ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Dresda - oraşul renăscut

TIPĂREȘTE URM de aici

La 3 august 2013, a 21-a zi a circuitului "Scandinavia - Cap Nord", pe drumul de întoarcere către ţară, părăsind Berlin şi Potsdam, continuam spre Cehia urmând ca după 415 km, seara, să ajungem la Praga. Dar, cum numai călătorului îi stă bine cu drumul, turistul trebuind să mai şi viziteze câte ceva, iată că acum îi veni rândul oraşului Dresda.

Mai fusesem în Dresda şi cu alte ocazii. Atunci, nefiind angajaţi într-un circuit atât de lung, eram mai odihniţi şi aveam la dispoziţie timp suficient pentru vizite pe îndelete. De astă dată, celor care au mai fost în Dresda popasul le-a dat prilejul unor plăcute revederi şi aduceri aminte, iar celor care nu au mai fost, le-a arătat doar puţin din frumuseţile sale învitându-i la o vizită viitoare.

Când se vorbeşte despre Dresda, oricine se gândeşte în primul rând la Zwinger - magnificul ansamblu arhitectural baroc, emblematic pentru oraş şi poate cel mai frumos din Germania. Aşadar, autocarul ne-a lăsat aproape de Zwinger, însă nu înainte ca ghida să ne fi anunţat că timpul de popas nu ne va permite decât o vizită exterioară.

Pe Ostra-Allee, de-a lungul şanţului de apărare şi astăzi umplut cu apă, admirând zidul exterior cu ferestre identice delicat ornamentate, am ajuns la Poarta Coroanei, intrarea principală. Ea este precedată şi acum de un pod de lemn, pietonal, care traversează şanţul cu apă şi care - în trecut - putea fi distrus dacă situaţia o impunea.

De astă dată n-am putut admira superba coroană cu ornamente aurii, nici statuile de la bază care completează decorul şi nici vulturii auriţi susţinând o altă coroana regală, minusculă, deoarece partea superioară a porţii principale se afla în renovare.

Curtea interioară, uimitoare prin frumuseţe, este de fapt o întinsă grădină cu alei, cu iarbă tunsă milimetric şi cu fântâni arteziene înconjurate de clădiri bogat ornamentate. Jocul apelor ţâşnind spre cer, pe fundalul sculpturilor care decorează clădirile, te fac să cauţi - instinctiv - aparatul de fotografiat.

Pe locul unei vechi fortăreţe, unde exista o construcţie din lemn care servea curţii regale pentru întreceri cavalereşti şi alte distracţii, Augustus cel Puternic a dispus în 1710 construirea unui pavilion cu galerii, o "Orangerie". Ulterior s-au construit, simetric, alte pavilioane, rezultând complexul de clădiri "în oglindă", aşa cum îl vedem şi astăzi.

Galeria de pictură aflată pe latura dinspre Elba, realizată de arhitectul Gottfried Semper, a apărut mai târziu, între anii 1847-1854. Augustus III, fiul lui Augustus cel Puternic, a fost iniţiatorul construirii Galeriei de pictură. Aici, vizitatorii pot admira valoroase lucrări ale marilor maeştri printre care Madona Sixtină pictată de Raphael în 1512, tablou care se află la Dresda din 1754. N-am avut bucuria să revedem expoziţia de pictură pentru că, aşa cum am menţionat, eram doar în trecere prin oraş. Cei care încă nu ştiu, pot afla că Zwinger este de fapt un complex muzeal în care se pot vedea nu doar picturi şi sculpturi, ci şi cea mai mare colecţie de porţelanuri din lume, arme şi armuri, instrumente ştiinţifice şi numismatică.

Trebuie menţionat faptul că întreg ansamblul arhitectural Zwinger a suferit mari distrugeri în timpul bombardamentelor de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dar - cu mari eforturi - totul a fost refăcut. Aflat în curtea interioară, dând ocol cu privirea întregului ansamblu arhitectural aparent marcat de trecerea vremii, nici n-ai crede că edificiul reconstruit, identic cu cel distrus, este atât de nou. Din curtea interioară a Palatului Zwinger, am ieşit prin aripa dinspre malul râului Elba, în Piaţa Teatrului.

Semperoper - Opera de Stat, construcţia impresionantă care se află în Piaţa Teatrului, are şi ea un istoric trist. Este a treia clădire înălţată pe acelaşi loc. Prima, construită de Gottfried Semper în 1838-1841, a ars la nici 30 de ani de la terminarea sa. Reconstruită de Manfred, fiul lui Gottfried Semper, Opera din Dresda a fost distrusă în timpul bombardamentelor din 1945 şi refăcută recent. Nu am avut niciodată prilejul să văd în realitate interiorul Operei de Stat din Dresda, dar, un album pe care l-am cumpărat cu ocazia ultimei mele vizite, ilustrează un interior fastuos, cu loje pe patru etaje şi cu foaiere pictate. Am admirat în schimb faţada rotunjită, cu un portal înalt deasupra căruia tronează Dionysos în cvadriga trasă de pantere. Goethe, Schiller, Shakespeare, Molière, Sofocle şi Euripide, în statui originale, recuperate după bombardamente, decorează şi astăzi faţada acestui frumos edificiu.

În spaţiul larg din mijlocul pieţei se înalţă statuia ecvestră a regelui Johann I von Sachsen, fratele lui Frederick Augustus al II-lea şi rege al Saxoniei, după moartea acestuia.

Tot în Piaţa Teatrului, diametral opus Operei de Stat, se află şi Katholische Hofkirche. Vechea biserică a curţii regale, în prezent Catedrală Catolică, cea mai mare biserică din Saxonia, este sediul Episcopiei de Dresda-Meißen.

Pliantele turistice spun că turnul catedralei are 85,5 m, iar la marginea acoperişului, pe două niveluri, sunt nu mai puţin de 78 de statui reprezentând apostoli şi sfinţi. În interior, pe peretele altarului, impresionează Iisus răstignit pe o cruce mare, de argint şi scena Înălţării pictată pe un fundal de marmură roz şi verde. Amvonul este o adevărată bijuterie. Alb, cu sculpturi delicate, parţial aurit, amvonul este o operă de artă care atrage privirile încă de la intrare.

Biserica regală a fost construită în perioada 1739-1755 de Friedrich August II, fiul lui Augustus cel Puternic. Deşi afectată grav de război, biserica a fost reconstruită şi păstrază încă orga Gottfried Silbermann, originală, datând din 1753. Această orgă, una dintre cele mai mari, a scăpat de urgia bombardamentului pentru că nu se afla în acel moment în biserică.

Una dintre cele patru capele ale bisericii este memorială, amintind de cele 25000 de victime dispărute o dată cu tot centrul vechi al oraşului, în bombardamentele de la sfârşitul celei de-al doilea război mondial.

Deşi nu am ajuns şi acolo, ni s-a comunicat că în cripta bisericii sunt 47 de sarcofage aparţinând regilor saxoni şi prinţilor electori, ca şi inima lui Augustus cel Puternic. Dat fiind că a fost şi rege al Poloniei, Augustus cel Puternic a fost înmormântat în Polonia.

În aceeaşi piaţă se află şi Hausmannsturm, un alt turn înalt care iese în evidenţă pe lângă cel al catedralei şi care are şi un ceas cu cadran colorat în roşu şi albastru.

Palatul regal situat şi el în plin centru istoric, este impresionant. Construit în 1530, distrus de un incendiu, refăcut de Augustus cel Puternic, apoi afectat de război şi iarăşi refăcut, Palatul regal are mai multe aripi întinse pe mai multe străzi. Stallhof, construit la sfârşitul sec. XVI, unul dintre edificiile care alcătuiesc Palatul regal, a fost loc de întâlnire pentru înalta societate găzduind şi spectacole de teatru sau echitaţie. Nu poţi să nu remarci această clădire decorată în partea superioară cu cai, cu trofee şi cu arme. Nenumăratele coloane rotunde sprijinind arcade ample, sunt o altă notă definitorie a acestei clădiri. Pentru noi, cei care treceam atunci pe acolo, încă un amănunt o face de neuitat. Printre coloane, cu cutiuţa colectoare de mărunţiş aşezată la vedere, doi tineri interpretau "Con te partiro", celebra piesă cu care Sarah Brightman şi Andrea Bocelli ne-au încântat de atâtea ori. Sub bolţile palatului, vocile celor doi tineri răsunau îngereşte.

De-a lungul Augustusstraße, stradă pe care se află şi câteva tonete cu suveniruri (eu am cumpărat de acolo un album color Dresda), o clădire surprinde printr-o realizare artistică cu adevărat remarcabilă. Fürstenzug - Procesiunea Prinţilor, cea mai mare imagine de acest gen din lume, realizată din 24000 de plăcuţe din porţelan de Meißen, se întinde pe o lungime de 102 m şi prezintă succesiunea de-a lungul celor 800 de ani de istorie a celor 35 de prinţi conducători ai casei de Wettin începând cu Konrad cel Mare (prima jumătate a sec. XII) şi încheind cu Friedrich August al III-lea (rege al Saxoniei, 1904-1918). Prinţii - ale căror nume sunt înscrise dedesubt - sunt reprezentaţi călare, însoţiţi de alai. Nenumărate personaje secundare, cai, arme şi steaguri completează magnifica scenă. Supravieţuind bombardamentelor, această lucrare datează de la începutul sec. XX. Iniţial, la sfârşitul sec. XVI, aici era o frescă ce prezenta succesiunea prinţilor de Wettin până în acel moment. Deteriorată, după 300 de ani a fost înlocuită cu o altă frescă, lucrare care a rezistat mult mai puţin.

Cei care ajung în Dresda, chiar şi numai pentru câteva ore, n-ar trebui să rateze Brühlsche Terrasse, care se întinde de-a lungul malului stâng al Elbei, pe o lungime de aprox. 1 km. Pe o scară largă, decorată cu sculpturi, se ajunge pe o terasa înaltă mărginită pe una dintre laturi de clădiri istorice, cu o arhitectură deosebită. De aici se poate admira o mare parte a cursului Elbei cu Augustusbrücke şi Carolabrücke, cele doua poduri care traversează râul, clădirile de pe malul celălalt, precum şi ambarcaţiunile ancorate la chei.

Brühlsche Terrasse, "Balconul Europei", terasa datând din sec. XVIII, a avut şi ea de suferit din pricina bombardamentelor, necesitând ample lucrări de refacere.

La jumătatea terasei, pe alte scări, traseul nostru de promenadă a continuat pe Münzgasse, o stradă mai îngustă, înţesată de oameni şi magazine, până în Neumarkt. Frauenkirche - Biserica Maicii Domnului, un alt simbol al Dresdei, renăscut în 2005 o dată cu finalizarea lucrărilor de refacere, cu un an înainte de aniversarea a 800 de ani de existenţă a oraşului, se află în Neumarkt.

Finalizarea lucrărilor de refacere la Frauenkirche marchează de fapt un nou început, mai multe clădiri din Neumarkt intrând într-un minuţios proces de refacere. Aşadar, pentru o perioadă incertă, viitorii vizitatori ai Dresdei trebuie să se aştepte la schele şi şantiere în lucru, aici şi oriunde în altă parte.

Frauenkirche - Biserica Maicii Domnului, a fost înălţată în perioada 1726-1743 şi a fost cea mai mare biserică protestantă din Germania. Biserica originală a ars, apoi s-a prăbuşit la două zile după bombardamentul din 1945. Refăcută, biserica serveşte nu doar ca lăcaş de cult, ci şi ca spaţiu pentru concerte.

Am regretat că timpul nu ne-a permis să intrăm cu atât mai mult cu cât acest lucru n-a fost posibil nici în vizitele mele anterioare. Albumul ilustrat cumpărat din Dresda, înfăţişează un interior cu adevărat remarcabil. Culori deschise, multă lumină, un altar cu încrustaţii aurii, o orgă frumoasă şi o boltă pictată cu măiestrie, iată ceea ce am pierdut! Frauenkirche - Biserica Maicii Domnului rămâne în fruntea obiectivelor de vizitat atunci când voi reveni în Dresda.

Îmbarcaţi în autocar, am revăzut Goldener Reiter - Călăreţul de Aur, statuia ecvestră a regelui Augustus cel Puternic (Frederic Augustus II) situată în Neustädter Markt, pe malul celălalt al Elbei. Realizată în 1735 statuia a fost amplasată la intrarea în oraşul nou, privind parcă nostalgic înspre oraşul vechi. Pe soclu, cu litere aurite, în latină, stă scris: "Fred. Augustus I prinţ elector al Saxei şi Augustus II rege al Poloniei". Neafectată de bombardamente pentru că a fost demontată şi pusă la adăpost, statuia şi-a reluat locul abia în 1956, la sărbătoarea aniversării a 750 de ani ai oraşului.

Review-ul meu nu are pretenţia de a fi prezentat toate atracţiile oraşului renăscut în urma războiului. Dresda, fostă capitală saxonă, oraş princiar, încărcat de valori culturale şi artistice, este acum un oraş preocupat să-şi vindece rănile şi să-şi ascundă cicatricile. În rândurile mele am încercat să prezint cât a reuşit din toate acestea până acum. Cât va mai reuşi de acum înainte..., vom vedea în viitor!

Pentru ineditul său, în încheiere, aş vrea să mai adaug un fapt. Inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2006, oraşul Dresda a pierdut această onoare în 2009 din cauza construirii unui pod de autostradă care traversează Elba la numai 2 km de centrul istoric, în opinia UNESCO acesta distrugând peisajul cultural al oraşului vechi.

De menţionat este că autorităţile locale au iniţiat un referendum în care cetăţenii au fost invitaţi să-şi exprime opţiunea: pod sau lista patrimoniului UNESCO? Deoarece cetăţenii - practici - au optat pentru construirea podului, Dresda a fost exclusă din lista UNESCO devenind astfel primul oraş din Europa şi al doilea din lume care pierde această onoare.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 19.09.14 13:31:26
Validat / Publicat: 19.09.14 18:05:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P48 Dresda - Coborârea spre Neumarkt.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.09.14 18:05:11]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[19.09.14 18:37:38]
»

Dresden, Deutschland, so svhoen! Ce frumos! Un ghid bun pt cei ce vor vizita Dresda.

Floryn81
[20.09.14 07:47:44]
»

Ați vizitat câteva obiective extraordinare, după cum reiese atât din text, dar mai ales din fotografii. Mă consider norocos să pot debloca Superbonusul! Felicitări pentru articol!

iulianicAUTOR REVIEW
[20.09.14 08:27:59]
»

@All: A fost cam "din scurt", dar a fost frumos la Dresda. Mulţumesc pentru aprecieri!

Michi
[20.09.14 13:44:14]
»

@iulianic: Ai venit cu amănunte noi peste cele pe care le ştiam când am vizitat Dresda iar fotografiile sunt o frumoasă aducere aminte. Felicitări, mi-era dor să mai citesc un review la obiect şi bine documentat, marca Iulianic.

iulianicAUTOR REVIEW
[20.09.14 18:45:54]
»

@Michioamna Michi, vă mulţumesc foarte mult pentru aprecieri!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, iulianic, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Dresda şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063443899154663 sec
    ecranul dvs: 1 x 1