Genova, orașul lui Cristofor Columb

TIPĂREȘTE

Mi-a venit ideea de a scrie acest review despre Genova după ce am citit frumosul review scris de @icristis despre Liguria, care mi-a amintit printe altele și de Genova. Am vizitat Genova pentru 2 zile în 2015. După ce în 2014 vizitasem Veneția, am zis hai să vedem și concurența Veneției într-ale navigației, surata ei de pe coasta opusă, adică Genova.

În primul rând cum se ajunge?

Dacă lasați GPS-ul să vă ducă pe unde vrea el, cum veniți dinspre Cremona... Piacenza..., vă va duce apoi pe A7 spre Genova.

Greșit! Așa am facut noi, că am zis ca știe el Marcel (GPS-ul) ce face, și nu prea ne-a fost ușor.

În primul rând mi s-a parut ceva dubios când GPS-ul arăta că mai avem 80 de kilometri și o oră și ceva de mers. Nu se anunța nici un bușon, nimic. Zic „ăsta e prost, cum așa, 80 de kilometri într-o oră și ceva, doar e autostradă până la intrarea în Genova”. În curând am aflat de ce. Cele două sensuri ale autostrăzii s-au despărțit, unul a plecat mai sus pe munte și au început serpentinele.

A fost prima și sper ultima oară când am vazut autostradă în serpentine. Nu erau chiar ace de păr, dar curbe destul de strânse pe care se mergea cu 90 la oră.

Autostrada aglomerată, pe banda unu mergeau TIR-urile, pe banda doi autoturismele. Și noi eram în mașinuța noastră (care deși nu e Tico sau Matiz) era până la jumătatea roții TIR-ului de lângă noi, întrebându-ne la fiecare curbă: „oare mastodontul de lângă noi se înscrie sau ne împinge în stâncă sau în prăpastie, după caz?”.

Deci, dacă sunteți amatori de adrenalină, căutați alte chestii mai safe, gen montagne russe, nu autostrada A7. Alternativa este autostrada A26, care, deși e plină de tunele, arată totuși ca o autostradă normală. Drumul nu e cu mult mai lung, dar e muuult mai ușor.

La ieșirea de pe autostradă s-a format un mic bușon, n-am stat mult, vreo 10 minute, și, după ce am plătit autostrada, am intrat propriu-zis în Genova. Aici GPS-ul s-a bâlbâit, de genul „în 10 metri faceți stânga, apoi în 5 metri faceți dreapta etc. ”, noi n-am înțeles nimic și am luat-o tot înainte. Ne-am pomenit pe o pasarelă lungă, un gen de autostradă suspendată pe deasupra orașului, cum voia să facă primarul Oprescu în București. Ăștia chiar au făcut-o. Aici un oau! enorm a răsunat din trei guri turistice simultan. A patra gură turistică era a șoferului și nu se poate scrie pe site ce anume pronunța.

Pe partea stângă Genova se întindea în amfiteatru în toată splendoarea ei. Pe dreapta, era portul antic cu iahturile și corabia lui Columb. Pe pasarelă, pe două benzi de circulație pe sens erau trei mașini și patru scutere, nu mai spunem ce era și din sens opus. Cu toate astea se circula, si repede. GPS-ul striga din răsputeri „întoarceți unde aveți ocazia”, semn că greșisem drumul. „Păi cum să întoarcem măi Marcel, tu nu vezi că suntem pe pod?”.

Acum sincer, dacă aș ajunge din nou acolo, aș merge din nou pe pasarela respectivă pentru perspectiva extraordinară pe care o oferă. Din păcate, n-aveam aparatul foto la îndemână să fac poze.

Pasarela e lungă vreo 2.5 kilometri, deci aveți ceva timp de admirat. Într-un final am reușit să ne dăm jos de pe pasarelă și am ajuns sub ea. Aici GPS-ul o ținea în continuare cu „întoarceți unde aveți ocazia bla, bla”. Păi cum? Că din sens opus veneau o grămadă de mașini. Am lăsat geamul jos și am scos mâna pe geam, făcând semn. Italienii, băieți de treabă, s-au oprit și ne-au lăsat să întoarcem.

Am urmat strada și am ajuns fix de unde am plecat, sub pasarelă, acolo unde am întors. Și iar a trebuit să întoarcem, scos mâna pe geam, oprit italienii etc. Până la urmă ne-am prins că trebuia s-o luăm printr-un pasaj subteran. Prima dată când am trecut pe lângă el am crezut că e intrare în vreo parcare subterană, nu pasaj.

De ce s-a întâmplat asta? Genova e pe dealuri și e organizată cam așa: drumul unu pleacă din centru și merge pe dealul unu, drumul doi pleacă din centru și urcă pe dealul doi etc. De pe dealul unu pe dealul doi nu se poate ajunge cu mașina, doar pe niște cărări pietonale. Noi având hotelul pe dealul X, trebuia să alegem drumul X și dacă nu-l nimeream urma să ne tot învârtim.

Traficul în Genova e de coșmar. Cred că e unul din orașele cu cel mai aiurea trafic din câte am vizitat. E drept că n-am fost la Istanbul și nici prin sudul Italiei, la Napoli. E plin de scuteriști. Mașina noastră are deasupra niște bare longitudinale. La semafor, scuteriștii ne încadrau și pe o parte și pe cealată și se țineau de bare. Păi dacă demaram mai tare un pic, nu-i dădeam de asfalt?

Drumurile care urcă pe dealurile Genovei sunt înguste, cu pante serioase și curbe strânse. La vreo câteva a trebuit chiar să facem manevre ca să ne înscriem. Cu toate astea autobuzele lor se înscriu din prima. Apropos, autobuzele în Genova arată tare haios: sunt înalte și late cât un autobuz normal, dar cam la jumătate ca lungime. Arată cam ca niște cuburi umblătoare. Le remarcasem în 2013, când am trecut prin periferia Genovei în drum spre San Remo. Acum am înțeles de ce sunt așa.

Transportul în Genova, cel puțin în zona istorică unde am stat noi, e asigurat de aceste autobuze bondoace. Un bilet costa în 2015 1,2 euro și se pot lua de la chioșcurile de ziare, de la Tabac sau de la recepția hotelului (nu știu dacă au la toate hotelurile, unde am stat noi erau). Biletul e valabil 100 de minute. Biletul se validează (sunt automate în autobuz ca și la noi) la prima urcare în autobuz, apoi se pot schimba câte autobuze doriți timp de 100 de minute, fără să mai validați ulterior. Există și metrou în Genova, dar e foarte scurt. Noi nu l-am folosit. Parcările sunt o mare problemă în Genova. Dacă veniți cu mașina, musai căutați un hotel cu parcare și în rest, în oraș, vă deplasați cu autobuzele.

Noi am fost cazați la Ostelo per la Gioventu (despre care voi scrie un review separat), pe un deal de pe care se vedea splendid portul (seara luminat feeric) și marea în departare.

Dimineața coboram pe străduțele pietonale pietruite, printre case vechi cu ziduri înalte până în centru, ne întâlneam cu bunicuțe care veneau de la piață cu coșulețul și urcau curajoase pantele abrupte (cred că astea trăiesc 100 de ani fără probleme și fără reparații capitale, la cum urcau dealurile alea zilnic, fără probleme, fără să gâfâie măcar). Seara ne întorceam cu autobuzul. Nu de alta, dar după o zi de umblătură prin oraș, să luăm dealul acela în piept era cam dificil și n-aveam nici condiția fizică a bunicuțelor din cartier.

În prima zi am vizitat două biserici foarte frumoase: Annunziata și San Lorenzo. În amândouă am regăsit barocul italian splendid, așa cum îl știam de la bisericile din Roma. Acestea se vizitează gratuit, ca majoritatea bisericilor din Italia. Am ajuns apoi în portul antic. Aici am admirat iahturile și corabia lui Columb. Aceasta nu este autentică, de pe vremea lui Columb. Este de fapt un decor folosit într-un film de Roman Polanski prin anii '60. Se poate vizita, dar nu mi s-a părut interesant să văd interiorul. Tot în zona portului antic se găsește acvariul din Genova, care este unul din cele mai mari din Europa. Intrarea era 25 de euro. Când am fost noi n-am văzut coadă. Nu sunt pasionată de genul acesta de expoziții și, deși am trecut prin toate orașele din Europa cu asemenea acvarii (Barcelona, Valencia, Genova), n-am vizitat niciunul. Dar probabil pentru cei cu copii e interesant.

Un aspect mai puțin plăcut este faptul că în zona portului antic sunt tot soiul de negri care încearcă să vândă diverse lucruri (care de care mai nefolositoare și mai de proastă calitate). Să nu vă pună necuratul să vă uitați mai atent sau să atingeți ce încearcă să vă ofere, că nu mai scăpați de ei. Spuneți din prima un NU categoric, iar dacă insistă spuneți ceva de „polizia” și dispar. Am văzut astfel de personaje și în alte locuri turistice și aleg întotdeauna să-i ignor.

Apoi ne-am plimbat pe via Garibaldi, care este declarată monument UNESCO. Strada este pietonală, destul de îngustă și de o parte și de cealată se găsesc palatele nobililor genovezi de odinioară. Sincer, mie nu mi s-a părut o arhitectură deosebită. Sunt de fapt niște vile mai mari. Posibil în interior să fie deosebit de luxoase. Am văzut apoi Palazo Ducale. E o clădire frumoasă cu coloane albe de marmură și statui în partea superioară. Înăuntru sunt expoziții temporare de pictură. Când am fost noi, era o expoziție cu impresionismul german. Dar Palazo Ducale din Genova nu este atât de spectaculos ca cel din Veneția.

Am ajuns apoi în piața Ferrari, care este cea mai frumoasă piață din Genova, cu clădiri cu arhitectură deosebită; spre norocul nostru, am prins și fântâna arteziană mergând.

Seara am studiat am admirat portul și orașul luminat de la fereastra camerei noastre și am studiat niște pliante cu ce-ar mai fi de vizitat în zonă, ca să ne hotărâm ce să facem a doua zi. Am văzut că se poate vizita farul din Genova, numit sugestiv „la lanterna di Genova”. Cum nu vizitasem niciodată un far, am zis hai să mergem. Vedeam farul de sus de la hotelul nostru de pe deal și nu părea departe.

Aici trebuie să fac o mică paranteză. Genova a fost primul oraș așezat pe dealuri din câte am vizitat. Problema care apare în astfel de orașe este că vezi un obiectiv de pe un deal și ți se pare aproape. Da, el pare aproape, dar in linie dreaptă, în zbor de pasăre. În realitate, distanța e mult mai mare, deoarece trebuie să parcurgi și distanța pe verticală, să urci și să cobori. O altă problemă la astfel de orașe este că atunci când te uiți pe hartă două străzi îți par alăturate. În fapt ele sunt una sub alta așezate pe deal și trebuie să cobori sau urci destul de la una la cealaltă. Aceeași problemă am întâmpinat-o la Monte Carlo. La Lisabona, de acum eram vaccinați.

Deci, am pornit cu entuziasm către far. Și am mers, și am mers... Pe drum am văzut clădirea căpităniei portului. Aici am întrebat un ofițer de marină (judecând după uniformă) cum putem ajunge la „lanterna”. Omul a zâmbit și ne-a răspuns promt: „volando”, adică zburând. Am mers mai departe și am admirat clădirea frumoasă a gării Principe Pio, cu statuia lui Cristofor Columb în față.

Într-un târziu am ajuns și la far, care, surpriză neplăcută, nu se vizita pănă la sfârșitul lui iulie din cauză că era în reparații (era abia jumătatea lui iunie). Am vizitat un muzeu aflat la baza farului, unde se puteau vedea pe fotografii sau filmulețe ceea ce am fi văzut de sus. Farul fiind așezat pe promontoriu, se putea admira foarte bine Genova văzută dinspre mare, perspectivă într-adevăr sprectaculoasă. Am făcut niște fotografii, dar sunt departe de a reda senzația pe care o aveai în realitate. Poate dacă am fi putut urca...

Ne-am întors cu un autobuz în centrul vechi și ne-am plimbat pe străduțe până după-amiază, mâncând înghețată (delicioasă, ca peste tot in Italia) și admirând clădirile vechi.

Ce se mai poate face în zonă:

• Se poate vizita casa lui Cristofor Columb. Casa nu e cea reală, de pe vremea lui Columb, ci e o casă reconstruită pe locul unde se crede că ar fi existat casa acestuia.

• Se poate urca cu un trenuleț cu cremalieră pe unul din dealuri pentru a vedea Genova, portul și marea de sus; auzisem că există un astfel de trenuleț, dar, cum noi stăteam deja pe un deal, pe care îl urcam în fiecare zi, nu l-am căutat.

• Se poate face o vizită la Nervi, care este o stațiune foarte cochetă, lipită practic de Genova. Se poate ajunge cu autobuzul din Genova. Noi am văzut-o în trecere în 2013, în drum spre San Remo.

• Se poate face o excursie de o zi la San Remo; noi fusesem, după cum am precizat.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit la Genova:

• Faptul că este un oraș pe malul mării în care chiar simți marea, n-ai cum s-o ignori, o vezi de peste tot; sunt alte orașe la malul mării (Barcelona, Valencia etc.) unde, dacă nu te duci expres pe malul mării, nici nu știi că e acolo.

• Faptul că nu este înțestată de turiști; e oarecum aglomerat doar în zona portului antic și a acvariului și, poate, pe via Garibaldi; în rest, te plimbi pe străduțele înguste, urci pe dealuri, admiri clădiri, priveliști cât se poate de liniștit și de lejer.

• Oamenii mi s-au părut extraordinar de prietenoși: de la vânzătoarea de la chioșcul de ziare care ne-a explicat cum se folosesc biletele de autobuz, la vânzătorul de la magazinul de vinuri, care ne-a dat să gustăm vreo cinci soiuri până ni l-am ales pe cel care ne plăcea și apoi a ieșit cu noi în stradă să ne arate de unde să cumpărăm iaurt și pizza, până la localnicii drăguți care ne explicau de unde și până unde să luăm autobuzul. Ne-am simțit ca într-un orășel în care cunoști pe toată lumea, și dacă nu-i cunoști, nu e nici o problemă, e foarte ușor să te împrietenești cu ei. O atmosferă caldă și prietenoasă.

• Perspectiva extraordinară pe care o oferă, văzută de pe pasarela despre care am povestit la începutul articolului și dinspre mare.

• Faptul că nu este atât de comercială (exceptând acvariul și zona portului antic) și de obositoare ca alte orașe italiene.

În concluzie, Genova nu este un oraș care să-ți smulgă câte un oau de admirație la fiecare pas, nu te copleșește prin monumentalitate, prin greutatea și amploarea muzeelor, dar e un oraș care mie mi-a plăcut și în care m-am simțit bine.

---

VIZUALIZĂRI: 8605 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI