Cetinje, 450 de ani capitala Muntenegrului

TIPĂREȘTE

Am părăsit Budva şi am început să urcăm serpentine strânse spre Cetinje. Drumul a oferit o privire de sus asupra litoralului cu punct de reper Sveti Stefano, peisaje muntoase şi apoi o privelişte încântătoare a oraşului pe care urma să-l vizităm şi care era înconjurat de munţi.

Cetinje este situat la 700 m altitudine şi are o populaţie de sub 20000 locuitori. Se află la o distanţă de 30 km de Budva şi la 40 km de Kotor peste masivul Lovcen care are o înălţime de 1600m. Cetinje a fost capitala statului Zeta, actual Muntenegru timp de aproape 5 secole (1482-1942). Iosif Broz Tito a mutat capitala la Titograd, azi Podgoriţa. Cetinje a fost fondat în 1450 de Ivan Borojevic (Ioan Boroi), vlah din Stari Vlah. Ivan Cronejic, voevodul Zetei ( vechea denumire a Muntenegrului), nemaiputând să reziste atacurilor otomane în vechea capitală Zablaj din nordul lacului Skadar, a mutat-o la Cetinje. Acesta era un loc ferit la poalele masivului Lovcen, încercuit de zidul natural al munţilor.

La doi ani după stabilirea capitalei la Cetinje (numele e dat de râul Cetina), domnitorul-episcop a construit o mănăstire care a devenit şi este şi astăzi centrul religios al ortodoxismului muntenegrean.

Timp de două secole Muntenegru a făcut parte din provincia Skadar controlată de otomani dar care avea totuşi un mare grad de independenţă. În urma unui război care a durat 25 de ani (Kandijska 1645-1669) Muntenegru şi-a cucerit independenţa totală faţă de turci. Anii următori au fost marcaţi de încercările de invazii ale otomanilor care au asediat Cetinje de trei ori. În 1692 aceştia au ajuns la porţile mănăstirii şi atunci muntenegrenii au dat foc pulberii de praf de puşcă ascunsă în chilii, mânăstirea a fost distrusă, au murit cu toţii atacatori şi apărători dar Cetinje nu a fost cucerit.

Pe lângă capitală politică, Cetinje a fost un focar al culturii şi spiritualităţii muntenegrene. În 1493 la 40 de ani după invenţia lui Gutenberg a fost creată la Cetinje de călugărul Macarie (şcolit la Veneţia) prima imprimerie slavă din Balcani în litere cirilice. A tipărit la Cetinje cinci cărţi. Spre sfârşitul vieţii Macarie a venit în Ţara Românească unde la porunca lui Radu cel Mare a infiinţat o tipografie la mănăstirea Dealu. La Cetinje a luat fiinţă prima şcoală primară obligatorie pentru fete şi băieţi în 1833; istoria hotelieră începe cu Grand-Hotel în 1864; Crucea Roşie a deschis în Cetinje o filială în 1876. În Cetinje au funcţionat ambasade ale principalelor ţări, mărturie fiind clădirile care după mutarea capitalei au fost ransformate în muzee. Astăzi funcţională a rămas numai locuinţa preşedintelui. După mutarea capitalei ţării la Titograd, oraşul a intrat în declin păstrându-şi doar semnificaţia de centru spiritual şi cultural al Muntenegrului.

Biserica vlahă (Vlaska) a fost construită în 1450 de ciobani vlahi pe locul unei vechi necropole. Prima bisericuţă a fost din pământ şi nuiele. Înainte de venirea slavilor în sec. VII populaţia autohtonă era formată din vlahi care vorbeau o limbă proto română. Prima consemnare a acestui dialect a fost făcută în anul 587 pentru expresia ˝ torna, torna fratre!˝ (întoarce-te, întoarce-te frate).

Vlahii erau foarte bogaţi, meseriile lor de bază fiind oieritul, cărăuşia şi prelucrarea metalelor. Cu timpul au refăcut biserica, pereţii din nuiele fiind înlocuiţi cu pereţi de piatră iar acoperişul de stuf cu unul de ţiglă. Biserica este simplă fără ornamentaţii. În curte se găsesc mormintele fondatorului vlah al oraşului, Ivan Borojevic, Ioan Boroi şi al soţiei sale şi urme ale zidurilor primei incinte. Gardul a fost făcut din ţevile de puşcă capturate de la duşmani. Ultima refacere la forma pe care o vedem astăzi a fost făcută în 1864.

În această biserică s-au cununat regele Nikola I Petrovic Njegos cu Milena, fiica unui voievod muntemegrean. El a condus Muntenegru timp de 50 de ani dar a fost detronat de sârbi după primul război mondial murind în exil. Rămăşiţele lui şi ale soţiei au fost reînhumate după 1990 sub plăci de marmură in biserica vlahă. Deasemeni tot aici este mormântul refăcut al primului voievod care a mutat capitala ţării la Cetinje, Ivan Cronejic decedat în 1490. Din acest motiv Biserica vlahă se mai numeşte şi a curţii

Mănăstirea. Sf. Petru de Cetinje. La doi ani după declararea oraşului Cetinje capitală a Zetei, Ivan Crojenic a ridicat o mănăstire care a fost distrusă în 1692 în urma invaziei otomane. Mănăstirea pe care am vizitat-o a fost construită între 1701-1704 de episcopul voevod Danilo Petrovic. Nu am putut face decât poze din exterior şi din curte şi una-două furate în interior.

Mănăstirea este sediul mitropoliei muntenegrene şi în decursul timpului a fost focar de ortodoxism şi cultură, funcţionând aici o şcoală şi o tiparniţă pentru cărţi şcolare. Mănăstirea este o necropolă a familiei princiare Petrovic. În biserică se află moaştele sfântului Petru de Cetinje şi alături chilia în care a vieţuit. Sfântul Petru de Cetinje a trăit între 1797-1830 şi în scurta sa viaţă a luptat pentru împăcarea şi unificarea triburilor muntenegrene. A fost un om cult, cunoscător a mai multor limbi străine cu ajutorul cărora a făcut cunoscută lumii cauza muntenegreană. Nepotul său, marele episcop poet Petru al II- lea Njegos i-a descoperit după ani de zile moaştele izvorâtoare de mir şi le-a depus în mănăstire la loc de cinste.

În muzeul mănăstirii Cetinje sunt două piese de mare valoare religioasă: mâna Sf. Ioan Botezătorul şi o părticică din crucea lui Iisus. Moaştele mâinii celui care l-a botezat pe Iisus a fost luat de Sf. Luca şi dus în Antiohia. După o serie de peregrinări ajunge la Cavalerii Ioaniţi din Rodos şi de aici în Cetinje. În privinţa Sf. Cruci ea a fost găsită la Ierusalim de împărăteasa Elena mama lui Constantin cel Mare. Partea verticală a crucii s-a păstrat la Constantinopole iar cea orizontală la Roma. Bisericile autocefale au pretins să aibă câte o bucată din Sf. Cruce şi astfel o părticică a ajuns la Cetinje. În muzeul naţional din Cetinje se păstrează şi o icoană pictată de Sf. Luca, Fecioara din Philerm.

Palatul Bilijarda a fost construit din piatră în 1838 şi a fost reşedinţa marelui poet, filozof, episcop, patriot şi domnitor Petru II Njegos, (1813-1851) cel căruia sculptorul Mestrovic i-a ridicat un mausoleum pe muntele Lovcec. Palatul a fost ridicat ca şi clădire a parlamentului şi locuinţă a familiei domnitorului. Numele îi vine de la faptul că în el a fost plasată prima masă de bilard din Muntenegru. Astăzi găzduieşte două muzee: cel de etnografie şi muzeul Njegos care conţine mobilier, arme şi costume de epocă.

Palatul regal al regelui Nicolai este o clădire roşie neoclasică construită între 1863-1867. A fost reşedinţa familiei regale până în 1918 când regele a fost exilat. Iniţial a fost o clădire simplă cu mansardă dar în 1870 i-au fost adăugate două aripi. Din 1926 a fost transformată în muzeu, astăzi găzduind muzeul naţional din Muntenegru. Este foarte interesant un panou imens afişat pe o clădire lângă palat care e reproducerea unei fotografii din 1910 de la proclamarea regatului cu rege Nicolai I. Dealtfel parlamentul muntenegrean a recunoscut în 2011 statutul descendenţilor regelui Nicolae alocându-le un fond de 4.3 mil eu. În proclamaţie se arată meritele regelui exilat în lupta pentru independenţă faţă de Serbia, considerând proclamaţia ca o reabilitare morală şi istorică a dinastiei.

Palatul preşedintelui este clădirea în care locuieşte acum preşedintele Muntenegrului. Distanţa faţă de Podgoriţa este de 35km. Este o clădire art nouveau de culoare bleu cu doi stâlpi roşii a cărei uşă este păzită de doi soldaţi îmbrăcaţi în uniforma tradiţională muntenegrană.

Clădirile fostelor ambasade au fost transformate în secţii ale muzeului naţional sau instituţii de stat. Am văzut ambasada Marii Britanii, a Rusiei dar cea mai valoroasă este a Franţei. Se spune că planul architectural al ambasadei franceze din Cairo a fost elaborat în acelaş timp cu al ambasadei din Cairo. Clădirea din Cetinje decorată cu benzi din plăci de teracotă este de fapt cea care fusese destinată pentru Cairo.

Oraşul Cetinje este modest cu străzi înguste în care clădirile nu au mai mult de unu- două etaje. Mutarea capitalei la Podgoriţa în 1942 şi falimentul platformelor industriale (încălţăminte şi electronice) după 1990 nu au mai alimentat bugetul oraşului, aşa că exceptând muzeele care sunt într-o stare foarte bună, nu au mai fost fonduri de întreţinere. Cu toate acestea, oraşul continuă să aibă o viaţă culturală intensă. Ca şi curiozitate în oraşul Cetinje în 1935 a plouat 27 de zile non-stop.

-va continua-

Au fost consultate:

https://www.infotour.ro/ghid-turistic/muntenegru/cetinje/obiective-turistice/

http://corasb.blogspot.ro/2012/10/plimbare-la-rasarit-prin-cetinje.html

http://travelinghawk.me/wp/vacanta-in-muntenegru-12-cetinje-montenegrin-vacation-12-cetinje/

http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2011/07/dinastia-de-petrovic-njegos.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetinje

Guide touristique Montenegro de Ivan Lukovac

http://www.banaterra. eu/romana/files/muntenegru. pdf recomandat de Tata123

---

VIZUALIZĂRI: 3818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI