Despre Chișinău

TIPĂREȘTE

Când: 18-19.05.2019

Cum: cu auto, pe relația Mărășești-Tecuci-Bârlad-Crasna-Huși- Albița-Leușeni-Hâncești-Chișinău. Devine că sunt vreo 250 de km, șosea bună, inclusiv în Rep. Moldova, am plecat la 6 dimineața din poartă și la ora 10,32 eram ajunși la hotel, în Chișinău.

De ce: pentru că despre Republica Moldova se vorbește în fel și chip, de cele mai multe ori ca și cum ar fi departe, ca dezvoltare, de România. Pe de altă parte, Chișinăul era ceva inedit pentru mine și Adriana. Adi, ca psiholog a participat la niște module de formare profesională conduse de câțiva psihologi basarabeni (Anatol Basarab, de exemplu) și a venit tare încântată de felul cum gândesc.

Altfel, în cazul venirilor mele la Șendreni, la o societate ce-mi asigură mentenanța utilajelor de le folosim la serviciu, am avut ocazia să cunosc un basarabean demn de toastă stima. El mi-a spus că Basarabia merită văzută, dar nu cu ochi răi, ci așa, cum se dezvăluie ea.

Apoi, mi-am dat seama că noi, românii, avem aceeași părere și despre bulgari, că și ăștia ar fi înapoia noastră, doar că, după ce am vizitat Bulgaria, nu numai resorturile de la Marea Neagră, nu sunt deloc sigur că suntem așa de înaintați față de ei.

Cert este că am plecat în Chișinău cu oarece îndoieli, mă gândeam că, poate, nu e cea mai bună variantă de weekend.

Ce-avem noi aicea: Chișinău este capitala Republicii Moldova, ori asta este de respectat.

Nu o să vă omor cu date furate din wikipedia, dar, vă spun că este un amestec de oraș modern și vechi, în egală măsură, oraș unde vorbești românește fără nicio problemă, amuzându-te de denumirile unor produse, în același timp în care, la o stație LUKOIL din centrul orașului, nu găsești vorbitori de lb.română printre angajații ei. Asta nu-nseamnă că nu vei fi servit.

Firesc, după doar două zile petrecute în Chișinău nu pot vorbi ca un cunoscător despre acest oraș, părerea pe care mi-am format-o putând fi alterată. Dar, eu vorbesc despre impresia creeată și asta a fost, cu mâna pe inimă, bună!

Este un oraș curat, bulevarde largi, curate. Este, mai mult decât orice, un oraș viu, pe stradă, indiferent de oră, persoane active, cu atitudine. Mulți tineri, frumoși ca indivizi, îmbrăcați modern.

Cu net-ul au fost ceva probleme, chiar dacă municipalitatea se laudă cu faptul că orașul ar fi undeva, pe locul 6 în Europa, după viteza netului.

Mașini bengoase, troleuri mai vechiuțe, nu neapărat ”Otokar” dar, nici hârburi.

Magazinele au vitrine mari, firme luminoase, vânzătoare frumoase, de fapt femeile din Moldova sunt, cu adevărat, frumoase și sunt, în proporție covârșitoare, cochete.

Prețurile nu sunt extraordinar de profitabile pentru români, chiar dacă RON-ul se înmulțește cu 4,21 ca să ajungi la leul moldovenesc. La casele de schimb valutar paritatea pleacă de 4,12 până pe la 4,19, nu am găsit 4,21 la nicio casă.

Ce să faci:

În primul rând, te cazezi. În cazul nostru Pensiunea ”TipTop” de pe strada Pușkin, nr 29, parcă. Este amplasată chiar în centru, mă rog, la 800 de m de Parcul Catedralei.

Rezervare făcută de pe saitul cu pricina, am ajuns mult mai devreme decât ora scontată. N-a fost nicio problemă, am fost cazați imediat.

Camere mari, mult mai mari decât bănuiai, văzând locația din afară. Nu are frigider în cameră, cel puțin aia unde-am fost noi cazați. Un pat matrimonial, extralarge, deși eu am slăbit serios, mă joc pe undeva pe la 88-90 de kg, Adriana nu se pune problema de size mărit.

Televizor cu multe canale, moldovenești, rusești și românești, aer condiționat, baie, nu foarte modernă dar utilată cu tot ceea ce -ți trebuie.

Preț omenesc, vreo 940 de lei moldovenești, adică 240 de RON. Merită, mai ales că aveam și micul dejun inclus.

Vizitat orașul.

Ei, aicea-s multe de povestit, fără să am pretenția de-a fi atins toate punctele de interes.

Clar, mers în Parcul Catedralei. Pentru că de ce, de-aicea-ajungi, numaidecât, la Arcul de Triumf, singurul rămas din cele alte 12 construite, acesta a fost construit pentru a sărbători o victorie a armatei ruse asupra celei turcești, deci, nu vă-mpăunați cu cine știe ce gând patriotic, Statuia lui Ștefan cel Mare, pentru care basarabenii au un cult, și mai departe, spre Clădirea primăriei Chișinău, Casa cu orgă, Teatrul Național Mihai Eminescu, clădirea Ministerului de Interne și, ceva mai departe, Parchetul General. Clădirile de v-am spus despre ele au un aer impunător, specific celui sovietic, ceva gen ”casa Scânteii” de la noi.

Despre ”Casa cu orgă” se spune c-a fost construită prin anii 60 pentru fiica președintelui RSS Moldovenească, ce abia-și terminase studiile muzicale și trebuia și ea să și le expună. Cam în aceeași perioadă în care fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej era actriță, în România.

Pe partea opusă, obligatoriu, magazinul (unul dintre ele) ”Bucuria”, celebru pentru dulciurile ce se vând acolo. Am intrat și-am abuzat de actul de comerț, cumpărând, cu suta de grame, din mai toate dulciurile.Mai ales că afară ploua ca la-nceput de lume, de spuneai că trebuie să facem ceva și să găsim barca aia a lui Noe. Altfel, era ca-n bancul cu crocodilul care-i spune dinozaurului : ” Te-a invitat Noe pe Arca lui ?, Nuuu ?!, Atunci, nasol !”

Am plătit vreo 200 de lei moldovenești, împărțit la 4,12, deci, de vreo 50 de lei.

Multe sedii de bănci, chiar și românești, magazine de bijuterii și de telefonie mobilă, mă rog, magazinele sunt moderne, oamenii pe stradă nu-s îmbrăcați în ițari.

Am mai văzut, din treacăt, statuia Monumentului Jewish Ghetto amplasată suspect de aproape de cea Monumentului Comsomolului Leninist, apoi, tot aproape de acestea, casa memorială a lui Alexandr Pușkin și Muzeul Zarea.

Toate astea le-am făcut după -amiaza, ce a început ca o plimbare agale, avea să se termine pe terasa Berăriei Chișinău sub o ploaie aprigă, dar, mă rog, să nu anticipez !

Mileștii Mici

Crama de la Ialoveni, celebră pentru faptul că ar adăposti cele mai multe sticle cu vin din lume, chestie constatată de Guiness Book of Record's încă din anul 2007, fapt cu care cei de la Mileștii Mici sunt foarte mândri.

De fapt, nu numai de asta ar trebui să fie mândri ci și de colecția lor ”Golden” de vinuri, cea în care o sticlă de vin ajunge să coste vreo 1900 de euro. Mda, pui beția pe alt plan la asemenea preț !

Crama are poveștile ei pe care nouă, celor de-am ales un anume program de vizitare, ni le-a povestit ghidul nostru Ana. O fată, se putea altfel, drăguță și amabilă. M-am făcut că pozez altceva ca să-i fac o poză.

Curiozități despre Cramă.

Inițial a fost o carieră de calcar, de unde s-a extras ”piatra albă” folosită pentru reconstrucția Chișinăului după cel de-al doilea război mondial. Sunt vreo 50 de km de galerii, deschise vizitării doar 5 km. Grosimea tavanului oscilează între35 și 80 de metri.

Prin 1985, pe vremea când republica Moldova făcea parte din URSS, Gorbaciov a încercat un program de prohibiție a alcoolului, de pe urma căruia Crama Mileștii Mici s-a ales cu o cameră secretă, unde, timp de 5 ani, cât l-a ținut damblaua asta pe Gorbaciov, au fost ascunse sticlele cu vin, fără ca cei de la KGB să afle. Asta mă miră foarte, la noi, în caz de-o adică, cei de la Secu aflau chiar înainte de a se construi...

În Crama Mileștii Mici, persoane extrem de bogate sau, ce știu eu, cu creți pe creier, pot închiria câte o caza, o mică boxă unde se păstrează vinul, plătind vreo 200 de euro, chiria. În plus, trebuie să cumpere și 100 de sticle cu vin și, în fiecare an să adauge alte și alte sticle. Fiecare caza are cheia ei, după ce se închide se aplică un sigiliu din ceară, care este pecetluit, se asigură cu un lacăt iar cheia îi este înmânată proprietarului. Numai acesta poate să-și deschidă boxa. Ținând cont de faptul că sunt persoane din toată lumea care au ales să-și închirieze o boxă, mă întreb cum face dacă, din China fiind, vrea să vină să-și ia câteva sticle de vin. Se urcă-n avion, ajunge la Chișinău, dă o fugă la Mileștii Mici, își ia vinul și-o taie înapoi. Mai degrabă, cred, e un fel de-ți afirma puterea închiriind așa ceva, nu-i vina Cramei că a pus taxă pe prostie și grandomanie.

Vizita la cramă se sfârșește cu o degustare, degustare diferită funcție de ceea ce ai plătit. Noi am ales ceva de mijloc, undeva la 300 de lei de familie, de fapt 1300 de lei moldovenești și am avut parte de o mică agapă, degustând patru tipuri de vin, despre care ți se explică când și de ce să le bei și, mai ales, ce să aștepți de la ceea ce bei. Pentru doritori, crama are o pagină de net unde se pot face rezervări on-line, după ce vezi ce anume oferă și, important, la ce preț.

Unde mai mănânci în Chișinău:

Clar, am avut o holomoacă, încă de când am plecat spre Chișinău, am vrut s-ajung la ”La Plăcinte” și, cum mă știți hotărât, chiar am ajuns. Asta din cauză că, atunci când am fost la Iași și am abuzat de serviciile brandului în cauză, cineva din grupul cu care eram, basarabean la origine, ne-a explicat că ce este la Iași este vax albina pe lângă ce oferă Chișinăul.

”La Plăcinte” din Chișinău este un lanț de magazine, în toată puterea cuvântului, noi am ajuns la cel amplasat chiar în vecinătatea parcului Catedralei.

Nu pot spune că e ceva cu pomul lăudat, dar, e bine să n-aveți așteptări prea mari, plăcinte cu varză mult mai bune am mâncat la Oradea iar cu carne, cele mai bune de oriunde m-am bâțâit prin lume, cele de la ”Capșa” din Focșani, o mică patiserie din Piața Focșaniului.

Prețurile variază, funcție de ceea ce râmnești să crăpi în tine, dar, sunt decente și berea rece. Fetele care te servesc, amabile și, normal, frumoase!

Sâmbăta seara am mâncat, de fapt, am prelungit șederea în oraș adăpostiți la ”Berăria Chișinău”, dorind să scăpăm de ploaia care a căzut din abundență.

Berăria este în apropierea Clădirii Ministerului Finanțelor, mergând spre Parcul Catedralei.

Meniu scris în românește și rusește, prilej cu care am aflat că, dacă ceri ”cotlete” primești chiftele, pentru că-n rusește asta-nseamnă.

Mă rog. ne-am jucat cu meniul și am primit o porție de ”cotlete”, adică 6 chiftele din diferite soiuri de carne: pasăre, miel, porc și vită, câte un platou imens cu ”coastă de porc”, cu cartofi prăjiți, salată de varză și alte acareturi, bașca două halbe de bere neagră, două de bere blondă și 100 de vodcă, la deschidere.

Iar chiftelele, deși arătau tare bine, nu erau atât de gustoase pentru că, surpriză, aluatul era tocat foarte fin și era dres cu același condiment ca la bulgari, nu simțeai pic de usturoi. Dar. fata care ne-a servit, era foarte frumoasă și n-ar fi fost frumos să vorbim cu ea duhănind a usturoi, nu ?

Gluma asta a costat cam 650 de lei moldovenești, pentru două persoane, deci, preț ca-n România, nu uitați să-mpărțiți la 4,16...

De văzut, cel puțin eu nu ratez asta, ori de câte ori ajung pe alte meleaguri, altele decât cele natale și de domiciliu (coincid, ambele), Piața Centrală a Chișinăului.

Deci, da, piața normală, plină de oameni care-și vând produsele. Da, este mai puțin modernă decât ce este în marile orașe ale României, dar, parcă, cu atât mai frumoasă.

Pe pont, am căutat magazinul ”Ocean” unde găsești tot felul de pești, afumați, proaspeți sau congelați, fructe de mare și alte viețuitoare maritime. Noi am găsit și o sacoșă ce părea uitată acolo și s-a dovedit că așa și era, una dintre vânzătoare ridicând-o, bănuitoare, de jos. Mi-am adus aminte de poanta cu ”s-a inventat ”Păpușa ISIS”, care vorbește dacă tragi de-o sfoară, doar că nimeni n-are curajul să tragă de acea sfoară”.

Una peste alta, au fost două zile pline, am plecat din Chișinău cu un ușor regret și o melancolie. Bine, nu-nseamnă că bat din picioare să mă și întorc, acuma, imediat, dar, nu o să mai cred poveștile cu înapoierea lor, a moldovenilor, în timp, față de noi, ăștia, bengoșii, românii de suntem.

Cum am spus, nici nu am căderea să -mi dau cu părerea despre nivelul de dezvoltare al lor, dar, cu un pic de bunăvoință chiar te poți declara încântat de vizita din Chișinău.

Acuma, gata, am terminat cu vizita asta. Până prin toamnă, octombrie, zic, dinspre mine nu veți mai auzi nimic. În octombrie o să vă vorovesc despre Tryavna, dar numai dacă sunteți cuminți și nu mă bateți!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 9749 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI