ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Un concept modern: observatorul Victor Anestin din Bacău

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Observatorul astronomic Victor Anestin a fost inaugurat oficial la 31 mai 2016. Se găseşte pe str. Destelnicu nr. 8 (fostă Trotuş) perpendicular pe străzile Oituz şi Ioniţă Sturza, unde până în 1978 a funcţionat castelul de apă al oraşului. De castelul de apă îmi aduc aminte din frageda copilărie, întrucât locuind pe str. Ioniţă Sturza, clasa I-a primară am făcut-o la şcoala din vecinătate. Turnul are un diametru de 12m şi o înălţime de 25m cu parter şi trei etaje şi este declarat monument istoric. Observatorul astronomic şi-a început activitatea în 1975-76 ca secţie a muzeului ştiinţelor naturii în fosta casă Cristoveanu, astăzi demolată. În 1978 s-a mutat în vechiul turn de apă care cu această ocazie şi-a încetat existenţa. Câteva cuvinte despre turnul de apă. A fost construit în 1910-11 având ca scop alimentarea cu apă a oraşului (ca şi cârcotaşă ce sunt, vă spun că astăzi nu mai este turn dar nici apă. Din trei zile cât am stat în Bacău, în două nu am avut apă.) În urma transformării turnului în observator s-au amenajat şase săli tematice la et. 1 şi 2. Acestea sunt: Sala nr. I -Universul, Sala nr. II-Familii astrale, Sala nr. III- Soarele şi Luna, Sala nr. IV- Stelele, Sala nr. V- Evoluţia astrală, Sala nr. VI - Astronomia în ţara noastră. Prezentarea este făcută de un ghid care explică panourile ilustrative şi fotografiile imense. Am intrat cu un grup de copii şi am fost uluită de câte cunoştinţe au despre astronomie. Printre exponate am văzut şi doi meteoriţi de mici dimensiuni căzuţi în judeţul Bacău în anul 1970. An de an a fost dotat cu aparatură de specialitate. În 1981 a fost adus un planetariu şi două lunete performante, cronograf, astrograf iar în 1984 se inaugurează sala de spectacole a planetariului şi expoziţia de bază. Cu ocazia ultimei amenajări a observatorului sala veche a planetariului cu diametrul de 8m a fost modernizată fiind dotată cu 45 de scaune înclinate pe spate pentru a putea observa mai uşor cupola cerului. Proiectoarele digitale sunt de ultimă generaţie oferind spectatorului imagini de mare claritate. Din păcate fotografiind pe întuneric şi fără blitz, nu pot prezenta decât câteva imagini întunecate din showul de la planetariu. De pe platforma circulară aflată deasupra fostului turn de apă poţi vedea cu ochiul liber sau prin telescop, oraşul şi împrejurimile lui. Observatorul a primit numele de Victor Anestin în 1995 în memoria ziaristului şi scriitorului de literatură ştiinţifico- fantastică originar din Bacău. Alături de vechiul castel de apă transformat în observator s-a ridicat prin contribuţia fondurilor europene o construcţie nouă de 5 etaje care la nivelul etajelor I şi II comunică prin pasarele cu fostul turn de apă. Clădirea nouă este prevăzută cu un lift panoramic de sticlă şi o scară de acces. Nu spun că deşi am luat liftul, când am ajuns la ultimul etaj, grupul de copii care au urcat pe scară erau de mult sus. În clădirea nouă se desfăşoară o intensă activitate de cercetare şi informare care au ridicat observatorul din Bacău în topul celor mai performante din România. Costul construcţiei noi, renovărilor castelului de apă existent şi dotărilor a fost de 9686 mii lei din care nerambursabili 6652 mii lei, reprezentând contribuţia Fondului European de Dezvoltare

Performanţele observatorului Victor Anestin:

-observatorul Victor Anestin este un concept original cu cea mai modernă expoziţie de astronomie şi cea mai mare suprafaţă expoziţională din ţară.

-alături de oservatorul din Hamburg este singura expoziţie de astronomie realizată într-un turn de apă.

-planetariul digital este alături de alte patru unul din cele mai performante telescoape din ţară.

- se prezintă expoziţa permanentă ˝Universul- de la pământ la stele˝şi cea temporară ˝Telescoapele spaţiale˝

- deţine 5 centre de informare

- de pe platforma circulară de pe acoperişul turnului se poate viziona panoramic oraşul cu ochiul liber sau binoclul modern.

-se poate asista la showuri digitale în planetarium cu subiectele: Mişcările Pământului, Cerul de la nord la sud, Sistemul solar. Eu am văzut al doilea show.

Ce n-am ştiut/ am uitat/am aflat/ voi uita dar tot va rămâne ceva:

Sistemul nostru solar este format din opt planete mari, în ordinea depărtării de soare: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, cinci planete pitice, 173 sateliţi, sute de mii de asteroizi, comete, gaz şi praf interplanetar.

-planetele mari sunt de două tipuri: cele gigantice şi cele terestre din care face parte şi pământul.

-planetele terestre sunt compuse din roci şi metale şi nu au inele

-înafară de pământ pe care temperatura medie este de câteva grade, există apă în stare lichidă şi un câmp gravitaţional care împreună cu atmosfera, protejează fiinţele vii de radiaţii, pe celelalte planete nu sunt condiţii de viaţă.

- pămâtul are un singur satelit Luna în timp ce Jupiter are 67

- câteva precizări:1. Planetele sunt sferice, orbitează în jurul soarelui şi au atras în componenţa lor alte corpuri cereşti. 2. Asteroizii sunt formaţi din roci şi orbitează între Marte şi Jupiter. 3. Cometele sunt blocuri de gheaţă atrase dinafara sistemului nostru solar din Norul lui Oort

-câteva temperaturi medii: Mercur, ziua +430 grade, noaptea -170 grade; Venus este învelit de un strat de bioxid de carbon cu efect de seră care face ca temperatura medie să fie de + 480 grade iar presiunea exercitată de 90 de ori mai mare decât pe pământ; mai acceptabil ar fi Marte cu -140 grade în iarna polară şi +20 grade vara. Pe Marte, Olympus Mons cu cei 27000m este cel mai înalt munte din sistemul nostru solar iar canionul Valles Marineres are 7000m adâncime şi 4000 km lungime; Neptun are vânturi ce ating viteze de 2100 km/h, Jupiter e cea mai mare planetă din sistemul solar, cunoscut prin benzile de nori care îl înconjoară. Pe Jupiter se dezlănţuie cele mai mari uragane. Saturn are cel mai extins sistem de inele formate din rocă şi gheaţă. Densitatea lui este atât de mică încât dacă ar sta pe apă, ar pluti. Uranus are axa înclinată cu 98 grade în urma coliziunii cu alt corp ceresc, ş. a. m. d. Am înţeles.

Toate aceste informaţii cât şi altele cuprinse în tablourile explicative pe care le-am fotografiat, mă fac să spun că e tare bine să fii cu picioarele pe pământ, cu sau fără cu capul în nori.

Program şi taxa de vizitare :

În intervalul 2 mai-15 sept, programul observatorului este de la 10-18, zilnic, luni închis. În restul anului de la 8 la 16.

Taxa este de 6 lei, cu excepţia elevilor şi studenţilor care plătesc 1.5 lei şi a pensionarilor 2 lei. Pentru spectacolul de la planetarium taxa e de 3 lei cu programare. Am avut şansa să intru imediat cu un grup de copii.

Web, dacă se poate: https://www.youtube.com/watch?v=41DiI3bVg_0

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 21.07.18 08:40:14
Validat / Publicat: 21.07.18 11:15:39
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BACĂU

VIZUALIZĂRI: 1144 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Observatorul din Bacău
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.07.18 11:14:52]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu
[21.07.18 11:21:46]
»

@Michi: Start vot! Ce frumos, și ce interesant. Normal ca ma aflu in aceeași situație, unele informații le știam, altele le-am aflat acum, multe le voi uita, dar ceva sper sa rețin.

Ma bucur de ceea ce au locuitorii Bacăului la îndemâna și sper sa profite de acest observator deoarece nu-i retine nimic, nici măcar prețul care este doar ca sa fie, nu poți spune ca 6 lei înseamnă ceva, dar poți afla ceva mult mai valoros.

Felicitări, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[21.07.18 12:00:01]
»

@mishu:Mulţumesc Mişulică pentru apreciere. Ca să fiu sinceră mă cam îndoiam că va fi ˝gustat˝. Am mai vizitat două muzee care mi-au întărit impresia că în oraşele de provincie găseşti mai mult profesionalism decât în unele instituţii din Bucureşti. Ce n-am văzut voi vizita la anul când sper să fie gata şi interiorul monumentalei catedrale

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DOINITA
[21.07.18 13:39:17]
»

Ce interesant! La o aruncatura de bat (cam de 150km) de casa mea si nu am stiut despre acest observator astronimic. Ce-i drept, o patre n-am stiut, putine am uitat (din putinul stiut!) si multe am aflat.

Multumesc Frumos!

tata123 🔱
[23.07.18 09:52:07]
»

@Michi: Un superbonus meritat de un articol care prezintă un obiectiv unicat la noi în țară: un observator astronomic care utilizează structura unui fost turn de apă. Cu o investiție bănească considerabilă (2,2 milioane de euro proveniți dintr-o finanțare europeană) s-a realizat cel mai modern și bine dotat tehnologic observator astronomic din România.

Turnuri de apă există cu duiumul prin țărișoara noastră, multe lăsate în paragină. Băcăuanii au găsit o soluție genială de a pune în valoare o astfel de construcție.

Mulțumim pentru prezentare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOINITA, Michi, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bacăul şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067779064178467 sec
    ecranul dvs: 1 x 1