Plimbare de o zi prin Insula Faial, tur complet

TIPĂREȘTE

Spuneam în, vezi impresii, că Faial a fost a doua insulă azoreană vizitată și că am fost cazați în Horta.

Faial este o insulă de formă pentagonală, de dimensiuni reduse, 21 kilometri de la est la vest și 16 kilometri de la nord la sud și are o populația de peste 15.000 de locuitori. Este o insulă înaltă, având în centru o altitudine de peste 1000 de metri.

Numele-i provine de la “Fayal”, denumirea portugheză pentru “Arborele Faya”, un arbust veșnic verde cu frunze verde închis, lucioase și un fruct comestibil.

De-a lungul timpurilor a avut mai multe denumiri, astăzi fiind numită și Insula Albastră datorită mulțimii de hortensii în diferite nuanțe de albastru ce se întâlnesc în insulă, de-a lungul drumurilor și care formează garduri vii… Soarele strălucitor și apele albastre ale oceanului transformă albul caselor tot în diferite nuanțe de albastru.

Încă de la mijlocul secolului 19 a fost cunoscută pentru vânătorile de balene și exportul de vin și portocale, rămânând prosperă până la erupția vulcanului Capelinhos din 1957, când comunitățile de pe coastele de nord și de vest au fost puternic afectate și câteva mii de locuitori au emigrat în America. După această perioadă s-a diminuat, îndeosebi sub influența asociațiilor de protecție a drepturilor animalelor, și vânătoarea de balene. Astăzi economia insulei se bazează pe agricultură, cereale, fructe și vinuri, pe creșterea bovinelor și, după deschiderea în anul 1971 a aeroportului, pe turism.

Reședința insulei este la Horta, pe al cărui aeroport am aterizat în jurul orei 9:10 și am luat, de la Agenția Auto Turistica Faialense aflată în aeroport, autoturismul închiriat prin Rentalcars, înainte de plecarea din țară, pentru o zi, un Renault Clio, cost 35 euro și am plecat direct cu bagajele la purtător să vizităm insula. Cei de la aeroport ne-au spus că putem să predăm mașina în Horta, în centru, unde aveau un alt punct de închiriere. Excelent pentru că nu mai trebuia să facem încă 8 kilometri până la aeroport. Erau la mașini de închiriat în parcările de lângă aeroport, turiști să fie!...

Am pornit spre vest, pe Drumul Național EN1-1A și am mers circa 2 kilometri, drum ușor, lejer, un mic urcuș, fără curbe și fără denivelări, pe care l-am părăsit la indicatorul spre Morro de Castelo Branco, prima noastră destinație din turul Insulei Faial. La intersecție am pozat și un imperio, Imperio do Espirito Santo da Lombega, am mai văzut unul în Horta, aici acestea nu sunt așa multe ca în insula Terceira. Am mers apoi pe un drum regional, bine întreținut, până la parcarea din apropierea stâncii și, de acolo, pe o potecă, pe jos până la ea. Este o stâncă formată prin mai multe erupții vulcanice ce au avut loc timp de o mie de ani, fiecare modificându-i forma și culoarea, la cea de azi, de la care și-a primit numele, contribuind și apele oceanului și vânturile din zonă. Are forma unui castel ce intră în ocean cu o fâșie îngustă de pământ ce îl leagă de uscat… Am urcat și am ajuns pe această mică porțiune unde se văd apele învolburate de o parte și de alta…

Astăzi este o cunoscută rezervație naturală unde izolarea, forma și înălțimea, aproape 150 de metri, o fac stâncă ideală pentru cuibăritul păsărilor și creșterea puilor. De aici se pot vedea și poza Insula și Vârful Pico, imaginile oferite fiind impresionante, trebuie mers puțin spre stânga și spre apă.

Am revenit la mașină și am pornit pe același drum național spre unul din punctele turistice deosebite și unice ale insulei Rezervația Forestieră Naturală a Vulcanului Capelinhos aflată la circa 11 kilometri.

După câteva minute de mers am oprit însă la Igreja Santa Catarina de Alexandria din localitatea Castelo Branco, biserică din secolul 16, aflată pe partea dreaptă, biserică frumoasă cu albul zidurilor contrastant cu ancadramentele din blocuri negre de lavă.

De aici am urcat puțin, apoi am coborât ușor, se vedea în depărtare farul, și pământul negru-cenușiu închis, selenar care se mărea văzând cu ochii... Am ajuns în parcarea amenajată, erau și autocare, am privit zona întinsă și dealurile sterpe pe care urcau curajoșii și ne-am deplasat pe alee la Centro de Interpretacao do Vulcao dos Capelinhos, un centru cu un caracter științific, informativ, educativ, cu expoziții ce prezintă formarea arhipeleagului, tipuri de activitate vulcanică, istoria farurilor azoreene și în mod deosebit erupția Vulcanului Capelinhos din septembrie 1957, singurul vulcan din lume care a fost fotografiat, filmat, observat, studiat și interpretat timp de un an și o lună, de când a erupt până a devenit latent.

Am plătit taxa de acces, taxă ce cuprinde accesul în Centru, cu vizionarea unui film documentar 3D de 12 minute, și accesul în turnul farului, 10 euro pentru mine și 5 euro pentru senior, și am coborât în Centru.

Taxa se achită pentru amândouă obiectivele, chiar dacă pe unele site-uri apar taxe separate care sunt neactualizate, foarte mulți turiști renunță să mai urce în turnul farului.

Spuneam am coborât pentru că centrul este construit subteran pentru a păstra intact peisajul vulcanic creat în urma erupțiilor. Mi s-au părut interesante filmul și prezentarea vulcanilor din insule, mi-au plăcut desenele și machetele principalelor faruri din Azore. Am vizionat și mica expoziție cu mostre de roci, de lavă și diferite minerale. Când Am Fost Acolo se mai găseau exponate din Expoziția Aniversară 60 de Ani de la Erupția Vulcanului. Centrul este foarte modern, bine organizat și oferă foarte multe informații. La ieșire era un mic magazin cu suveniruri, cu bijuterii, multe realizate din rocă vulcanică, foarte scumpe, mi-am cumpărat o amintire, o brățară în Ponta Delgada mult mai ieftină acolo… aici doar le-am admirat…

Am părăsit Centrul și am urcat circa 70 de metri până pe balconul turnului octogonal din piatră ce adăpostește Farul Capelinhos, construit în ultimii ani ai secolului 19, pus în funcțiune în primii ani ai secolului 20, închis în noiembrie 1957 ca urmare a erupțiilor vulcanice ce au avut loc în acea perioadă, devenit simbol iconic al Insulei Faial și al Azorelor. Urcușul este destul de dificil, pe o scară spiralată, abruptă și îngustă în special în ultima parte, unde a trebuit să stăm puțin aplecați, dar priveliștea oferită de balcon recompensează efortul vizitatorilor. Bătea puternic vântul, vâjâia zgomotos, dar peisajul pentru mine era unic, nu mai văzusem așa ceva…

M-am oprit pe balconul farului, am privit și pozat împrejurimile, oceanul albastru, platoul negru-cenușiu, pădurile și câmpurile verzi din depărtare și vulcanul Capelinhos, pe care încercam să mi-l imaginez cum arăta în acea noaptea din septembrie 1957. Deși văzusem prezentările din Centru nu am prea reușit, în schimb am văzut pamântul oscilând și oceanul agitat, nu de prezența unei balene sau a unui cașalot, nici a altui monstru marin, am văzut oceanul care fierbea și emana un miros greu, neplăcut. Vedeam paznicii farului fugind, strigând speriați, fără să știe, într-o primă fază, ce se întâmplă.

Mai multe poze, spuneam și altă dată că îmi place foarte mult să pozez de la înălțime, și, fără tragere de inimă, am început coborâșul pe aceeași scară, m-am mai plimbat pe lângă Far și Centru, am mai pozat, apoi la parcare și de acolo la drum spre Caldeira do Cabeco Gordo. Aceasta se află central în insulă, la 23 de kilometri, drum în continuu urcuș, mai ușor până la Ribeira Funda, circa 11 kilometri pe EN1-1A, drum bun, asfaltat, apoi urcuș mai greu, vreo 7 kilometri pe drumul EN2-2A, mai denivelat și mai sinuos, și la final circa 5 kilometri pe un drum de zgură, curbe „ac de păr”. Pe traseu am întâlnit mai multe Miradoare, la unele am oprit, admirat și pozat, la altele nu, dar am parcat la Caldeira do Cabeco Gordo, o cavitate mare de forma unui cazan, aproximativ tronconic cu baza mare, la suprafață, de 2 kilometri, baza mică de circa 1 kilometru și adâncimea cam de 400 de metri. Pe marginea caldeirei era o potecă, bine amenajată, cu mici urcușuri și coborâșuri, plimbare plăcută doar de 2,5 ore… Mai erau și alte trasee mai lungi cu plecarea de aici. Am urcat puțin și pe traseu, am făcut poze din diferite unghiuri, am fost bucuroasă că timpul a fost excelent și am avut o vizibilitate deosebită asupra caldeirei, eveniment rar întâlnit. În Azore vremea este schimbătoare, norii și ceața pot apărea din senin…

Am revenit în traseu și am început coborârea spre Ponta da Espalamaca, circa 15 kilometri. Am coborât mai întâi pe un drum regional, bun, apoi pe EN1-2A, în total circa 10 kilometri și am ajuns lângă Vale de Flamengos, pentru noi Valea Flamanzilor, mai bine zis deasupra ei, un sat întemeiat la mijlocul secolului 15 de coloniștii flamanzi sosiți în insulă. Așezat într-o vale protejată de coline, parcă ar fi un amfiteatru, fără ieșire la mare, este foarte frumos prin vecinătățile pe care le are și prin clădirile care îl alcătuiesc, chiar dacă a trecut, între anii 1936 și 1998, prin trei cutremure devastatoare. Am oprit la marginea drumului, am făcut câteva poze cu acele peisaje deosebite, apoi pe drum la vale până la Miradouro de Nossa Senhora da Conceicao, vegheat de o imensă cruce, 30 de metri înălțime, și, mai ales, de o statuie a Sfintei Fecioare, de unde și numele miradorului. De aici am văzut orașul, Portul și Marina Horta, Monte da Guia, insulele Pico, Sao Jorge și Graciosa.

Am coborât apoi în Horta, am vizitat câteva obiective aflate mai departe de centru despre care voi scrie în alt review și ne-am deplasat la Monte da Guia, vreo 6 kilometri, pe drumul EN1-1A, coborând până la malul mării și apoi urcând pe colină. Este o zonă specială de protecție, un con vulcanic care oferă priveliști minunate asupra golfurilor Porto Pim și Horta, asupra orașului Horta. Este o peninsulă de peste 70 de hectare, un vulcan marin care s-a alipit Insulei Faial, formată din conuri vulcanice, stânci, golfuri, nisip și peșteri marine, cu plante endemice ale insulelor Azore și multe păsări.

Am oprit și am urcat scările la Ermida de Nossa Senhora da Guia, patroana marinarilor și pescarilor, mirador prin amplasare, de unde am admirat dubla panoramă oferită asupra Golfurilor Pim și Horta. Capela, reconstruită la mijlocul secolului 20 pe locul unui schit vechi din secolului 17, albă cu ancadramente gri, este vizibilă din întreg orașul Horta, inclusiv din camera noastră de la Casa de Oaspeți Monte da Guia. Atunci nu știam, dar am descoperit mai apoi că de la capelă am văzut și cazarea noastră, la care încă nu ajunsesem. O scurtă plimbare pe colină și am coborât în Horta, oprindu-ne mai întâi la un supermarket, Supermercado Continente pentru cumpărături, apoi la Monte da Guia - Alojamento Local, casa noastră din Horta, pentru a ne caza și lăsa bagajele care făcuseră și ele turul insulei Faial….

Eram puțin presați de timp pentru că, până la ora 20:00 puteam preda mașina în oraș, după acea oră o predam la aeroport, trebuia să facem plinul la mașină, închirierea se face plin la primire, plin la predare. O Stație de carburanți GALP se află în apropiere, la 2-3 minute de cazare, și la circa 1,2 kilometri Agenția Auto Turistica Faialense, pe care am găsit-o deschisă, predarea s-a făcut repede și am continuat pe jos turul început dimineața cu mașina.

Când ne îndreptam spre cazare am trecut pe lângă o stație de taxiuri, erau câteva staționate. Cum a doua zi aveam nevoie de unul pentru a merge la ferry să vizităm Insula Pico am discutat, în deja cunoscuta noastră limbă, engleză - mimică, cu unul din șoferi, Cezar, ca să ne preia dimineața următoare de la hotel.

Am făcut schimb de telefoane, ne-a dat și o carte de vizită, a doua zi ieșind puțin înainte de ora fixată, Cezar ne aștepta zâmbind. L-am fidelizat, am mai făcut cu el încă două curse, întoarcerea seara de la ferry și mers la aeroport în altă zi, a fost foarte punctual, a condus bine, iar noi, de fiecare dată, am rotunjit costul curselor. Prețul a fost avantajos, o să detaliez în alt review…

Nu știu când a trecut timpul, tot ce am văzut este deosebit, mai spun doar că turul Insulei Faial se face ușor, șoselele sunt bune și libere, distanțele mici, se urcă de la nivelul mării la 1000 de metri, în total circa 70 de kilometri.

Am mers de la sud-est la nord-vest, nord, apoi spre centrul insulei, la vestita caldeira, și am revenit spre est și apoi iar spre sud. Cred că turul de o zi cu mașina este varianta cea mai bună din toate punctele de vedere, timp 9 ore, costuri 47 euro, benzină am consumat 8 litri, preț unic 1,47 euro litrul, traseu mai mult de două treimi din drumurile costiere, urcușuri și coborâșuri abrupte. Este un circuit care nu trebuie să lipsească din programul excursiilor în Faial, este un circuit prin care cunoști insula și frumusețile ei naturale și nu numai…

---

VIZUALIZĂRI: 1704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI