Apetitul pentru Veneția olandeză

TIPĂREȘTE

Am plecat la baltă, că e vremea caldă… unde? la Giethoorn, în Veneția olandeză, ieșită dintr-un arc istoric pe vremea când aici pășteau doar caprele, vorbesc cu florile, cu copacii bătrâni și gânditori care-mi șoptesc, nu te-ai săturat de noi? … știti bine că eu am aici abonamentul meu la fericire de aproape două decenii,asa ca o să vă căpiez cu alte clipuri.

Doi copii îmbrățișează o tulpină, doi ponei se hârjonesc pe iarbă, eu mă plantez pe un pod de lemn deasupra, străzii lichide’’, savurez spectacolul naturii și pe cel uman … am tocit cu coatele balustrada, acolo pe un colț e căsuța mea favorită cu obloane roșii, învelită în verdeață. :)

Pe canalele satului bărcile se ciocnesc și se pupă în bot, manuite de marinari străini nepricepuți … latră câinele în luntre, țipă copilașii, mai măcăne câte o rață … satul nu are decat o potecă lungă și un canal, Binnenpad, punctată și de restaurante… orice călătorie se termină desigur la o masă, dacă ajungeti în paradisul verde, de la mari departări.

Giethoorn e ca un cinematograf în aer liber, e un diluviu de culori, e animat anual de 800 000 de turiști … are pe vino încoace și l-au cam cotropit asiaticii, acum bag de seamă și restaurantul lor chinezesc, la margine de drum aproape de parcarea mare, e ca nuca în perete, nu se potrivește deloc cu decorul local.

E vară grozavă prin august, e soare, darnic, olandezii și străinii au ieșit la plimbare, momentan mă hrănesc cu atmosfera ambientală, mă plimb pe poteca de un metru, înghesuită fiind de turisti, mai aud un clinchet de bicicletă, bietul olandez vrea să ajungă la el în casă.

In aer plutește un miros dulce de scortișoară, e rost de vafe autentice, stiu singurul loc unde le găsesc în weekend.

Inhalez un preludiu plin de arome, navighez încet pe traseu, mă opresc mai întâi la Muzeul fermei, e ziua portilor deschise.

Pe o pajiste voluntarii olandezi dezvăluie vizitatorului un crâmpei din viața traditională... pe o frânghie sunt agătate rufele, budigăii se usucă la soare, copiii învață să mulgă o capră... eu mă opresc la o masă cu trei doamne olandeze, trei bunicuțe simpatice care pregătesc traditional prăjiturele olandeze, chiar sub ochii clienților.

O tante mestecă cu lingura într-o oală un sirop gros, pluteste în aer un miros dulce, e agitatie de turisti și copii la singura masă, e spectacolul culinar care-mi gâdilă simțurile … scoti 2 euro, a crescut pretul si cumperi 10, napolitanii’’ olandeze, scoase calde din aparatul de fier.

Ele sunt lipite cu sirop, după o retetă veche de 200 de ani… observ că doamnele cu bonete sunt altele… mă dau în vânt după rotițele astea subțiri, sunt diferite de cele care se vând de regulă în magazine și pe la târguri… cand vin în Romania cumpăr câteva pungi pentru prieteni si umplu valiza, olandezii le servesc la cafea sau ceai și le pun deasupra cănii să se înmoaie … săraca talie … asta e, mor de pofta lor …. vafele olandeze se numesc stroopwafle, ele au fost inventate în Gouda în secolul 18.

Clopotelul culinar bate prin multe restaurante, unele au chiar ieșire la canal și bărci, prețurile sunt pentru buzunare mai pline, sunt peste 20 de localuri prin zonă, spatiul e destul de limitat.

Deși eu nu sunt absolut deloc fan al bucătăriei olandeze, e musai să vă povestesc că olandezii, precum coțofenele viclene, au furat retete de ici și colo, sub diverse influente internationale, în acest articol ghiveci, o să vă arunc pe farfurie doar doua, trei specialităti olandeze, gustate de mine de prea multe ori.

Olandezii mânăncă mult și bine la micul dejun, prânzul e doar o masă frugală cu ceva sandvisuri calde cu branză și legume gratinate, cea mai îmbelsugată masă e cina, la ora 18.

Nu pot afirma că bucătăria olandeză excelează, localnicii preferă o mâncare simplă, sănătoasă, pe bază de ceva carne, legume, pește, cartofi, varză, broccoli, spanac … nu mă topesc deloc după supa lor traditională de mazare groasă, prefer pestele, dar nu heringul crud cu ceapă si castraveciori murati... preferatul meu e codul învelit într-o crustă, prăjit în ulei, servit cu sos de usturoi, numit kibelling … am găsit în Giethoorn, la iesire un restaurant popular mic, cu mese afară, arhiplin … am comandat o portie medie la tejghea, după o coadă de 20 de minute … numele micului local e Vishandel Gerrits &De Boer.

Acest kibelling e o delicatesă natională, e servit și la tonetele stradele, pe la târguri și in mici localuri de pescărie în toate orașele... nu costă nici prea mult.

E ora prânzului la Giethoorn, să dăm timpul înapoi … într-una din zile, ai mei au chef de paste italiene, haide la Fratelli , trecem podul, e un restaurant vestit, asaltat de turisti, zici că cizma italiană s-a mutat în satul olandez.

Meniul e afișat pe aleea principală, la capul podului, arunc o privire pofticioasă, e plin ochi de lume, nu e nici un loc la terasă… adio, paste, pizza, antipasti …. ramânem cu ochii pe lista de meniuri și mergem înainte … unde?

Calatorim doar pe la t’ Vonder , un menu a la carte e 17 euro, o cafea cu o tartă de mere e 5.20 euro … mofturi, nu ne place terasa, e prea mică, poate ar fi mai buna o optiune la Grahhtof, e un restaurant bun cu un ponton, acolo sunt si niste bărci la apă… nu prea ne hotărâm.

Alegem în final popularul Grand Cafe Fanfare , eu vreau crochete, Kroketten, pe un perete mare la stradută, e lista de meniuri afișată și preturile.

Citesc alandala- Croque Monsieur, 8 euro, Kroketten van de Jong -9 euro, Broodje Fanfare 9 euro... mă uit la listă precum vițelul la poarta nouă, fără translator lângă mine, mor de foame, observ mai nou și o traducere în engleză la meniul pentru Kids.

Crochetele olandeze traditionale sunt speciale, ard în gură ca larva unui vulcan :) dacă nu esti avertizat de cunoscători, ele sunt considerate un fel de tapas sau fast food olandez.

Sunt niste rulouri cilindrice umplute cu o pastă de carne, învelite în pesmet, bine prăjite, vai de colesterolul meu ridicat, ele sunt servite cu mustar, ai mei comandă și o portie de patat, cartofi prăjiti, extremi de populari printre olandezi.

Las crocheta să se răcească, beau o bere rece și atac si al doilea rulou, mi-a fost jenă să fotografiez ciulamaua din interior. Aceste Kroketten seamănă cu Bitterballen , niste chiftele mici, rotunde.

Am intrat solo în restaurantul decorat ciudat, era pregătită acolo o masa specială pentru o petrecere privată … pe peretii exteriori, afară la terasă sunt fotografii alb negru cu personajele filmului Fanfare care au făcut celebru satul prin 1958.

Ce mai poti servi la prânz, un broodje umplut cu cascaval, brânza, suncă, ceva usor si o frunză de salată prin el… să nu vi se pară ciudat, eu asta mânanc, că altceva nu primesc … soro, de vrei supă, comandă, dar știi bine că e de la plic … inclusiv cea de acasă, de multe ori.:)

Ca desert recomand o tartă cu mere olandeză, cine vrea liniste merge la Slootaak, la capătul extrem al potecii principale, e acolo și un camping, o cafea si o tartă de mere traditionala, 4.50 euro… olandezii sunt renumiți pentru această prăjitură.

Un dusman al siluetei sunt micile clătite, numite Poffertje, le servesc oriunde, cu plăcere, papilele gustative sunt pe culmile extazului, cam 5 euro portia medie … sunt pudrate cu zahăr, sunt grozave, le găsesti în toată Olanda … … am comandat o portie pentru mine în altă zi.

Dacă ajungeti la Giethoorn, vă recomand un restaurant ascuns, departe de nebunia turistică, la Pavilionul lui Smith, am fost acolo doar solo la o cafea, pe marginea lacului, e marcat de un baner pe un pod, dincolo de căsuta cu obloane rosii.

O alee lungă, peste un pod te duce spre un camping, la capăt e localul pe o insulă artificială, pe terasă afară sunt mese si preturile păpicii afisate doar în limba olandeză, imposibil de digerat. Clientii servesc masa si admiră ambarcatiunile care plutesc pe marele lac, rezervatie naturală.

Adresa – Strada Scholestraat 14

Am avut chef de păpică grecească la ora cinei, fix la ora 18, eram la 9 km de Giethoorn, la Steenwijk, orasul unde coboară din tren zeci de turisti pentru a lua autobuzul public nr 70 spre Venetia olandeză … e un restaurant cunoscut în oras din 2002, am fost acolo de 7 ori, atmosfera e destul de intimă … ultima dată am servit la Restaurantul Rhodos, chiar asa se cheamă, o cină grecească, destul de piperată… am achitat 75 de euro, trei persoane pentru un menu numit Kreta mix.

Acesta e restaurantul favorit al familiei mele româno-olandeze, aflat într-o fostă scoala de latină din 1628-1742, rezervarea e de dorit în weekend.

El se deschide după amiaza la ora 17, astepti 20 de minute să vină comanda, între timp bei uzo si asculti muzica grecească în surdină … e un local de nota 10, am jurat atunci că merg la greci, să mănânc dupa pofta inimii si am ajuns în Rhodos, prin ironia sortii.

Giethoorn a fost doar un pretext pentru un zâmbet dulce, alături de omul care vinde baloane, e tot la datorie, în același loc, mă așteaptă vara viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 2750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI