ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.07.08
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Cucerirea Everestului (din Balcani)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Povestea incepe in 2009 cand am urcat o parte din pantele muntelui Olimp click aici si am aflat ulterior si inaltimea varfurilor de acolo si faptul ca Mytikas (2917m) nu e cel mai inalt varf din peninsula Balcanica. Am cautat pe internet si am aflat ca in Bulgaria?? !! exista mai multe varfuri mai inalte de 2900m si chiar cel mai inalt, care se numeste Musala, ce masoara 2925m inaltime. Pe locul 3 este varful Vihren pe care l-am cucerit anul trecut la sfarsit de august si despre care puteti citi daca dati : click aici

Imediat mi-a incoltit ideea de a urca si pe Musala intr-o viitoare vacanta, dar nu stiu de ce mi se formase opinia ca e mult mai dificil acest lucru decat urcusul pe Vihren. In acest an am inceput din timp pregatirile si deja multi stiu ca am trimis mai multe mail-uri, incercand sa atrag cat mai multi dintre voi in aceasta incercare. Din pacate nu am reusit sa adun decat inca 4 temerari care au venit cu alta masina, din care doar unul este membru activ AFA. Am fost deci 8 oameni in doua masini si am avut prima noapte de cazare in Borovets, adica la locul faptei, urmand sa urcam a doua zi pe varful Musala si sa plecam seara spre Bansko unde mai aveam 4 nopti de stat la un pret mult mai bun.

Borovets este una din cele mai vechi statiuni montane de ski a bulgarilor, poate cea mai veche, am vazut si un castel al unei familii regale bulgaresti, ceva similar cu Sinaia probabil, dar nu atat de frumos si fastuos ca la noi.

Drumul pana in Borovets nu a fost greu, sunt cam 480 km din Bucuresti, am mers pe drumul clasic de Sofia, ne-am bagat pe centura sudica si am cotit pe autostrada de Plovdiv. Din Sofia mai sunt aproximativ 95 km pana in Borovets, noi am mers pe varianta mai lunga, dar mult mai usoara prin Kostenets.

In Borovets se poate ajunge si cu autobuzul din Samokov, sunt mai bine de 10 curse pe zi, iar in Samokov se poate ajunge din Sofia cu alt autobuz, nu cred sa existe tren ca la Bansko, din cauza inaltimii orasului.

Statiunea se afla la 1350 m inaltime si dispune de un aer extrem de curat si destule hoteluri in comparatie cu o statiune de pe la noi, insa pastreaza un aspect de vechi, din cauza multor cladiri ce par parasite. Noi am studiat site-urile de meteorologie zilnic pentru a nu avea surprize sus pe munte, si daca la inceput soarele se arata in fiecare zi, in apropierea plecarii acesta se ascundea cu obstinenta dupa niste nori grosi si cativa stropi de ploaie se vedeau pe ecranele monitoarelor.

Realitatea insa a fost cu totul alta. Pe drum pana in Sofia nu a fost nimic deosebit, soare cu ceva nori, insa imediat cum am parasit centura orasului a inceput o ploaie nebuna care la un moment dat s-a transformat in aversa continua. Cealalta masina a fost surprinsa chiar si de piatra. Imi luasem gandul de la orice ascensiune pe munte, ma rugam doar sa putem iesi prin statiune macar. Usor usor ploaia a inceput sa se subtieze si spre norocul nostru cand am intrat in Borovets a incetat cu totul si a iesit chiar si soarele.

Ne-am cazat la Tes Appartments Flora, un aparthotel foarte bun dar nu atat de ieftin ca si cazarile de la Bansko si am iesit sa vedem ce se ofera prin statiune. Borovets-ul era destul de plin de turisti, in majoritate bulgari si cativa alti europeni. Sunt cateva hoteluri mai rasarite, unul foarte mare cu piscina interioara semiolimpica (Rila) si alte cateva mai mici sau mai multe aparthoteluri. Am cercetat toate magazinasele de suveniruri si tavernele locale, am gasit un centru de informare turistica si apoi am cautat locul de unde puteam lua telegondola spre ceruri. Acolo totul e afisat foarte clar, program, pret, absolut tot ce ai nevoie pentru a fi corect informat.

Prima telegondola pleaca la ora 8.30 dimineata si se opreste la ora 18, pretul de vara pentru un adult este de 10 leva, adica in mare echivalentul a 22 lei, oare la noi in tara unde poti merge cu o telecabina, telegondola sau telescaun cu acesti bani? Cred ca nicaieri, tocmai am citit ca telecabina de la Balea costa 40 de lei de persoana, aproape dublu si are numai 3 stalpi. Aici in Borovets telegondola te urca de la 1350m pana la 2375m inaltime si are o statie intermediara pe la 1850m. Acolo nu trebuie sa faci nimic, astepti linistit pana trece gondola pe urmatorul tronson. Statia intermediara este facuta pentru skiori nu pentru cei care urca pe Musala. Telegondolele sunt un picut cam vechi, geamurile sunt zgariate si poze sau filme prea frumoase nu ies din ele, dar sunt foarte sigure si merg destul de repede, eu care sunt speriat de inaltimi nu am avut mari emotii asa ca se poate merge fara grija.

Deci sambata 30 iulie asa cum am promis , dis de dimneata ne-am trezit am facut bagajele le-am bagat in masini, am predat camerele, adica doar cheile si la 8.40 eram la usa statiei de telegondola. Acolo era deja coada de turisti, unii dintre ei erau greci. Am platit biletele sub forma de cartela ca la noi si am urcat cu emotie in ciudatele si minusculele gondole de 4 persoane. Am facut ceva pana sus, cred ca mai bine de 30 de minute dar am ajuns cu bine toti si eram pregatiti de marele urcus. Aici eram parca in alta lume pentru ca o ceata densa si parca niste picaturi de ploaie ne-au demoralizat, cel putin pe mine. Cu toate astea am inaintat 50 de metri pe unica carare si am gasit in asteptare un grup de 30 de persoane echipate de ascensiune si am prins si noi curaj sa mergem mai departe.

Drumul pe care mergeam era o carare foarte lata de 4-5m cu aspect de drum forestier, iar la un moment dat chiar o masina 4x4 si-a facut loc printre noi. Am urcat, am coborat si in scurt timp, am avut in fata niste imagini foarte frumoase in momentul in care ceata a inceput sa se risipeasca. In acel moment soarele isi face aparitia stingher si astfel incoltea si speranta in sufletele noastre, cum ca poate poate vom ajunge acolo unde ne-am propus cu multe luni inainte. Dupa 3 sferturi de ora de mers, deja era o vreme frumoasa cu mult soare dar si ceva nori, insa nori civilizati care nu ne speriau deloc. Cararea ne purta pe langa un peisaj incantator cu mult verde, rauri si lacuri, mult jenepenis si foarte multe instalatii de telescaun, aflate in stare de conservare pana la iarna, cand va incepe o nou stagiune de ski pentru miile de turisti ce vin aici.

In scurt timp am ajuns in zona cabanelor. Aceasta se afla la 2380m inaltime si aici gasim mai multe cabane din care doar una, foarte mica, este in stare de functionare, cea care se numeste chiar Musala. In rest mai exista un hotel sau o cabana mare noua, care inca nu e data in folosinta, si inca o cabana veche daramata pe jumatate, model preluat de la Balea lac. Zona aici e deosebit de frumoasa si idilica, exista 3 lacuri glaciare unul in continuarea celuilalt si peste 50 de cai extrem de frumosi si relativ speriosi, care pasc in libertate, se joaca sau dorm in acest spatiu de poveste inconjurat de varfuri semete si amenintatoare.

Am stat un pic aici in zona cabanelor, langa lac, pentru a gusta ceva si a ne trage sufletul, dar si pentru a vedea care este traseul pe care ne continuam drumul spre varful Musala. Se stransesera foarte multi turisti aici, atat de multi nu am vazut din copilarie pe vreun drum montan de la noi din tara. Am cercetat noi indicatoarele, dar nu am putut sa ne dam seama de nimic, pentru ca semnalizarea e la pamant noroc cu alti turisti care ne-au spus ca sunt 2 drumuri si ambele duc in acelasi loc, la varful celebru Everest. Asa si scria pe un indicator: catre Everest 2925m. De aici am ales si numele review-ului de fata.

Varful Musala, a fost botezat de catre turci in timpul ocupatiei musulmane si vine de la musAlah adica mai aproape de Alah, se afla in masivul muntos Rila in apropiere de capitala Bulgariei si de drumul spre Grecia si masoara 2925m in inaltime.

Dupa gustare am plecat incet spre varful maiestuos ce parea de necucerit doar cu o ora in urma. Am ales sa mergem prin stanga lacului si nu prin dreapta, normal au fost proteste, dar la intoarcere am coborat pe dincolo si parca a fost mult mai dificil. Am plecat printre zecile de bidivii care ne priveau curiosi si cu teama si am ocolit lacul de langa cabana Musala si am inceput sa urcam mai intai usor pe o carare de pamant care in scurt timp s-a transformat in drum de pietre si mai apoi chiar am ajuns sa sarim din piatra in piatra, dar nu pentru mult timp. Dupa maxim jumatate de ora ne-am dat seama ca ne intalnim cu alti turisti, ce o luasera pe cealalata varianta de drum. Drumul urca serpuit insa nu e dificil absolut de loc, am vazut mai multi copii in varsta de maxim 6 ani care urcau destul de lejer si chiar 3 doamne diferite ce aveau fiecare cate un mini catel chihuaua, care urcau foarte sprinteni, fara sa faca nazuri. In concluzie drumul e foarte usor si poate fi facut de oricare dintre voi, se urca maxim 600m in inaltime in timp de 3 ore. Noi atat am facut pana sus, dar in ritm extrem de lejer cu pauze largi si multe poze facute si filmat din metru in metru.

Pe drumul acesta extrem de atractiv am gasit nu mai putin de 7 lacuri glaciare unul mai frumos ca altul, fiecare asezat in cate o caldare scobita in muntii Rila. Ultimul dintre ele Ledeno Ezero, poate si cel mai mare si adanc se afla la 2750m, langa cabana cu acelasi nume. Foarte interesant e ca in traducere inseamna lacul de gheata. Cabana de acolo e destul de mica, dar are cateva locuri de cazare si o mica sala pentru servit masa. De aici am cumparat o harta a zonei cu 2 leva. Dupa sesiunea foto si un pic de odihna am inceput ultimul urcus, mult mai dificil din cauza altitudinii care trebuia urcata intr-o distanta prea scurta. Varful Musala se vede bine de la lacul Ledeno. In maxim jumatate de ora am fost sus pe varf. Acolo am gasit doua cabane, una pentru turisti si alta meteorologica si destul spatiu pe iarba pentru aglomeratia de cel putin o suta de oameni aflati acolo in contemplare.

Temperatura sus in varf era destul de joasa pentru ultima zi din iulie, erau cam 15 grade maxim si uneori batea vantul rece, reducand ceva din gradele respective. Am avut haine destul de groase, ne pregatisem pentru 9 grade cate se anuntau si in dotare existau si pelerine de ploaie. Vi le recomand pe cele folosite la schimbarea rotii de rezerva, se gasesc la auto in hypermarketuri, ocupa spatiu mult mai putin si sunt mai ieftine chiar daca par de unica folosinta, noi le avem de 5-6 ani si nu s-au rupt.

Odata ajunsi sus am acaparat repede monumentul dedicat varfului si am facut poze cu el infasurati in drapelul tarii noastre si apoi am mancat linistiti pe iarba inconjurati de multi alti turisti ca si noi. Un cuplu chiar isi facusera o supa la spirtiera, erau atat de simpatici.

De aici de sus imaginile sunt extrem de frumoase, lacul si cabana Ledeno se vad foarte bine, dar un nor ne-a infasurat in scurt timp si nu am putut beneficia de panorama muntilor Rila decat pentru maxim 10 minute. Am ajuns sus in jur de ora 13 si am stat un pic acolo, am studiat un pic cabana, am mancat de pranz, ne-am odihinit, am multumit pentru ca am avut sansa sa ajungem pana aici si in jur de ora 14 am luat-o in jos stiind ca telegondola se opreste la 18 si daca nu ajungeam pana atunci trebuia sa coboram pe jos pe un drum nu foarte usor si destul de lung.

Cum noi trebuia sa ajungem in Bansko pana seara, am marit pasul spre telegondola dar tot nu am reusit sa facem sub 3 ore din cauza cararii pline de pietre si a oboselii acumulate in cursul zilei. In jur de 17 am ajuns la telegondola fericiti si am coborat spre masina care ne astepta cuminte in parcare. In maxim 2 ore am fost deja cazati in Bansko, obositi dar fericiti dupa un astfel de drum foarte frumos si relativ usor. Mentionez ca pe drum am vazut foarte multi oameni, sute si sute de turisti, dar cea mai in varsta femeie pe care am vazut-o a fost soacra mea care a urcat ca o eroina la varsta de 62 de ani.

Concluzia mea: Musala este un varf foarte usor de cucerit, mult mai usor ca Vihren sau Mytikas si mai usor ca multe varfuri de la noi din tara, sper sa ajungeti cat mai multi sa vedeti frumusetile de aici in cel mai scurt timp.


[fb]
---
Trimis de ionescunic in 21.08.11 16:41:41
Validat / Publicat: 21.08.11 18:01:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4806 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionescunic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P90 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66100 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

roth
[21.08.11 18:27:14]
»

Excelente poze, o pagina de poveste in imagini. ce pot sa mai zic decat ca e musai sa i-ti urmez sfatul si sa cred ca la anul acolo sus cu steagul Romaniei voi fi si eu.

Eu am o vb: azi ai, maine nu, stai pe o bordura si mananci un colt de paine dar poti zice "acolo am fost si eu". Amintirile nu ti le ia nimeni.

webmaster
[21.08.11 18:46:44]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Alina Morar
[22.08.11 12:13:03]
»

Foarte frumos! Si e de admirat si doamna soacra! Altii care au varsta de 20 - 30 de ani nu ar urca nici 2 metri.

E foarte ieftin biletul la telegondola. Eu... nici nu vreau sa zic cat am platit in Austria, cand am urcat pe Dachstein.

magdalena
[23.08.11 21:27:19]
»

Superbe fotografii si felicitari pentru ca ati ajuns acolo!

ionescunicAUTOR REVIEW
[30.08.11 05:36:05]
»

As dori in masura in care este posibil sa se ataseze urmatorul clip: http://www.youtube.com/watch? v=MxyaKGeIXWs

Multumesc tuturor care au citit si celor care vor citi in continuare!

@AlinaMorar si noi am fost mirati de pret pentru ca stiam ca e dublu cel putin, dar se pare ca la bulgari se sprijina turismul cu adevarat si ei isi dau seama ca in aer pluteste o criza mondiala. La noi e simplu: NU, noi n-am auzit de criza, noi nu sporijinim turismul, decat ala electoral!

Multumesc @Magdalena si iti doaresc in 2-3 ani sa ajungeti si voi pe aici, cand o sa mai creasca a mica pentru a putea urca singurica!

@Roth poate mergem mai multi, eu as reveni aici odata zona e foarte frumoasa si inca n-am vazut cum e iarna in Borovets.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster28
[30.08.11 06:29:44]
»

Atasat clipul solicitat de autor

ileanaxperta*
[15.09.11 11:53:57]
»

Draga Nicu, foarte frumoasa excursia voastra. Sincer imi pare nespus de rau ca am ratat-o...

Citindu-ti descrierea superba, ca intotdeauna de altfel, m-ai starnit la amintiri. Ahhh! Doamne! mi-ai amintit de incredibila excursie de pe cel mai spectaculos munte pe care l-am vazut in viata mea, unde am fost de curand vara asta... Ce-i drept, noi am urcat tot drumul doar pe cablu, dar spectacolul naturii este inconfundabil. M-ai facut sa las orice treaba si ma apuc de scris... caci inspiratie am... cat un munte

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Lumis66
[25.10.11 12:09:12]
»

@ionescunic

Ti-am citit si votat rw la data postarii, acum l-am recitit pentru ca pot privi Musala din alt unghi si sunt mai convinsa decat atunci ca vreau sa urc pe Musala chiar daca provocarea nu vine din partea dificultatii, putand fi urcat mai usor decat Mytikas sau Moldoveanu.

Comun intre Moldoveanu (2544m) si Mytikas (2917m) in afara faptului ca sunt cele mai inalte varfuri din tarile din care fac parte, Romania respectiv Grecia, este ca pentru a le cuceri mai intai trebuie sa cuceresti un alt varf, Vistea Mare (2527) respectiv Skala (2866m), asta daca urci Mytikasul pe traseul clasic E4. In rest cele doua varfuri sunt foarte diferite.

Musala, din frumoasa descriere facuta de tine, mi se pare imbinarea dintre cele doua, impresionand prin frumusete ca Moldoveanu si prin inaltime ca Mytikas.

Sper sa am ocazia sa postez si eu un rw cu Musala.

ionescunicAUTOR REVIEW
[25.10.11 19:32:43]
»

@Lumis66: Despre Mytikas pot sa iti spun ca nu se poate cuceri intr-o singura zi, asta e foarte clar, am niste prieteni care au fost anul asta si nici macar nu au reusit sa ajunga pe varf din cauza vremii foarte reci si a povestilor nemuritoare ale cabanierei de la Refugui A care i-a trimis pe alta parte si n-au mai avut timp sa ajunga sus.

Daca va hotarati sa urcati pe Mussala atunci va recomand sa incercati si Vihrenul, e o incercare acest varf si peisajele sunt foarte frumoase. Din cele doua statiuni Bansko merita mult mai mult, e mult mai mare si mai frumoasa pana la urma, sunt hoteluri mult mai multe si mai bune.

sandrutza21
[26.10.11 09:33:51]
»

Va admir sarguinta si curajul cu care ati reusit escaladarea muntelui. Foarte frumos rewiev-ul iar pozele sunt minunate! Felicitari

ionescunicAUTOR REVIEW
[27.10.11 19:43:04]
»

@ sandrutza21 multumesc frumos, dar sa stii ca Musala e cel mai usor de cucerit varf de peste 2500m din Balcani.

Al doilea varf ca inaltime Mitykas din muntii Olimpului e deosebit de greu de cucerit pentru un om normal, iar Vihrenul, al treilea varf din Balcani, l-am cucerit anul trecut cu mare greutate.

Ellada_sagapo
[18.12.11 22:41:43]
»

Felicitari pentru performanta!

Vad ca te-ai indragostit si de Bulgaria (spun "si de" pentru ca pasiunea pentru Grecia nu cred ca mai este un mister).

Din anumite unghiuri mi se pare ca aduce putin cu Balea Lac.

Foarte ieftina telegondola intr-adevar. Imi amintesc ca atunci cand am urcat la Sfinx (Sinaia) imi venea sa cobor pe jos, la cat de piperat era pretul. Cine stie, poate ca avem preturi atat de mari in mod special, ca sa ne invite la miscare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
vgaby
[22.07.12 20:56:13]
»

Informatiile si reviewul tau sunt excelente. Dupa ce am citit reviewul, urcusul pe Musala, a devenit unul dintre obiectivele excursiei mele prin Balcani din aceasta vara... Iti multumesc ca mi-ai "inlesnit" aceasta cucerire, de care altfel nu stiam!

ionescunicAUTOR REVIEW
[22.07.12 21:54:05]
»

@vgaby: Cu placere!

Din pacate statiunea nu mi-a placut deloc, as fi scris un review despre Borovets, dar chiar nimic inafara de telegondola si pretul ei nu mi-a placut acolo.

calatorul
[30.03.15 20:57:41]
»

Asteptam de mult votul asta pentru zuperbonus si aici s/a cam inrosit totul intre timp, iar rewiev/ul despre Parga cred ca are un record absolut cu cele 144 de voturi, nu am facut o statistica. DAr votul meu este nu doar pentru statistica ci si pentru relatarea la fel de frumoasa ca multe altele. Multumim.

ionescunicAUTOR REVIEW
[31.03.15 15:35:35]
»

@calatorul50 - multumesc si eu!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Ellada_sagapo, ionescunic, Lumis66, magdalena, roth, sandrutza21, vgaby
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Borovets:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054967164993286 sec
    ecranul dvs: 1 x 1