O capitală pe două roți

TIPĂREȘTE

Uneori, și relația cu o destinație poate fi contradictorie, la fel ca relația cu oamenii. Se poate, de exemplu, ca primul contact să nu fie bun, să fie numeroase elemente deconcertante sau dezamăgitoare – dar a doua impresie să o corecteze pe prima (chiar dacă se formează la șapte ani distanță). Acesta a fost și cazul relației mele cu Amsterdamul, o capitală cosmopolită, pe care am avut ocazia să o văd, în goana a două workshopuri, la distanță de șapte ani.

Invers cum am procedat în alte cazuri, acum voi reda impresiile în ordine cronologică :).

19 mai 2010. O călătorie scurtă este ca o conversaţie pe care o ai cu cineva într-un tren. Ajungi doar să simţi amprenta energetică a sufletului cu care ai fost într-o scurtă vecinătate. La fel, şi cu spiritul oraşelor.

Ca atitudine față de viață, Amsterdam este ca o doamnă batrână care, lăsând în urmă modul în care a trăit în alte secole, smulge de la viaţă câtă plăcere se mai poate. Patina de bătrâneţe a oraşului şi seriozitatea de pe partea administrativă contrastează cu toleranţa ca politică (la fel de oficială). Limitele de aici, mai suple ca în alte locuri europene, par a spune: vreţi să încălcaţi orice reguli, aţi venit unde trebuie… vreţi să fiţi nonconformişti, noi vă dăm voie… vreţi să vă faceţi de cap, noi vă dăm voie! Cam excentric pentru noi, gândeşte agale vizitatorul est-european.

… Arhitectura veche de 300 de ani, cu clădirile cu terminaţii medievale, se oglindeşte neverosimil în canalele liniştite şi tulburi. Alternanţa de canale-poduri micuţe cu străzi pietruite, înguste, imprimă oraşului un climat semiveneţian. Dar daca i-ar înghiţi canalele? ... apare un gând fugar. Olanda a fost scoasă din mlaştini secate, aşa se spune. Dacă s-ar întoarce acolo? Poate de aici goana după senzaţii care domneşte aici. Simt sfârşitul şi vor să se bucure pe cât se poate. Nu contează cum, cu ce şi cu cine, sau ce urmează după aceea.

În fine, pierdut pe strazile roşcate şi aureolate de un soare care le mângâie cu raze puţin cam reci, pietonul est european se trezeşte din visare în momentele rare în care trece câte o maşină. E greu să iei în serios străzile astea, chiar dacă bicicliştii, loviţi de pofta zburatului pe două roţi, pot să fie şi periculoşi la un moment dat. Soarele apune peste un oraş în care nostalgiile trecutului şi dependenţele prezentului trăiesc sub acelaşi acoperiş. Oare mi-ar plăcea să locuiesc aici? În nici un caz…

În octombrie 2017, am revenit la Amsterdam: aceeași rețea de cercetare, un alt proiect, care îl continuă pe cel vechi, început acum 8 ani. Modelul de revenire este unul la fel de scurt ca în urmă cu șapte ani: două zile, în care îmi propun și să gust o felie de oraș (la cina festivă din prima zi) și să văd cel puțin un muzeu, în după-amiaza liberă de a doua zi…

Un prim insight asupra Amsterdamului: infrastructura olandeză este atât de bine proiectată, încât călătorul “dă cu nasul” de terminalele trenurilor care leagă aeroportul de oraș aproape fără să vrea. Călătoria costă 5,4 euro și durează cel mult 20 de minute până la gara Amsterdam Centraal. Hotelul workshopului, despre care voi vorbi cu altă ocazie, este hotelul Movenpick, un hotel de patru stele cu o perspectivă unică asupra orașului și canalului care flanchează esplanada ce trece pe lângă gară.

Primii pași în căutarea hotelului mi-au readus în memorie vremea aspră și schimbătoare a locului: acum este un soare confuz cu nori amestecați care gonesc pe cer rostogoliți de vântul de toamnă, iar peste câteva minute soarele intră în nori și, pe fondul unui vânt necruțător care aduce frigul umed de deasupra mării, începe să fulguiască. Olandezii, obișnuiți cu aceste intemperii care fac parte din existența lor zilnică, pedalează nepăsători pe faleză, îmbrăcați adeseori mult mai sumar decât ar cere umezeala rece din jur.

În prima seară, organizatorii ne-au oferit ceea ce ne doream și a reprezentat o variantă mai bună decât un tur pietonal: o cină care a presupus luarea fiecărui fel (antreu, fel principal și desert) într-un alt restaurant. Vehiculul care ne-a dus a fost – ce altceva – un vaporaș lung cu acoperiș de sticlă – iar cina a devenit, astfel, pretextul unei plimbări frumoase pe canalele Amsterdamului. De-a lungul acestei plimbări, admirăm în primul rând clădirile: cu roșcatul caracteristic și decorațiunile în dungi, dar și vârful ușor aplecat spre apă. Una din cercetătoare, care stă lângă mine pe banchetă, îmi atrage atenția că aceste clădiri sunt construite cu această aplecare cu un scop, pentru a se putea ridica diferite lucruri, aduse pe calea apei, sus în clădiri: martor este, într-adevăr, scripetele uriaș care stă fixat pe partea superioară, înainte de vârf. Apoi, admirăm canalele și locuințele plutitoare plasate pe canal (bărcile care au fost transformate în apartamente). Mi se pare pitoresc, dar cred că nu este deloc ușor de trăit într-un mediu umed, chiar dacă barca respectivă a fost amenajată cu tot confortul.

Pe măsură ce plimbarea (și cina) evoluează, se întunecă, iar plimbarea pe timp de seară este și mai spectaculoasă – canalele sunt animate de lumini într-un mod care le pune în valoare. În fine, și restaurantele constituie o experiență plăcută: deși spațiul lasă întotdeauna de dorit (se pare că Olanda este o țară în care spațiul este o resursă în sine), servirea și mâncărurile sunt excelente.

Spre final, o surpriză neplăcută care este de asemenea tipică pentru olandezi: înainte de ultima oprire pentru desert suntem anunțați că acolo se termină călătoria și trebuie să ajungem pe jos la hotel. Obișnuită cu tururile complete (mi se părea logic ca, dacă excursia pe canale a început la hotel, să se termine la hotel), nu îmi luasem nici măcar poșeta la mine, ci o gentuță mini în care nu se găseau nici bani, nici carduri:(. Am avut noroc cu partenerii români, care (deși locuiau în altă parte) au avut grijă să ajung în bună stare la hotel – deloc simplu, mai ales că era trecut de 11 noaptea când s-a terminat evenimentul….

Impresiile de a doua zi le-au completat pe cele din prima zi, începând cu întărirea respectului față de infrastructura olandeză: de la Amsterdam Centraal, o rețea de tramvaie foarte prietenoase deservesc centrul și zona de muzee foarte eficient (ajungând în tip foarte scurt). În timpul acestei plimbări pietonale, am sesizat din nou caracterul cosmopolit al orașului, calitatea serviciilor, organizarea (una din calitățile forte ale poporului olandez).

Așadar, prima impresie nu este întotdeauna cea mai întemeiată. Amsterdamul este un oraș care poate fi explorat și valorificat, mai ales de către turiștii inteligenți :).

---

VIZUALIZĂRI: 1031 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI