GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O zi in Caransebes si imprejurimi (II)
Cu ghiozdanele pline ne-am urcat in masina si am pornit catre Parcul Teius. Acesta este situat pe malul Timisului, dupa varsarea Sebesului in Timis. Parcul are sa le spunem asa doua atractii principale Parcul de Sculpturi de Lemn si Parcul Copiilor. Tot aici se afla si stadionul municipal.
Cand am fost noi, in luna august, in parc se putea intra circa 50 metri cu masina, pana intr-o parcare larga dedicata celor ce viziteaza parcul. Astazi, in septembrie, citind pe net, pentru ceva completari la articol, aflu din sursa caransebesonline.ro ca masinile nu mai au acces deloc in parc, asta pentru respectarea celor ce cauta linistea. Foarte bine din partea mea, cu toate ca nici vechea intrare nu deranja realmente cu nimic. Interdictia nu se aplica biciclistilor.
De cum am coborit din masina, am obseravat de jur imprejurul nostru multe sculpturi din lemn, un muzeu special, organizat in aer liber. Gratuit. Suntem in Parcul de sculpturi de lemn.
Am admirat foarte multe sculpturi din lemn. Locul este din pacate neingrijit si nepus in valoare, sculpturile palind datorita patinei timpului care se aseaza zi de zi peste ele. Accesul la ele se face prin iarba parcului si ea tot neingrijita. Nu exista alei de acces, nu exista placute cu numele sculpturilor si al sculptorilor. Pacat! Intre obiective se numara si o biserica maramureseana din lemn.
Este musai nevoie sa se implice autoritatile si sa faca un loc atractiv aici. De altfel placute cu nume. Era insa un nume de primar, care marcase faptul ca a amenajat un izvorul sau fantana x, dar la sculpturi… ….
Parcul numara 33 de sculpturi in lemn (din surse, nu am numarat) si a fost inaugurat in anul 2003, aici avand loc diferite simpozioane cu participare internationala. Va las sa admirati in poze cateva dintre sculpturile din lemn, foarte interesante, dupa opinia mea.
Consider ca punand in valoare asemenea locuri se poate da curaj si recunoastere unor artisti care au imbratisat arta dusa la desavarsire de Brancusi.
Am trecut apoi in partea amenajata a parcului Teius si am dus-o pe Denisa sa se joace putin la castel si sa se dea in tobogan. Castelul este o scena pentru copii ce poate fi folosita si ca loc de zbenguiala. Nici aici nu am remarcat prea multe amenajari pentru copii, dar macar exista alei de acces si cateva banci. Chioscuri oha! O carciumoioara cu terasa am reperat pe langa parcare, posibil sa mai fie si altele, dar cum nu eram focusati pe acest obiectiv, nu stiu a va spune mai multe.
Dupa vizitarea Parcului Teius, mai pornim o bucatica cu masina. Ne intoarcem in strada principal prin niste hartoape, urmam o scurta distanta drumul principal DN6, traversam podul peste Timis dupa care se formeaza o intersectie mare, unde viram pentru cateva sute de metri catre stanga si am ajuns. Unde? Aici la iesirea din Caransebes catre Resita se gaseste Parcul Monumental de Sculptura in Andezit. Este o alta expozitie in aer liber, gratuita si ea, unde sunt expuse de data aceasta sculpturi lucrate in andezit. Foarte interesante. Chiar mai interesante si spectaculoase decat cele in lemn, parerea mea.
Nici aici accesul catre sculpturi nu este organizat pe alei, ci se face la voia intamplarii. Se trece prin iarba necosita sau netunsa. Dar ne obisnuisem de la cealalata expozitie in aer liber. Nu inteleg de ce se lasa asemenea obiective in grija Domnului si atat.
Parcul a fost inaugurat in anul 2013, avand 11 sculpturi, operele apartinand unor artisti din tari diferite. Atunci s-a organizat aici un simpozion international, una din cele mai serioase initiative de acest gen din Romania.
Candva pe acest loc era teren viran, un tapsan cum am citit undeva. Acum avem aici lucrari de arta de valoare incontestabila. Citez dintr-un pliant electronic: „”Toate aceste lucrări sunt artă monumentală, dacă ar trebui să fie vândute vreodată la bucată, ar da măsura îmbogățirii an de an a Caransebeșului. Fiecare lucrare este evaluată între 70 și 100.000 de euro, or investiția făcută într-un act artistic de acest gen nu acoperă nici măcar valoarea unei singure lucrări. “ No comment.
In anul 2015 s-a desfasurat un nou simpozion de sculptura in andezit, aici, la Caransebes, in acest loc. Va citez din numele unor lucrari, nume pe care in loc sa le gasesc la fata locului, in dreptul sculpturilor, le-am gasit pe net:
Hermes” (autor – Eugen Petri), „Abrazo” (Valerio Hernandez – Spania), „Life as a Dance” (autor – Petru Virgiliu Mogoșanu), „108” (Claudia Hoffman – Germania), „City-Mountain-Water” (Biao Wang – China), „Completion Seekin” (Jasem Shuman – Palestina), „5-th element” (Aramis Justiz – Cuba), „Natural Union” (Carlos Enrique Valdez – Argentina), „Epitome of Peace” (Tutu Pattnaik – India), „Pathos” (Sergii Oleshko – Ucraina) sau „Memories Room” (Stefano Grattarola – Italia).
Se spune ca ar exista un proiect pentru deschiderea in Caransebes a unui muzeu de arta moderna ca o motivatie pentru sculptori. In prezent exista peste 100 de sculpturi in parcurile orasului. Este o comoara!
Dupa vizitarea celor doua parcuri continand sculpturi in lemn si in andezit, revenim in soseaua principala la intersectia de drumuri si luam directia Lugojului, pe DN6. In prima localitate, care ne intampina, Jupa, incetinim si cascam ochii dupa indicatorul de Tibiscum. Il intalnim tocmai la iesirea din Jupa. Tibiscum – 1 km, catre dreapta cum am venit noi.
Suntem la Situl arheologic Tibiscum. Drumul de acces este ingust si neasfaltat, dar inaintam oricum incet si cu grija. Trecem de o bariera ridicata. Dupa mai putin de 1 km, in stanga drumului intalnim 2 tineri care efectuau sapaturi arheologice. Vizitarea sitului nu este una organizata, nu exista taxa de intrare, sunt doar niste panouri pe ici pe colo toate vechi, ca sa nu zic stravechi, in buna parte ruginite. Unul din tineri, amabil, ne-a spus ca daca lasam masina la urmatoarea curba si il asteptam 10 minute, ne insoteste prin sit si ne spune cate ceva.
Rezervatia arheologica de la Tibiscum a fost constituita prin decret regal in anul 1930 cu scopul de a proteja monumentele romane descoperite la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Tibiscum este un castru roman. Din sapaturile efectuate rezulta doua nivele distincte de constructii, datate din perioade diferite de timp. Se presupune ca primul castru dateaza din anul 101, cel de al doilea din anul 106, apoi au mai fost ridicate alte doua castre. Unele le-au inlocuit pe cele vechi sau au reprezentat extinderi ale acestora. Primele constructii au fost construite din pamant si lemn, apoi mai tarziu s-au ridicat in piatra. Castrul a fost populat incepand cu anul 101, o data cu venirea legiunilor romane in zona, vezi si articolul despre Sarmizegetusa vezi impresii. Suprafata pe care se intinde rezervatia este de peste 27 ha, doar 5 ha fiind pana acum sapate. Nu este exclus ca aria sa fie mai mare cel putin din doua motive. Unul este ca s-a sapat prea putin in zona, altul este acela ca Timisul care curge in imediata apropiere a castrului ar fi distrus la inundatii suprafete cu vestigii. Tibiscum contine cele mai vechi si importante vestigii antice din Banatul de astazi. Tibiscum avea rolul de aparare a capitalei de la Sarmizegetusa si a drumurilor romane.
Cf wiki, initial Tibiscum a fost o asezare dacica, apoi a devenit oras in Dacia Romana. Cert este ca pe aici trecea unul din drumurile romane cele mai importante care traversa muntii catre Sarmizegetusa prin trecatoarea Portile de Fier ale Transilvaniei si apoi continua catre Potaissa. Aceasta a dus cu sine la descoperirea unor amfore egeene, hispanice, italice si africane, ceea ce dovedeste dezvoltarea comertului de-a lungul drumurilor romane.
Sapaturile au scos in evidenta pana acum cateva ateliere de fierarie si de sticlarie, constructii. si ziduri ale castrelor. De asemenea au fost dezgropate 12 vicusuri militare. Acestea erau locurile unde soldatii isi puteau duce viata de familie pe timp de pace.
Se intuieste traversand zona si care era Via Principalis, care lega cele 2 Porti opuse ale asezarii roman.
La data vizitei noastre, Tibiscum era un santier arheologic restrins si atat. Nu este pus in valoare, dar poate candva va fi. Celor care le plac vestigiile istorice, sigur nu vor ocoli acest loc.
In Caransebes mai pot vizitate:
- Monumentul Partizanilor
- Muzeul Revolutiei din 1989
- Biserica Romano-Catolica Neprihanita Zamislire
- Sinagoga Beit el
- Catedrala veche Sf. Gheorghe
- Galeria de Arta Corneliu Baba (aflata in vecinatatea Parcului Dragalina, la intrarea in zona pietonala)
- Casa de Cultura George Suru
- Palatul Episcopal
Vom continua spre Pensiunea Ana Marga vezi impresii, dar in drum ne vom opri pentru o portie mare, dubla, de dragoste.
Va urma…...
Trimis de Dan&Ema in 17.09.16 12:12:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CARANSEBEŞ.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Turnul Ruieni sau Turnul lui Ovidiu — scris în 08.04.23 de Daniela H din ARAD - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Ce poți face două ore în Caransebeș ? — scris în 20.05.19 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Natură și spiritualitate – Mănăstirea Piatra Scrisă — scris în 02.08.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 In Tunelul dragostei! Poftiti cu noi! — scris în 17.09.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Caransebes si imprejurimi (I) — scris în 13.09.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Lindenfeld, satul fara locuitori — scris în 31.01.15 de alexandra.p din REşIţA - RECOMANDĂ
- Apr.2009 Schitul Piatra Scrisa — scris în 15.05.10 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ