Prințesa latină a inimilor - Argentina

TIPĂREȘTE

Argentina. O ţară măcinată de lovituri de stat, la cheremul unor hunte militare, care nu dădeau nici doi bani pe traiul și vocea propriului popor. Un colonel, pe nume Peron, simpatizant al lui Musollini, ajuns prin forţă la putere, la o acţiune de caritate cade răpus de farmecul Evitei Duarte, fiică din flori a unui fermier, purtată de destin tocmai la Buenos Aires. De aici, până la politică este doar un singur pas. O voce tainică o atrage spre milioanele de mâini întinse după ajutor,

Adresându-se aproape exclusiv populaţiei sărace – “des camineros” (cei fără cămaşă) –, din rândul cărora ea însăşi pornise, Evita reuşeşte să electrizeze o naţiune, până atunci condusă de o minoritate de 4% ce controla întreaga economie a ţarii. Beneficiind de popularitatea câştigată ca actriţă şi de încrederea colonelului Peron, Evita îşi revarsă, în egală măsură, dragostea peste cei oropsiţi ai sorţii, care devin eroii zilei în discursurile ei fulminante. “Sunt la fel ca voi”, “Gândesc ca voi”, “A venit vremea voastră, voi, fericiţi ai sorţii”, erau cuvintele ce ridicau în picioare o naţiune, cu un singur ideal: “A venit timpul să o ducem mai bine lângă un lider luminat! ”

După 1947, trăind din plin un personaj pe care ea însăşi îl crease, Evita încearcă să-şi câştige şi recunoaşterea internaţională, făcând un turneu prin Spania, Franţa şi Vatican, locuri în care noul său “proiect de ţară” devine popular. Proaspăt reîntoarsă în Argentina, Evita dă dreptul la vot femeilor şi asigură locuri de muncă miilor de oameni deznădăjduiţi, înfiinţează spitale, parcuri de distracţie pentru copii, face donaţii şi câștigă definitiv inimile poporului său năpăstuit.

Ca o lovitură năprasnică a sorții, în ultimul său discurs de la balconul Palatul Rossada, transmis şi la radio, Evita confirmă vestea bolii necruţătoare care începuse să-i macine încet viaţa. “Trupul şi inima nu mai vor să mă asculte” - sunt cuvintele care au declanşat hohote de plâns în toată Argentina…

… Am intrat în Cimitirul “La Recoletta”. Trăiesc impresia că mă aflu într-un cartier select al umbrelor, cu nişte cripte de mărimea unor catedrale, statui ce te imploră să le mai dai o clipă de viaţă, sculpturi care îţi vorbesc de pe faţada mormintelor din străzi cu pieţe centrale şi indicatoare pentru miile de turişti.

Văd câteva scene ce îmi vor rămâne sculptate în inimă pentru tot restul vieţii: o mamă îşi strânge la piept pe cei doi copii; o adolescentă, cu un câine irlandez priveşte spre o câmpie verde, întinsă; un nobil cu cămaşa albă şi vestă de piele vrea să iasă spre lumină; o familie îşi duce odihna veşnică alături de slugi; un fermier priveşte speriat spre un vultur negru...

Indicatoarele stradale te duc spre locul unde se odihneşte, la 20 de metri sub pământ, după multe pelerinaje prin Italia, împreună cu patru surori, Evita Duarte. Aici se spune că Evita va sta departe de marea sa iubire, Peron, cel puţin atâta timp cât Isabella, cea de a treia soţie a fostului colonel, încă mai trăieşte în Buenos Aires.

“Nu mă plânge, Argentina, vreau doar să nu mă uiţi niciodată… ” sunt cuvintele care vor dăinui şi vor aduce lacrimi în inima fiecărui argentinian.

---

VIZUALIZĂRI: 2646 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI