoscut din scrierile lui Goethe și Mendelssonhn după ce respectivii i-au apreciat frumusețea în operele lor.

Un aspect care prezintă interes este acela că aici există un Comitet al orașului vechi cu principala atribuție de a păstra localitatea în substanța sa originală din punct de vedere edilitar. Comitetul a răspuns de renovarea principalelor clădiri din anul 2002 care și-au păstrat aspectul tradițional dar și aprobă în permanență proiectele clădirilor moderne care, obligatoriu, trebuie să fie adaptate urbanismului din epoca medievală în ceea ce privește aspectul lor.

Totul aici se derulează cu calm, oamenii sunt răbdători, au timp și oferă respect până și birjarului de pe caleașca ce traversează satul purtând turiști, urmat de șoferii ce nici măcar nu intenționează să-l depășească din moment ce acest lucru e clar specificat și bine marcat cu indicatoare rutiere.

Pornim în amonte pe marginea râului Aare și revenim în Interlaken apoi, bineînțeles cu trenul, la Lutschental, unde eram cazați.

Am petrecut o duminică de vară plăcută, plimbându-ne prin două sate și un orășel elvețiene, elegante de-a dreptul pot afirma, în care liniștea locuitorilor de la țară contrasta cu furnicarul din gara Interlaken Ost sau cu gălăgia participanților la concursul atletic ori cu impozantele vitrine scumpe de pe străzile orașului.

O zi în care am avut tot timpul în fața ochilor aspecte ale civilizației, ale lucrurilor făcute cu bun gust, ale simțului civic și respectului pentru om care fac din Elveția un etalon al traiului contemporan.

---

VIZUALIZĂRI: 2536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI