Și, uite așa, ne lăudăm că am vizitat un oraș - Baia Mare.

TIPĂREȘTE

Am stat o perioadă să aleg între două titluri. Cel de mai sus era la concurență cu „Cum să descoperi (sau nu) un oraș, numai într-o oră”. Pentru a mă hotărî, am dat cu banul.

Treburi profesionale m-au adus în Baia Mare de vreo câteva ori în anii ’90. Dar nu am zăbovit prea mult pe aici. Nu țin minte decât niște ședințe, astăzi plicticoase pentru mine, între două trenuri de noapte. Îmi aduc aminte un bulevard larg, perpendicular pe gară, ce ne ducea undeva într-o zonă centrală, de unde o luam la stânga, traversam un pod și ajungeam în Str. Minerilor, unde aveam treabă. Parcurgeam drumul pe jos, pentru că, între ora sosirii trenului și începerea programului, mai era o oarecare perioadă de timp. Uneori se mai intercalau niște drumuri cu mașina la diverse alte puncte de interes, sau o masă la un restaurant. Dat nu pot spune că am vizitat ceva din oraș. O singură dată, ceva mai mult timp rămas disponibil, ne-a permis o vizită la Muzeul de Mineralogie. Nu mai am ca amintire, de aici, decât o mică cutiuță cu pietricele de excepție, care m-a costat, cred, echivalentul a 10 lei de azi.

Așa că, introducerea în programul excursiei noastre și a unei vizite în Baia Mare m-a bucurat. Știam că este poziționată la sfârșitul zilei a III-a, dar nu știam nici durata, nici obiectivele avute în vedere. A fost să fie numai o oră și numai ansamblul „Piața Millenium – Piața Cetății”. Nu pot să zic cât la sută am văzut din ceea ce poate oferi acest oraș celor amatori să îl cunoască, probabil destul de puțin, dar a fost mai mult decât din experiențele anterioare. Iar de data aceasta a fost cu ochiul turistului, cu aparatul de fotografiat în mână și pregătit să împărtășească și altora ceea ce a văzut.

Cele două „piețe” sunt relativ una lângă alta, în zona de centru – nord a municipiului, cunoscută sub numele de „Orașul Vechi”. Noi, venind de la Săpânța, autocarul ne lasă pe strada Podul Viilor, în dreptul Bisericii Reformate Calvine. Turnul ei cel galben urmează a fi punctul de reper pentru regruparea de la sfârșitul vizitei.

În capătul străzii din fața acestei biserici, intrăm în „Piața Millenium”. Nu am idee de când are acest nume. Majoritatea paginilor de pe internet în care am căutat câte ceva despre ea, o numesc „Piața Libertății”. Începuturile acesteia sunt datate prin secolul al XV-lea, dar ea s-a tot dezvoltat până prin secolul al XIX-lea. Era centrul orașului medieval, piața unde se desfășurau târgurile acelor vremuri. Astăzi piața are o formă, relativ, dreptunghiulară, cu dimensiunile de circa 130 pe 80 m, bordată de restaurante cu terase și o fântână arteziană și mai multe statui moderne în mijloc. Piața este pietonală pe o suprafață de peste 80%. Circulația auto se poare desfășura numai pe circa jumătate din latura nord – vestică, strada Gheorghe Șincai, unde este și o mică parcare.

Piața constituie un obiectiv turistic de prim rang prin faptul că aici se află peste 20 de clădiri, construite în stil baroc și gotic, cele mai vechi din oraș. Din nefericire, nouă ni se atrage atenția numai asupra „Casei Elisabeta”, află la numărul 18. Aceasta a fost construită în anul 1446 de Iancu de Hunedoara, ca parte a castelului medieval ridicat de acesta, ca dovadă de dragoste față de soția sa, Elisabeta Szilágyi. Este cea mai veche clădire civilă din oraș.

Din vechiul castel, azi mai sunt vizibile trei arcade boltite. La data vizitei noastre, casa propriu-zisă era în reabilitare, fiind acoperită în totalitate cu o prelată pictată cu imaginea fațadelor. Deci, nu pot să zic că am văzut nici măcar această clădire.

De pe internet, fără a le fotografia sau, măcar, să le localizez în plan, aveam să aflu că:

Mie îmi atrage atenția o clădire ce ocupă aproape întreaga latură sud – vestică. Aflu că este un fost hotel, „Hotelul Ștefan”, din 1874. După ce a fost distrus de un incendiu în 1905, este reconstruit în 1910. În ultimii ani este cunoscut sub numele de „Hotel Minerul”. Astăzi clădirea este preluată de primărie și este în curs de renovare, urmând a deveni un ansamblu socio – cultural, cuprinzând un hotel, restaurant, sala de spectacole şi cinematograf cu loje.

Totuși, după părerea mea, cel mai important punct al zonei, deși este o construcție modernă, identificată la întoarcere, este în colțul estic al pieței. Este un ansamblu fântână – grup statuar, cunoscut sub numele Monumentul Rivulus Dominarum. Acasă aveam să aflu că acesta este, de fapt, numele medieval al orașului, întemeiat în 1329. Sculptorul ansamblului, Károly Kádár, este de etnie maghiară, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. El a lucrat aproximativ 2 ani la acest monument. Artistul a denumit lucrarea sa în acest fel, încercând să reprezinte valorile și activitățile definitorii pentru municipiul Baia Mare. Pe monument îl găsim și pe ocrotitorul orașului, Sfântul Rege Ștefan (cel catolic). Dacă acesta este personajul pe care l-am identificat eu, în centrul părții superioare a monumentului, sunt puțin contrariat. Am impresia că mă uit, mai curând, la diabolicul împărat al „părții întunecate” din „Războiul Stelelor”. În plus, sculptura este, în cea mai mare parte, un gen de basorelief, amplasat pe orizontală. Când fântâna este în funcțiune, cea mai mare parte a ei este sub nivelul apei și puțin vizibilă ochilor celor ce o privesc, cum este și cazul nostru. În orice caz, este un loc care merită atenție.

Apoi, o stradă îngustă, tot pietonală, strada Crișan, ne conduce la următorul obiectiv, Piața Cetății”. Imediat ce am intrat în piață am senzația și, mai apoi, certitudinea că am intrat într-un sit arheologic.

Primul lucru pe care îl vedem și - este imposibil să fie altfel - este „Turnul Ștefan”, cu cei 50 m înălțime ai săi. Apoi, sub nivelul străzii, protejate de geamuri groase de sticlă, apar ruine ale zidurilor bisericii „Sfântul Rege Ștefan”. Acolo unde nu sunt ruine, dungi negre și groase, desenate pe carosabil, marchează conturul fostei biserici. După dimensiuni, a fost impozantă.

Biserica a început să fie construită, probabil, în 1347, cu permisiunea Regelui Ludovic I-ul de Anjou și a fost terminată cândva înainte de 1376. În anul 1445, orașul intră sub tutela Principelui Iancu de Hunedoara care, pentru a marca victoria de la Ialomița (1442) împotriva otomanilor, începe construcția turnului în anul 1446. Acesta este finalizat de Matei Corvinul în 1468. Urmează, apoi, un șir de secole tulburi pe baza disputelor dintre Principatul Transilvaniei și regatul maghiar. Biserica trece, pe rând, de la un cult la altul: protestant, evanghelic, calvin, reformat, iezuit. Totuși, biserica supraviețuiește și chiar suferă reparații și îmbunătățiri: repararea acoperișului în 1588, un nou clopot în 1614, un nou coif al turnului, cu patru turnulețe în colțuri, model ce va fi preluat apoi și de bisericile de lemn din zonă, sau un ceas în turn în 1699. Totuși, în 1717 au început să construiască o biserică nouă, lăsând în paragină vechiul lăcaş de cult, în pofida cererii reformaţilor de a redobândi clădirea. În 1768 oraşul Baia Mare recâștigă dreptul de patronaj asupra bisericii. Între timp lăcaşul de cult ajunsese într-o stare tot mai deteriorată, şi se fac ceva reparații în 1769. Dar, un trăsnet distruge coiful construit în anul 1619. În 1770 se reface clădirea, și se construiește un coif nou, în stil baroc. Totuși, în 1847, după acordul episcopiei catolice de Satu Mare, autorităţile locale demolează biserica prin explozii, pentru recuperarea materialului de construcţie. Din lăcaşul de cult a fost păstrat, doar, turnul cu ceas. Unele surse de pe internet spun că ceasul actual este cel montat inițial la sfârșitul secolului al XVII-lea, un model din care astăzi mai sunt numai 3 în întreaga lume.

Și astăzi turnul este impresionant, prin zidăria sa din piatră masivă și înălțimea cu care domină nu numai „Piața Cetății” ci și, probabil, o bună parte din oraș. Ca urmare, turnul este considerat simbolul Municipiului Baia Mare. Dacă am înțeles eu bine, turnul este vizitabil, putându-se urca în el până sus. Încerc să îmi imaginez priveliștea văzută de acolo. Dar noi ne lovim de o ușă închisă. În colțul din dreapta al turnului remarc un crucifix mare care, presupun, că ar trebui să marcheze locul altarului vechii biserici. Un panou informativ îmi spune nu numai că pardoseala din zonă este originală, dar îmi și demonstrează că mă înșel în presupunerea mea. Aici era, de fapt, intrarea în biserică, altarul era în partea opusă.

Piața a fost reabilitată recent, în cadrul mai multor programe, începând cu 2007 și terminând cu ultima etapă în 2012 – 2014, etape însoțite și de săpături arheologice. În urma acestora, astăzi este o zonă pietonală, plină de arbori maturi, ce dau senzația unui loc de relaxare. Unul dintre aceștia, ce pare a fi uscat are, la nivelul solului, de jur împrejurul tulpinii, o placă metalică cu un înscris cu îndemnuri civice. Are, oare, o semnificație anume acest arbore?

Piața pare a fi înconjurată numai de biserici. Pe latura opusă turnului sunt două dintre acestea. Ambele, construite pare-se în urmă cu circa 600 de ani, sunt sub forma unor ruine, descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice. Cea din dreapta, care, pare-se, se întinde și sub actuala Catedrală Catolică este „Biserica Sfântul Martin”. Aceasta fost distrusă la începutul secolului XVIII, când s-a construit peste ea biserica iezuită Sfânta Treime, cea gândită să înlocuiască Biserica Sfântului Rege Ștefan. Îmi atrage atenția un zid construit deasupra ruinelor, decorat cu un număr impresionant de clopote. Documentarea de acasă îmi spune că piața era cunoscută de localnici sub numele „țintirim”, cu alte cuvinte cimitir. Cu ocazia săpăturilor au fost descoperite peste 750 de morminte.

, declară pe internet Ștefan Paskucz, arhitect în cadrul proiectului de reabilitare.

Alături de Biserica Sfântul Martin sunt ruinele „Bisericii Sfânta Ecaterina”. Până la ultimele săpături arheologice, amplasamentul ei era incert. De altfel, nu există prea multe documente privind istoria ei. Demolată în 1724, nu se mai păstrează azi decât o parte din pardoseala navei, în care au fost găsite mai multe morminte. Între acestea a fost și cel al fiului unuia din conții Teleki, înmormântat cu, numai, câteva luni înainte de demolarea bisericii. O mare parte a ruinelor se află sub strada 1Mai, ce limitează în prezent piața, dar, pare-se, în mare parte distruse în 1967 de niște lucrări de alimentare cu apă.

În imediata vecinătate a ruinelor, în colțul sud – estic al pieței este „Biserica iezuită Sfânta Treime”, azi catedrală romano-catolică. Aceasta a fost ridicată între anii 1717-1720 în stil baroc. Iezuiții au avut Stat aici până în 1773 când ordinul a fost desființat. Pe fațada bisericii, trei nișe adăpostesc tot atâtea statui din lemn. Acasă aveam să aflu că în nișele laterale sunt statuile Sfântului Ignațiu de Loyola și a Sfântului Alois Gonzaga iar central, este statuia Sfântului Iosif cu Pruncul Isus Christos în brațe.

Ușa bisericii este deschisă, dar nu putem intra prea mult în interior. Remarc, însă, dimensiunile mari ale acesteia, compusă dintr- o navă centrală lungă și două nave laterale mai scurte, ce par a fi, de fapt, niște capele, despărțite de cea centrală de trei arcade, cu niște stâlpi foarte groși. Mai remarc și faptul că biserica este mult mai decorată decât alte biserici catolice în care am intrat. Nu neapărat prin picturi, deși este pictat și tavanul, cât prin finisajele, prin stucaturile care încadrează elementele arhitectonice. Am timp de câteva fotografii, și pornim mai departe.

În colțul sud – vestic al pieței este biserica ortodoxă, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Dar, din păcate, nu mai avem timp de ea. Descoperim că ora acordată vizitei se apropie de sfârșit și mai avem de mers cam jumătate de kilometru până la autocar. Ajungem la timp.

Mai apoi, din fuga autocarului, ni se atrage atenția că trecem pe lângă „Turnul Măcelarilor”. Mai multe detalii nu obținem. Acasă aveam să aflu că:

În concluzie: chiar dacă timpul nostru a fost limitat la, numai, o oră, putem, oare, să spunem că „am vizitat un oraș”? Eu cred că nu! În Baia Mare sunt sigur că mai sunt și alte locuri interesante de aflat, însă, chiar atât cât am văzut noi, îmi dă „girul” să vă recomand să vizitați acest oraș!

---

VIZUALIZĂRI: 1217 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI