ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.11.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2012
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Insula Suomenlinna – Gibraltarul nordului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Una din vizitele obligatorii in Helsinki este insula Suomenlinna. Citisem cate ceva despre ea inainte de a reveni in Helsinki, iar fata de la receptia hotelului Radisson nu a ezitat sa mi-o incercuiasca pe harta cand i-am cerut ajutorul. Cu ocazia primei mele vizite in capitala finlandeza (acum mai bine de zece ani) nu ajunsesem sa vizitez aceasta insula, asa incat, luna trecuta, a fost primul obiectiv trecut pe lista. Mai aveam un motiv: data trecuta vizitasem Catedrala Luterana, Biserica Ruseasca si Biserica in Stanca, iar acum colegul a hotarat sa ramana la hotel sau sa caute un centru comercial unde sa-si petreaca timpul, insa ma gandeam ca poate se plictiseste si ma suna sa ma duc sa-l iau, versiune care mi-ar fi incetinat si ingreunat mult continuarea rutei. Asa incat mi-am zis: sa apuc sa vad macar insula, si dup-aia vad eu… Din fericire planul mi-a iesit cum nu se poate mai bine si am fost libera ca o pasare pana la plecarea la aeroport, putand revedea locuri pe care trecerea timpului le estompase cumva pe retina ochiului sau in mintea mai putin agera decat cu zece ani in urma…;)

Cu harta in mana, am luat-o la pas spre portul din apropierea Bisericii Rusesti, aflat in centrul orasului. La prima ora a acelei dimineti de sambata am putut, desi la pas vioi, sa ma bucur de frumusetea cladirilor si sa incerc sa ma impregnez cu “aerul” de acolo. Plecasem in jurul orei 9 de la hotel, dupa ce in prealabil lasasem bagajele la luggage room, si am facut cam douazeci-treizeci de minute pana in port. Unde am dat de un targ pitoresc tare. Era, de fapt, Market Square. Punct de neratat daca vizitati Helsinki-ul. Din pacate nu aveam timp sa casc gura, cum mi-ar fi placut, la diversele conserve de peste (unde somonul si heringii erau piesele principale) si nu numai, dar si la suvenirurile care-ti luau ochii… Eu am regretat a doua zi ca nu am cumparat o caciula in patru colturi, tipica tarii, dupa cum ni se spusese, din lana groasa si colorata… Am crezut ca cel mic “nu mai e” de caciuli haioase, desi intotdeauna i-au placut si mereu ii luam de peste tot… In fine, sa nu ma lungesc. Ajung la terminalul unde trebuia sa iau un ferry ca sa ajung pe insula Suomenlinna. Iau biletul de la tonomatul de afara: 5€/12 ore. Eu nu urma sa stau decat o ora, insa era pretul minim dus-intors pentru cursa. Lume destula si vreo sapte-opt minute pana la plecare, anuntate pe un panou electronic. In port erau parcate diverse ambarcatiuni, multe mici si pitoresti (voi pune foto cand voi vorbi despre Helsinki), si altele de croaziera, precum Vikingline. Am ajuns pe insula intr-un sfert de ora. De fapt, este vorba de un grup de insule unite prin poduri.

Numele insulei este compus din doua cuvinte: “Suomen”, care inseamna “finlandez” si “linna”, care inseamna “castel”. Pentru ca exact asta gasim in aceasta insula: o fortificatie construita cu scopuri defensive, si un loc numit de catre UNESCO “Patrimonio al Umanitatii”.

Cate ceva despre istoria Suomenlinnei (mi-a fost de ajutor brosura pe care am luat-o de la Biroul de Turism de pe insula).

1748. Finlanda apartine Regatului Suediei. Incepe constructia unei fortarete numite Sveaborg, la ordinele lui Augustin Ehrensvärd. Planul original are influente clare ale lui Vauban, cel mai important inginer militar al timpului. Este un loc strategic de aparare, o “retea” neregulara de bastioane, construita pe mai multe insule. Obiectivul acesteia era protectia contra expansionismului rus. “Sveaborg” inseamna “castel suedez”, acest nume fiind schimbat mai tarziu cu cel de “Suomenlinna”, “castel finlandez”, din evidente motive patriotice, desi atat suedezii cat si finlandezii de limba suedeza continua sa foloseasca numele original.

1788: Fortareata este folosita ca baza de operatiuni in timpul razboiului dintre Suedia lui Gustav III si Rusia.

1808: Razboiul finlandez. Fortareata se preda Rusiei.

1809: Finlanda trece sub stapanire rusa, si asa va ramane timp de 108 ani.

1855: Razboiul din Crimeea. Flota anglo-franceza bombardeaza fortareata, producandu-i numeroase daune.

1906: Rebeliunea din Viapori. Fortareata sufera o rebeliune militara rusa in cadrul miscarii revolutionare ruse.

1917: Revolutia rusa. Finlanda isi declara independenta pe 6 decembrie.

1918: Razboiul civil din Finlanda. Fortareata adposteste un camp provizoriu de prizioneri (documentele vorbesc de opt mii de detinuti). Trece sub controlul guvernului finlandez si reste “rebotezata” ca Suomenlinna.

1939: Al doilea razboi mondial. Fortareata este folosita ca baza militara pentru bateriile de coasta, apararea antiaeriena si submarina.

1973: Armata finlandeza paraseste fortareata. Ia nastere Directia Generala a Administratiei Suomenlinnei, care tine de Ministerul Educatiei.

1991: Fortareata este declarata Patrimoniu al Umanitatii de catre UNESCO.

Suomenlinna mai este numita si “Gibraltarul nordului”, de aici si titlul impresiilor mele.

Astazi, insula este un district al Helsinki-ului, si aproximativ 8-900 de persoane locuiesc permanent acolo. Fortareata este proprietatea guvernului tarii. Intregul complex este civil din 1973, mai putin insula Pikku Mustasaari, unde se afla Academia Navala.

Cladirile sunt vechi, iar cei care se ocupa de renovarea lor sunt detinutii de la inchisoarea de siguranta minima din Suomenlinna, evident ca sub indrumarile expertilor.

Insula este vizitata de mai bine de 700.000 persoane in fiecare an. Instalatiile fortaretei au fost restaurate in scopul crearii de spatii rezidentiale, sali de reuniuni si banchete, restaurante si muzee. Ea a fost poarta de intrare in Finlanda pentru numeroase tendinte si sunt multe evenimentele culturale de nivel maxim care se au loc in Suomenlinna in fiecare an. Traditia artistica si artizanala continua vie prin munca diversilor maestri artizanali si prin restaurarea vapoarelor…

Si pentru localnici este un loc minunat pentru a-si petrece ziua, multi mergand la picnic in Suomenlinna pe timpul verii. Iar atractiile sunt suficiente: exista si un muzeu avant-garde, studiouri de artista, un teatru popular… Se poate vizita si Vesikko, ultimul submarin finlandez conservat foarte bine.

Plimbarea mea

Odata “parcat” ferry-ul in Suomenlinna (acesta face traseul dus-intors aproape fara pauza), am coborat curioasa si nerabdatoare in acelasi timp. Un ghid (de limba engleza) isi astepta turistii, in mare parte coreeni, asa cum am mai spus si cu alte ocazii. Am trecut pe sub “poarta” insulei si am ajuns imediat intr-un loc unde o liniste placuta te invaluia imediat. Alei curate si ingrijite, si niste case din lemn, colorate, deloc ostentative, cu verande… Pe stanga se vede imediat Biserica din Suomenlinna. De fapt, turnul acesteia se poate vedea inca din ferry, cand acesta se apropie de insula… Biserica a fost construita in 1854, la ordinul tarului Nikolay I, ca si biserica militara. Evident ca, odata cu declararea independentei Finlandei, ea a devenit lacas de cult evanghelic luteran. Exteriorul a fost transfromat/modificat si cupolele bisericii daramate. Partea de sus a turnului (unde se afla si curcea) are si o a doua functiune: aceea de far pentru a ghida traficul maritim si aerian.

Mi-am continuat plimbarea si mi-a placut foarte mult un lucru: erau indicatii din doi in doi pasi: 200m pana la Biroul de Turism, 150m pana la Muzeul cutarica, 300m pana la Restaurantul X-Y-Z… Veti vedea si in foto. Pe langa acest lucru, exista panouri cu explicatii despre monumentul/locul respectiv in diverse limbi (finlandeza, suedeza probabil, engleza, rusa, japoneza, germana...). Desi pana la Biroul de Turism am mers agale (si singurica!! chiar ma intrebam unde disparuse restul de turisti veniti cu mine in acelasi ferry, intr-un numar deloc mic;)), de acolo a trebuit sa maresc pasul, pentru ca nu puteam zabovi foarte mult, ma astepta si restul Helsinki-ului… Biroul de Turism era inchis la ora aia, asa ca, dupa ce am trecut unul din multele poduri care unesc insulele, am ajuns la fortareata.

Timpul era inchis, cerul schimbator, mai mult gri, insa frumusetea toamnei era o splendoare pe insula: zeci de tonalitati de verde, galben, rosu, caramiziu… reflectate in apa care este peste tot, oriunde te-ai uita… Trec, deci, podul de lemn alb, care uneste cele doua insulite principale, Iso Mustasaari si Susisaari, urc o panta nu foarte pronuntata si ajung la intrarea in fortareata. Inainte de a trece pe sub arcul construit in zid, ma opresc in fata tablitei care anunta ca “The Fortress of Suomenlinna was included in The World Heritage List in 1991 as a unique monument of military architecture UNESCO’s convention for the Protection of the World Cultural and Natural Heritage lists cultural and natural heritage of outstanding universal value which should be protected by mankind as a whole.” Pot sa trec pe sub arcul de la intrare si sa ies imediat in Curtea Armelor… Insa prefer sa “pierd” cateva minute in tunelele aflate de o parte si de alta a acestuia. Este destul de intuneric, insa un turist rus care tocmai se intoarce din “inspectie” imi zambeste increzator, asa ca ma avant cutezatoare… Teama nu-mi este, oricat mi-as imagina locul de fioros;), insa vad cam prost pe intuneric…;) Zidurile sunt foarte groase, din piatra, si au mici ferestre. Toate insulele sunt inconjurate de astfel de ziduri, aveam sa vad in continuare…

Dupa cateva minute ma hotarasc sa-mi continui drumul. Si ies in Curtea Armelor. Construita si amenajata dupa planul aceluiasi arhitect. Aceasta “curte” a fost principala piata a insulei din 1760. A suferit numeroase daune in timpul bombardamentelor Razboiului Crimeei, in 1855, insa este in continuare un loc uimitor. Si incep sa-si faca aparitie… tunurile, in numar deloc neglijabil in Suomenlinna, aveam sa ma lamuresc imediat. De aici incolo, insula este un adevarat parc imens. De fapt, sunt mai multe parculete, fiecare cu numele lui, insa impresia ca te afli in natura in permanenta nu te paraseste nicio secunda.

Plimbarea mea inca este destul de linistita… Nu stiu unde sa ma mai uit si la ce sa mai fac poze mai intai. Eu si… o tanara rusoaica… Eu ma opresc sa fac o poza spre portul Helsinki-ului, ea ma depaseste. Ea se opreste sa imortalizeze un peisaj superb spre un mic lac, eu o depasesc. Si tot asa… Pana la urma am inceput sa zambim (situatia era oarecum amuzanta, nu se auzeau decat pasii nostri si click-urile aparatelor foto), am incropit o scurta conversatie, ne-am facut poze una alteia, si am continuat drumul impreuna, in cautarea… Portii Regelui, pe care n-o mai gaseam!! Cam atunci ne-am dat seama ca incepea sa ne preseze timpul. Nu era bai daca pierdeam ferry-ul, ne-am fi intors cu urmatorul, insa am presupus ca nici ea nu avea mai mult timp la dispozitie, asa incat ultima parte a plimbarii fost un fel de cursa;) spre telul final, King’s Gate. Fortareata devenise deja un mic labirint pentru noi si, desi erau panouri indicative peste tot, la un moment dat nu mai vedeam niciunul care sa ne arate directia spre faimoasa poarta.

Zecile de tunuri tintesc in toate directiile. Unele sunt mai mici, altele mai mari… In locul numit Kustanmiekka am avut parte de niste privelisti impresionante: bastioanele originale si linia de aparare de pe coasta, cu bancurile de nisip cu ziduri de jur imprejur… si toate acele tunuri construite de rusi la sfarsitul sec. XIX. De asemenea, ceea ce mi-a placut foarte tare a fost imbinarea perfecta a locurilor de relax (terase, restaurante…) in cadrul natural. Veti vedea in fotografii… Eu am plecat cu un chef nebun de a petrece acolo o dupa amiaza si o seara de vara… Cred ca e spectaculos. Asa cum mai cred ca e si in plina iarna. Am vazut poze pe net si impresioneaza cum ferry-ul sparge gheata ca sa ajunga la Suomenlinna. Iar fortareata acoperita de zapada este o splendoare!!

Insa nu ma plang. Acea zi de toamna gri in Suomenlinna a ramas si va ramane pe retina ochilor mintii pentru muuuult timp.

Ajungem, in sfarsit, si la simbolul Insulei: monumentala Poarta a Regelui. A fost construita intre 1753 si 1754 ca poarta de acces in fortareata, iar locul ales a fost cel unde a ancorat vaporul cu care a mers acolo regele Adolf Fedric al Suediei, in 1752, pentru a inspectiona mersul lucrarilor. Nu incerc sa va descriu poarta, o veti vedea in fotografii. Insa este un loc care te poate duce in trecut cu mare usurinta… Oare am avut noroc ca nu erau vizitatori mai deloc la ora aia?? Eu si “insotitoarea mea” din Moscova ne-am intrebat ce oare or vizita coreenii de pe ferry, ca nu-i vedeam niciunde?? ;)

De aici am facut stanga-mprejur. Era ora intoarcerii in micutul port. Evident ca am ales partea din stanga a fortaretei (sau dreapta, depinde unde te uiti), unde multe din ziduri erau in proces de restaurare (se vedeau destule schele…).

Biroul de Turism era deschis acum (program zilnic: 10h-18h intre 2 mai si 30 septembrie, si 10h-16:30h intre 1 octombrie si 30 aprilie)), asa ca am intrat repede sa “agat” din zbor o brosurica despre insula. Am aflat in ferry, spre Helsinki, ca ruta pe care eu am facut-o se numeste “Ruta Albastra”, si mi-am adus aminte ca toate indicatoarele pe care le-am urmarit erau albastre… Receptionista draguta de la Radisson Blu Seaside (vezi impresii) care in seara precedenta ma asigurase ca intr-o ora pot vedea insula linistita (fara sa intru in muzee), a avut dreptate.

Daca puteti petrece o zi intreaga in Suomenlinna, aveti diverse optiuni: nu mai putin de 6 muzee care cu siguranta ca ajuta vizitatorul sa inteleaga mai bine istoria insulei: Muzeul Suomenlinna, Muzeul Augustin Ehresvärd, Muzeul Razboiului, submarinul Vesikko, Muzeul Vamii (unde se gasesc pretioase informatii despre contrabanda din Finlanda; n. b. in trecut, probabil, nu cred eu ca au asa ceva in zilele noastre;)) si Muzeul Jucariilor (cu piese colectionate de mai bine de o suta de ani). Iar Teatrul de Vara cred ca e o minunatie. Se organizeaza acolo un Festival anual de Jazz, iar in luna iunie Festivalul Luminilor, cu muzica din sec. XVIII. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum este atmosfera…

Daca va intereseaza o vizita cu ghid (care dureaza tot cam o ora si costa 8 euro daca nu ma insel, fiind gratis in cazul in care achizitionati Helsinki Card), acestea se organizeaza in fiecare zi din iunie pana in septembrie, in 3 limbi (finlandeza, suedeza si engleza), iar din octombrie pana in mai doar in weekend si numai in engleza.

A fost o plimbare extraordinar de placuta unde voi reveni cu drag intr-o buna zi. Daca se poate, in alt anotimp…

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de alinaro in 16.11.12 12:03:48
Validat / Publicat: 16.11.12 13:11:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE SCANDINAVE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Nu ai cum sa te ratacesti in insula. Obiectivele sunt foarte bine indicate la tot pasul.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster33
[16.11.12 12:18:45]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13
[16.11.12 16:37:22]
»

Cu toate ca acum traieste in Norvegia, Mari Boine Persen este o reprezentanta importanta a muzicii si culturii grupului etnic finlandez Sami, sper sa placa melodia atasata!

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

ak-ar de rumÂn †
[16.11.12 19:20:44]
»

Nu-mi propun să mă remarc pentru superbonusuri, meritul este al tuturor care votează atât înainte cât și după. Pui atât suflet în impresiile tale încât voiam să știi că ceea ce scrii are și un alt ecou. Bine faci! . Continuă să ne dezvălui locuri cu semnificații puțin accesibile multora dintre noi!

Cu bine!

alinaroAUTOR REVIEW
[16.11.12 19:53:11]
»

@webmaster13: Tocmai acum ascult melodia, Webmaster. Nu va puteti imagina cat de potrivita este!!! La linistea de pe insula... merge ca o manusa, ce sa mai! Multumesc frumos. O iau drept cadou de ziua mea

Si mai am o rugaminte: mi-au picat ochii acum pe ultima fraza din primul paragraf. Am gresit, este "din fericire", nu "din pacate", pentru ca lucrurile au iesit exact asa cum au vrut...

Multumesc inca o data pentru modificare si weekend placut!


Notă webmaster: S-a făcut modificarea în text. Mulţumim mult, week-end plăcut şi ţie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alinaroAUTOR REVIEW
[16.11.12 19:59:57]
»

@AK-AR de RUMÂN: Va multumesc si dvs., nu atat pentru vot (bonus, nebonus, ce mai conteaza…), cat pentru frumoasele cuvinte de apreciere.

Din pacate, mi-a mai ramas doar sa va povestesc despre Helsinki din circuitul de luna trecuta. Dupa ce trece ziua mea, sper sa-mi fac timp sa plasmuiesc impresiile… Si dupa aceea ma voi intoarce la Spania mea… si la ultimele “iesiri” de pe aici.

Multumesc si weekend placut!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ak-ar de rumÂn, alinaro
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Helsinki:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054392099380493 sec
    ecranul dvs: 1 x 1