GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
DRUMUL: Am plecat de pe aeroportul Baneasa (dupa parerea mea... de pe autogara Baneasa, ca nu e mai mare de atat) cu Wizz (la ei am gasit cele mai ieftine bilete, luate inca din aprilie). Zborul a fost foarte linistit, insa destul de lung... vreo 3 ore daca imi amintesc bine, in care de preferat e sa ai la tine o carte sau o integrama, pentru ca nu te prea poti atinge de produsele oferite de Wizz, ca practica niste preturi... o sa aflati daca zburati cu ei. Cand te apropii de aeroportul din Barcelona, deja anticipezi ca urmeaza o aventura, se pot observa foarte bine: plaja foarte lata cu palmieri si hotelul W pe care nu ai cum sa il ratezi cu vederea, pozitionarea perfecta a strazilor/ cladirilor in centrul orasului, Sagrada Familia, Nou Camp... superb totul. Aeroportul lor este... imens (de aici si parerea mea despre Baneasa). Am mers efectiv de la poarta... 10-15 min pana la iesire, pe un culoar caruia nu ii vedeai capatul. Am ajuns la iesire, am cumparat 3 carduri Barcelona (am facut un calcul acasa cu ce obiective vrem sa vizitam si ce mijloace de transport folosim si am constatat ca ar fi avantajos cardul) apoi am pornit catre mini-gara din aeroport de unde am luat aerobus-ul (parca asa se numea) cu care intr-un sfert de ora eram in oras, la autogara. De acolo, autobuzul 43 si am ajuns la hotel imediat.
CAZAREA: Despre hotel am scris intr-un alt review: vezi impresii. Se ajunge repede de la autogara, cu 43, care te lasa la hotel (statia València-Av Roma).
OBIECTIVE VIZITATE: Din pacate noi am aterizat vineri seara, in jurul ore 19:30, asa ca nu mai aveam timp de obiective, insa era unul care putea fi vazut asa tarziu: Fantana Magica din parcul Montjuic, care are program intre 21 si 23:30. Am stat 2 ore acolo, nemiscati pe o treapta (mentionez ca erau cel putin 1000 de persoane) si am admirat superbul spectacol. A fost absolut impresionant. De la hotel la fantana si inapoi am mers pe jos, trebuia sa ne dezmortim dupa 3 ore de avion, si era relativ scurta distanta intre ele.
Sambata dimineata ne-am urcat in 43, din aceeasi statie si am coborat la Sagrada Familia (a fost primul obiectiv pe lista pentru ca e cel mai agloremat si nu stiam cat ne va lua) unde era o coada... nu va puteti imagina, si asta la ora 8:30, dar am intrat dupa 1h (se intra destul de repede). Ca sa descriu Sagrada Familia, mi-ar trebui pe putin 4-5 ore, asta daca mi-as gasi imediat cuvintele. Nu pot spune decat: faceti tot posibilul ca in viata asta sa ajungeti acolo. Noi am stat 3 ore si nu ma plictiseam inca 3 dar... lista noastra de obiective era lunga asa ca ne-am indreptat catre urmatoarele: parcul Guell, care este foarte mare si extraordinar de frumos, o adevarata oaza de linisite, asta desi e destul de aglomerat, muzeul Gaudi, care e in parcul Guell, si muzeul CosmoCaixa, pe care trebuie sa faceti efortul sa il vizitati: aici este, printre altele, reprodusa la scara, intr-o incapere, padurea tropicala, cu pesti de 2 m, clima, pasari, etc... superb. De aici ne-am indreptat spre hotel, deoarece era seara deja. De mancat... mai rarut, cu asemenea locuri de vizitat uitam sa mancam, credeti-ma.
Duminica ne-am axat pe celebra zona: Pg de Gracia - Rambla, unde am vizitat: Casa Mila, Casa Batllo, Muzeul Picasso (unde era intrarea libera, fiind prima duminica din luna), Catedrala Basilica, ne-am plimbat cu un vaporas (gratuit cu cardul Barcelona) am urcat in statuia lui Columb din port (de aici se vad perfect orasul, plaja, portul si muntele Montjuic), iar apoi am vizitat Aquarium, care e in port si care e superb (are program pana la ora 23 deci e de lasat printre ultimele).
Luni am inceput cu La Boqueria (duminica era inchis si eu vroiam neaparat sa ajung aici si am avut dreptate: o sa va doriti sa va intoarceti in fiecare zi). Dupa, am mers la muzeul de ciocolata (interesant dar nu impresionant), Arcul de Trium (o zona superba care se continua catre Parc de la Ciutadella), apoi am vizitat gradina zoologica (se afla in parcul anterior mentionat, si nu seamana cu nici o gradina zoologica din cele vazute de mine anterior; chiar merita sa o vizitati, si mai ales sa incercati sa participati la spectacolele cu delfini si lei de mare). Dupa gradina zoologica, undeva in jurul pranzului, am ajuns pe plaja, care e superba (mai ales palmierii, care pe mine mereu m-au impresionat) unde am stat pana seara.
Marti primul pe lista a fost stadionul din Barcelona, Camp Nou, unde am stat in jur de 2-3 ore (am vizitat muzeul, vestiarele, sala de conferinte, stadionul... foarte frumos... e cu adevarat foarte mare), la final am fost in magazinul lor oficial unde... preturile sunt pe masura, mai ales pentru romani si salariilor lor, dar cu o minge m-am ales si eu, nu puteam pleca cu mana goala de acolo. Apoi ne-am indreptat catre muntele Montjuic, unde primul obiectiv a fost Museul National de Arta Catalana (care cuprinde foarte multe opere ale marilor pictori), unde... am fost mai mult pentru prietena mea... eu cu arta nu prea ne impacam. Apoi am vizitat gradina botanica (imensa si cu foarte multe specii de cactusi, arbusti, etc din toate zonele lumii), apoi am luat telefericul catre plaja unde am ramas din nou pana seara. Pe muntele Montjuic va puteti plimba cu autobuzul 193 intre obiective, doarece pe jos ar fi sinucidere curata zic eu, pentru ca e foarte mare.
Ziua de Miercuri am rezervat-o shopping-ului, daca pot spune asa. Asta a fost cea mai mare greseala, pentru ca am fost pe fuga toata ziua... la cumparaturi iti place sa pierzi vremea, mai ales daca dai si de unele oferte, iar noi trebuia sa ne intoarcem si la hotel sa luam bagajele (decazarea am facut-o la 12 insa cei de la hotel ne-au permis sa lasam bagajele sub cheie la ei cat vroiam) si apoi sa zburam catre aeroport. Aceasta zi a fost o adevarata aventura... am reusit sa vizitam 2 mall-uri: Glories si L’Illa Diagonal, unde am gasit si preturi bune, dar sa stiti ca marea majoritate a preturilor sunt aproape ca ale noastre. Am constatat ca Barcelona nu este un oras de shopping, si era perioada reducerilor. In fine, am terminat cumparaturile (obligati fiind de timp) am fugit la propriu catre hotel apoi catre autogara de unde am luat aerobusul catre aeroport.
Intoarcerea pe Baneasa a fost pur si simplu... dezgustatoare, dar o sa evit sa comentez intamplarile de aici, din respect pentru povestea de mai sus.
MANCAREA in Barcelona este accesibila ca pret, daca stii unde sa mananci. Noi duminica si luni am mancat la La Vaca Paca, situat pe Pg de Gracia (cu 10 euro mancai cat vroiai si aveai inclus un suc sau o cafea). Mai era restaurantul Tapa Tapa, tot pe Pg de Gracia (aici preturile erau putin mai mari dar se manca destul de bine). Am mai mancat la un local (la noi am spune ca e un bar) pe o straduta pe langa Nou Camp, unde pe un platou cu fructe de mare, sepie, caracatita, etc am dat 12 euro, si merita va zic sincer. Miercuri am mancat in mall la Burger King unde de asemenea am luat fructe de mare pane (la noi nu am vazut). Dimineata in special mergeam pe sandwich-uri (cumparam seara din market si le tineam la rece in minibar). Cine a spus ca se gasesc supermarketuri in Barcelona (corect, dar ascunse pe la parterul vreunui bloc, si structurat pe doua etaje care adunate ar face intr-adevar cat Billa sa spunem) insa hypermarketuri se gasesc numai la periferie. Alimentarele de cartier sunt scumpe, asa ca va sfatuiesc sa va feriti.
IMPRESII GENERALE Barcelona este un oras superb si il recomand cu inima deschisa. Intr-devar nu este deloc ieftin: nici cazarea, nici mancarea si nici viata (ma refer pentru vizitatorii romani). Insa merita ca macar o data in viata sa ajungeti acolo. Este uimitor ce ordine si curatenie gasesti acolo, ce respect pentru turist. Oamenii sunt parca mai veseli, mai linistiti, cu bun simt. Foarte important: aproape toate cladirile rezidentiale au parcare subterana... acolo nu prea vezi masini parcate pe strada, este uimitor. Nu am vazut spalatorii auto in oras (ma refer la zona centrala), pentru ca nici nu prea e praf in oras, masinile sunt tot timpul curate, nu am vazut benzinarii in centru. Este un oras foarte bine organizat din toate punctele de vedere.
Am incercat in acest review, cat mai scurt, sa mentionez obiectivele pe care le-am vizitat. Daca vreti mai multe detalii puteti cauta despre ele sau ma puteti intreba si va raspund cu placere. Sper sa va fie folositoare aceasta "poveste" deoarece si mie mi-au fost folositoare altele de pe amfostacolo.ro si am vrut sa intorc serviciul.
Trimis de dsum3r in 06.12.11 11:54:40
- A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dsum3r); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Felicitari pentru review. Foarte bun. Tocmai ce trimisesem si eu unul spre validare. In cateva locuri vorbim despre aceleasi lucruri. Inca n-am incarcat pozele. Pestanul ala de la CosmoCaixa, m-a impresionat si pe mine.
O intrebare: cu BarcelonaCard, a trebuit sa stai la coada la CosmoCaixa, sau poti intra direct?
@TraianS: Multumesc pentru apreciere. La CosmoCaixa am fost la casa de bilete, i-am zis tipei de acolo ca avem carduri Barcelona, si ne-a dat 3 tichete cu care sa intram. Dar nu mai era nimeni la coada, probabil ca daca e aglomerat trebuie stat la coada. Dar oricum merita din plin.
as dori ceva detalii despre plimbarea cu vaporasul (gratuita cu Barcelona card). De unde se ia, traseu, cat timp dureaza plimbarea. Multumesc
@MCM
Vaporasele sunt "parcate" in apropierea monumentului lui Columb, langa intrarea pe pasarela care traverseaza portul de iahturi, pentru a ajunge la mall. Scrie mare Las Golondrinas. Vezi P09 la cest review, in partea din dreapta, jos, sunt cele albe si cele cu albastru. De fapt, unul singur face turul gratuit si anume cel mai... necajit .
Te prezinti la ghiseu cu cuponul desprins din brosura si primesti un bilet gratuit. Daca-i coada... atunci trebuie asteptat si respectat randul.
Turul se foace doar in port (nu se iese pe mare), dureaza cam 45 de minute, dar ai ce vedea, este o experienta frumoasa. Vaporasul nu este cel mai modern, dar nu ai parte de senzatii tari.
Posibil ca pe timpul plimbarii sa cante un nene cu acordeonul. Nu cere bani, dar primeste cu bucurie o eventuala apreciere a prestatiei sale...
@crima: Multumesc. Strang infos pt septembrie si ma ajuta orice amanunt. Iar asta cu plimbarea gratuita n-o stiam. Daca mai stii si alte "secrete" ti-as fi recunoscatoare daca mi le-ai impartasi . Am citit tot ce au scris colegii nostri pana acum
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Un castel pe vârf de deal, ... pe malul mării – Castelul Montjuïc — scris în 12.10.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 O săptămână în Barcelona — scris în 29.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Barcelona - supraevaluata — scris în 05.11.23 de marius71a din MEDGIDIA - nu recomandă
- Mar.2023 Barcelona, o dorinţă împlinită — scris în 13.01.24 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Revelion in Barcelona — scris în 23.02.23 de anila82 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Scumpa de Barcelona — scris în 29.08.22 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 La pas prin Barcelona — scris în 21.06.22 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ