Boston de ziua Americii

TIPĂREȘTE

Am aterizat în Boston pe 3 iulie, orașul fiind mai liber și mai relaxat decât de obicei. Am luat parte la festivitățile de 4 iulie, am mers pe „Freedom Trail” și am pus mâna pe papucii d-lui Harvard înainte de a pleca mai departe spre statul Maine. Dar toate pe rând.

La o primă vedere, Boston poate părea un oraș mai prietenos decât New York sau San Francisco; are multe clădiri cu puține etaje, clădiri istorice bine păstrate, parcuri și spații deschise. Transportul public este funcțional și nu foarte scump, chiar dacă pare depășit de vremuri (îmbătrânirea infrastructurii este o problemă deja severă în SUA).

Din aeroport până în oraș se poate merge cu autobuzul (Logan Express), cursele spre oraș fiind gratuite iar cele spre aeroport fiind surprinzător de ieftine (câțiva dolari de persoană). Din nefericire politica legată de transportul public nu pare să ajute: traficul din Boston este în top 3 (negativ) din SUA, orașul și autostrăzile adiacente fiind pline cu mașini oprite sau mergând cu viteza melcului timp de câteva ore pe zi.

Prima oprire, imediat după ce am aterizat, a fost în „Prudential Center” (zona Back Bay) la etajul 50. Acolo a fost amenajat un fel de observator de la înălțime al orașului, o copie a „Empire State Building” din New York, dar la o înălțime ceva mai mică și într-o incintă complet închisă. Acolo pe etaj se află și un mic muzeu al imigrației, cu exponate interactive, gen întrebări și răspunsuri despre sistemul politic din SUA etc. Câteva etaje mai sus se află și un restaurant, de asemenea cu vedere panoramică, dar cu prețuri prohibitive. La parterul complexului sunt 2 mall-uri conectate cu pasarele pietonale.

A doua zi, de ziua Americii, am mers pe „Freedom Trail”. Acesta este un traseu marcat cu un fel de cărămidă roșie îngropată în asfalt, lung de aproape 4km care unește toate obiectivele istorice importante din oraș. Acesta pornește din parcul central - cel mai vechi parc din SUA (se spune), trece pe lângă biserici, cimitire istorice, primăria veche, muzee, statui, case memoriale și se termină la „Bunker Hill Monument” (un monument care aniversează prima bătălie din războiul de independență) și la „USS Constitution” (o navă istorică din aceeași perioadă). Traseul nu este ușor de parcurs, uneori se întoarce și continuă pe câte o stradă laterală, alteori urcă pieptiș, urmând ulterior să coboare abrupt.

La primăria veche am asistat la festivitățile de 4 iulie: s-a intonat imnul, un ofițer a citit declarația de independență (tradiție anuală din câte am înțeles), a fost un fel de defilare cu voluntari din organizații de re-enactment (îmbrăcați în haine istorice) – nimic exagerat. La final mulțimea (câteva mii de oameni) s-a dispersat pe la magazine și prin restaurante. La „Faneuil Hall” a fost ulterior o întâlnire publică inspirată din dezbaterile de acum 200 de ani iar la „Old North Church” a fost un mic spectacol cu un predicator care a ținut o cuvântare cam ca în vremurile revoluției americane.

Dintre obiectivele de pe Freedom Trail mi s-au părut interesante Faneuil Hall și zona comercială adiacentă, primăria veche pe exterior (nu am putut vizita interiorul din cauza festivităților), casa memorială Paul Revere (foarte bine păstrată), monumentul de pe Bunker Hill – frumos de pozat, se poate urca până în vârf - precum și USS Constitution cu zona portuară adiacentă.

A doua zi am fost la Harvard, MIT (Massachusetts Institute of Technology) și la JFK Library.

Harvard, ca obiectiv turistic, înseamnă doar câteva clădiri de pozat pe exterior; la statuia fondatorului era coadă formată de cei care doreau să își facă selfies, coadă pe care am regăsit-o și la magazinele de suveniruri din afara complexului. Din câte am remarcat (eu personal fiind de fapt la a doua vizită acolo), Harvard este pe lista de obiective vizitate de grupurile de turiști din China, de unde și aglomerația destul de supărătoare, pe care nu am întâlnit-o în rest. Prezența acestora m-a dus cu gândul la glumele gen „au venit să-și cumpere înapoi magneții, pixurile și tricourile”.

La MIT nu am regăsit aceleași grupuri și am reușit să intrăm în clădirea principală, dar am văzut doar birouri și laboratoare cum sunt peste tot prin clădirile universitare de pe mapamond. Nu comentez genul de experimente tehnice sau științifice care păreau că se fac acolo, dar nivelul era sigur mult peste ce îmi amintesc eu din zilele mele de student politehnist.

Biblioteca prezidențială a lui JFK este situată mult mai departe de centru decât Harvard și MIT. De la metrou (devenit tren urban la un moment dat) se merge cu un autobuz gratuit până în fața clădirii, altfel accesul este destul de dificil. Clădirea este chiar pe malul oceanului, într-un mic parc, aproape de altă zonă universitară (universitatea „de stat”). Ca obiectiv, eu cred că e de pus pe „lista scurtă” a orașului Boston; muzeul conține obiecte personale și înregistrări din acea perioadă – dar, mai important, spune povestea lui JFK – omul, senatorul și apoi președintele care a pornit cursa care a dus primii oameni pe Lună.

În final, recomand din toată inima o vizită la Boston, dar nu prea lungă... aventura poate deveni repede o experiență foarte costisitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI