Anadolu Medeniyetleri Müzesi si nu numai

TIPĂREȘTE

.

Suflare AFAista, cum spuneam prima nostra oprire/cazare de anul acesta a fost in Ankara, oras pe care il mai vazusem pe geamul masinii acum vreo 6 ani.

Va spun sincer nu aveam o idee prea clar definita despre Ankaruta, doar ca mi s-a parut atunci in noapte mai aerata in trafic in comparatie cu marele Istanbul.

Dar cum socoteala de atunci nu seamana deloc cu cea de acum, o sa radeti dar in materie de trafic gandeam pana acum o luna ca Istanbulul detine recordul la scheme tari in trafic, dar odata intrata in Ankara la ceas de seara am avut impresia ca toti circulam pe aceeasi banda. Cum am mai spus paienjenisul de pasaje subterane care aduna traficul din mai multe directii si faptul ca toti participantii la trafic urcam si coboram in pasaje intr-un ritm infernal am avut senzatia ca nu o sa dovedim circulatia de pe arterele principale ale Ankarutei. Regula generala a fost sa ne adunam cu totii si sa plecam de la semafoare la culoarea aproape verde asta asa ca sa nu incurcam traficul.

O alta regula pe care nu o intelegem la turci este ca atunci cand ai intrat in sensul giratoriu, pe loc ai si prioritate. Nu mai amintesc aici si cum pietonul aflat la trecerea de pieton nu poate trece strada pana nu se asigura ca nu il plesneste vreo masina. Sistemul de pasarele, tuneluri, semafoare, treceri de pietoni, pasaje etc fac ca traficul in Ankara sa fie unul OK cu conditia sa nu incurci tu sofer traficul.

Politia este ok, prezenta, dar nu agresiva, in cel mai rau caz cand se mai urnesc batalii generale imediat incerca cu toate fortele sa urce batalia pe trotuare astfel ca traficul sa se desfasoare in limite normale.

Stiam ca Doga Residence se afla la circa un km de Ankara Kalesi (cetatea orasului), de aceea in ziua de 2 septembrie (duminica), parca vad si acum scena in care am spart “usa” restaurantului pentru micul dejun inca de la 7 si 20 dimineata. Cu o mana il tineam pe Bogdan parca teleghidat de mine si cu cealalta mana tineam strans de o hartie pe care imi notasem traseul zilei.

Dupa micul dejun + cafea + otrava de tigare a lui Bogdan ne calmam si fixam GPS-esul pentru o scurta vizita la cetatea Ankarei. Incepem incursiunea noastra pe un bulevard mai larg apoi brusc incepem sa inaintam pe stradute din ce in ce mai stramte pana ajungem in zona de sus (veche) a orasului. In nesimtirea lui Bogdan parcarea masinii s-a facut in varful Ankarei in usa unor localnici care probabil la ora aia inca dormeau. Cobor din masina bombanindu-l pe Bogdan si incep sa o iau pe stradutele inundate de somn.

Turcii au reusit sa refaca fatadele caselor de aici astfel ca totul pare nou si pe alocuri comercial.

Incepem sa ne chiombam de sus in jos spre Ankara incercand sa identificam zidurile vechi ale cetatii, Bogdan are dorinta sa urce pe trepte pana in varful lor fara sa tina practic seama ca intram pe la oameni prin ograda. De fapt asta e misto cetatea este locuita si unii localnici si-au facut din case si putinul spatiu pe care il detin mici terase sau mici magazine de te miri ce.

Intr-un final Bogdan atinge apogeul sus pe cetate si ma trage si pe mine dupa el ca sa vad cu ochii mei cat de urias este orasul. Rasuflu adanc, trag ceva aer curat in piept si incep o sedinta foto spre toate punctele cardinale ale orasului. Vai!!!

Urmeaza coborarea spre locul unde am lasat masina, intre timp se trezisera gazdele masinii noastre si se mirau probabil cum de nu a ajuns romanii astia cu masina in patul lor. Fara prea multe explicatii luam masina de sub geamul turcilor, coboram usor pana in parcarea (de oameni normali) si oprim la tarabele care incepeau sa prinda viata. Un turc dragut ne serveste cu niste fructe uscate, apoi eu hotarasc sa fac niste shopping cu fructe uscate de la nenicul amabil apoi urc in masina si il pun pe Bogdan sa opreasca la geamie. Cum care geamie? Aslanhane, ca citisem eu cateceva despre ea si imi place traducerea motamo din turca “vizuina leului”. Din pacate aici nu mi-a mers, moscheea era incuiata iar Bogdan ocupase straduta cu masina pentru ca nu exista asa cum vroia el parcare in usa moscheei asa ca vizita aici s-a incheiat cu remiza – vizita doar pe afara.

Intrarea la muzeu pentru un adult ne-a costat 15 lire adica vreo 10 sau 11 lei. Programul de vizitare este zilnic de la 8,30 la 17,15 ultima intrare. De aici poti lua audioghid in limba engleza si inca cateva limbi. Noi am preferat plimbarea prin muzeu sa o facem de capul nostru pentru ca marturisesc sunt atrasa de bijuteriile vechi drept pentru care poposesc pe la rafturi mai mult iar Bogdan are gargauni de constructor asa ca vizioneaza mai bine instalatii si artificii tehnice vechi sau te miri ce gen de pardoseala sau constructie.

Desi am coborat un pic pe sub cetate am avut senzatia ca nu o sa gasim parcare dar nu a fost asa exista o mica parcare cu plata in partea din fata a curtii muzeului exact in intrarea parcului Hisar.

Chiar asta era dorina mea ascunsa, sa vizitez acest muzeu pentru ca stiam ca este bine structurat si pot sa-mi petrec aici cat timp doresc pentru ca toate exponatele au o explicatie clara in doua limbi: turca si engleza.

Curtea muzeului in sine reprezinta de fapt un alt muzeu in sine. Inca de la intrare sunt asezate frumos mai multe pietre, statui, obiecte mari de ceramica, cazi romane, artefacte din piatra etc. toate datate si explicate frumos in turca si engleza. In incinta curtii si in muzeu gasiti doua minimagazine aprovizionate cu apa si ceva suveniruri pe care le-am vizionat la sfarsitul vizitei la muzeu (nu am cumparat nimic, de fapt nu m-a atras nimic decat o sticla cu apa).

Interioriul muzeului este bine impanzit de security si camere de luat vederi. Nu ai voie sa folosesti blizul, dar fotografiatul este la liber. Cum mi-a pornit blizul hop a aparut si paza.

O alta chestie care mi-a placut aici a fost faptul ca din loc in loc exista un ecran de calculator interactiv pe care poti cu un simplu click sa citesti informatii despre exponate sau despre o perioada istorica care te intereseaza.

Ca si la Muzeul de Istorie Nationala a Romaniei, vizionarea incepe cu piese foarte vechi descoperite pe teritoriul Turciei de azi si cursiv exponatele ajung sa ne redea viata mai actuala.

Din loc in loc poti privi scene cu manechini din ceara care redau activitati specifice zonei anatoliene.

Pe zona centrala a muzeului, turcii au organizat muzeul foarte intesant aducand aici bucati mari din zidurile marilor situri arheologice aflate pe teritorul Anatolian.

Ce am apreciat in mod deosebit a fost faptul ca la loc de cinste si chiar in locul cel mai vizibil al muzeului stau doua piese istorice valoroase pe care statul turc a reusit sa le recupereze din mainile traficantilor. Sub fiecare piesa sta scrisa cate o explicatie cum, cand si de ce piesa apartine statului turc.

O alta poveste frumoasa este cea legata de istoria cladirii muzeului care a primit distintia Museum of the year Award in 1997.

Vechea cladire a fost abandonata foarte mult timp dupa un incendiu din anul 1881. Dupa ani si ani la sugestia lui Ataturk, fondatorul statului turc, cladirea a fost restaurata incepand cu anul 1938 iar mai apoi reconditionata pana a luat forma pe care noi am vizitat-o in luna septembrie.

Pentru tot ce am vizitat in Ankara consider eu ca a meritat intrutotul efortul nostru si imi place ca mi-am schimbat in bine parerea despre capitala Turciei, pe care o credeam una plina de caldiri administrative si fara importanta istorica.

Rog Web sa ma ajute cu atasarea la articol [acest clip#]https://youtu. be/ctGaTvD6zGw[/#] chiar daca explicatia este in limba turca, totusi imaginile din muzeu sunt placute si intersante. Multumesc anticipat!

---

VIZUALIZĂRI: 1434 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI