ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.08.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Plimbare prin Cheile Dobrogei

TIPĂREȘTE

În lunile mai și iunie am ajuns de trei ori în Dobrogea. Ne place să luăm pulsul litoralului la începutul sezonului, atunci când plaja este mângâiată de razele blânde ale soarelui, iar întinderea de nisip pare că este numai a noastră. Totuși, nu de fiecare dată am stat doar pe plajă, ci ne-am propus să ajungem și prin alte locuri pe care nu le mai vizitasem până în acest an. O astfel de zonă este Cheile Dobrogei, areal pe care l-am explorat într-o zi însorită de weekend de la începutul lunii iunie.

Câteva detalii despre Cheile Dobrogei – zona reprezintă o arie protejată, aflată pe raza județului Constanța și măsoară aproape 11000 de hectare. Calcarele ce pot fi admirate acolo sunt foarte vechi, specialiștii estimând că ele s-au format în urmă cu mai mult de 100 de milioane de ani. Totodată, în acest areal viețuiesc mai multe păsări din specii protejate precum: uliul cu picioare scurte, șerparul european, gâsca având piept roșu ori șoimul dunărean. Mai multe asemenea detalii puteți parcurge aici sau aici.

Vizita noastră s-a conturat oarecum neașteptat întrucât, aflându-ne în drum către mare, ne-am hotărât să vedem Cheile Dobrogei. Așa că am ajuns în localitatea Mihail Kogălniceanu pe DN 2A/E60 și am virat stânga -pe DJ 222- către localitatea Târgușor. Până acolo sunt vreo 11 kilometri și drumul traversează în trei rânduri o cale ferată. Asfaltul a fost destul de bun. Din satul Târgușor am mai parcurs cam 6 kilometri și am ajuns în Cheile Dobrogei. După ce iese din sat, șoseaua începe să coboare ușor, se intră într-o pădurice și, dintr-o dată, ești înconjurat de calcare măcinate întocmai ca zidurile unei cetăți aflate în ruină. Specialiștii consideră că aceste calcare sunt resturi ale unor foste recifuri de corali aflați pe fundul unei mări străvechi.

Fiind sâmbătă, erau numeroase mașini oprite pe iarbă, de o parte și de alta a șoselei. Se pare că zona este preferată de multă lume pentru picnic și grătare, deși am văzut câteva tăblițe cu anunțul: ”Rezervație Naturală Cheile Dobrogei. Interzise: parcarea, camparea, grătarele”. Mă rog, problema majoră este faptul că mulți uită să își strângă gunoaiele, astfel încât prin anumite cotloane erau îndesate peturi. Păcat!

Nu vă speriați, zona este încă frumoasă, merită să o vizitați! Noi am scos mașina de pe șosea și am parcat-o pe marginea unui drum de țară, în apropiere de intrarea în sectorul cheilor. Apoi am explorat această zonă la pas, zăbovind acolo aproximativ 2 ore. În prima parte a vizitei noastre ne-am plimbat agale pe marginea șoselei și prin iarbă, admirând bătrânele calcare cu forme care mai de care mai ciudate: unele sunt veritabile turnuri, altele arată ca niște pâlnii, iar celelalte îți pun pur și simplu imaginația la încercare: poți vedea (dacă vrei) capete de broaște țestoase pietrificate, păsări, inele, ciuperci și câte și mai câte minunății...

Mai trebuie spus că, din loc în loc, se deschid mici peșteri printre stânci, însă nu am explorat niciuna.

Chiar dacă valea este largă, iar înălțimea calcarelor de pe marginile văii este de circa 50 de metri, blocurile de piatră par mult mai mari. Unele zone sunt parțial împădurite, altele sunt mai golașe și parcă te îndeamnă să le escaladezi. Așa că ne-am hotărât să urcăm și noi un pic pe versantul din partea dreaptă, chiar înainte de ieșirea din sectorul cheilor (dincolo de care se poate zări localitatea Cheia). Cărarea este bătătorită, semn că au mai ajuns și alții pe acolo.

La un moment dat, am avut parte de o surpriză: pe o lespede, la câțiva metri în fața noastră, se relaxa la soare un șarpe de vreo 60-70 de centimetri. Am reușit să-i fac o poză chiar înainte de a dispărea într-o scobitură între stânci. Am mai urcat preț de câteva minute și perspectiva asupra cheilor s-a deschis tot mai mult. De acolo de sus am făcut mai multe fotografii, apoi ne-am odihnit pe un petec de iarbă, la umbra unor pomișori din apropiere.

Am mai văzut un vultur care plana undeva departe, doi popândăi care se alergau și o turmă de mioare mânate de ciobani pe cealaltă parte a văii. Hămăiturile vesele ale cățeilor răsunau până la noi, semn că baciul avea ajutoare de nădejde.

Se pare că în zonă ar exista, printre altele, atât broaște țestoase dobrogene, cât și șarpele cunoscut sub numele de balaurul dobrogean. Bine, cu acesta din urmă nu țineam în mod special să ne întâlnim! :)

Am coborât încetișor către șosea, fiind atenți la fiecare pas, pentru a nu aluneca pe vreo bucată de piatră mai netedă! Am reluat plimbarea, de data aceasta în sens invers, observând faptul că în anumite locuri apar inscripții cu vopsea albastră (de exemplu: ”hornul VII” sau ”hornul galben IV+”). Trebuie adăugat faptul că anumiți pereți de stâncă permit practicarea alpinismului, așa de semeți sunt.

Încetul cu încetul, ne-am apropiat de mașina noastră. Întrucât era foarte cald înăuntru, am aerisit preț de câteva minute, apoi am plecat din zonă urmând același drum pe care venisem. În apropiere de Târgușor, o mare roșie de maci ne-a ademenit să facem iar un scurt popas, așa că nu am ratat momentul. Am pornit spre Constanța după aceea, deși în zonă ar mai fi lucruri de văzut, precum: Mănăstirea și Peștera Sfântului Ioan Casian, Rezervația Naturală Gura Dobrogei sau ”Bănuții Dobrogei” (o aglomerare de calcare cu forme circulare care, privite de undeva mai de sus, arată ca niște bănuți căzuți din buzunarul cine știe cărui uriaș ce a cutreierat aceste meleaguri în vremuri demult apuse).

Nu-i nimic, trebuie să mai rămână mereu câte ceva de explorat, așa vom fi din nou ademeniți să mergem acolo. Ajuns la final de articol, recomand tuturor vizitarea Cheilor Dobrogei!

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 30.08.18 09:59:49
Validat / Publicat: 30.08.18 10:43:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.

VIZUALIZĂRI: 2781 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Am ajuns în Cheile Dobrogei. Am parcat mașina lângă un drum de țară și ne-am plimbat pe jos de-a lungul văii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 74100 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

Dana2008
[30.08.18 11:18:49]
»

@Crazy_Mouse: Foarte frumoase Cheile Dobrogei!

FELICITARI pentru articol și fotografiile minunate!

Șarpele era veninos? Îmi este frică de șerpi ... parca in zona sunt vipere cu corn și altele periculoase.

Câmpul de maci este superb... ce mi-ar fi plăcut să o fac o poză acolo între florile de mac!

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Floryn81AUTOR REVIEW
[30.08.18 11:32:46]
»

@Dana2008: Mulțumesc mult pentru lectură și pentru ecou! Într-adevăr, locul este foarte frumos și foarte simplu de vizitat. În ceea ce privește șerpii din zonă, da, pe acolo trăiesc și vipere, însă exemplarul pe care l-am văzut noi nu părea dintre cei veninoși. Oricum, era destul de multă lume la picnic și cred că șerpii preferă să stea mai retrași, mai sus, pe stânci.

În ceea ce privește macii, locul era de neratat. A fost practic un popas obligatoriu pentru câteva poze. Atenție, dacă veți dori să vizitați vreodată Cheile Dobrogei, aveți în vedere îmbrăcăminte lejeră și pălării, care să vă protejeze de soare! Nici cremele de protecție solară nu sunt de neglijat, mai ales în lunile iulie-august!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Testosu'
[30.08.18 11:59:28]
»

@Crazy_Mouse:... atentie la... serpisori... sunt iubitori de... soricei ????????????

Nasshu
[30.08.18 12:04:05]
»

@Crazy_Mouse: Mare minune dacă nu cumva ai fotografiat chiar o viperă ( chiar cu corn). Bine că s-a ușchit singur și neagresiv.

Testosu'
[30.08.18 12:16:20]
»

@Nasshu: posibil a fi cu corn. In Dobrogea traiesc 2 subspecii de vipere. Vipera cu corn dobrogeana si vipera de stepa. Din foto fiind la rezolutie mica nu se distinge. Cel mai usor se recunoaste vipera dupa forma capului si pupila ochiului. Dar si dupa forma cozii. Coada este scurta si ascutita corpul viperei fiind mai gros. La ceilalti serpi coada se subtiaza prelung. Si culoarea si desenele specifice pot fi indicii bune, dar nu sigure, existand si vipere fara acel desen specific, de exemplu negre, asa numitele vipere melanice.

Zoazore
[30.08.18 19:28:48]
»

@Crazy_Mouse: Frumoasa plimbare ati facut voi prin Cheile Dobrogei! Am ajuns si eu pe-acolo, de multe ori, dar n-am stiut c-asa se nume; te, si nici n-am cautat indicatoare!

Muntii Hercinici sunt foarte vechi, dar si cu unul dintre cele mai fine caolinuri din Europa.

webmaster
[31.08.18 00:11:00]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Floryn81AUTOR REVIEW
[31.08.18 07:24:03]
»

@Zoazore: Da, zona este foarte frumoasă, ca multe alte locuri din Dobrogea. Ne-a plăcut ieșirea de anul trecut din Munții Măcinului, așa că anul acesta a venit rândul Cheilor Dobrogei. Poate că la anul vom explora mai cu atenție sudul Dobrogei, sunt pe acolo niște locuri despre care am citit și pe care aș vrea să le văd.

Eu am ales să scriu despre aceste chei deoarece ele nu sunt departe de Constanța și dacă te plictisești de plajă într-o după-amiază, locul poate fi o alternativă plăcută de plimbare.

Mulțumesc pentru lectură și ecou!

Michi
[04.09.18 21:03:46]
»

Citindu-ţi reviewul tare îmi pare rău că n-am prins cheile în excursia făcută de noi în Dobrogea acum doi ani. Şi pozele sunt superbe.

Floryn81AUTOR REVIEW
[04.09.18 23:28:21]
»

@Michi: Mă bucur că ați lecturat articolul și că v-au plăcut fotografiile! Cheile Dobrogei sunt un loc frumos, iar noi am ajuns acolo la început de vară, atunci când vegetația era în plină dezvoltare.

Până în urmă cu vreo 4-5 ani, pentru noi Dobrogea nu însemna decât litoral. De atunci (și cu ajutorul informațiilor de pe AFA) am ajuns de 2 ori în Delta Dunării, am petrecut un sejur de weekend la Tulcea, am urcat pe Vârful Țuțuiatu din Munții Măcinului (considerat acoperișul Dobrogei, cu cei 467 de metri ai săi), am vizitat Jurilovca și Gura Portiței și am călcat pragul Mănăstirilor Dervent, Peștera Sf. Apostol Andrei, Saon și Celic-Dere. Vor mai urma și altele, sănătoși să fim în primul rând, ceea ce dorim tuturor!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi, Testosu', Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cheile Dobrogei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070213079452515 sec
    ecranul dvs: 1 x 1