ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.04.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 14 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Tala Bay – bijuteria Iordaniei la Marea Roșie

TIPĂREȘTE URM de aici

La pas prin Tala Bay – bijuteria Iordaniei la Marea Roșie

Tala Bay este un resort închis şi bine păzit aflat pe malul Mării Roşii la 15-17 kilometri de Aqaba.

Dispune de două hoteluri de cinci stele şi unul de patru stele, dar şi de foarte multe bloculeţe cu doar câteva nivele cu apartamente de închiriat, dar și folosite de proprietari. Parte din apartamente aparţin „lumii bune” din Amman, personalului diverselor ambasade din capitala Iordaniei etc., fiind folosite de aceștia în weekend-uri și în vacanțe.

În rest, sunt disponibile mai multe piscine, magazine de toate felurile, baruri şi restaurante, cu terase care oferă o panoramă superbă asupra mării. Şi o plajă frumoasă lungă de peste doi kilometri, cu intrare lină în Marea Roşie.

Piesa de rezistență o constituie Marina - portul de iahturi din Tala Bay. Este un port aflat în mijlocul resortului, cu toate dotările necesare, inclusiv staţie de alimentare cu combustibil a vaselor, dar şi birou vamal care efectuează toate formalităţile necesare pentru cei care intră în Iordania pe cale maritimă. De aici se poate pleca în excursii cu vaporaşul cu fund de sticlă pentru a admira incredibila lume subacvatică, dar şi excursii mai lungi traversând Marea Roşie până la Taba în Egipt.

Tinerii iordanieni, neliniştiţi, dar cu bani, foloseau iahturile pentru plimbări pe mare, petreceri şi plajă, muzica şi dansul continuând pe vas până târziu în noapte, mult după întoarcerea iahtului în port.

În partea de nord a staţiunii se află Radisson Blu Tala Bay, un hotel de cinci stele situat chiar pe plajă. Are 336 de camere şi apartamente, dispune de cinci piscine, din care una cu efect de infinity, piscină pentru copii şi jacuzzi, umbrele şi şezlonguri gratuite pe plaja privată a acestuia. Acesta a fost hotelul la care mi-am petrecut vacanţa, o vacanţă de relaxare la Marea Roşie.

Hotelul de patru stele Marina Plaza Tala Bay se află în partea centrală a staţiunii, la 250 metri de plajă şi de mare, dar mult mai sus decât nivelul mării. Se ajunge la plajă coborând destul de multe trepte şi pe mai multe alei în pantă, existând dezavantajul că toate acestea trebuie urcate la întoarcerea de la plajă la hotel. Are 260 de camere cu vedere la mare, la piscină sau la grădină, două piscine exterioare frumoase, cu cascadă, piscină pentru copii. L-am vizitat şi pe acesta, mai mult din curiozitatea de a vedea ce am „pierdut” :D. Glumesc, desigur. Iniţial alesesem acest hotel, fără a realiza din fotografii care este în realitate diferenţa de nivel faţă de plajă şi mare. Am acceptat, fără regrete, oferta gratuită de upgrade la hotelul de cinci stele din aceeaşi staţiune şi având acelaşi management şi a fost mult mai bine din toate punctele de vedere.

În partea de sud a stațiunii se află cel mai bun hotel din stațiune, Mövenpick Resort & Spa Tala Bay 5*, aflat aproape de plajă. Are 306 camere şi apartamente, o piscină interioară şi trei piscine, două dintre ele de tip lagună, centru spa, centru de scuba, restaurante şi baruri. Am reuşit să intru într-o seară de pe plajă, dar nu am văzut mare lucru şi nici pozele nu mi-au ieşit prea bine noaptea. Am revenit într-o altă zi pe la prânz, dar nu am mai putut înşela vigilenţa paznicului. M-am plimbat peste tot prin Tala Bay fără nicio restricţie, dar pe teritoriul acestui hotel nu aveau acces decât turiştii cazaţi aici.

Pentru mine, acest resort a fost varianta perfectă. M-a ajutat să nu mă plictisesc în vacanţa de două săptămâni petrecută în cadrul aceluiaşi hotel şi mi-a oferit o oportunitate nesperată de petrecere a timpului liber în special seara, cu plimbări relaxante în deplină siguranţă.

Mi-a plăcut aerul cosmopolit al staţiunii, lipsa aproape totală a restricţiilor specifice unei ţări musulmane. Spre deosebire de hotelul la care am fost cazată în Abu Dhabi, unde o ţinută mai lejeră, dar absolut decentă pentru mers la plajă atrăgea priviri nemulţumite, aici în Tala Bay turistele purtau şi seara ţinute foarte decoltate şi nimeni nu părea deranjat de acest aspect.

La o eventuală revenire în Iordania, pentru că eu îmi doresc, dar lista este lungă tare, cu certitudine tot în Tala Bay voi alege să mă cazez, însă voi alege Mövenpick Resort & Spa Tala Bay 5*, dacă bugetul îmi va permite.

Recomand oricui un sejur în Tala Bay, dar mai ales celor care caută o alternativă la sejururile all inclusive turceşti. Nu vor găsi chiar luxul şi răsfăţul cu care sunt obişnuiţi, dar vor găsi condiţii de cazare şi servicii absolut ok, având ca bonus superba Mare Roşie cu tot ceea oferă aceasta amatorilor de snorkeling.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 03.04.18 22:13:28
Validat / Publicat: 03.04.18 22:57:29
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU

VIZUALIZĂRI: 2179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 La pas prin Tala Bay
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47450 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[04.04.18 13:16:35]
»

@nicole33: WWOOOWW! Tare-i frumos p-acolo, dar si piperu-i ieftin! L-au folosit pe preturi!

nicole33AUTOR REVIEW
[04.04.18 20:47:21]
»

@Zoazore:

Tare-i frumos p-acolo, dar si piperu-i ieftin!

Nu am afirmat niciodată că Iordania ar fi o ţară ieftină. Mie mi s-a părut mai scumpă decât Spania, de exemplu.

Păstrând proporţiile, staţiunea Tala Bay este pentru iordanieni un fel de Mamaia pentru noi. Bine, ei nici nu au prea multe opţiuni la mare . Diferenţele sunt însă majore şi au constituit o surpriză plăcută pentru mine.

Am văzut acolo şi oameni foarte bogaţi, dar şi oameni obişnuiţi, iar toţi deopotrivă impresionau prin educaţie, bun simţ, politeţe şi civilizaţie.

Am văzut mulţi tineri dornici de distracţie, dar se distrau civilizat, fără manele sau alt gen de muzică să urle în difuzoare, fără alcool în exces, chiar dacă la ambele magazine din resort care comercializau băuturi erau veşnic cozi mari, fără scandaluri.

Mulţumesc pentru vizită şi ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Aqaba:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.26211094856262 sec
    ecranul dvs: 1 x 1