Mănăstirea Hosios Loukas

TIPĂREȘTE

În 1990, UNESCO a inclus în Patrimoniul Cultural Mondial un grup de trei locașuri religioase din Grecia datând din epoca de aur bizantină: mănăstirea Dafni din apropiere de Atena; mănăstirea Hosios Loukas din prefectura Boeotia; și mănăstirea Nea Moni din insula nord-egeeană Chios.

Motivația înscrierii lor în bloc în prestigioasa listă este aceea că, deși situate geografic la distanță, cele trei mănăstiri împart caracteristici de ordin arhitectural și estetic, fiind construcții octogonale în formă de cruce cu boți înalte, decorate în secolele XI-XII cu mozaicuri, fresce și lucrări în marmură de inestimabilă valoare universală și bine conservate, care au servit drept model pentru edificiile de cult din perioada bizantină târzie.

Dacă la Chios nu întrevăd prea mari șanse să ajung, în schimb mănăstirea Dafni am vizitat-o în iunie 2018, cu ocazia sejurului de nouă zile în Atena, și am scris un review pe această temă - vezi impresii. Iar în cadrul circuitului de două săptămâni în Grecia din septembrie 2019 vezi impresii nu puteam rata Hosios Loukas.

Am putut astfel să compar Hosios Loukas cu Dafni și să evidențiez, pe lângă asemănări, și câteva diferențe:

1) Hosios Loukas este un complex monahal funcțional, locuit aproape neîntrerupt de secole de o comunitate de călugări, și are dimensiuni mult mai mari, cuprinzând, în afara a două biserici, și alte clădiri-anexă;

2) Reprezintă un obiectiv mai bine organizat și mai frecventat de turiști, dotat cu magazin de suvenire și produse bio, cafenea și alte facilități;

3) Mozaicurile și frescele de la Hosios Loukas s-au păstrat în condiții mai bune decât cele de la Dafni, afectate masiv de cutremurul din 1999; de-a lungul timpului, Hosios Loukas a suferit puține stricăciuni, precum căderea domului în urma unui seism din secolul al XVIII-lea și avarierea unor structuri în 1823, în cursul Războiului pentru Independență, și a necesitat un număr relativ mic de intervenții, restaurările din veacul al XX-lea fiind executate la cel mai înalt nivel, prezervându-i autenticitatea;

4) Așezarea mănăstirii Hosios Loukas, pe pantele muntelui Helikon, cu vedere spre câmpurile din vale cultivate de călugări, este cu mult mai spectaculoasă decât cea a mănăstirii Dafni.

Mănăstirea Hosios Loukas este situată la cca. 50 km de Delphi vezi impresii. Pornind din Delphi către est pe drumul care duce spre Levadeia, pentru ca în dreptul Tebei acesta să se întretaie cu E962, prima localitate pe care am străbătut-o a fost Arachova, o pitorească așezare culcușită la poalele Muntelui Parnas. Așa cum aminteam în reviewul consacrat sitului arheologic din Delphi, în zonă se află domenii schiabile iar cel din Arachova este, din câte am citit, cel mai la modă în prezent, fiind preferat de atenieni și nu numai, stațiunea fiind recunoscută și pentru viața de noapte.

Deși eram foarte departe de sezonul de iarnă, am rămas surprinsă de agitația din Arachova, și mai ales de prezența multor asiatici. Oare, la fel ca în cazul Colmarului, chinezii or fi prins de veste că e rost de afaceri grase și s-or fi înființat aici? În lipsa informațiilor suplimentare, am rămas cu mirarea, dar și cu marea plăcere de a fi admirat priveliștea încântătoare a stațiunii dintr-un punct belvedere aflat imediat la ieșire.

Am trecut apoi printr-un sat adormit la orele amiezii, pe numele său Zemeno, și după câțiva kilometri am cotit la dreapta spre Distomo, o localitate ceva mai răsărită, și am străbătut micuțul Steiri, din care se desprinde un drum secundar asfaltat dar cam denivelat către Mănăstirea Hosios Loukas. Cam puține indicatoare ne-au ieșit în cale, însă ne-am descurcat cu Google maps, cu toate că am fost deseori tentată să-mi iau ochii de pe telefon pentru a privi munții înverziți, dealurile și văile pline de livezi cu măslini.

Am lăsat mașina în parcarea mare situată mai sus de clădirile mănăstirii, pe care le-am putut viziona de la înălțime, și am coborât, trecând pe lângă toalete, către esplanada frumoasă, mărginită de platani falnici și, pe cealaltă latură, de construcțiile care adăpostesc magazinul și cafeneaua. După alte câteva trepte, am trecut prin poarta de lângă turnul datând de la sfârșitul secolului al XV-lea, cu ceas adăugat în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, și am pătruns în incinta mănăstirii.

Complexul monahal este înconjurat de ziduri și include chilii dispuse pe două sau trei nivele, două biserici, un refectoriu în care a fost amenajat un mic muzeu, precum și alte anexe: o moară cu presă de ulei, un grajd, o cisternă îngropată și cimitirul.

Câteva informații practice: site oficial http://www.osiosloukas. gr/site/; program: zilnic 10-17; intrarea 4 euro (2 euro seniori).

Evident, ne-am îndreptat mai întâi către cele două locașuri de cult.

Biserica veche și totodată cea mai mică datează din secolul al X-lea, a fost închinată Sfintei Fecioare (Panaghia) și a fost ridicată din îndemnul și în timpul vieții unui sfânt local - Lukas (Luca) Stiriotis. De altfel, Hosios (sau Osios, așa cum îl veți vedea înscris pe indicatoare) Loukas înseamnă Venerabilul/Binecuvântatul/Sfântul Luca. Monahul a trăit în zonă din 945 până la moarte, în 953, iar moaștele sale, despre care se spune că ar fi degajat un parfum - myron - binefăcător pentru sănătate, atrăgând mulți pelerini, sunt păstrate în cripta din biserica principală.

Viața Sfântului Luca a fost descrisă în amănunțime de un călugăr discipol al acestuia într-o lucrare din 962 în care sunt oferite și informații despre atacurile slavilor, arabilor, sarazinilor, bulgarilor și turcilor.

Aflăm astfel că Sfântul Luca s-a născut în Steiri, lângă Delphi, în anul 896, al treilea din cei șapte copii ai unei familii cu origini modeste. La 14 ani, după moartea tatălui, s-a dedicat vieții monahale, viețuind în diverse mănăstiri, pentru ca în 945 să se stabilească în apropierea locurilor natale, unde s-a distins prin elocință, compasiune, vindecări miraculoase, dar și prin darul profeției; a prezis eliberarea Cretei de sub sarazini, realizată în 961. La numai doi ani de la moartea sa, în jurul bisericii înălțate prin străduința sfântului s-a format o comunitate de călugări, a cărei primă însărcinare a fost înălțarea unui sanctuar care să adăpostească rămășițele lui pământești. Moaștele, luate de cruciați, au ajuns în secolul al XV-lea la Veneția și mai apoi la Vatican, unde au fost mult timp confundate cu cele ale Apostolului Luca, și au revenit la mănăstirea grecească abia în 1986.

Biserica mică este cea mai veche construcție în cruce din Grecia, cu patru coloane de susținere cu capiteluri corintiene. La fel ca la Dafni, în exterior zidăria este de tip „cloisonné”, cu alternanță de brâuri din piatră de Poros și cărămidă roșie. Porticul, decorat cu fresce ceva mai târzii decât construcția (secolele XI-XII) face legătura cu Katholikonul (biserica principală).

Katholikonul, dedicat Sfântului Luca, a fost ridicat între finele secolului al X-lea și primele decenii ale veacului următor, fiind probabil finalizat în jurul anului 1011, în timpul domniei împăratului bizantin Constantin IX Monomahul. Este cel mai vechi exemplu de biserica octogonală în formă de cruce din Grecia și impresionează prin numeroase elemente: cupola cu diametrul de 9 m, cu fresce reprezentându-l pe Iisus Pantocrator înconjurat de sfinți și îngeri executate în secolul al XVI-lea, după distrugerile provocate de un cutremur asupra mozaicurilor originale; medalioanele mozaicate înfățișând figuri de sfinți din transept: pronaosul cu mozaicuri ilustrând Patimile lui Hristos, Răstignirea și Spălarea picioarelor ucenicilor; mozaicul Fecioarei cu pruncul din absidă; frescele din capela sud-vestică; Pogorârea Duhului Sfânt din fața absidei; cele patru scene evanghelice din interiorul naosului: Buna-Vestire, Nașterea, Întâmpinarea Domnului și Botezul; pavajele din jasp, marmură și porfir.

Asemănarea cu decorațiunile unor biserici din Salonic și Constantinopol i-a făcut pe specialiști să speculeze asupra aducerii unor meșteri din aceste orașe la Hosios Loukas, cu atât mai mult cu cât, din câte se știe, la acea vreme Boeotia nu dispunea de artiști atât de valoroși. Coloritul sobru, în nuanțe predominant cenușiu-brune și galben-verzui, fără contraste de lumini și umbre și elemente ornamentale, atitudinile solemne, ușor artificiale ale personajelor, schematismul reprezentărilor sunt menite să sublinieze caracterul transcendental specific post-iconoclasmului.

Se știe că mănăstirea era renumită în întreg Bizanțul pentru decorațiunile sale bogate, care includeau, în afara celor menționate mai-sus, și icoane, candelabre, veșminte preoțești cusute cu fir de aur sau draperii din mătase brodată.

Puține din acestea s-au păstrat, din păcate; mănăstirea a trecut prin momente dificile atât în perioada bizantină, cât și sub ocupația otomană. La începutul secolului al XII-lea, în timpul domniei francilor, călugării au fost alungați iar biserica jefuită; evenimentele s-au repetat un veac mai târziu, vinovați fiind de această dată catalanii. Sub turci, începând din 1460, a suferit mai multe asedii iar în timpul Revoltei Orlov (1770) a servit ca bază militară. A reușit totuși să reziste, remarcându-se ca un centru de maximă importanță al ortodoxismului și un simbol al unității naționale. Momentul său de glorie a fost în 1821, când Episcopul Isaia, a cărui statuie se află pe esplanadă, alături de câteva tunuri, și-a declarat aici sprijinul pentru cauza independenței naționale.

Muzeul de Artă Bizantină amenajat în fostul refectoriu (sala de mese) expune fragmente de fresce și de decorațiuni sculptate, însoțite de informații cuprinzătoare.

După vizita în cele două biserici și în muzeu, ne-am plimbat prin incinta mănăstirii, admirând curățenia impecabilă, ghivecele cu flori, iarba și tufișurile, chiliile înălțate cu un al treilea nivel, folosit probabil pentru găzduirea oaspeților. Am trecut pe sub arcade și am coborât și urcat treptele de piatră, cu gândul la cei care au pășit pe ele începând cu peste o mie de ani în urmă...

Ne-am luat apoi răgazul unui popas prelungit la umbra unuia dintre platanii bătrâni de pe vasta esplanadă, mobilată cu bănci, mese și scaune de piatră ori din lemn. Am intrat și în magazinul de suvenire, unde tronau la loc de cinste obiecte religioase, cărți de rugăciuni și ghiduri ale bisericilor și mănăstirilor bizantine grecești, alături de borcane cu miere, sticle cu vin și prăjituri făcute de călugări, totul bio, desigur. N-am rezistat tentației și ne-am delectat cu câte o prăjitură, o cafea și un suc și am privit minute în șir panorama minunată a munților verzi și a văii cultivate de călugări cu măslini, pomi fructiferi și cereale.

Locul este cu adevărat superb: aici natura și spiritualitatea se întrepătrund în mod fericit, creând un sentiment de profundă evlavie și pace interioară și totodată de bucurie pentru splendoarea mediului înconjurător.

Recomand din toată inima o vizită la Mănăstirea Hosios Loukas: cea mai mare mănăstire grecească din perioada bizantină medie, deținătoarea celui mai bine conservat complex de mozaicuri și fresce din perioada Renașterii macedonene (secolele IX-XI), a reprezentat un model urmat de constructorii și meșterii decoratori din perioada bizantină târzie și se înfățișează celor dispuși să-și rupă din timpul destinat plajei drept un loc de o frumusețe aparte, deopotrivă sacră și profană.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI