Syros, marea ducesă a Egeei

TIPĂREȘTE

„Și am simțit din nou cât de simplă și frugală poate fi fericirea: un pahar cu vin, o castană coaptă, puțin jar fumegând încă în vatră și sunetul mării. Nimic mai mult.” Nikos Kazantzakis 

Aș zice că citatul din Kazantzakis se potrivește de minune insulei Syros, un loc mai puțin vânat de turiști, fără hoteluri mamut de cinci stele și cu un port unde nu acostează nave de croazieră. O destinație ideală pentru iubitorii de liniște și plaje cât de cât ascunse, de taverne cu mâncare bună, de peisaje sălbatice și mai ales de cultură și tradiții vechi și autentice.

Să nu vă închipuiți însă că ar fi o destinație izolată: Syros are legături maritime cu Pireul, cu celelalte Insule Ciclade și cu cele aparținând arhipelagului Dodecanez. Mai mult decât atât, deține și un mic aeroport, conectat cu cel al Atenei. La un moment dat s-a dorit construirea unuia internațional, însă se pare că localnicii au amenajat o pistă mai scurtă decât era proiectat în mod deliberat, pentru a împiedica aterizarea zborurilor charter. 😮Nu știu dacă nu-i vorba aici doar de un soi de legendă urbană modernă, cert este însă că (și) din acest motiv, Syros a rămas mai puțin luat cu asalt de hoardele de turiști comparativ cu Santorini sau Mykonos.

Ceea ce este, într-un fel, un fapt surprinzător, având în vedere poziția sa centrală în grupul Insulelor Ciclade, la 144 km sud-est de Atena. Și în special dacă ne gândim că la o suprafață de numai 83,6 km, Syros are o populație de 21.500 de locuitori, cu cea mai mare densitate demografică dintre Ciclade. Iar capitala sa, Ermoupoli, este totodată și capitala Cicladelor.

Așadar, de ce nu este Syros o insulă mai vizitată?

Categoric nu fiindcă ar fi mai puțin frumoasă decât alte petice de pământ din Marea Egee: cei 87 km de coastă stâncoasă sunt perforați de două golfuri mari și altele micuțe, cu plaje de nisip dotate cu toate facilitățile, poziționate cu precădere în sud. Relieful este, ca peste tot în Ciclade, în mare parte „accidentat” , cu partea de nord (Apano Meria) mai muntoasă (cel mai înalt vârf, Pyrgos, este situat la 442 m altitudine) și cu mai puține șosele, în timp ce zona sudică este mai plată și mai dens populată. Syros nu este o insulă verde, ca Naxos, dar nici una complet stearpă ca Mykonos - are coline golașe, presărate cu pietre enorme și tufișuri pipernicite, dar și crânguri, livezi, parcele cultivate și țărmuri mărginite de pâlcuri de copaci umbroși.

Categoric, motivul pentru care turiștii preferă alte insule nu este nici acela că Syros ar fi mai puțin interesant. Chiar dimpotrivă, căci este o Cicladă atipică, unică: în Ermoupoli veți găsi o combinație de arhitectură locală și venețiană, rezultat al îndelungatei ocupații a Serenissimei Repubblici. Amprenta italiană inconfundabilă se regăsește în piețele pavate cu marmură, în vilele princiare sau în copia la scară redusă a Scalei din Milano - teatrul Apollo, în timp ce conacele în stil neoclasic ale armatorilor stau mărturie prosperității de care s-a bucurat insula în secolul al XIX-lea.

Tot istoria este „vinovată” de amestecul de ortodocși și catolici, în proporție de aproximativ 50% fiecare, dar care sărbătoresc Paștele împreună la data prevăzută în calendarul ortodox. În Vinerea mare, în Ermoupoli și Ano Syros (orașul de sus) se organizează procesiuni care pornesc de la toate bisericile, fie ele ortodoxe ori catolice, locul de întâlnire a credincioșilor fiind piața Miaoui.

Nicăieri nu este mai vizibil acest amestec confesional ca în Ermoupoli, unde, pe măsură ce feribotul se apropie de port, vei putea cuprinde dintr-o privire două locașuri religioase - catedrala catolică închinată Sfântului Gheorghe pe culmea unui deal, iar pe o altă colină, biserica ortodoxă Agios Nikolaos.

Demn de menționat este și faptul că Ermoupoli și Ano Syros găzduiesc evenimente culturale de excepție, festivaluri de muzică, dans, film etc., precum și câteva localuri unde încă se mai cântă rebetiko/rembetiko, stilul de blues grecesc promovat de un localnic faimos, Markos Vamvakaris. Dar despre capitala Syrosului voi povesti pe larg în următorul review.

Toate acestea, și multe altele au făcut ca insula să fie poreclită „Doamna Cicladelor” sau „Nimfa Mării Egee” , și să fie apreciată la justa ei valoare de cei aflați în căutarea „adevăratei Grecii” .

Iar răspunsul la întrebarea „de ce nu este Syros o insulă mai vizitată?” e unul relativ simplu: spre deosebire de Mykonos sau Santorini, locuri special „inventate” ca destinații exclusiv de vacanță, cu tot ce implică acest lucru, Syros apare rar în ofertele tour operatorilor și nu trăiește numai din turism. Are mai multe ocupații! 😁

Să ne întoarcem în timp pentru a explica, după propriile puteri, această situație.

Vom trece rapid peste perioadele antică și bizantină, când Syros nu a jucat un rol relevant, pentru a ne opri la anul 1204, când venețianul Marco Sanoudo a cucerit Cicladele și a întemeiat Ducatul Arhipelagului, care avea să dăinuie mai bine de trei secole, până în 1522, când corsarul Barbarossa a luat în stăpânire insula.

La acel moment, italienii întemeiaseră Ano Syros, iar populația insulei era majoritar catolică. Printr-un acord între Franța și Vatican pe de o parte, și Imperiul Otoman pe de cealaltă, Syros a intrat sub protecția primelor două, motiv pentru care a fost cunoscută și ca „insula Papei” , și i-au fost garantate privilegii importante precum reducerile de taxe și libertatea religioasă.

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu declinul pirateriei și eliberarea rutelor maritime, Syros a profitat de poziția centrală între Insulele Ciclade, ca și de toleranța religioasă și condițiile sociale speciale de care se bucura pentru a-și întări relațiile comerciale și a-și asuma un rol dominant. Localnicii cei vicleni au evitat să ia partea grecilor sau otomanilor în timpul Războiului de Independență din 1821-1832, păstrându-i statutul de Elveție neutră și bogată a Mării Egee... 😉

După ce alte insule mai rebele au fost atacate și distruse în mare parte de către turci, bancherii și negustorii avuți și-au părăsit locurile natale și au ajuns în Syros. Mii de refugiați greci din Asia Mică, ca și din Chios, Spetses, Psara, Creta, Kasos etc. au fondat la poalele așezării Ano Syro orașul Ermoupoli, placat cu marmură și împodobit cu piețe neoclasice și clădiri majestuoase aproape prea ambițioase pentru o insulă atât de mică.

În 1827, Syros a devenit parte a Primei Republici Elene, participând activ la elaborarea noii Constituții, iar în 1834 s-a alăturat Regatului Elen. Odată cu sosirea refugiaților în timpul Revoluției și cu întemeierea orașului Ermoupoli, declarat capitală a Regiunii Sud-Egeene (Cicladele și Dodecanez), insula a cunoscut o perioadă de boom economic. În șantierul naval s-au construit mii de vase, iar în 1856 a luat naștere Greek Steamship Company, care asigura legături maritime cu Grecia continentală și insulară, dar și cu Europa și Orientul Mijlociu. La acel moment, Ermoupoli devenise deja cel mai mare port al Greciei și avea peste 13.000 de rezidenți permanenți.

Și alte industrii au luat avânt. Au apărut fabrici de textile, pielărie și prelucrare a fierului, băncile mari și-au deschis sucursale pe insulă. Toate bune și frumoase, până ce, odată cu construirea Canalului Corint la sfârșitul veacului al XIX-lea și cu dezvoltarea portului Pireu iar mai târziu a celui din Patras, în Peloponez, Syros și-a pierdut din importanță.

Totuși, șantierul naval există și astăzi, iar în plimbarea prin Ermoupoli am remarcat prezența unor mici fierării sau ateliere de confecții. Străbătând partea sudică a insulei cu autobuzul, am zărit și multe livezi, culturi agricole și cariere de marmură, semn că turismul nu este cea dintâi sau singura ocupație a locuitorilor. Și, așa cum vă spuneam, Ermoupoli este și un important centru cultural, și găzduiește mai multe instituții, printre care Universitatea Egeeană, dar și câteva consulate.

În ultimii ani, insula a început însă să atragă tot mai mulți vizitatori, în majoritate totuși greci, și au apărut noi pensiuni, hoteluri, taverne, cafenele și alte facilități moderne. Grecii încearcă însă să păstreze insula pentru ei și se feresc să o promoveze agresiv, știut fiind faptul că invaziile de turiști străini aduc cu sine creșteri de prețuri. Iar Nikos și Panaiotis trebuie să-și ducă și ei familiile în concediu undeva! 😁

Cei care vin în Syros aleg să se cazeze, în general, în Ermoupoli, cu scopul de a vizita orașul, însă alternative la fel de bune se găsesc în micile stațiuni din sudul insulei.

Și pentru una din ele - Galissas - am optat și noi.

Venind din Naxos, am ajuns în portul Ermoupoli cu un cataraman al companiei Seajets, un vas dintr-acelea fără punți exterioare, cu scaune dispuse ca în avion și cu hublouri, chestie care nu m-a încântat deloc. 😒 Era însă duminică și nu am avut de ales: erau doar două curse, și a doua era târziu spre seară. Fiind o navă rapidă, am străbătut cei aproape 60 km în numai o oră și 10 minute, dar prețul - 59,70 euro/persoană a fost pe măsură! 😠

Din port am luat-o în stânga, am mers puțin pe faleza aglomerată și după vreo 50 m am dat de stația de autobuz. Trebuie spus că transportul public nu acoperă decât partea sudică a insulei, cursele sunt doar trei sau patru pe zi și există numai trei linii:

⁕ Linia 1: Ermoupolis – Galissas – Foinikas – Posidonia – Mega Yialos – Vari – Azolimnos – Ermoupoli

⁕ Linia 3: Ermoupoli – Azolimnos – Vari – Mega Yialos – Posidonia – Foinikas – Galissas – Kini - Ermoupoli

⁕ Linia 1 din Kini: Kini - Galissas - Finikas - Posidonia - Mega Yialos - Vari - Azolimnos - Ermoupoli

Biletul l-am cumpărat de la șofer; a costat 1,60 euro (cel mai ieftin din Ciclade; la fel și benzina, care am văzut că era între 2,12-2,17 euro/l, deci sub 2,20 euro, cel mai mic preț văzut de mine în Paros și Naxos).

Știu că în Syros funcționează și taxiuri, dar am înțeles că sunt foarte puține, așa că nu mi-am bătut capul. Pentru orarul autobuzelor puteți accesa site-ul https://www.syrosisland. gr/en/ktel/.

Drumul din Ermoupoli în est, până la Galissas, în vest, scurt în kilometri (puțin peste 10), a durat neașteptat de mult, atât din cauza dealurilor, că munți nu le pot zice, care trebuiau urcate și coborâte, a șoselei înguste sau chiar foarte înguste pe unele porțiuni, cât și din pricina opririlor. Nu m-am uitat la ceas, dar sigur am făcut mai mult de o jumătate de oră până la destinație.

Dar nu ne-am plictisit în acest răstimp, căci am putut admira din mers panorama superbă a capitalei Syrosului, așezată în trepte ca un amfiteatru în golful larg. A urmat zona stâncoasă și aridă, cu pământ roșiatic, din jurul satului Alithini din centrul insulei, după care ne-am apropiat încet-încet de Kini, pe țărmul vestic.  

Kini, amplasată într-un mic golf, e una dintre cele mai pitorești localități din Syros și în sezon am găsit-o destul de aglomerată. Mi-a plăcut faleza umbrită de palmieri, de-a lungul căreia se înșirau taverne, cafenele și mici magazine. Am remarcat și fântâna străjuită de o sculptură în stil Pietà, în memoria celor ce și-au pierdut viața pe mare. Am înțeles despre această stațiune că ar fi renumită pentru restaurantele cu pește și fructe de mare. Despre plaja sa citisem însă comentarii contradictorii: ba că ar fi nisipoasă, ba că ar avea pietricele. Așa că am mers la sigur cu Galissas.

Am traversat coline stâncoase păscute de capre, am străbătut o câmpie unde am văzut câteva solarii și am coborât spre golful în care stătea adăpostit sătucul care urma să ne fie gazdă timp de trei zile.

Autobuzul ne-a lăsat în stația de pe șosea, vizavi de care stăteau înșiruite câteva localuri - Manoussos (pe a cărui terasă își făceau veacul o mână de britanici zgomotoși, consumatori de băuturi tari🥳), cafeneaua Savvas ori taverna Olivas. Ceva mai încolo am ochit și unicul mini-market din localitate, de unde ne-am aprovizionat cu cele trebuincioase preparării unor mic dejunuri și cine frugale.

De partea cealaltă a șoselei se întinde un spațiu verde frecventat de gâștele lăsate să umble de capul lor🤪, iar dincolo de el, într-un golf închis de stânci și presărat pe margini cu tamariscuri, e plaja cu nisip fin, premiată cu Blue Flag. Pe bună dreptate, căci este echipată cu tot ce este necesar: șezlonguri cu saltele confortabile și umbrele de stuf (10 euro), beach bar, podețe de lemn, coșuri de gunoi și cabine de schimb, post de salvamar, chiar și rampă pentru scufundarea în apă a celor cu dizabilități locomotorii. Singurul element cam nelalocul lui, dar care face, presupun, deliciul copiilor, era calul de lemn, o copie a celui troian (sau cel puțin așa cred). Habar nu am ce căuta acolo! 🤔

Am fost impresionată să găsesc atâtea facilități într-un sat cu mai puțin de 500 de locuitori, dar care este cotat drept cel mai turistic din Syros. Deși nu ar fi trebuit probabil să mă mir, căci colțișorul acesta de insulă e nemaipomenit de pitoresc, cu ape cristaline în nuanțe albăstrii superbe și intrare atât de lină, încât aproape că te plictisești până ajungi să nu mai atingi fundul mării cu picioarele. Iar pe colina din stânga, mai sus de Dolphin Bay, un family beach resort de patru stele, se înalță, albă și cât se poate de cicladică, biserica Agia Pakou.  

Ce mai are Galissas? În afară de plaja sa minunată, desigur? Case și vile albe ca zăpada, flori multe, livezi de citrice, rodii și smochini, un hotel pe nume Maistrali, proprietatea lui Antonis Vamvakaris, nepotul celebrului muzician de care am amintit mai sus. Și este gazda unui eveniment cultural-sportiv anual - Summer Beach Festival, care adună în fiecare lună august DJ-i și sute de iubitori de muzică electronică și sport.

Un loc pe placul tuturor! 🥰

A doua zi, în drum spre Ermoupoli, am străbătut cu autobuzul satele de pe țărmurile sudic și vestic al insulei.

La sud de Galissas se află Finikas. Golful său adăpostește al doilea port ca mărime din Syros, unde am zărit ancorate vase de pescuit și iahturi. Am aruncat un ochi și către plaja micuță și cochetă, acoperită cu pietricele. De cealaltă parte a șoselei se înșirau, după modelul bine cunoscut, taverne, cafenele și diverse magazine.

Am pornit apoi spre următoarea localitate, Possidonia/Poseidonia. Am admirat câmpurile cultivate, grădinile de legume și livezile de smochini, iar satul, atât cât am putut vedea din autobuz, ne-a încântat cu casele sale cel puțin aparent luxoase. Într-adevăr, Possidonia a fost în perioada interbelică destinația de vacanță preferată de bogătași și din acele vremuri s-au păstrat mai multe vile cu aspect opulent. Stația de autobuz fiind chiar pe malul mării, am zărit și plaja îngustă, umbrită de palmieri și dotată cu toate facilitățile.

Megas Gialos/Yalos, o mică stațiune din sud-estul insulei, are o așezare încântătoare la poalele dealurilor pe care stau răsfirate case și vile cu apartamente de închiriat pe timpul verii. Apa mării, deloc adâncă la mal, o recomandă în special familiilor cu copii mici, dar cele câteva taverne și cafenele dau de lucru și părinților.

De aici am pornit spre nord către Ermoupoli, prelingându-ne pe coasta estică a insulei spre Vari, un sat cochet și liniștit, cu o plajă nisipoasă, bine organizată, adăpostită sub un deal.

Ultima oprire înainte de Ermoupoli a fost în Azolimnos, aflat la numai 4 km sud de capitală. Plaja ca plaja, e mai degrabă o fâșie îngustă de pământ, nisip și pietricele care nu mi-a inspirat încredere, însă priveliștea satului văzut de sus de pe șosea e cea care face toți banii.

De fapt, am avut parte de asemenea panorame pe întreg parcursul drumului ce șerpuiește pe malul mării, căci micile sate-stațiuni sunt toate culcușite în golfulețe ochioase, la poalele unor dealuri stâncoase ori pline de vegetație. Și cu apele Egeei sclipind în lumina puternică a soarelui de septembrie, desfătarea vizuală este garantată! 🌄

Numai urâciosul Meltemi îți mai taie (a) vântul... 🤣: Syros este o insulă fără petice de pământ în imediata apropiere, și prin urmare mai  puțin adăpostită. Chiar dacă apa nu e adâncă la mal și nu se pot forma valuri mari, atunci când bate vântul, temperatura sa scade brusc. Dar astea sunt situații de neprevăzut și riscuri pe care nu ai încotro și trebuie să ți le asumi!

Syros m-a încântat. După Paros și Naxos, mult mai aglomerate și zgomotoase, în Syros am descoperit peisaje de vis și sate pitorești, iar în Galissas o oază de liniște într-o livadă de smochini, o bere locală neașteptat de bună și oameni extrem de primitori. Un colțișor de Grecie rurală autentică și frumoasă! 🥰

La care musai este să adaugați măcar o vizită de câteva ore în bijuteria de oraș Ermoupoli. Dar despre el, data viitioare!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube 

---

VIZUALIZĂRI: 1159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI