GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În timpul vacanței în Costa Brava din august 2012, am optat 2 zile pentru două excursii în Barcelona: Barcelona panoramic și fântâni: 35 euro de persoană (ghid în limba română inclus) și Barcelona free time (pentru shopping): 25 euro de persoană. Noi am optat pentru excursii organizate și cu ghid, fiindu-ne mult mai comod (autocarul și ghidul ne luau de la hotel și ne aduceau înapoi la hotel la finalul excursiilor). Și, sincer, recomand vizitarea Barcelonei cu ghid, are o istorie fantastic de frumoasă în spate, iar ghidul îți oferă o mulțime de informații deosebit de interesante și frumoase.
Străzile sunt toate paralele, tot orașul vechi fiind construit în pătrate de 100 pe 100 m cu colțurile tăiate. Dacă priviți o hartă, o să observați acest lucru (chiar și din avion se observă).
Primul obiectiv turistic a fost Sagrada Familia. Nu pot să vă descriu în cuvinte cât e de frumoasă și de impunătoare. Am vizitat-o doar pe dinafară, interiorul ei fiind de fapt un șantier în lucru. Construcția bisericii nu este finalizata (se presupune că va fi gata în 2028). Și nu e gata pentru că, una din dorințele marelui arhitect Gaudi care a construit fațada a fost ca aceasă biserică să fie ridicată și finalizată din bani de la oameni și nu de la instituții.
Biserica a fost construită în primă fază pentru oamenii săraci, iar construcția inițială la bisericii este de fapt partea din dreapta a bisericii (cum te uiți la ea). Ulterior, Gaudi, student la acea vreme, a preluat construcția ei, relizând partea din față și intrarea principală a Sagradei Familia.
Turnul cel mai înalt are 160 de metri, motiv pentru care, când te uiți în sus la ea, ai impresia că turnurile (14 la număr) zgârie norii și ”merg”odată cu privirea ta. Este senzațională! Tot în testamentul lui Gaudi stă scris ca biserica să fie înconjurată din toate părțile de parcuri și să fie terminată în stilul curentului la modă în momentul finalizării ei. Si testamentul lui se respectă întocmai! Singurul lucru carre nu se poate respecta din testamentul lui Gaudi este acela ca, prin interiorul turnurilor să treacă tuburi care să compună o mare orgă. Acest lucru nu se poate realiza pentru că, s-a constat că, în momentul folosirii acestor tuburi pe post de orgă, sunetul produs ar fi prea puternic și ar distruge clădirile din jurul bisericii.
Întreaga față este un amalgam de simboluri sculptate într-un mod fabulos pe care, ghidul nostru ni le-a explicat cu amănuntul. Nu vă gândiți câtă istorie are această biserică (care, odată terminată va fi cea mai mare biserică din lume) și cât e ea de frumoasă! De aceea am spus că merită vizitată cu ghid. Părerea mea că, fără ghid e frumoasă și atât. Aflându-i istoria și înțelegând simbolurile ei o face absolut fenomenală!
Am vazut din autocar apoi Casa Batllo și Casa Mila, geniale opere de artă are aceluiași Gaudi, după care am ajuns în Parcul Guell, de asemenea opera marelui Gaudi.
Parcul Guell, din nou, unic și deosebit de frumos. Toată arhitectura sa (nimic în colțuri, Gaudi se inspira din natură, de aceea colțurile lipsesc din operele lui). Intrarea în parc cu căsuța copiilor și căsuța vrăjitoarei- ce amintesc de căsuțele din turtă dulce din povestea ”Hansel și Gretel”, frumusețea parcului unic prin arhitectura sa, sculpturile colorate realizate din cioburi de sticlă și porțelan colectat de la oameni (Gaudi fiind și primul care a reciclat), platoul din parc care nici nu-ți dai seama că este de fapt un bazin de colectare a apei - fac din Parcul Guell un loc minunat de petrecut o zi liniștită și frumoasă, neapărat de vizitat dacă ajungeți în Barcelona. (apropo, văzut de sus, parcul are forma unui elefant).
Am mers apoi la Catedrală și în orașul medieval, la fel de spectaculoase și, din nou, cu foartă multă istorie – mai ales orașul medieval. Ne-am plimbat pe celebrul bulevard La Rambla pe o lungime de 2 km de (doar) bulevard de promenadă, am vazut statuia lui Cristofor Columb. Mulțumim ghidului nostru cu această ocazie pentru toate informațiile oferite despre fiecare obiectiv turistic vizitat.
Am urcat apoi pe Montjuic, am vazut inelul olimpic, locul unde s-a ținut olimpiada din Barcelona și am finalizat excursia cu asistarea la spectacolul fântânilor. Cea mai mare fântână, Fântâna magică, mecanică fiind, oferă seara un spectacol greu de descris în cuvinte. Fântâna pur și simplu dansează pe muzica aleasă, oferind un specatcol unic de lumini și culori. La finalul spectacolului, toată lumea aplaudă. Repet, fântâna fiind mecanică (construită cu pompe germane), lumea o percepe ca pe o ființă vie, de aceea spectacolul ei este impresionant și deosebit de frumos. Nu te poți abține să nu aplauzi la final.
Acestea fiind spuse (în mare parte, cred că aș putea scrie la nesfârșit despre Barcelona), mi-a plăcut extrem de mult acest oraș, este un oraș deosebit de frumos, cu foartă multă istorie și cu spiritul lui Gaudi încă prezent. De văzut măcar o dată în viață!
Trimis de Alina Roxana in 18.07.13 23:17:30
- A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina Roxana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Buna Alina,
Hristos A Inviat!
Excursiile, ma refer in primul rand la Barcelona, le-ai facut din Tossa de Mar, de la Hotelul Continental... prin Agentia prin care ai ajuns la Tossa?
@costin1968: Da, prin aceeasi agentie (cei care ne-au luat de la aeroport). Recomand agentia cu care am fost noi (NT Incoming, parcă). Și am avut și noroc de un ghid turistic excelent care ne-a făcut să iubim Barcelona cu atâtea informații prețioase oferite.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Un castel pe vârf de deal, ... pe malul mării – Castelul Montjuïc — scris în 12.10.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 O săptămână în Barcelona — scris în 29.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Barcelona - supraevaluata — scris în 05.11.23 de marius71a din MEDGIDIA - nu recomandă
- Mar.2023 Barcelona, o dorinţă împlinită — scris în 13.01.24 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Revelion in Barcelona — scris în 23.02.23 de anila82 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Scumpa de Barcelona — scris în 29.08.22 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 La pas prin Barcelona — scris în 21.06.22 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ