Dealul cu Melci și Cascada Miresii - cuplul superb cu care Dumnezeu a binecuvântat Țara Moților

TIPĂREȘTE

Într-un weekend fierbinte, ultimul weekend al cireșarului, timpul zbaterii cotidiene și-a pierdut valoarea și a luat o pauză. Dar cei care n-au niciodată odihnă :) ,călătorii înnăscuți, au băut o cafea matinală și în minte încolțitu-le-a dorul de ducă... Unde? Aproape. Pe drumuri de munte, în locuri binecuvântate de Dumnezeu, în locuri în care România îți pare brusc o țară mai mult decât minunată, o țară în care merită să trăiești. În Munții Apuseni. Doream ca traseul să nu fie foarte lung și mai ales doream să petrecem câteva zile în care să putem renunța de bună voie la beneficiile începutului de secol XXI: telefon, laptop, tabletă. Trebuia sa găsesc o destinație inedită, astfel încât în momentul în care le voi spune copiilor mei: ”fără telefoane, etc. ” să fie atât de curioși, încât să accepte fără a cârti. Doar la simpla pronunțare a numelui: Cascada Pișoaia, doua perechi de ochi s-au făcut și mai mari și gurița s-a întins a râs, înspre urechi. Atunci am plusat: ”aaaa, știți, e pe acolo și un deal cu niște melci care au trăit pe fundul unei mări, în urmă cu vreo 50 de milioane de ani! ”. Ochii s-au făcut și mai mari și am înțeles că, de data acesta am câștigat ușor bătălia. :)

Am dat o căutare pe siteurile turistice, în ideea de a găsi o cazare convenabilă în zonă, dar, imediat mi-a sărit în ochi Pensiunea Perla Apusenilor – vezi impresii aici, care m-a cucerit în primul rând cu albastrul lefkadian al piscinei, am rezervat pe booking o camera triplă, deși zona în care ne propusesem să ajungem era cam la 25 km de pensiune. Dar tot răul spre bine. Localitatea Albac și împrejurimile este, după părerea mea, mult mai pitorească decât arealul despre care vă voi povesti în continuare. Dar fiecare loc are frumusețea lui...

Deci să fie Cascada Miresei sau mai pitoresc spus, Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci. Din Alba Iulia am pornit pe DN75 pe ruta Zlatna – Câmpeni - Abrud. Este un drum acceptabil ca stare, fain tare prin peisajele care nasc zarvă mare în sufletele noastre. Pe parcurs reușim, undeva prin comuna Bucium, să facem o oprire, la liziera unei păduri, să întindem pătura și să desfășurăm bogăția unei mese câmpenești, de picnic, cu pâine de casă caldă cumpărată de la o brutărie din Zlatna, slănină, brânză, roșii și castraveți din gospodăria bunicilor. Memorabilă zi. Și curgerea ei leneșă și tihnită abia începuse... Natura prin frumusețea ei inegalabilă ne oferă stări de neuitat...

La podul din localitatea Mihoiești, drumul se bifurcă spre Albac și spre comuna Avram Iancu. Aici se îngemănează Arieșul Mare cu Arieșul mic... Doi frați vajnici, ce se caută și se contopesc cu putere... Cotim la stânga, spre Avram Iancu, calea Albacului o vom lua câteva ore mai târziu. După cca. 2 ore de când am plecat de acasă, am intrat în comuna Vidra, iar după aproximativ 20 de kilometri, în satul Nemești, pe partea dreapta ne-a apărut un panou informativ ”Dealul cu Melci”...

Emoționată, pentru că de mult timp îmi doream să-l văd și să-l pipăi, deoarece, în esență, melcul cu cochilia lui concentrică, reprezintă curgea sinuoasă a vieții noastre, am coborât din mașină. În spatele panoului informativ se ridică un dâmb de piatră, acoperit cu iarbă ce lasă din loc în loc vederii bucăți mai mari sau mai mici de gresie pe care pot fi observate, intuite mai ales urmele unor melci preistorici...

Potrivit panoului informativ aflat la fața locului, aceste cochilii datează de mai bine de 70 de milioane de ani, pe când tot ce e acum pământ era o mare caldă și bogată în viețuitoare, ale căror urme abia mai pot fi zărite astăzi... Marea Tethys...

Trebuie să recunosc că m-am așteptat să găsesc melci, mulți melci... am urcat delușorul, în spatele căruia e o cărăruie, decisă să urmez drumul cărării, priveam cu atenție, doar doar, voi găsi ceva mai palpabil, nu doar intuitiv.

În cale mi-a apărut un moșneag hâtru cu care am intrat imediat în vorbă și care mi-a spus că asta e tot, în sus nu mai sunt melci. ”Dar unde-s? ”- îl întreb contrariată, ”d-apăi, domnucă dragă, când eram eu așe, ca matale, erau atâția melci, de îi adunam de pe drum, dar o vinit unul, altul, i-au luat, i-au dus, dar vezi colea, mai sus, pe marginea șoselei, ca mai ie un deal, pe care îi găsi și mata câțiva”. ” - Mai găsesc și pe altundeva, căci uite, aici scrie că Dealul cu melci se întinde pe patru hectare? ” ” - Nu, asta-i tăt! ”. Bun atunci! I-am mulțumit, am coborât de pe potecă, am luat-o la pas pe marginea șoselei, cam 50-100 de metri pănă la peretele stâncos tapetat cu melci... aici sunt mai mulți, mai vizibili. Mi-a plăcut mult și intens locul, eram fericită, i-am căutat și i-am găsit... ”melc nătâng, melc nătâng! ”, le-am intonat poemul marinsorescian, dar niciunul n-a clintit, doar fruzele copacilor foșneau în vântul blând al muntelui... Am primit darul acesta, aici, și deodată mi-am simțit inima mai ușoară, viața mai luminoasă.

Am lăsat în urmă Dealul cu Melci, ne-am urcat în mașină și am urmat indicatorul spre Cascada Pișoaia. Cu surprindere ne-am dat seama că este foarte aproape, nu cred să fi mers mai mult de 200 de metri. Am parcat-o la marginea unei grădini, oarecum dinaintea Pensiunii Dealul cu Melci, despre care auzisem și unde am dorit să fac o rezervare în acel weekend, dar nu am mai găsit disponibilitate. Oricum pensiunea arată foarte plăcut.

Apoi, sub soarele leneș al miezului de zi, am pornit spre cascadă pe un drum de țară încărcat de atât de multă frumusețe, printre ierburi și floricele, de-mi era ciudă că nu sunt aparate foto care să rețină nu doar imaginile, ci și aroma ierbii și mai ales emoțiile simțite atunci când admiram acest tablou pe care nu este pictor capabil să-l transpună pe pânză în toată splendoarea lui. Viața frumoasă de la țară! Liniște! Doamne, am simțit că mi se dă din nou ocazia să experimetez ce înseamnă Raiul! Eram oaspeții vântului răcoros, care ne–a salutat bucuros de oaspeții. Singurii la ora aceea. După ce părăsim drumul pietruit, o luam pe o căruie, ce urcă pe firul râului Slatina, cel care este ” vinovat” de existența Cascadei Pișoaia.

În ciuda denumirii sale cu sonorități ușor hilare, căderea de apă e liniștită, ea știe, e oricum vedeta pădurii, din veșnicie poate, niciodată nu se retrage din prim-plan. Spectacolul apei în cădere, atrage privirile, pornește din vârful stâncii, având copaci de ambele părți, copaci ce-ți dau impresia că ar putea să cadă în fiecare moment, apoi apa taie muntele de o frumusețe stranie, colorat intens și închis, pe alocuri cu intrânduri în stâncă asemenea unor caverne înfricoșătoare, coborând nedefinit peste gleznele aspre de stâncă, de o frumusețe stranie, acoperite pe alocuri cu mușchi. La bază, căderea apei te răcorește, prin pudra de vapori a căror atingere te revigorează și te întinerește.

Cascada dă naștere altor căderi mai mici, dar spectaculoase de apă, ce se preling, asemenea voalului purtat în noaptea nunții de cele mai frumoase fete. Albul apei contrastând intens cu verdele aprins al mușchiului. Din păcate, aici, omul nu a sfințit locul, ba din contră. Într-unul dintre jgeaburile naturale de apă, cineva a aruncat câteva căpățâni de varză murată. Urât, din parte lui, urât și dezamăgitor. Apoi, există o cărăruie pe care poți urca până în vârful stâncii de unde se prăvălește perdeaua de apă, dar urcarea este destul de abruptă, așa că, a fost construită o balustradă din bârne, dar balustrada nu e sigură, bârnele fiind desprinse, nici nu ne-am dat seama, iar în momentul în care m-am sprijinit, am aluneacat.

Aș fi vrut să urcăm până în vârf, însă nu era sigur pentru copii, așa că ne-am limitat la a admira timp de minute bune, căderea principală și mai ales ”puii ei”, celelalte rostogoliri mai mici, a căror panoramă merită a fi savurată pe îndelete.

Ca un sfat practic, pe drumul spre cascadă și mai ales dacă veți dori să ajungeți în vârf, vă recomand încălțăminte adecvată.

Cam asta am văzut și simțit noi la Dealul cu Melci și Cascada Pișoaia, chiar daca nu a fost tocmai ceea ce ne așteptam, mai ales în cazul primului obiectiv, ne-a plăcut mult, pentru că eram cu copiii în mijlocul unei naturi primitoare și superbe; cu această ocazie am învâțat încă o dată că în turism nu contează așa de mult adevărul, fundamentală este povestea..

---

VIZUALIZĂRI: 2514 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI