Jurnal de călătorie. Benicasim

TIPĂREȘTE

Nu am venit la muncă. Şi nu, nu rămânem aici! :)

Acestea erau cuvintele cu care am replicat multelor întrebări ale românilor sau chiar spaniolilor când aflau că suntem doar în concediu.

Amuzantă situaţie pentru noi, în acelaşi timp dureroasă pentru naţiunea română. Pentru perioada în care am ajuns pentru prima dată în Castellon de la Plana (oraşul tuturor posibilităţilor pentru mulţi dintre românii plecaţi în Spania), era de înţeles. Aşa că răspundeam cu zâmbetul pe buze celor care ne întrebau iar şi iar şi se minunau de ce ne trăznise prin cap: să ne petrecem CONCEDIUL în Spania!

Prima parte a jurnalului de călătorie începe în iunie 2007, când am unit o revedere cu nişte prieteni dragi plecaţi de ceva vreme din ţară, cu un minisejur în Benicassim. Spun sejur doar pentru că ne-am cazat în staţiune şi am dormit la hotelul respectiv. Detalii despre hotel nu dau, pentru că nici nu mai ştiu cum se numea, şi oricum, singurul lucru notabil care trebuie menţionat despre subiect este că abia-abia am reuşit să ne înţelegem cu personalul. Nu tu engleză, o franceză stricată rău de tot şi doar din partea unei tinere angajate. În rest, noroc cu translatorii la purtător (los amigos). Ei ne-au ajutat să facem cazarea şi ne-au dat detaliile necesare: numărul camerei, micul dejun, etc.

Mai târziu, tot ei au fost cei care ne-au plimbat prin zonă, prezentându-ne “area”.

Mai în glumă, mai în serios, apropos de limbile de circulaţie internaţională, se pare că spaniola a devenit foarte populară printre turiştii nemţi, care au fost nevoiţi să o înveţe, altfel riscau să nu se mai înţeleagă cu, de altfel, amabilele gazde. Nu ca strămoşii noştrii daci. Pare-se că ei au cerut cu îndârjire însuşirea limbii latine, preferând-o în locul graiului străbun, de la cei câţiva soldaţi romani care probabil numai latină nu vorbeau pe vremea aceea :)) (sic!)

Dar noi, nerecunoscători oaspeţi ai ţării cu cea mai răspândită limbă de pe glob, nu ne-am învrednicit a învăţa spaniola. Şi asta cu toată culturalizarea telenoveistă din ultimii aproape 20-25 de ani. Dicţionarul să trăiască! :)) Vivir España! (Şi Google Translate! :))

Şi totuşi, ca o paranteză, am aflat de la bunul nostru prieten, care este o enciclopedie ambulantă, că există rădăcini comune care ne-ar fi putut face “hablar” spaniola. (Punctate de altfel, de câteva “parole” sonore cum ar fi “un bou trece strada” care, se pare, sună la fel în valenciană şi în dulcele grai românesc. Ca să vezi! Aşa că dacă auzi aşa ceva în spatele tău pe stradă, să sperăm nu cu referire la tine, să ştii că nu trebuie să-ţi chinui mintea cu traducerea :)).

Să începem cu începutul.

Catalonia, El Prat Airport - Barcelona. Am ajuns noaptea. Mai bine pentru noi, că ameţeam dacă vedeam unde aterizăm. :) Pentru cine nu ştie, pista aeroportului este foarte aproape de malul Mediteranei. În schimb, pilotul ne-a făcut un tur de onoare, aruncându-ne ghemul din stomac când pe o aripă, când pe alta, dar lăsându-ne să admirăm luminile de noapte ale frumosului oraş.

Bagaje, pupături, îmbrăţişări, îmbarcare în maşină, la drum. Cale lungă până la hotel. Am făcut cam 2 ore şi jumătate, dar mi s-a părut că a trecut repede tot minunându-ne de autostrăzile pe care le vedeam pentru prima dată în viaţa noastră. Vorbesc de d’ alea adevărate, la care noi nici acum nu visăm. Şi mai şi plăteai (şi mai scumpe, şi mai ieftine, doar nu vreţi gratuite de-a dreptul!! :)) Şi cu bariere! Şi cu tuneluri futuriste (pentru noi), cu ventilatoare şi cu iluminare de ziceai că e ziuă! Wow!

Şi iată-ne ajunşi în Comunitatea Valenciană. Despre Castellon nu am prea multe de spus. Un oraş frumos, îngrijit, cu oameni civilizaţi. Benicassimul, aflat la 13 km de oraş, pe Costa del Azahar (Coasta florilor de portocali) era destinaţia noastră. Staţiune pe malul mării, înconjurată de fantasticele ape ale Mediteranei, e potrivită pentru toate gusturile: are centru istoric, zona cu vilele de vacanţă şi zona în care veţi găsi hoteluri (şi al nostru era tot aici), restaurante, discoteci, multe pub-uri. Ultima dintre ele o recomandă ca o staţiune de tineret, cu multe festivaluri şi concerte în sezon (în special muzica pop, rock si muzica electronica – aviz amatorilor). Noi ajungând la începutul lunii iunie, era încă linişte şi pace, chiar pustiu de-a dreptul. Plaje superbe cu nisip fin şi auriu. Cam strâmte pentru gustul meu :) (doar vreo 20-25 metri lăţime, cam 6 km lungime), dar ce să-i faci! Ne mulţumim cu ce găsim. :)

Şi găsim sosele de-a lungul plajei, cu piste de biciclişti pe care nu circulau sau parcau maşini, pontoane din 50 în 50 de metri, canale ca să te speli pe picioare la ieşire. Absolut sub orice critică! :) Ca să nu mai vorbesc de peisaj. Portocali la tot pasul, flori, palmieri. Ce mai, oameni buni, verdeaţă cât cuprinde. Oamenii ăştia nu prea au avut ce face. În loc să se certe pe la televizoare şi prin tabloide, s-au preocupat de aspectul oraşului. Ce să mai zici… De tot râsul :)

Trecând în registrul serios, ne plimbam de plăcere pe străduţele cu vile cochete, unele aflate chiar pe buza mării, bucurându-ne de varietatea peisajului şi liniştea serilor parfumate.

În prima zi am făcut cunoştinţă pe îndelete cu centrul vechi, plin de terase, restaurante, berării (inclusiv berăria Gambrinus), magazine. Ne-am găsit o locaţie unde se mânca foarte bine şi unde servea o co-naţională de-a noastră: jamon şi alte preparate specifice. Mai ales paella – cea tradiţională, cu carne de iepure (pe placul jumătăţii mele), şi cea cu fructe de mare (cu care m-am descurcat singură :)). Delicios! Am cerut mâncarea pre limba noastră (din fericire, pentru că nu înţelegeam mare lucru din meniu) dar nu mare ne-a fost mirarea când am revenit şi a doua seara iar românca, când a auzit “două porţii de jamon, pâine prăjită cu sos de roşii şi usturoi, te rog” a început să se bâlbâie în spaniolă “Yo no hablo... ”. S-a blocat când ne-a văzut mutrele uimite şi aproape disperate şi a pufnit în râs, explicându-ne că aproape nu-şi recunoscuse limba maternă. Toate bune când se termină cu bine. Ne-am ospătat şi am plecat liniştiţi.

Ce te faci însă, când într-o altă seară pe la orele nouă, nemaireuşind să batem drumul până acolo, după o noapte albă la poveşti şi amintiri cu tovarăşii noştri aciuiţi prin locuri mai calde, am colindat toată zona de pe lângă hotel, cautând să găsim ceva de mâncare. Şi reustaurante deschise – nope. Terase dechise – nope. La hotel - închis. Am găsit într-un final un fast-food care avea poze, dar din păcate nu şi denumirile în limba spaniolă. Acu să te văd cum te descurci :). Dicţionarul - în cameră. Ieşisem ca doi porumbei, doar că firmiturile erau cam greu de comandat. Dragul meu însoţitor - curajos: un sendviş e uşor de cerut, dar ce te faci cu cartofii prăjiţi? “Cum s-o spune, mey pitikule, la cartofi prăjiţi în limba asta? “ “Cartofi prăjiţi” – vine răspunsul din partea celor doi vânzători. Naţi-o bună că ţi-am dres-o!! E bine să fii roman în vacanţă în Spania chiar dacă nu ştii boabă de spaniolă, pentru că nu mori de foame în româna noastră de mai puţină circulaţie internaţională :)

Şi ca ultimă parte a acestui jurnal, fac un salt în timp şi vă povestesc şi despre călătoria din iunie 2010 tot în Benicassim, la aceeaşi prieteni. Am preferat zborul către Valencia, care este mai aproape de destinaţie decât Barcelona, şi am ajuns în circa o oră.

De stat, de data aceasta, am stat în zona de vile, care este absolut superbă. Prietenii noştri au închiriat cu doar 900 de euro două vile: una pentru aproximativ o lună şi jumătate, iar cealaltă pentru o săptămână. Complexul frumos, îngrijit de un român (hehe!) cu teren de tenis şi piscină aferente. Market pentru aprovizionare la 3 minute, iar dacă voiam să schimbăm peisajul, era Lidl la doi paşi. Făceam cam 10 minute de mers lejer, iar de acolo încă 5 minute până în centrul vechi.

Foarte aproape de plaja magnifică, unde era destul de puţină lume în sezon, dat fiind că aceasta este zona vilelor de vacanţă a multora din cei ce stau în Castellon de la Plana. Oameni care vin să se relaxeze week-endurile departe de zgomotul şi aglomeraţia oraşului.

Pe un drum umbros şi străjuit de case minunate şi apartamente rezidenţiale cu balcoane unde puteai să joci o partidă de tenis de picior (Mai că îţi vine să te muţi acolo! Încă mă întreb dacă nu cumva sunt mai ieftine ca în Bucureşti :)) ajung repede la malul mării, la o faleză mărginită de vile cochete şi pensiuni absolut încântătoare, cu grădini mari, locuri de joacă pentru copii şi o privelişte de vis

Restaurante şi terase, senzaţie de relaxare. Oameni la plimbare pe jos sau cu bicicletele, admirând peisajul.

În noaptea dintre 23 şi 24 iunie, cea mai scurtă noapte a anului, cam pe când românii sărbătoresc Sânzienele, Spania sărbătoreşte San Juan, o sărbătoare a verii care se desfăşoară în mai multe localităţi, din Valencia şi până la Alicante, când toată lumea vine pe plajă şi aprinde focuri. Se petrece cu dans, cântece, veselie, bere şi mâncare până spre dimineaţă. Spectacole, dansuri tradiţionale, muzică, târg cu tot felul de nebunii pe care să dai banii. Nu am văzut până în acel moment ceva mai frumos. Focuri de tabără pe toată plaja, oameni care îşi trăiesc clipa într-una din cele mai feerice nopţi pe care le-am trăit. E de prisos să adaug că a doua zi, la prima oră, plaja era impecabilă: curată, arată, fără pic de gunoaie. Cu alte cuvinte, pregătită pentru scopul original: să primească oamenii cu umbreluţe, prosoape, jucării, şezlonguri.

Jos pălăria pentru promptitudine, jos pălăria pentru civilizaţie! Mi-aş dori să regăsesc aşa ceva şi la noi acasă.

Concluzia: peisaj minunat, plaje minunate, mâncare bună şi pe toate gusturile. Oameni foarte drăguţi şi amabili. Sărbători şi “fieste” tot anul şi toată ziua sau noaptea, după cum se vede :). Aşa că dacă aţi plecat la vânat de suveniruri să fie înainte de 12.00 şi după 16.00. Altfel vă alegeţi doar cu o plimbare plăcută sau cu o bere rece băută la terasele sau restaurantele care sunt deschise. Enjoy! Sau, mai pe şleau, “disfrutar” :) !

---

VIZUALIZĂRI: 5203 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI