Cu șalupa și cu mașina la Cazanele Dunării

TIPĂREȘTE

De mai mulți ani am trecut Cazanele Dunării pe lista viitoarelor noastre destinații de vacanță, însă până în această vară nu am reușit să vizităm acea zonă. Fie că ne-am gândit la distanța mare și la drumurile nu tocmai grozave, fie că ne-am făcut alte planuri, în zona Banatului nu ajunsesem. În luna august însă, lucrurile s-au schimbat pentru că ne-am propus să petrecem un concediu de tip circuit prin România, iar Cazanele au revenit printre ”țintele”noastre de vacanță.

Cazanele reprezintă o denumire dată unui sector din defileul fluviului Dunărea, segment cu o lungime de aproximativ 9 kilometri. Denumirea vine de la multitudinea de cataracte periculoase care existau pe acest sector înainte de realizarea barajului și a lacului de acumulare Porțile de Fier. Înainte de construcția hidrocentralei, apa Dunării părea că fierbe în această zonă, astfel că era necesară multă îndemânare pentru a conduce cu bine o ambarcațiune pe acolo. Pornind dinspre Orșova (așa cum le-am parcurs noi inițial), există două sectoare:

- Cazanele Mici, cu o lungime de circa 3 kilometri, aflate între masivele Ciucaru Mic (România) și Stirbatul Mic (Serbia). Luând în considerare reperele de pe malul românesc, sectorul Cazanelor Mici începe în dreptul localității Eșelnița, continuă cu golful Mraconia (locul unde este sculptat chipul lui Decebal) și se termină la intrarea în golful din dreptul localității Dubova.

- Cazanele Mari, cu lungimea de circa 4 kilometri, aflate între masivele Ciucaru Mare (România) și Stirbatul Mare (Serbia). Sectorul începe dincolo de golful Dubova.

Am ajuns la Orșova într-o zi de luni, pe la ora 10.30 și primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne îndreptăm către faleza orașului, pentru a ”testa” ofertele la plimbările pe Dunăre, cu plecare din zona respectivă.

Afară era foarte cald, dar noi am parcat mașina și am pornit pe jos într-o scurtă plimbare, cu scopul de a vedea cum stau lucrurile. Ne-a atras atenția un vapor (Dierna parcă se numea) care promova oferte ”în gura mare”, cu ajutorul unui sistem de amplificare. O croazieră de două ore cu ei la Cazanele Mici costa 30 de lei / persoană, în vreme ce pentru plimbarea pe apă până la Cazanele Mari (trei ore) se solicitau 40 de lei / persoană.

La următorul ponton, o nouă ofertă: croazieră la Cazanele Mari și Mici timp de aproximativ o oră și jumătate, cu pauze scurte la cele mai importante obiective, pentru 50 de lei / persoană. Copilul plătea jumătate din acest tarif. Plimbarea se făcea cu două șalupe noi, acoperite, având capacitatea de 15 persoane fiecare, iar pentru cea care urma să sosească în câteva minute mai erau disponibile vreo 6 locuri. Gândindu-ne că nu vrem totuși să petrecem toată ziua în căldura aceea, am hotărât să facem plimbarea cu ei. S-a dovedit a fi o alegere excelentă!

Șalupa a venit conform programului și ne-am urcat la bord. Am fost îndrumați să îmbrăcăm fiecare câte o vestă de salvare și am primit câte o sticlă de 0,5 litri de apă ”din partea casei”. Frumos gestul lor, chiar dacă eram și noi pregătiți: luasem cu noi un rucsac cu niște gustărele pentru cel mic și o sticlă de 1,5 litri de apă.

De culoare portocalie și dotată cu un robust motor Yamaha, ambarcațiunea cu care am pornit pe Dunăre a fost condusă de către Florin, un bărbat la vreo 40 de ani care s-a dovedit a fi un ghid excelent, prezentându-ne multe informații interesante despre locurile și obiectivele vizitate.

La ora 11.00 am pornit pe Dunăre, noi așezându-ne pe al doilea rând de scaune, în vreme ce băiatul a stat în fața noastră. Ne-a plăcut faptul că geamul și acoperișul bărcii ne-au ferit de razele soarelui și de curentul puternic, în vreme ce lateralele erau libere, astfel că am putut fotografia în voie.

Căpitanul și totodată ghidul nostru ne-a întrebat dacă suntem în regulă, în timp ce a accelerat progresiv, iar șalupa noastră a prins viteză, purtându-ne când mai repede, când mai încet către spectaculosul defileu care ne aștepta pentru a ne încânta cu frumusețile sale.

1. Tabula Traiana a fost obiectivul în dreptul căruia am făcut o primă oprire. Aflat pe malul sârbesc, acest monument a fost realizat în urmă cu aproape 2000 de ani și marchează marșul trupelor romane către Dacia, precum și campania încununată cu victoria trupelor romane în anii 105 - 106. Monumentul reprezintă una dintre cele 10 tabule realizate de către romani pe marginea drumului militar de-a lungul fluviului, iar aceasta este ultima care a rezistat până în zilele noastre. Pentru că urma să fie acoperită de ape atunci când s-a construit barajul Porțile de Fier, sârbii au ridicat Tabula Traiana cu 30 de metri. Referitor la acest obiectiv, se mai spune faptul că în anul 1856, atunci când apele nu erau atât de ridicate, puteau fi văzute patru din cele zece tabule romane.

De la Tabula Traiana am parcurs întreaga porțiune a Cazanelor într-un ritm destul de susținut, iar la restul obiectivelor am oprit la întoarcere.

2. Tabula Szechenyi este un monument comemorativ mai recent, fixat în stânca muntelui pe partea românească. Această placă aduce un omagiu contelui Szechenyi Istvan, omul care a demarat lucrările pentru o mai bună navigație fluvială în zona Cazanelor, în anii 1830. Modernizarea albiei Dunării a însemnat începerea construcției unei linii de navigație și a unei stații de remorcare de coastă, iar studiile contelui se pare că au stat la baza realizării, peste mulți ani, a ansamblului hidroenergetic Porțile de Fier. Această tabulă modernă este, de fapt, cea de-a treia placă realizată în memoria contelui Szechenyi (prima a rămas sub ape după construcția barajului, iar a doua a dispărut cu ceva timp în urmă). Această tabulă se află în zona Cazanelor Mari, la fel ca următoarele două obiective...

3. Peștera Ponicova a fost locul unde am făcut o altă oprire de câteva minute. Acolo am așteptat să ne vină și nouă rândul să intrăm puțin cu șalupa în peșteră. Ambarcațiunile mici pot face acest lucru, iar senzația este una foarte interesantă. Această grotă este cea mai mare din zonă, galeriile sale însumând nu mai puțin de 1600 de metri. În peșteră se poate ajunge și pe uscat, urmând un traseu destul de dificil pe valea pârâului Ponicova. Alte câteva informații despre această grotă pot fi lecturate aici.

4. Peștera Veterani este un alt obiectiv aflat în zona Cazanelor Mari, în masivul Ciucaru Mare. Accesul se face doar de pe apă, fiind amenajat un mic ponton unde ambarcațiunile opresc. Noi nu am oprit la această grotă întrucât nimeni nu s-a arătat interesat să o viziteze. Peștera este situată la vreo 70 de metri deasupra nivelului apei și nu este foarte mare: are 173 de metri lungime și doar vreo 40 de metri lățime. Se pare că această grotă a fost folosită încă de pe vremea dacilor (care făceau acolo diferite sacrificii în cinstea zeilor), iar romanii au folosit-o și ei, transformând-o într-o mică fortificație, pentru a putea supraveghea mai bine navigația pe fluviu.

Peștera mai are și alte denumiri (precum Peștera din Pânza Curii sau Peștera Piscabara), dar numele de ”Veterani”vine de la un general austriac -Friedrico Veterani-, cel care a fortificat peștera la finalul secolului al XVII-lea, transformând-o într-un avanpost militar.

Există și unele povești referitoare la comorile ascunse în această peșteră, ceea ce a adus-o de-a lungul timpului în atenția căutătorilor de comori. Alte informații despre Peștera Veterani pot fi parcurse aici.

5. Mănăstirea Mraconia este următorul obiectiv în dreptul căruia am oprit. Lăcașul de cult actual a fost ridicat în perioada 1995 - 2000, dar așezământul are o istorie mult mai îndepărtată în timp. Prima atestare documentară ar data din secolul al XV-lea, iar în anul 1967, lăcașul de cult a fost demolat, locul fiind acoperit de ape în urma realizării barajului de la Porțile de Fier. Din pricina acestui fapt, obiectivul era numit ”Mănăstirea de sub ape - Mraconia”. Cuvântul ”mraconia”înseamnă, de fapt, ”apă întunecată” sau ”loc ascuns”, făcând referire la culoarea închisă a apelor fluviului, Dunărea având în dreptul mănăstirii albia îngustă și adâncimea foarte mare.

Plutind pe apă, prin apropierea mănăstirii, am putut admira un perete de beton vopsit în culorile drapelului românesc, iar pe acest uriaș ”steag”sunt fixate 16 basoreliefuri rotunde cu chipurile unor eroi ai istoriei noastre naționale. Deși eram la oarecare distanță, i-am recunoscut pe Traian ori Decebal, pe Mihai Viteazul sau pe Ștefan cel Mare, pe Vlad Țepeș ori pe A. I. Cuza. Foarte inspirată ideea de a realiza acolo un asemenea ”panou de onoare”a istoriei naționale, toți cei care trec pe Dunăre îl pot vedea.

6. Chipul lui Decebal a fost ultimul obiectiv în dreptul căruia am oprit în această plimbare pe apă. Pentru a vedea de aproape uriașa sculptură în piatră, am trecut cu barca pe sub viaductul Mraconia, apropiindu-ne atât cât să putem obține fotografii reușite. Am ascultat cu mare atenție explicațiile domnului Florin, chiar dacă unele informații le cunoșteam dinainte. Creația realizată în perioada 1994 - 2004 reprezintă cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa, fiind totodată a șasea statuie din lume ca înălțime. În ceea ce privește dimensiunile sale, chipul lui Decebal măsoară 40,5 metri înălțime și 25 de metri lățime. Construcția sa a fost finanțată de omul de afaceri și totodată istoricul Iosif Constantin Drăgan, iar după moartea acestuia lucrările nu au mai continuat (sculptura fiind realizată doar în proporție de 60%). În partea de jos a sculpturii este inscripționat: ”DECEBALOS REX DRAGAN FECIT”, ceea ce se traduce: ”Regele Decebal - făcut de Drăgan”.

Sculptura este cu adevărat impresionantă și chiar dacă din fotografii nu îți dai seama de dimensiunile sale, trebuie avut în vedere că doar nasul are șapte metri lungime!

Ne-am luat rămas bun de la regele Decebal care ne-a privit cu ochii săi împietriți și am parcurs ultima parte a drumului de întoarcere.

Finalul excursiei - Am revenit la Orșova la ora 12.50, asta însemnând că plimbarea noastră pe apă la Cazanele Dunării a durat aproape două ore. Această minicroazieră prin Cazanele Dunării a fost o experiență grozavă, în mod cert o vom repeta când vom mai ajunge acolo. Nici fotografiile și nici cuvintele nu pot descrie cu adevărat trăirile avute atunci când plutești pe Dunărea învolburată și îngustă, mărginită de pereții verticali printre care apa și-a croit drum în decursul milioanelor de ani.

Pentru că voiam să vedem Dunărea la Cazane inclusiv de pe uscat, am mai zăbovit la Orșova aproximativ o oră pentru a mânca la prânz, apoi am pornit pe DN 57 către Eșelnița. Șoseaua urcă la început prin oraș, ajunge pe culmea unui deal și începe să coboare apoi spre Eșelnița. În localitatea propriu-zisă există câteva unități de cazare, dar pe măsură ce ne-am apropiat de Dunăre și mergând apoi de-a lungul apei, am văzut o mulțime de vile, pensiuni, hoteluri, care mai de care mai frumoase, toate având vedere către fluviu. Cele aflate mai jos de șosea au, în mare parte, pontoane pentru pescuit sau chiar piscine amenajate la câțiva pași de Dunăre. Cele aflate pe cealaltă parte a drumului se disting, mai ales, prin priveliștea către fluviu. Același lucru se repetă peste câțiva kilometri, în dreptul golfului de la Dubova. Am oprit de câteva ori pentru a solicita informații despre tarife, astfel că ne-am putut face o idee: cazările sunt destul de scumpe în zonă în plin sezon (prețuri de 300-400 lei pe cameră/noapte la pensiunile cu pontoane și cu piscină), iar gradul de ocupare era aproape de 100%, ceea ce înseamnă că este necesară o rezervare mai din timp.

Referitor la priveliști, zona Cazanelor Mici poate fi admirată de pe șosea, dar nu sunt prea multe posibilități pentru a opri în siguranță. Șoseaua este destul de îngustă, iar la câțiva pași este Dunărea. Noi am oprit totuși în două locuri, de fiecare dată pentru câteva minute. Popasul mai lung l-am făcut la viaductul Mraconia, acolo unde existau mai multe tarabe cu suveniruri. Din acel loc am admirat chipul lui Decebal, iar în apropiere poate fi vizitată Mănăstirea Mraconia. Tot în acea zonă există un mic debarcader, iar amatorii de plimbări pe Dunăre pot găsi oferta potrivită.

Privind către celălalt mal, se observă șoseaua din Serbia, aflată în majoritatea zonelor mai sus decât drumul de pe partea românească. Am tot citit despre priveliștile de pe cealaltă parte, dar nu am mai avut timpul necesar să trecem pe malul sârbesc. Poate data viitoare, nu poți face chiar totul într-un singur sejur!

În ceea ce privește Cazanele Mari, acestea nu sunt vizibile de pe șosea, astfel că la ieșire din localitatea Dubova am decis să ne întoarcem. Din apropiere pornește un traseu turistic spre vârful Ciucaru Mare, iar priveliștile de acolo sunt cu adevărat spectaculoase și oferă o altă perspectivă asupra Cazanelor.

Pe versanții abrupți ai Ciucarului Mare înflorește la începutul primăverii (lunile aprilie - mai) o plantă unicat în lume - este vorba despre laleaua galbenă de Cazane sau laleaua bănățeană (după cum mai este numită). Lalelele înflorite pot fi admirate doar de la bordul ambarcațiunilor, întrucât zona pe uscat este foarte abruptă; laleaua galbenă de Cazane este o specie protejată. Am găsit și o scurtă legendă referitoare la această floare: Se spune că demult, o fetiță a fost alungată de acasă de către mama vitregă. Tot rătăcind, copila a ajuns pe acele meleaguri sălbatice; înspăimântată, fetița a plâns întruna, iar lacrimile ei s-au transformat în lujere de lalea galbenă.

Plimbarea prin Cazanele Dunării a fost pentru noi o dorință mai veche pe care ne-am îndeplinit-o. Sperăm să revenim acolo în următorii ani, mai ales că zona Banatului are suficient de multe locuri frumoase care să ne convingă să mai petrecem un sejur pe acele meleaguri. Recomandăm tuturor vizitarea Cazanelor Dunării!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 4112 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI