Gran Canaria reloaded (2)

TIPĂREȘTE

M-am relaxat selectând fotografiile pentru acest articol: va fi mai mult cu poze decât cu vorbe. Asta pentru că despre locurile în care am colindat v-am mai povestit deja și prea multe nu s-au schimbat.  

Tot din SV pornind, am zis să facem un circuit: Puerto de Mogan – Artenara – Tejeda – Fataga – Puerto de Mogan. Artenara este satul aflat la cea mai mare altitudine pe insulă, un fel de Predeal și, uitându-mă eu pe prognoza meteo, am constatat că existau șanse mari de ploaie în prima parte a zilei și mult mai mici într-a doua. Și atunci ce idee genială mi-a venit?! S-o luăm invers, desigur. Anticipez și spun că ar fi trebuit să mă mai uit pe un site, mai bine spus pe o pagină de fb, dar aș fi fost de-a dreptul Nostradamus dacă mi-ar fi dat prin cap s-o fac! Mă rog, toate la timpul lor...

Mirador Astronomico de la Degollada de las Yeguas

Se află pe GC60, drumul ce urcă dinspre Maspalomas spre Fataga și San Bartolome de Tirajana. Ne-am oprit și acum 3 ani, n-aveam de ce să n-o facem și acum, căci – v-am zis: priveliști faine, timp puțin, moacă. Se vede frumos: înapoi privind, Maspalomas și marea; de jur împrejur, munții vulcanici maiestuoși, parțial cheliți de vegetație. Precum îi spune numele, dacă vii noaptea și-i senin, vezi și stelele, Gran Canaria fiind unul dintre locurile cele mai bune din lume de privit și observat tabloul ceresc nocturn.  

Pe drum ar mai fi 3 atracții, amintesc de ele, căci poate v-ar interesa: El Mundo Aborigen, un mic sat guanș reconstruit (noi ne-am declarat mulțumiți cu câte am „învățat” cu o zi înainte la Muzeul Cueva Pintada și n-am mai oprit; de menționat că au și o micuță cafenea); Camel Safari Park (ceva cu cămile) și Finca Aloe Vera (ceva cu aloe vera).  

Fataga

Este unul dintre cele mai frumoase sate tradiționale ale insulei; îmi amintește de Masca lui Tenerife, deși Fataga e mult mai ușor accesibilă. Față de data trecută, deși am ajuns pe la aceeași oră din zi, am găsit mai greu loc de parcare, biserica era închisă, la fel magazinul de suveniruri din scuar, cel cu picturi murale. În rest, totul la fel; minunat! Ba, parcă mai multe flori, casele mai albe și mai îngrijite! Fiecare colțișor e o poezie! Ne-am plimbat, am pozat, ne-am bucurat.

Mirador de Tirajanas

Se află chiar la intrarea în San Bartolome de Tirajana (a propos; Maspalomas este considerat echivalentul la mare al lui San Bartolome, deși le separă cam 25 km). Oferă vederi fabuloase asupra munților și micuțelor sate din vale. De obicei, oferă și pisici jucăușe (dacă am nimerit pisici de ambele dăți, se cheamă că „de obicei” , nu?!). Merită un scurt popas.  

Tejeda

Alt sat frumos de munte, cu o alee pietonală care-l străbate; pe o parte sunt case cu superbe balcoane canareze, pe cealaltă valea și, în plan mai îndepărtat, munții. Am fost efectiv vrăjită data trecută când am ajuns acolo; cum o fi să privești acest peisaj fabulos de pe unul dintre acele balcoane?! Încă n-am aflat...

La fel, a fost ceva mai complicat cu parcarea, ne-am foit un pic, până am găsit una privată. Pe urmă – țuști, în centrul vechi, că știam locurile. Am prins biserica deschisă, era prima zi de Paști, totul decorat cu zeci de flori – un spectacol! Am poposit la o terasă din piața bisericii, nu neapărat că trebuia, doar pentru a savura atmosfera... Soare, călduț, cei dragi alături...  

Am purces apoi pe pietonală, ne-am abătut și prin magazine; au niște dulciuri tradiționale, un fel de pricomigdale, dar n-am cumpărat, nu ne-au inspirat. Și pe la suveniruri am căscat ochii – ceramică, plante aromatice etc. A, să nu uit – există în Tejeda un muzeu dedicat plantelor aromatice, iar în februarie se desfășoară un festival al migdalilor înfloriți.

Artenara

E frumos satul, dar mai frumos e drumul până la el, oridincotro ai veni... În fine, să ne întoarcem la sat. Începe cu un scuar spațios, unde se află primăria și biserica închinată Sf. Matei. Am nimerit-o și pe ea deschisă, are o minunată pictură murală în loc de altar, niște vitralii și un tavan casetat. Din scuar se face aleea de promenadă, un fel de „faleză” suspendată deasupra văii, de unde se desfășoară priveliști de basm către munții din jur.  

Artenara este recunoscută prin casele sale săpate (parțial) în tuf, majoritatea încă funcționale și una dintre atracțiile principale în Artenara este Muzeul Casas Cuevas, ce prezintă fix o astfel de gospodărie. Am vizitat-o data trecută, mi-a plăcut mult, acum am trims doar copiii (deși nu există bilet de intrare, dai cât crezi de cuviință). Oricum, recomand.

Mă interesa însă alt obiectiv, despre care acum 3 ani n-am știut: Ermita de la Cuevita (Capela din mica grotă). Google Maps îmi dădea o cale mult ocolitoare, însă pe traseul pe care ne aflam erau indicatoare în direcția capelei. Am continuat într-acolo. La un moment dat am dat de un ultim indicator, în mijlocul unui bolovăniș, ce indica o direcție în sus, către capelă. Se putea ajunge cândva și pe aici, dar între timp nu se mai poate, pesemne s-a produs o alunecare de teren și a astupat calea de acces, rămânând valabilă doar cealaltă. Am renunțat, ar fi însemnat să ne întoarcem mult pe ocolitoare și toată familia a votat pentru varianta de rezervă: să mănânce și gurile noastre ceva. Desigur, despre acest aspect vom povesti altădată...

Până acum a fost bine, nici nu ne-a plouat, nici nu ne-a nins. De fapt, nu plouase nici dimineață în zonă, am aflat. Prognozele astea... Când am plecat din Artenara, am consultat GoogleMaps și Waze. Aveam 2 variante, cu timpi asemănători: să ne întoarcem pe unde am venit sau să continuăm înainte, spre La Aldea de San Nicolas, apoi spre Puerto de Mogan. Am făcut socoteala: indiferent de variantă, tot mai prindem vreo 2 ore la piscină, când ajungem! Și cum nu ne place să mergem pe drumuri pe care am mai fost, și cum trebuia să fie un circuit 😊, desigur că am ales varianta a doua.  

Drumul nu-i prea grozav până La Aldea – îngust, pe alocuri mai e și câte-o gropelină; însă este extraordinar de sălbatic și frumos! Fără localități, doar munți cât cuprinde, mici lacuri de acumulare, tuneluri săpate grosier în piatră și cam atât. Și deloc aglomerat. E un drum secundar, doar câte-un turist rătăcit...

Ne-am amuzat și ne-am bucurat de el. Până cu vreo 3-4 km înainte de La Aldea, când am zărit la orizont o aglomerare de mașini. Am oprit în spatele lor, că oricum nu aveam altă cale. O tanti cu vestă reflectorizantă și fanioane (semn că era ceva autoritate) ne-a făcut semn să poposim.

Evident, eram debusolați: ce se întâmplă? Curând, mai mult prin semne (și noroc că limba spaniolă e înrudită cu româna, că tanti era certată cu engleza), am priceput: pe traseul serpentinos rămas până la La Aldea se desfășurau antrenamente de raliu. Aveam de așteptat o oră și 40 de minute!!! În plin soare. Și fără semnal la telefon, deci fără acces la internet. Și vom rata piscina. Noroc că mâncasem. Și că aveam apă cu noi. Ce se va încălzi ca supa într-o oră și 40 de minute.  

... M-am antrenat de-a lungul vieții să iau ce-i bun din orice situație și să nu mă enervez pe lucrurile pe care nu le pot controla. Se pare că mai am de lucrat la asta, căci am fost singura de acolo care s-a certat cu tanti în cauză (nu din prima, ci după ce am văzut cum a lăsat să treacă o mașină venind din sensul opus). Am încercat să-i explic că ar fi trebuit ca, în momentul în care eu, plecând din Artenara acum o oră jumate, uitându-mă pe hărțile virtuale, ele să-mi fi dat acest drum blocat, astfel încât eu să aleg alt traseu; nu să mă țină 2 ore în plin soare în creierii munților! Și că treaba asta cu blocatul drumului pe hartă era responsabilitatea lor, a autorităților, sau ce Dumnezeu se dădeau a fi. În fine, nu știu cât a înțeles; eu zic că a înțeles, dar mai mult făcea pe proasta... a încercat să-mi explice că au anunțat pe pagina lor de facebook și că e vina mea că n-am consultat anterior această pagină!!! My God! Numai pagina de fb a raliurilor din Gran Canaria nu-mi trecuse prin minte să studiez!

Desigur, că n-am avut altceva de făcut decât să așteptăm să treacă timpul. Sigurul lucru pe care nu-l înțeleg nici în momentul de față este de ce doar eu am fost furioasă pe situație! Înseamnă că problema e la mine, nu?!... Ceilalți, din celelalte mașini, își scoseseră frumos scăunelele de plajă și le instalaseră în puncte de unde puteau urmări o parte din antrenamente. Până și ai mei au reacționat pașnic: Tati a tras un pui de somn, Paul a urmărit un film pe care-l avea descărcat pe telefon, iar Milena, cocoțată pe o stâncă, a făcut exerciții de relaxare. Numai eu scoteam fum pe nas și pe urechi...  

În fine... Ducă-se. Dusă a fost și piscina noastră din după-amiaza respectivă, dar am recuperat a doua zi dimineață, că nu ne dădeau afară din hotel decât după ora 12.

A fost mai de relache, căci doar atât aveam de făcut, să ne mutăm de la o cazare la alta, adică vreo 25 km pe țărmul sudic al insulei, din Puerto de Mogan în Melloneras. Cu popas pe la plajele din drum, desigur.  

Playa de Tauro

E o plajă mică și sălbatică pe care țineam neapărat s-o revedem pentru că data trecută am avut o experiență deosebită. Era după-amiaza târziu, pe la ora de aur, nisipul bătea în roz, valurile aveau sclipiri și spumă, terasa tavernei era ticsită de oameni relaxați și cei care nu mai avuseseră loc la mese dansau alături, desculți în nisip... Acum n-am mai simțit nicio vrajă. Căsuțele pescărești păreau mai ponosite ca atunci, iar taverna închisă și pustie. Doar nisipul și valurile erau la locul lor; și da, oceanul se întindea într-un frumos degrade în nuanțe de turcoaz. Totuși, n-am zăbovit mult.

Playa de Amadores

Aici am vrut să poposim, fiind una dintre cele mai frumoase plaje de pe insulă – o semilună perfectă de nisip auriu, cu tot felul de facilități pentru turiști. Doar că n-am găsit loc de parcare. Am coborât din mașină împreună cu copiii preț de câteva poze în timp ce Tati a dat o roată cu mașina prin parcare și apoi am plecat mai departe.

Playa de Puerto Rico și portul de ambarcațiuni le-am vizualizat din mers. E bine de știut că de aici se pleacă în excursiile pe mare; noi am participat data trecută la o „vânătoare” de delfini și balene, despre care nu păstrez amintiri prea plăcute. Barca a zburat pe valurile uriașe cu viteză mare, balansul a fost neobișnuit de neplăcut, am zărit doar câteva spinări de delfini în depărtare, balene nici pomeneală! N-aș repeta.

Playa Anfi del Mar

A rămas preferata noastră de data trecută și spre ea ne-am îndreptat cu toată inima și acum, mai ales că știam parcarea acoperită de lângă hotelul de lux. Este de fapt un complex „agățat” de un versant aproape vertical, totul se desfășoară de sus în jos. Parchezi sus, acolo este recepția hotelului (a propos; puteți folosi cu încredere toaletele din hol, imediat pe dreapta, nu vă întreabă nimeni nimic), pe urmă te urci într-un lift și cobori 10 etaje până pe plajă. Nu înainte de a admira de sus priveliștea, desigur! La venit am prins liftul blocat, așa că am coborât prin parcul alăturat; până la plecare s-a reparat liftul, slavă Cerului!

Pe lângă plajă (publică; nisip din cel mai fin și intrare lină în golfuleț), aici, jos, mai sunt și altele: restaurante, magazine, centru de scufundări și de sporturi pe apă, un mic port și o insulă legată printr-un podeț de mainland, pe care se află un beach-club, cu șezlonguri, baldachine și un bar.  

Am petrecut pe plajă vreo 2 ore, am avut și o tentativă de baie în mare, dar mai mult de „până la genunchi” n-am putut intra din motiv de temperatură. Deh, ocean în luna aprilie... Tot e bine, data trecută (februarie) n-am intrat decât până la glezne. Pe urmă am făcut o plimbare pe insulă și, desigur, deshidratați fiind, ne-am abătut și pe la bar. Când am socotit că s-a făcut timpul să ne întâlnim cu gazda de la a doua cazare, am ridicat ancora. Până la Maspallomas ar mai fi Playa de Patalavaca și Arguineguin plus alte plaje mai mici și mai puțin cunoscute.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd, până în 1.8.25, o versiune cu MULT mai puține reclame
• Ați dori o versiune COMPLET fără reclame? — va fi posibil, în viitor — pentru aprox 8-9 lei / lună

---

VIZUALIZĂRI: 62 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI