GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Clisura Dunării este un loc special, care ne atrage ca un magnet chiar dacă am vizitat-o de mai multe ori. Astfel, după ce în anul 2013 am făcut o plimbare pe Dunăre cu o ambarcațiune din Orșova până la cazane, în 2014 am străbătut-o pe malul sârbesc al acesteia și am fost foarte încântați de peisajele frumoase, în ultimul weekend al lunii august am profitat de vremea frumoasă și am făcut o ieșire de o zi pentru a străbate și malul românesc. Ne-am propus să trecem de zona cazanelor și să mergem până în comuna Șvinița.
Am pornit din Târgu Jiu pe DN 67 spre Drobeta Turnu Severin, iar de aici pe E 70 până la Orșova. Calitatea carosabilului a fost foarte bună, cu excepția unei poțiuni în apropierea localității Colibași din județul Mehedinți, unde sunt câteva gropi și onduleuri.
În Orșova am poposit destul de puțin, în zona debarcaderului, pentru a face câteva poze, întrucât orașul l-am mai vizitat în anii trecuți, ultima dată fiind în anul 2013. Tot atunci ne-am plimbat cu un vaporaș pe Dunăre până la Cazanele Mari, așa că acum nu am mai optat pentru aceasta. Însă, recomand o astfel de excursie celor care nu au făcut-o încă, este o experiență frumoasă care trebuie trăită pe viu. Recomandarea mea este să optați pentru o ambarcațiune de mici dimensiuni în detrimentul uneia mari, în felul acesta aveți posibilitatea de a ajunge până lângă obiectivele de interes (Chipul lui Decebal, Peșterile Ponicova și Veterani).
Fiindcă tot vorbim de Orșova trebuie să amintesc că vizitatorul poate face o plimbare cu barca pe Dunăre, poate vizita Biserica Romano Catolică și Mânăstirea ”Sfânta Ana”, pe care o poate identifica cu ușurință deoarece este ”cocoțată” pe Dealul Moșului. Făcând o comparație cu orașul de acum trei ani, parcă anul acesta era mai curat.
Din Orșova ne-am continuat drumul spre Eșelnița pe DN 57. De la ieșirea din Orșova și până în Eșelnița calitatea carosabilului este îndoielnică, dar de aici până în comuna Șvinița calitatea acestuia este iarăși bună. Mai trebuie să adaug faptul că această comunicație este destul de îngustă, iar în dreptul unor pensiunilor care nu au suficiente locuri de parcare se circulă destul de greu întrucât mașinile sunt parcate pe marginea drumului (cel puțin așa era în weekend).
Am străbătut satul Eșelnița, am admirat câteva peisaje frumoase, iar acolo unde a fost posibil am oprit și le-am imortalizat. Am mers mai departe și am ajuns la Cazanele Mici, cea frumoasă și spectaculoasă porțiune. Acestea au o lungime de 3 km, aici Dunărea se îngustează foarte mult, ajungând la lățimi de 200 m, dar și la o adâncime maximă de 75 m.
Chiar înainte ca Dunărea să se îngusteze și să formeze Cazanele Mici, pe marginea drumului este o porțiune mai lată, utilizată de turiști pe post de parcare întrucât vis-a-vis de aceasta este un punct de închiriere ambarcațiuni, dar și un loc de unde se poate admira Dunărea la intrarea în Cazanele Mici. Merită să opriți aici pentru a face câteva fotografii.
Ne-am continuat drumul și am ajuns în parcarea amenajată în apropierea Viaductului Mraconia, una neîncăpătoare pentru numărul de turiști din zilele de weekend de vară care vin s. Am avut noroc că o mașină tocmai ieșea din parcare și am ocupat locul acesteia, altfel am fi fost nevoiți să parcăm și noi pe marginea drumului. Am trecut pe lângă tarabele unde se comercializau suveniruri, kurtos-kalacs și pe lângă o mini-terasă unde mititeii sfârâiau pe grătar și ne-am îndreptat spre impunătoarea statuie care-l înfățișează foarte bine pe Decebal.
Am ajuns la Chipul lui Decebal, cea mai înaltă statuie sculptată în stâncă din Europa, având o înălțime de 55 m și 25 m lățime. A fost realizată la comanda (și cu finanțarea) lui Iosif Constantin Drăgan, istoric și om de afaceri (care în anul 2006 a fost plasat pe locul întâi în topul celor mai bogați români de revista Capital) între anii 1994 – 2004 și a fost așezată aici ca o replică a Tabulei Traiana, placa memorială ridicată de împăratul Traian pentru a comemora victoria aupra regatului dac în urma celui de-al Doilea Război Daco-Roman, situată pe malul sârbesc la câteva sute de metri în aval.
La baza Chipului lui Decebal este o inscripție în limba latină: ”Decebalus Rex – Dragan Fecit”, care în traducere înseamnă ”Regele Decebal – făcută de Drăgan”.
Am traversat viaductul Mraconia și ne-am îndreptat spre mânăstirea cu același nume. De la baza viaductului se pot închiria ambarcațiuni care efectuează excursii pe Dunăre.
Mânăstirea Mraconia a fost construită la marginea DN 57, între anii 1993-1995, și are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și Sfânta Treime. Denumirea sa (precum și cea a viaductului și golfului) vine de la cuvântul croat ”mračona”, care înseamnă ”loc ascuns” sau ”apă întunecată”.
Actuala mânăstire este ridicată pe locul fostei mânăstiri Mraconia, care a fost demolată în anul 1967, iar ruinele sale au fost acoperite de apele Dunării odată cu construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I. Mai multe informații despre istoricul mânăstirii pot fi găsite aici: crestinortodox.ro/biseric ... onia-67832.html.
Fiind construită pe o stâncă, biserica mânăstirii este una de mici dimensiuni, fiind prevăzută cu trei turle. Întrucât erau destui vizitatori am așteptat puțin pentru a intra în interiorul acesteia. În interior micuța biserică arată foarte bine, picturi frumos realizate, însă, nu am avut timp să stăm să o admirăm în voie, foarte mulți oameni doreau să o viziteze în același timp. Sper să aveți norocul să o vizitați într-o zi în care nu sunt mulți vizitatori. Pe timpul scurtei noastre vizite nu am văzut nicio față bisericească, dar, pe timpul documentării făcute înainte de plecare am aflat că este o mânăstire care adăpostește o mică obște de maici.
Ne-am continuat drumul și nu după mult timp am ajuns la Golful Dubova, al doilea loc ca frumusețe (din punctul meu de vedere) după Cazanele Mici. Dacă ar fi să mă cazez pe Clisura Dunării aș alege o pensiune din acest golf. Am oprit în mai multe locuri care ofereau vizibilitate, am admirat peisajul și am făcut fotografii.
Trecând de Golful Dubova am ajuns la Cazanele Mari, care au o lungime de aproximativ 4 km. Deși aici Dunărea se îngustează aproape la fel de mult ca și la Cazanele Mici, deși putem vedea pereții stâncoși care ”coboară” abrupt în apă, deși aici găsim Peșterile Ponicova și Veterani, peisajele nu sunt la fel de spectaculoase precum cele de la Cazanele Mici. Nu am vizitat cele două peșteri din cauza faptului că la Veterani accesul se face doar de pe apă, iar la Ponicova, deși accesul se poate face atât de pe apă cât și de pe uscat, este indicată prezența unui ghid.
Trebuie să vă mai spun că mergând cu mașina pe DN 57 nu veți vedea mare lucru din Cazanele Mari, întrucât drumul se depărtează de Dunăre.
Am lăsat în urmă Cazanele Mari și ne-am continuat drumul spre localitatea Șvinița, până unde am mai parcurs aproximativ 24 km. După Cazanele Mari drumul este pe multe porțiuni paralel cu Dunărea, se lărgește și nu mai oferă privitorului peisaje impresionante, dar este totuși plăcut de parcurs această porțiune. În apropierea satului Șvinița am putut vedea foarte bine orașul Donj Milanovac, situat pe malul sârbesc al Dunării.
Satul Șvinița este situat pe un deal și este un areal favorabil smochinilor, fiind numit ”tărâmul românesc al smochinilor”. Anual se organizeaă și un festival al smochinelor. Anul acesta festivalul a avut loc pe data de 3 septembrie, dar, nu a fost unul de amploare, informație furnizată de niște cunoștințe care au fost la acest eveniment. Dar ce mi-a atras atenția aici, au fost cele câteva case construite din piatră care încă mai dăinuiesc, asemănătoare celor văzute de mine în Afithos, Grecia sau celor din satele Kamenari și Lepetane din Muntenegru.
Să revenim la satul Șvinița și să mai adaug că în fiecare curte puteți vedea cel puțin un smochin, iar la unele porți puteți vedea anunțuri referitoare la vânzarea dulceței și a pălincii de smochine, prețurile fiind de 10-20 lei pentru un borcan de dulceață, respectiv 50 lei litrul de palincă.
Cu speranța că am reușit să vă trezesc interesul pentru această frumoasă zonă, închei cu câteva
Concluzii și recomandări:
- Clisura Dunării este un loc frumos, indiferent dacă mergeți pe malul românesc sau sârbesc; eu consider că malul românesc este mai frumos, deci o plimbare cu mașina pe malul sârbesc între PF I și orășelul Golubăț din Serbia vă va oferi multe peisaje frumoase;
- recomand o excursie cu o ambarcațiune de mici dimensiuni pe Dunăre, în acest mod veți descoperi mai bine frumusețile acestei zone;
- în final, dacă vă cazați în zonă nu uitați să veniți pregătiți cu aparate și spray-uri contra țânțarilor.
Să aveți parte de drumuri bune și călătorii frumoase!
Webmaster rog atașați următorul videoclip: www.youtube.com/watch?v=GNPO1nHJPhI
Trimis de costy69* in 28.09.16 21:23:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Cazanele Dunării, Mraconia, alte locuri musai de văzut, CLISURA DUNĂRII" (deja existentă pe sait)
-
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@costy69: Pe clisura Dunarii am fost si noi in acest an. Am tot amanat sa scriu un review de aici si parca amintirile frumoase nu au disparul nici acum.
O sa incerc sa-mi fac timp sa le impartasesc pe AFA cat mai curand.
Cu toate ca nu calatoresc exagerat de mult, mai am cateva locuri vizitate in acest an dar pentru care nu am reusit sa le impartasesc pe AFA.
Felicitari pentru review, am citit si parca eram deja invaluit de umbra Regelui Decebal si de racoarea pesterii Veterani.
Meriti votul din plin.
CVacante placute si pline de poveste!
DanielG&Family
@costy69 - o destinatie foarte frumoasa la care ma tot uit de ceva vreme si citesc tot ce pot insa unde nu am ajuns inca. Pozele si ele de asemenea foarte frumoase si pana am sa ajung sa fiu si eu turist in zona ma multumesc sa le admir.
Felicitari, votat cu placere.
@DanielG&Family: Multumesc pentru aprecieri si vot!
Clisura Dunarii este un loc frumos vizitat de foarte multi turisti. Eu am avantajul ca locuiesc destul de aproape si pot face o iesire de o zi aici.
Astept impresiile tale.
Numai bine si calatorii frumoase!
@mishu: Așa e, zona e foarte frumoasă și merită să-ți petreci un weekend aici. În apropiere mai sunt obiective turistice interesante: Băile Herculane; Valea Cernei și Cheile Corcoaia.
Sper că v-am trezit interesul și mai mult.
Numai bine!
@costy69: Felicitări pentru această incursiune îtr-o (altă) zonă minunată a României. Articolul mi-a provocat amintiri plăcute și mi-a „atras atenția” că e timpul să revin pe acele meleaguri.
Am primit la un târg de turism o broșură despre comuna Svinița și vreau să mai ajung în zonă pentru a explora posibilitățile turistice de acolo (si a gusta licoarea de smochine . Dintre obiectivele prezentate pe harta de pe saitul centrului local de informare turistică (svinita-turism.ro/ro/mid/ ... -turistice.html) nu am văzut decât fortificația Trikule.
Mă atrage și o vizită în satul de cehi Eibentahl (stiri.tvr.ro/caravana-sti ... imic_38161.html).
@tata123: Mulțumesc pentru completări! Sunt bine-venite.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Pe Dunăre, la Cazane — scris în 02.11.24 de zapacitu din VALCEA - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Cazanele Dunării - locul secret pentru o vacanță PERFECTĂ în România — scris în 17.04.24 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2023 O excursie minunată cu vaporul pe Dunăre — scris în 18.08.23 de goldenfishy din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prin Defileul Dunării, de la Drobeta-Turnu Severin până la Moldova Veche — scris în 20.08.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Cu șalupa și cu mașina la Cazanele Dunării — scris în 08.12.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Clisura Dunarii — scris în 19.11.19 de eu.vivi din PIATRA NEAMT - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Prin Defileul Dunării, de la Orșova la Baziaș — scris în 11.09.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ