Primii pași prin Benin

TIPĂREȘTE

După vizita la poporul Batammariba din Togo drumul nostru a urmat spre țara vecină Benin. Am mers pe drumuri de țară prăfuite până am dat de punctul vamal de ieșire din Togo, în fapt doar o baracă de tablă în mijlocul pustietății. Aici am făcut formalitățile de ieșire din țară.

Drumul nostru a continuat preț de vreo doi kilometrii printre sate situate în țara nimănui. Există o zonă tampon între doua state vecine care este o zonă neutră, iar locuitorii din acea zonă nu au nicio cetățenie.

După mai mulți kilometri și întrebări despre vama din Benin am ajuns la o șosea asfaltată. Tare ciudat eram deja în Benin incognito. Am mers vreo 10 kilometri până ne-a oprit un filtru de poliție. Nu aveau absolut nicio problemă cu noi că am intrat clandestin în țară. Doar eu eram un pic panicat pentru că știam foarte clar că la plecarea din țară pe aeroport o să caute ștampila de intrare în țară și eu nu aveam așa ceva. Așa că am întrebat polițaiul unde-i punctul vamal. Ei bine a trebuit să ne întoarcem pe unde venisem și abia l-am găsit. Acolo și cei cu mașina trebuiau să facă niște formalități de intrare în țară, dar mie tot nu mi-au pus ștampila necesară. M-au trimis la un post de poliție local unde în fine al primit ștampila, fără să mă întrebe vreun pic de certificatul galben de vaccinare sau de viză, lucruri absolut obligatorii pentru intrarea în țară.

După ce mi-am luat o piatră de pe inimă m-am oprit la comunitatea TATA. Aici am vizitat un sat tradițional cu case tip castel similar cu cel din Togo. Diferența este că aici nu este site UNESCO și este doar sub umbrela ambasadei Franței.

La sud vest de cel mai apropiat oraș, respectiv Natitingou prin munții Atakora de doar 658 metri altitudine am găsit muzeul Koussakouangou. Aici ghidul, care era și fiul șefului satului, ne-a dus să vizită, m casele Tata Sombas din satul Boukumbe. Aici am dat de casele fortificate asemănătoare cu cele din Togo semn că fac sau au făcut parte din același trib.

Nu am petrecut prea multă vreme aici si ne-am îndreptat spre destinația finală a acestei zile și anume orășelul Natitingou. Aici m-am cazat într-un hotel mai răsărit și apoi am ieșit la restaurant pentru cină. Nu aveau decât pește cu banane prăjite, dar a fost ok după o zi grea. Pentru porția de pește cu banane prăjite plus o mâncare locală plus trei beri si două cola am achitat suma de 9100 CFA. Acest hotel avea și piscină așa că m-am relaxat după amiaza acolo.

Seara am ieșit un pic singur prin oraș, dar mi-am dat seama că acolo distanțele sunt foarte mari pentru mersul pe jos așa că am chemat ghidul să vină cu un taxi. Taxiurile acolo sunt extrem de ieftine, pentru o cursă de câțiva kilometri dacă am plătit echivalentul a 5-6 lei. Seara am încheiat-o la un mare bar în aer liber așa cum se practică în zonă.

În orașul Natintingou am petrecut două nopți așa că ziua următoare am plecat prin împrejurimi ca s. ă vizitez un sat tradițional, care și a păstrat obiceiurile.

Oamenii din comunitatea Taneka trăiesc în nord vestul Beninului în munții Atakora. Aceștia nu sunt un grup indigen, ci sunt rezultatul a trei grupuri diferite care au profitat de terenul muntos pentru a se apăra și a lupta împotriva răufăcătorilor, violatorilor și în special a comercianților de sclavi. Aceștia sunt bunul exemplu în care diferiți oameni aparținând diferitelor culturi, religii ori credințe se pot uni si trai în pace, dând naștere unei noi populații ce nu a existat anterior. Aceștia sunt mândrii ca aparțin noi populații rezultate asta fără aș abandona originile. Astfel s-a format poporul Taneka.

Am ajuns în satul Taneka Koko unde am fost întâmpinați de un ghid. Nu prea te poți plimba de capul tău pe acolo, Vor să ciugulească și ei ceva. Taxa de intrare în sat este de 5000 CFA, Ghidului i-am mai dat 3000 CFA ȘI 2000 cfa șefului satului.

Turul satului a durat mai bine de o oră. Întâi m-au dus să vizitez o peșteră unde se ascundeau ei în vremuri de restriște. Drumul până acolo era destul de accidenta și eu nu eram deloc pregătit de o ascensiune montană fiind în papuci. M-am bucurat că pantofar fiind nu mi-am rupt gâtul pe acolo. Pe drum ne-a povestit cum se apărau de invadatori. Am găsit la un moment dat niște pietre ascuțite dispuse în formă de mini zid. Explicația era ca să încurce persoanele călare. Așa o fi cu toate că erau cam joase.

Ne povesteau că atunci când se dădea alarma femeile și copii plus o parte din bărbați se ascundeau în această peșteră, care avea un bolovan pe post de poartă, ca să nu fie descoperită. Bărbății de acolo din peșteră erau doar că să surprindă cumva inamicul din spate și eventual să-i încercuiască. Peștera mai avea o ieșire de urgență, cunoscută doar de săteni. Tare ciudată era tradiția lor și anume că în peșteră absolut toată lumea intra dezbrăcată! Nici nu vreu să-mi imaginez ce orgii ieșeau pe acolo!!! ; -)

Pe drumul spre peșteră am trecut spre unica sursă de apă din zonă, un mic izvor ce iese din stânci și de unde se aprovizionează tot satul cu apa necesară. Nu mai sunt mulți în aceste sate vechi. Tinerii au cam tăiat-o la oraș. Casele sunt mici și dărăpănate e greu sa-ți închipui cum se poate locui acolo.

Fiecare sat de genul acesta este condus de un rege. Acesta este și vraci și ocrotitorul satului. M-am întâlnit și eu cu un asemenea rege și am aflat câte ceva din tradițiile locale. În fața regelui trebuie să arăți respect și să te înclini până la pământ.

Se spune că regele este și vraci, el se ocupă de toți oamenii bolnavi. Dacă nu reușește să-i vindece cu metode tradiționale, înainte să ajungă la spital trebuie să primească binecuvântarea regelui, altfel vindecarea nu este posibilă.

Regele este îmbrăcat sumar doar cu chiloți de piele confecționați de el și cu ceva în cap. Se spune că dacă pielea lui atinge vreo haină toate cele rele se pot abate asupra satului și el ar muri. Mai mult toată noaptea nu doarme deloc pentru a păzi satul. Doar ziua se poate și el odihni. Nu are voie deloc să părăsească satul, iar dacă cumva este nevoit să o facă trebuie să mănânce doar produsele luate la pachet din sat și de asemenea să-și aducă fecalele înapoi în sat.

Am socializat un pic cu regele. Mi-a spus că area doar o soție și opt copii. Cea mai mică era prin zonă avea vreo 3 ani și sincer mă îndoiesc foarte tare că ar fi a lui. La moartea acestuia fiul cel mare va veni să preia regatul. Momentan mi-a spus că este plecat în Nigeria, dar la momentul potrivit se va întoarce. Regele va fi înmormântat chiar în coliba în care a locuit. Dupa un timp fiul se mută și el în colibă și îi prea atribuțiunile. Casă regală adevărată!

La fiecare cinci ani este festivalul purificării la care participă toți locuitorii satului și se întorc și cei plecați peste mări și zări.

La final în această zi foarte călduroasă m-am întreținut cu copii din sat. Cam astea au fost primele mele două zile petrecute în Benin.

---

VIZUALIZĂRI: 291 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI