Madrigal de las Altas Torres. Satul turnurilor inalte. Aici a inceput totul.

TIPĂREȘTE

Imi dati voie sa mai scot din desaga un episod din seria “Nopti medievale in Castilia”? Intai a fost Trigueros del Valle, apoi Medina del Campo, si, in cele din urma, Madrigal de las Altas Torres, satul unde s-a nascut cea mai mare regina spaniola a tuturor timpurilor. Femeia cu suflet, atitudine si caracter de sec. XXI care, intr-un Ev Mediu in care nuntile regale erau planuite imediat dupa botezul infantilor, a refuzat sa se marite cu cine i se impunea. Desi mai tarziu nu si-a lasat copiii sa faca acelasi lucru; asta nu prea mi-a convenit/placut cand am aflat. Dar oricum nu conteaza.

Daca am fi stiut ca o sa ne placa atat de mult acest sat cu vreo doua mii de locuitori, am fi renuntat la plimbarea prin Medina del Campo, care oricum e mai aproape de casa (si unde eu mai fusesem si in luna martie a anului trecut). Am ajuns pe la sapte seara, in toiul targului medieval care avea loc in weekendul respectiv. Unul din cele mai mari targuri medievale la care am fost in ultimul timp (dupa Ávila si Tordesillas).

Madrigal, asa cum se numea inainte de a i se adauga numele de familie “de las Altas Torres”, datorita turnurilor si turnuletelor al caror numar se spune ca ajunsese la o suta, este, dupa Arévalo, cea mai importante localitate din regiunea La Moraña. Despre maretia sa istorica vorbeste atat patrimoniul monumental la care chiar nu ma asteptam, precum si marile personaje istorice legate de acest tinut. Din primul fac parte Palacio de Juan II, Spitalul Regal si Manastirea Agustina, astazi in ruine. Din ultimii... fiica predilecta, Regina Isabel, precum si personaje ilustre ca Alonso el Tostado (ne si minunam de ce azilul de batrani aflat pe aceasta strada se numeste “El Tostado” = “Prajitul”, ca de, asa-i ca gandul va duce unde nu trebuie?) si Vasco de Quiroga. Acolo a avut loc nunta intre Juan II de Castilia si Isabel de Portugal, parintii viitoarei Isabel la Católica, si tot acolo a murit Fray Luis de León. Eu si... literele mele, deformare profesionala, ce sa-i facem.

Nu se stie cu exactitate originea localitatii. Unii cred ca este pre-romana. Altii ca a fost o asezare araba fortificata. Iar altii spun ca s-a fondat dupa Reconquista din 1492 la sud de Raul Duero.

De la Medina del Campo pana la Madrigal sunt 27 km. De cum am ajuns, am si trecut pe langa una din fostele Porti ale satului: Puerta de Cantalapiedra. Noroc ca i-am zis lui Raúl sa faca poze asa, din mers, ca poate nu mai ajungeam pana la intuneric. Ce inspirata sunt cateodata. Asa a si fost. Adica nu am mai ajuns pana la intuneric. Am parcat masina mai la intrare si scurta plimbare pana in Plaza Mayor ne-a surprins la fiecare pas. De fapt Castilia ma surprinde in continuare, dupa treispe ani…

Am trecut intai pe langa Biserica San Nicolás de Bari, un templu enorm, de unde urma sa plece alaiul la botezul infantei de Castilia. Am citit ca a suferit numeroase reforme in diferite secole, desi cele mai importante au avut loc in sec. XV. Stilul, in marea majoritate, este atragatorul mudéjar, de care eu sunt indragostita. Oricum nu ma pricep sa descriu detalii arhitectonice.

In dreapta acestei biserici se afla Iglesia Santa María del Castillo, pe care, paradoxal si/sau inexplicabil, am vazut-o abia seara tarziu, cand deambulam ca doi somnabuli (sau rataciti) pe stradutele deja pustii ale satului. Pe locul unde se afla aceasta biserica se ridica in trecut fostul castel din Madrigal. La origine era o biserica in stil romanic-mudéjar, cu trei corpuri, insa a fost prost restaurata in sec. XVIII, ramanand cu un singur corp. Se afla la doua secunde de Iglesia San Nicolás, si cred ca de aceea nu ne asteptam s-o vedem acolo. Doua biserici atat de aproape una de alta, cu dimensiuni asemanatoare, imponente… Ne gandeam, oare cum aleg enoriasii unde sa mearga la slujba duminica?

Am ajuns in piata unde se aflau tarabele cu fel si fel de lucrusoare, care mai de care mai (putin) medievale;), si scena unde aveau loc botezul reginei, dansurile medievale, etc. Hai sa ne racorim cu o bere rece. Una’ de piersica, alta’ de mere. Minunatie de bere, cu nume medieval si ea. Si repede o tura prin targ. Nuuuu, nu ne oprim la tarabe, ca asa evit sa mai cheltuiesc bani aiurea, pe chestii cu care nu stiu ce sa fac atunci cand ajung acasa. Va e cunoscut acest lucru, asa-i, fetelor? Nu am fost inspirati sa vizitam repede locul unde s-a nascut Isabel. Noaptea deja era inchis si in curte am orbecait si noi cat am putut, incercand sa facem macar o poza cat de cat clara. Tura a fost scurta, pentru ca sosea alaiul regesc. Ne-am minunat noi de costumatiile care mai de care mai originale ale participantilor, de mini-droaga pe doua roti, trasa de o slujnica, in care erau sunca, branza, vin si niste gaste. Toate din plastic de-ala bun!! Trec slujitorii, trec cavalerii si domnitele, trece si episcopul, si... eeeeco!! Caleasca in care se aflau, mandri, regii cu micuta Isabel. Ne-am tot gandit daca chiar erau familia cei trei, pentru ca bebelusul (pentru care va fi o mandrie, pe viitor, sa stie ca a intruchipat-o pe regina cand era mica) nu plangea in bratele “mamei”. A plans cand episcopul a botezat-o si “tatal-rege” a luat-o in brate s-o arate multimii acolo adunate. Oricum, frumoasa reprezentare sau “reproducere” a botezului regal. Dupa care au urmat dansurile medievale. Un singur barbat si restul femei. Ca peste tot in grupurile de dans (si nu numai) spaniole. De-aia a facut si fi-miu dans modern un an de zile: 3 baieti si 36 de fete. I s-a luat insa repede. De ce oare?? ;)

Sa revenim la Madrigal. Mai precis la zidul care il inconjoara. Sau il inconjura, pentru ca acum mai sunt doar ceva resturi. Si patru porti, sau patru foste intrari. Cea din piata, Puerta de Arévalo, avea si niste trepte, si am tot ochit noi sa ne urcam, desi ne lua cu ameteala numai cand ne gandeam... Pustanii din sat nu era chip sa se dea jos de acolo. Cand in sfarsit au facut-o, ne-am si repezit pe scarile fara balustrada, noi, oameni de taspe ani, ca nu cumva sa ne-o ia cineva inainte. Si ne mai si gandeam cu voce tare: la cate si mai cate or fi fost zidurile astea martore... (apropo de pustani, nu de regi si regine hehe). Macar nu mirosea suspect, ceea ce ne-a facut sa fim siguri ca se respecta, totusi, anumite lucruri. Hai, poza! Nu, asa nu!! Stai sa ma pun cu spatele la zid. Da-i acum! Of, e incetosata, cauta modul night. Gaaaata, nu te misca, asta a iesit! Am avut, pentru cateva secunde, senzatia ca sunt intr-un oras arab... Marrakech la scala redusa. Exagerez, cu siguranta. Hai sa ne dam jos. Tiiii, da mana, macar sa ramanem agatati cumva daca ne impiedicam. Sau sa cadem amandoi claie peste gramada.

Intram in Palatul lui Juan al II-lea, era si o expozitie de sculpturi moderne, si de fotografie… Nu am vazut mare lucru, lumina nu era foarte grozava, si mai pune si miopia noastra (care mai de care) … Inca o data am regretat ca nu am venit mai devreme. Ca sa mai uitam un pic de necaz, hai sa ne plimbam prin sat. Si-o luam biiiniiii-sooor pe langa zid, pe stradutele aproape pustii. Toata lumea se concentra in piata si, mai tarziu, la “bal”, dupa cum aveam sa vedem.

Zidul Madrigal-ului este o contructie mareata in acelasi stil romanico-mudéjar, cu caracter militar, care, daca s-ar fi pastrat in intregime, i-ar face concurenta indiscutabila celui din Ávila. A fost declarat Monument Istorico-Artistic inca din 1931.

Nici aici nu exista date concrete despre originea lui. Se pare ca a inceput sa se construiasca in sec. XI si XII, apoi s-a continuat pe vremea lui Sancho III, pe la jumatatea sec. XII, cand regatele Castiliei si Leonului au inceput sa se “certe” cu maurii… Constructia actualului zid a fost inceputa pe timpul lui Alfonso VIII si probabil a continuat de-a lungul sec. XIII, imbinand stilul romanic, cu cel gotic initial, si cu mudéjar-ul. Se presupune ca a fost terminat pe la inceputul sec. XIV, caci Fernando IV a ordonat sa fie daramat ca si pedeapsa pentru procesul de emancipare al localitatii in comparatie cu Arévalo (de ce sa fie mai cu mot??). Bineinteles ca acest lucru nu s-a intamplat. Din fericire. Si probabil din cauza ca erau numeroase locuinte lipite de zid.

Nu am zburat cu avionul, nici cu elicopterul si nici cu propriile aripi pe deasupra satului, insa mi-a spus o pasarica virgula ca forma este una ovala (oval neregulat, ok), si, ca si marime, este cam cat zidul orasului Ávila, unde m-am intors in septembrie, ca taaare mi-era dor… Din cele 60-80 de turnuri si turnulete au ramas (cat de cat) in picioare 23. Zidul avea o lungime de 2.300m si o grosime de 1,5m.

Ocolind, deci, pe un lateral, palatul, am ajuns la Puerta de Medina si ne-am gandit, iar cu voce tare, ce interesant este sa locuiesti la un sfert de aruncatura de bat de o poarta si un zid cu asemenea istorie in carca…

Portile ramase in picioare sunt in numar de patru: Puerta de Medina in nordul localitatii, Puerta de Arévalo la est, Peñaranda la sud si Cantalapiedra la vest. Cea mai spectaculoasa este aceasta ultima, desi cu nenumarate restaurari.

Normal ca ne facem poze cu gazda noastra, regina, fie ea si din piatra. Ce-mi place lumea cu rabdare pe ea (normal, ca eu nu am, rabdare adica). Reportaj foto in toata regula. Probabil cand oi avea un aparat performant ca al sor’mii nu va mai fi nevoie sa fac alta, si alta, si alta… O sa-mi iasa din prima. Dar nu visez la aparatul ala, pentru ca mi-ar lua din vraja zecilor de incercari de a prinde pozitia ideala.

Si, inarmati cu o mica harta a localitatii, purcedem sa cautam fosta sinagoga. Ne tinem noi dupa Carul Mare (uite, Domne, ca mai sunt stele frumoase si pe la altii...), sau el dupa noi. Ulitele pustii. In departare se-auzea muzica si galagie. Hai la sinagoga si dup-aia mergem si noi la sindrofie, ce, ne strica?! Evrika, ne intalnim cu o doamna. Buna seara, buna seara. Nu, n-am pornit cu sanioara. Ne spuneti, va rugam, care/unde e sinagoga? Ca la ora asta ne orientam pe harta mai greu. Doamna ne raspunde amabila: Da, e fiesta in sat. Noi: Nu, daca ne puteti spune unde e sinagoga. Doamna: Da, tine pana tarziu, si e si targ medieval in piata. Noi: Multumim, doamna, petrecere frumoasa. Am venit boi si-am plecat vaci. Sau invers, nu mai stiu cum e. Bun. Gasim noi sinagoga. Frumoasa cladire. Dantele arhitectonice albe, frumoase. Da-i si-ncearca sa faci o poza ceva. Apare o alta doamna. Raúl repede: Ne scuzati, asta-i sinagoga, asa-i? Nu, dragutilor, e cladirea de langa. Daaastepti mai suntem.

Gata, am obosit de atata culturalizare. Hai sa ne tinem dupa muzica. Cele doua biserici vecine, una luminata si una in umbra, creaza o atmosfera speciala, intr-un spatiu deschis, unde sunetele fanfarei se opreau, totusi, pe unde puteau, dezorientandu-ne putin. Vine din stanga, zice colegul. Nu, vine din dreapta, zic eu. Nu va zic de unde venea, ca sa nu para ca ma dau mare. Ajungem in cele din urma la un bar de la marginea satului, aflat la sosea. Multa lume la mese, in picioare, o fanfara (charanga ii zice pe spaniola, a se citi “cearanga”) si doi dansatori neobositi. Cand deja era doua noaptea, ne-am dat seama ca suntem obositi. Atatea muzee, biserici si-altea alea pentru o singura dupa amiaza, lunga ce-i drept, erau suficiente. A doua zi a urmat o expozitie de artisti moderni in Pucela (ce m-am emotionat la vederea a trei nume romanesti) si-o tapa in centru. Ca sa comentam operele artistilor, si sa ne completam culturalizarea.

La vara musai sa mai dau de ceva teatralizari prin satele si castelele Castiliei. Veniti?

---

VIZUALIZĂRI: 1738 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI