GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Băile Fântâna Sărată - Sóskút Fürdő (Băi tradiționale secuiești din zona Cașin)
Sub denumirea cunoscută de localnici de Sóskút Fürdő, în traducere Băile Fântâna Sărată, o denumire nu foarte rar auzită (só = sare, sós = sărat, kút = fântână), prezentăm niște băi mici, puțin cunoscute și vizitate, situate în partea vestică a depresiunii Cașin (harta). Pe cât de mici, pe atât sunt de interesante și frumos amenajate, iar potențialul curativ este, probabil, foarte mare. Cu toate acestea, sunt foarte puțin folosite.
Depresiunea Cașin este situată în partea sud-estică a județului Harghita, fiind străbătută de DN11B care leagă, prin pasul Nyerges, depresiunea Ciucul de Jos (intersecție cu DE578 în comuna Cozmeni) de Târgu Secuiesc (județul Covasna). Depresiunea este situată la circa 45 km sud-est de Miercurea ciuc și la circa 30 km nord de Târgu Secuiesc.
Depresiunea Cașin conține câteva sate aparținând de centrul comunal Plăieșii de Jos. Cel mai vestic sat este Cașinul Nou. Distanțele spre cele două repere amintite sunt de 2-3 km. Cu alte cuvinte, aceste băi sunt foarte accesibile și recomand tuturor care își fac de treabă pe drumul dintre Tg. Secuiesc și zona Ciuc, să oprească mașina și să se relaxeze aici pentru câteva minute.
Lângă drum, pe partea nordică (la stânga cum cobori dinspre Ciuc spre Cașin) este un fel de parcare din care se intră direct în incinta băilor. Poți trece foarte ușor pe lângă ele, dar trebuie să fiți atenți la prezența unei porți de lemn și a unei bănci la intrarea în băi, lângă drum (foto).
În incinta băilor Fântâna Sărată se găsesc (foto, video):
- poarta și banca de la intrare, în parcarea de la drum
- punte de lemn frumos decorată care traversează pârâul Drumul Carelor. În partea sa mediană, puntea trece prin Coroana vie a Sfântului rege Ștefan, cel care i-a creștinat pe unguri pe la anul 1.000. Este o construcție realizată din crengi și ramuri de salcie din care o parte s-au prins, transformându-se într-un monument care reînvie în fiecare primăvară. Oricum, s-a păstrat mai puțin bine decât coroana similară prezentată în review-ul anterior dedicat Băilor Cozmeni.
- un izvor cu apă minerală mixtă (carbogazoasă și sărată)
- un bazin de lemn cu apă minerală mixtă
- vestiar, băci cu masă, o mică filigorie acoperită (pavilion, foișor), precum și tăblițe albastre de lemn care conțin rugăciuni către duhul apelor.
Băile Fântâna Sărată au fost reconstruite în lemn în anul 2004 prin munca voluntară (clacă) a unui grup de persoane și asociații din zonă. Au fost reabilitate de curând. În prezent sunt practic nefolosite și în curs de degradare.
Specific acestor băi este o apă minerală mixtă, slab alcalină, de mare concentrație (2835 mg/l), în care alături de sărurile din Fliș (sarea - NaCl), apar și emanații vulcanice mofetice (probabil CO2), dar și ceva sulf. Apa are un gust leșios, neplăcut, dar probabil cu efecte curative.
Băile, situate într-o pădurice de arini, traversate de pârâul cristalin Drumul Carelor, au aspectul unui parc care invită la relaxare.
În poiana situată mai jos de băi este un pavilion mare, parcă și o scenă, folosite ocazional de localnici pentru petreceri populare.
În zona Băilor Fântâna Sărată, pe o rază de 10 km, se pot vizita următoarele:
- Lacurile și barajele castorilor: câteva baraje și lacuri sunt chiar pe pârâul Drumul Carelor, imediat aval de Băile Fântâna Sărată. Alte lacuri și baraje făcute de castori se găses și în alte zone ale depresiunii Cașin.
- Izvoare cu apă minerală carbogazoasă: pe rama estică a depresiunii Cașin, în zona centrului comunal Plăieșii de Jos, sunt mai multe izvoare carbogazoase (Piatra Albă, Repat, Perla Cașinului şi Băile Iacobeni), precum și câteva sărate și sulfuroase
- Farșang: în zona Cașinului este o tradiție unică cu ocazia festivalurilor de Lăsata Secului (intrarea în postul Paștelui), intitulată ”Omorârea taurului” - vezi impresii
- Complexul istoric comemorativ din vârful pasului Nyerges dedicat revoluționarilor unguri de la 1848
- Băile Cozmeni: vezi impresii
- Băile Lăzărești: vezi impresii
- Băile Nadaș: vezi impresii
Cu Băile Fântâna Sărată (Sóskút Fürdő) am realizat în 2014 un videoclip: youtube
Trimis de Lucien in 31.10.16 10:33:14
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Locatie băi:
latitudine: 46°11'28.46"N
longitudine: 26° 0'50.40"E
Depresiunea Cașin este la est de această locație și cuprinde localitățile: cașinul Nou, Plăieșii de jos, Plăieșii de Sus și Iacobeni
@Lucien:Mulțumim!
Mutat la rubrica "Descoperă Băile Tuşnad și împrejurimile" (deja existentă pe sait).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Tușnad-Sat — scris în 25.06.21 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Tușnad — o experiență udă — scris în 22.06.21 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Prin Tusnad — scris în 08.03.19 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Băile Tușnad — scris în 05.02.19 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Pe pârtia de la Băile Tușnad și prin împrejurimi — scris în 20.01.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Baile Tusnad la sfarsit de septembrie — scris în 10.11.18 de julienpopa din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- May.2018 Borvizmuzeum — scris în 21.02.19 de fredutza din BUCUREşTI - RECOMANDĂ