ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.08.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 14.07.16
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 2 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
65.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Două zile la Băile Govora

TIPĂREȘTE

Am profitat de faptul că părinţii mei petreceau concediul în staţiunea Băile Govora şi am dat o fugă un weekend până acolo. Nu mai fusesem de vreo 4-5 ani) şi atunci tot 2 zile am stat), nu e genul de staţiune care se potriveşte cu dorinţele mele pentru concediu.

Am plecat de dimineaţă la ora 7 din Bucureşti, fără prea mari speranţe şi planuri, doar din curiozitatea de a vedea ce şi dacă s-a mai mişcat într-o staţiune care, teoretic, are mult potenţial (cadru natural, obiective turistice în apropiere, aerul foarte curat şi ionizat, baze de tratament etc), dar, ca şi în cazul altor destinaţii de vacanţă lipseşte acel ceva care să o transforme într-un loc vizat de turişti.

După o scurtă plimbare prin Râmnicu Vâlcea, am ajuns la destinaţia finală.

La ora prânzului staţiunea mi s-a părut ceva mai aglomerată decât la precedenta vizită: părinţi, copii, bunici, destul de multă agitaţie. O să vă povestesc şi vouă ce am văzut în cele 2 zile, ce mi-a plăcut şi ce nu.

Parcul din Băile Govora - pentru mine a fost punctul central de atracţie. Dincolo de frumuseţea lui naturală, se vede că s-a şi investit în el. Bănci noi, alei asfaltate, coşuri de gunoi multe şi funcţionale, loc de joacă pentru copii, o "cascadă" artificială în centrul parcului (nu vă gândiţi la ceva spectaculos, veţi vedea poze, dar e plăcută, mie mi-a amintit de cascada din grădinile de la Balcic, doar ca idee însă, aceea de la Balcic fiind mult mai frumoasă), un amfiteatru, clădirile din parc majoritatea renovate, restaurant la intrare în parc ("La cascade"), fântâni, flori, foişorul de sus renovat şi el, scările din parc refăcute, curăţenie. Mi s-au părut cam nepotriviţi în peisaj palmierii de la intrare şi nu mi-a plăcut faptul că nu există în parc nici măcar un chioşc de unde să îţi cumperi o apă sau un suc.

În partea de sus a parcului am dat peste clădirea părăginită a pavilionului de băi, sper să fie şi ea renovată la un moment dat, fiindcă ar putea fi o atracţie a staţiunii, fiind proiectată de acelaşi arhitect francez (Ernest Doneaud) care a proiectat şi hotelul Palace, bijuteria arhitecturală a staţiunii.

Ceva mai la stânga de pavilionul de băi este o alee pe care se coboară spre izvoarele din staţiune, infrastructura fiind şi aici reabilitată: scări noi, dar şi refacerea bazinului pârâului Hinţa - o "faleză" de promenadă porneşte de la izvoare până aproape de clădirea primăriei.

Toată această zonă de promenadă beneficiază de bănci, iluminat, dar şi de... absenţa apei din păcate. În afară de ciment şi aluviuni, nu prea se vede mare lucru. Ca idee însă mi s-a părut interesant.

În faţa parcului, în centrul intersecţiei există un monument, iar ceva mai sus de acesta se află Muzeul balnear şi Biblioteca, renovate şi ele. Am înţeles că în fiecare an pe la mijlocul lunii august aici se desfăşoară şi Zilele oraşuluii Govora - "Florile Govorei", strada principală (cu sens unic) fiind transformată în alee pietonală până spre parcarea hotelului Oltenia. Aici vin comercianţi, meşteri populari, se încing grătare, au loc spectacole de muzică populară şi nu numai, totul culminând cu un foc de artificii (cel puţin aşa a fost anul trecut, din ce mi-au povestit părinţii mei).

Aproape de parc, ceva mai sus, se află şi hotelul Palace, de 4 stele, renovat şi el de câţiva ani. Este o clădire impunătoare, nu doar prin mărime ci şi prin stilul arhitectural, odată ce îl vezi parcă nici nu mai crezi că te afli tot în Băile Govora, ci într-o staţiune din Vestul Europei, cel puţin mie aşa mi-a dat impresia. Nu ştiu dacă senzaţia asta se păstrează şi la interior, fiindcă nu am fost cazată acolo, dar cred că merită încercată o experienţă de acest gen măcar pentru un weekend, în ciuda preţului piperat.

Şi dacă tot veni vorba de hoteluri, celelalte locuri de cazare pe lângă care am trecut în staţiune ar fi: hotelurile Parc (2 stele) şi Oltenia (3 stele şi piscină afară) situate în centrul staţiunii, vila Mădălina - situată vis-a-vis de hotelul Palace, la parter am văzut că are şi un restaurant Crâşma Radului -, hotel Belvedere (pe acesta l-am văzut la precedenta vizită, la ieşire din staţiune în drum spre Tg. Jiu), vila Lili (acces pe o străduţă tot vis-a vis de hotel Palace, dar ceva mai izolată), pensiunea Mirela (în centrul staţiunii, la stradă, poate fi găsită foarte uşor).

Din păcate timpul a fost prea scurt şi nu am apucat să ajung şi sus, la Silva, să văd dacă mai există campingul, am văzut însă că şi drumul până acolo era asfaltat, restaurant mai există sigur pentru că după-amiaza şi seara se auzea muzică de acolo.

Puteţi să vă cazaţi şi la localnici, atunci când vin autocarele cu puţinii turişti în parcarea hotelului Oltenia mai vin localnici care se oferă să te cazeze la ei, preţul unei camere fiind ître 50 lei (cameră cu baie la comun) şi 70-80 la cele cu baie proprie. Nu vă aşteptaţi însă la lux, ci la cazări modeste, eu recomand să vă rezervaţi dinainte cazarea ca să mergeţi la sigur.

Referitor la locuri de luat masa ar fi restaurantul hotelului Parc (nu am mâncat niciodată acolo, dar am văzut ceva lume, deci presupun că o fi decent), restaurantul "La cascade" de la intrarea in Parc (vezi poza cu restaurantul şi preţurile la mâncare), apoi cofetăria Olimp, în centrul staţiunii vis-a-vis de hotel Oltenia. Atât la restaurant cât şi la cofetărie era lume multă, la restaurant nu am mâncat că nu aveam chef de grătare. Pizza de la Olimp mi s-a părut bună şi foarte ieftina: 11 lei (cu sos inclus şi cutie de carton). Există un singur tip de pizza (are caşcaval, cârnăciori, măsline, ciuperci), 450 g şi se face doar la comandă (durează cam 20-30 min în funcţie de aglomeraţia de la momentul respectiv). Am mâncat şi prăjitură, dar nu mi s-a părut cine ştie ce (kiss parcă se numea), adevărul e că la 3,5 lei nici nu mă aşteptam la mai mult. Bune mi s-au părut pricomigdalele, plăcinta cu brânză sărată şi cea cu brânză dulce şi cornuleţele cu rahat.

Tot la capitolul aprovizionare: există un supermarket Anabella unde găsiţi cam tot ce trebuie, e foarte aproape de intrarea în parc. Piaţă există doar duminica dimineaţă (cum mergi spre primărie faci dreapta pe podul peste Hinţa, apoi stânga prin faţa staţie de autobuz şi vei vedea tarabele, pe o stradă care coboară). Produsele sunt foarte bune, direct de la ţărani, nu găsiţi intermediari ca în Bucureşti. Părinţii mei au luat brânză de oaie, roşii, ardei, usturoi, ouă, miere, toate foarte gustoase şi la preţuri mai mici ca în Bucureşti. În apropiere de piaţă există şi un "Cuptor" unde găsiţi produse de panificaţie şi patiserie foarte bune, însă am înţeles că e deschis doar seara (noi am fost pe la ora 20). Acolo vedeţi cum se prepară produsele şi puteţi cumpăra direct de la uşa deschisă: pâine, batoane (mi-au amintit întrucâtva de cele din copilărie), croissante cu gem sau finetti, gogoşi, cornuri umplute cu şuncă şi caşcaval, seminţe de dovleac şi alune prăjite, polonezi etc.

Dacă aveţi nevoie să vă scoateţi bani: există un bancomat BRD la parterul blocului cel mai înalt şi mai nou din staţiune. Am înţeles că ar mai fi şi un BCR dar nu am văzut şi nu garantez. Dacă vă îmbolnăviţi (sper să nu fie cazul): am văzut o farmacie în zona hotelurilor Parc-Oltenia (vis-a-vis de ele), dar în weekend se închide devreme.

Dacă veniţi cu autocarul şi vreţi să faceţi o plimbare până în Râmnicu Vâlcea, Horezu, Băile Olăneşti există microbuzele firmei MatDan care vă asigură legătura pâna la Râmnicu Vâlcea iar de acolo luaţi alte mijloace de transport până în locaţiile dorite. Se pot face şi excursii la diverse mănăstiri şi obiective turistice din zonă, părinţii mei au găsit un taximetrist la autogara Dacos şi au fost cu el la mănăstirile Ostrov, Frăsinei şi Bistriţa. Trebuie doar să întrebaţi şi să negociaţi tariful.

În Baile Govora ca şi posibilităţi de distracţie ar fi ştrandul cu apă termală (nu am fost deci nu vă pot spune impresii sau preţuri) şi terenurile de tenis.

În centrul staţiunii, de o parte şi de alta a străzii principale mai există clădiri frumoase dar aflate în paragină, ceea ce dă un aspect dezolant locului. Sunt şi magazinaşe cu haine (chinezării, în principiu), minimarketuri unde găsiţi şi ziare. Lângă supermarketul Anabella există şi un ceasornicar, tatăl meu chiar a beneficiat de serviciile lui fiindcă i s-a rupt brăţara metalică de la ceas chiar în timpul sejurului.

Există şi un oficiu poştal într-o clădire lângă hotelul Oltenia, alături de Euromarket. La Euromarket nu am intrat, dar mi-au spus ai mei că ar fi mai prost organizat şi aprovizionat decât Anabella.

Câini pe străzi am întâlnit doar 2 (cum 4-5 ani erau mai mulţi) dar foarte paşnici şi prietenoşi, s-au plimbat alături de noi pe stradă o bucată de drum.

Cam asta am văzut în Băile Govora în cele 2 zile petrecute acolo. Aşa, ca destinaţie de weekend, a fost ok, dar nu cred că aş putea să petrec acolo un întreg concediu. Pentru persoane de vârsta a doua spre a treia cum sunt părinţii mei, este un loc foarte bun: aer curat, linişte, relaxare, însă pentru mine ar fi cam plictisitor.

Cred că se merită să mergeţi cu maşina proprie şi să faceţi plimbări în zona, fie pe la mănăstiri, fie în localităţi din apropiere: Horezu, Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Ocnele mari, sau puteţi să mergeţi şi mai departe spre Tg. Jiu, Sibiu (pe drumul ăsta vă puteţi abate şi pe la Malaia sau Voineasa). Aceste călătorii pot fi făcute, unele dintre ele şi cu trenul sau microbuzul, dar este mai complicat şi depindeţi de orarul mijloacelor de transport.

Ca impresie generală, am apreciat transformările suferite de staţiune faţă de ultima vizită, dar cred că mai sunt destule lucruri de îmbunătăţit, mai ales în ceea ce priveşte continuarea reparaţiilor la clădirile emblematice, asfaltarea în centrul staţiunii, posibilităţile de petrecere a timpului liber şi distracţie şi, desigur, promovarea staţiunii şi a zonei din care face parte. Mai multe restaurante şi locuri de joacă pentru copii, promovarea ştrandului termal, eventual un trenuleţ (cu plată) care să meargă până acolo şi multe alte detalii care ar face diferenţa.


[fb]
---
Trimis de marynna28 in 17.08.16 13:24:05
Validat / Publicat: 17.08.16 14:42:43
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GOVORA.

VIZUALIZĂRI: 20008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marynna28); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Restaurantul La cascade
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mishu
[17.08.16 14:55:21]
»

Primul vot si felicitari, ai prezentat intr-un rezumat o statiune cam cu tot ce contine ea. Sunt convinsa ca mai sunt de vazut pe acolo cate ceva insa timpul nu a fost de partea ta.

Pentru cei care merg acolo la relaxare poate fi insa locul potrivit cu bune si cu mai putin bune.

Preturile la coferatie si pizza sunt niste preturi normale astfel incat produsul sa se vanda, ca altfel acolo raman.

Ramane insa ca timpul sa arate daca statiunea char se va dezvolta sau se va ruina de tot.

Felicitari, votat cu placere.

marynna28AUTOR REVIEW
[18.08.16 10:33:12]
»

@mishu - multumesc pentru apreciere. Asa cum bine ai spus, cred ca mai sunt locuri interesante de vazut si vizitat, mai ales in imprejurimi, de exemplu Manastirea dintr-un Lemn, la care mi-am propus sa fac o excursie (pe jos) la urmatoarea vizita in Baile Govora. Pentru ca va mai fi o scurta vizita, poate chiar la anul. Preturile in statiune mi s-au parut accesibile, ceea ce e un punct in plus pentru cei cu bugete mici. Eu am sperante ca statiunea se va dezvolta, adica am vazut ca lucrurile incep sa se miste

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
marynna28, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Govora şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.56633710861206 sec
    ecranul dvs: 1 x 1