Amsterdam, vreau să te cunosc mai bine

TIPĂREȘTE

Un oraș tare atrăgător Amsterdamul ăsta. Canale nesfârșite și numeroase poduri cu arhitectură originală din secole trecute, concentrate pe o întindere nu foarte vastă. Peste tot lalele, una din florile mele preferate. Neînflorite, încă nu e vremea lor, dar suvenirul cu laleaua este, probabil, cel mai comun aici.

Tot cam peste tot ne-a însoțit și mirosul de marihuana, ce să-i facem, suntem într-o metropolă liberală, poate cea mai liberală din Europa. Nu am putut să merg cu R. să admirăm operele lui Rembrandt și Van Gogh, dar ne-am putut plimba câteva ore prin acest oraș unde sper să pot reveni într-un viitor nu foarte îndepărtat, iar plimbarea ne-a oferit istoria vie a unuia din cele mai frumoase (cred eu) și mai romantice orașe de pe continentul nostru.

Din orășelul german nord-vestic unde aveam tabăra de bază am făcut cam trei ore până în Amsterdam. Eram tare nerăbdători, mai ales cei care eram la prima vizită. Am ajuns puțin până în ora doișpe, așa e când suntem mulți, până te urnești de acasă cu cățel, cu purcel... Imediat ne-am confruntat cu problema parcării. E logică, orașul e construit pe ape, de unde atâtea parcări? ;)

Până la urmă, după câteva ture, am găsit locuri libere într-o parcare de pe strada Valkenburgerstraat Centrum. He, he, să nu credeți acum că am ținut minte numele străzii. I-am făcut poză ca să fim siguri că știm de ce să întrebăm în caz că ne rătăcim la întoarcere. Nu prea aveam cum, dar pentru orice eventualitate facem lucrul ăsta de multe ori. Cum spuneam, se pare că parcările nu sunt foarte dese/multe (sau nu am dat noi de multe), și asta se reflectă în prețul lor. Mai bine de patru euro ora!! Asta e, nu venim des la Amsterdam, plătim. Și o luăm frumușel la pas spre Centrum.

Întâi nimerim într-un târg, era 30 decembrie și în timpul săpămânii, probabil târgul săptămânal din cartierul respectiv. Evident că ne-am băgat pe rândul din mijloc, și imediat am rezolvat problema suvenirurilor, și mai ales a... lalelelor. Da, da, mama era obsedată. I-a plăcut orașul, nu zicea că nu, dar ea voia să ajungă acolo și să-și cumpere lalele și alte flori. Cât se putea de multe.

I-am făcut hatârul, soră-mea îi cumpăra pe o parte, eu pe alta, așa că s-a ales cu câteva pungi bune de bulbi de lalele de toate culorile, și alte specii de flori. Păcat că nu mă pot bucura și eu de ele, grădinița ei de flori fiind una superbă din moși strămoși... A binevoit să-mi planteze și mie vreo doi trei bulbi în două ghivece golașe de pe scară, și mă tot uit la lăstari, că au ieșit, și sper să nu înghețe cu primăvara asta capricioasă.

Târgul era plin, și am văzut mai târziu și altele. Toate sunt colorate și cu o varietate enormă de... de toate: fructe, legume, carne, pește, flori, antichități, haine noi și de mâna a doua, tablouri, cărți... Sunt ca o sărbătoare unde nu lipsesc nici artiștii stradali. Merită vizitate cu aparatul foto în mână. Mama a rămas cu gura căscată când a văzut un domn cu codițe cu fundițe, ruj pe buze, barbă stufoasă, colanți și pantofi cu toc. Mai văzuse ceva asemănător în Bruxelles, și fața părinților din generația lor și care nu au umblat prea mult prin lume (-a asta modernă) este un adevărat poem, îmi place la nebunie să cunoască și alte realități.

De aici am ajuns imediat în centru-centru. Bineînțeles că ne-am oprit la primul canal și pod ca să începem sesiunea foto. Începeau să se vadă și sutele de biciclete, începea să miroasă și a iarbă (nu de-aia verde, de primăvară;)).

Nu trebuie să faci mulți pași ca să-ți dai seama că Amsterdamul este un oraș deschis și absolut tolerant, în care conviețuiesc în pace și armonie multe naționalități și multe categorii de oameni. Mi s-a părut că toți cu obiceiuri simple, o minune și-o relaxare. După vreo oră de plimbare, mi se părea că totul e aproape (în toate sensurile) în acest oraș de opt sute și ceva de mii de locuitori...

Știam că nu aveam cum să mă întâlnesc cu Vincent în muzeul lui, și nici cu tezaurul din Rijksmuseum. Nu aveam cum să intru în Madame Tussauds, și aproape că-mi cădeau balele făcându-mi pozele în fața lui. Nici în zona...roșie nu urma să ajungem, doar aveam copii în grup. Peste vreo doi-trei ani poate, că va fi deja adolescent și le va ști pe toate. Măcar am pigulit câte ceva de la tarabe, mai niște cartofi prăjiți (mare specialitate olandeză;)), mai o bucățică de tort de mere sau eu mai știu ce. Că berea nu e de mine. Poate un gin tonic ar fi intrat așa, special, într-unul din zecile și sutele de baruri originale vechi de sute de ani.

Istoria Amsterdamului este strâns legată de apă. Are nici mai mult nici mai puțin de 165 de canale care au fost construite de-a lungul secolelor pentru a stimula comerțul și transportul, dar și pentru a recupera teren și a se extinde. Aceste canale definesc peisajul orașului, de-aia au și fost incluse pe lista Unesco acum câțiva ani. În afară de faptul că sunt un fundal spectaculos pentru centrul istoric, plimbarea cu vaporașul pe canale este, cred eu, un mod de neuitat de a descoperi orașul. Timpul nostru era limitat, așa că ne era clar că vom face o astfel de plimbare.

Cred că mini croaziera pe canalele Amsterdamului poate fi o introducere perfectă a superbelor locuri și interesantelor obiective din oraș. Există câteva puncte de plecare și sosire, distribuite prin tot orașul, iar traseele sunt disponibile în diverse limbi (pe când româna?). Câțiva din operatorii de croaziere: Holland International, Canal Company, Blue Boat, Rederij Kooij, Rederij Plas și Lovers. Bineînțeles că există și variant hop-on hop-off oferită de compania Canal Bus. Noi am nimerit Rederij Plas, și ne-am plimbat cu Hilda IV. Prețurile practicate sunt foarte asemănătoare: 10 euro adult, 6 euro copil, cam pe-acolo merg toate.

Ca și la Paris, eu cred că este una din atracțiile orașului, cu adaosul că farmecul e altul. 165 de canale a căror construcție a început odată cu fundarea orașului și construcția barajului de pe râul Amstel care îl traversează. Uite așa s-au creat insule artificiale și mai mult de o mie de poduri pentru a le lega între ele… Dacă la originea utilității stăteau, cum era normal, transportul pentru comerț și/sau apărarea împotriva posibilelor atacuri exterioare, prima plimbare “de plăcere” nu a avut loc până în secolul XVII.

Regina Elisabeth Stuart de Bohemia a fost inițiatoarea, fiind primită de locuitorii orașului cu petreceri și poduri frumos împodobite. Cu timpul acest obicei de a primi vizitatori de sânge albastru în acest mod plăcut s-a împământenit, și tradiția e încă vie. Am citit pe undeva că Nelson Mandela sau Beatleșii au ajuns intrat astfel în Amsterdam. O paradă pe apă, așa-i că v-ar plăcea? Din fericire plimbarea pe canalele orașului nu mai constituie un privilegiu doar pentru curțile regale. Milioane de pasageri veniți din toate colțurile lumii se bucură de tot ceea ce oferă frumosul oraș dintr-un vaporaș (rimă neintenționată).

Citisem despre niște croaziere gratuite cu Clubul Nautoc St. Nicolaas, un fel de ONG care restaurează bărci și vaporașe vechi numite tuindersvlettenque, folosite în trecut pentru transportul de vegetale și animale între piețele și fermele din Amsterdam și restul Olandei. Mi s-a părut o inițiativă originală și lăudabilă. Voluntari rezidenți conduc bărcile pe cele mai înguste canale din oraș, unde vaporașele marilor companii nu pot intra. Înainte de plimbare, voluntarul se consultă cu grupul și stabilesc zece obiective, deci sunt niște rute foarte libere și deschise. Ar fi interesantă o astfel de plimbare (ați avut parte, @Mireille?), într-o ambianță relaxantă și prietenoasă, unde poți să iei cu tine vin, bere, mâncare și chiar și marihuana, pentru că un deranjezi pe nimeni.

Și în Hilda noastră miroasea a marihuana de nu se putea. E drept că numai în partea din spate, de lângă toaletă, adică acolo unde s-au așezat imediat câțiva tineri (care nu au fumat totuși). De fapt, așa cum spuneam mai sus, mie tot orașul îmi mirosea pe alocuri a marihuana… O fi faptul că am eu nasul mai sensibilos de când m-am lăsat de fumat? Possible…

Dacă doriți mai multe informații despre acest tur original, cu siguranță găsiți pe net. Dacă nu, dați de știre, eu găsisem informația în spaniolă pe undeva. Spuneam că este gratuit, dar căpitanii voluntari acceptă donații. Nu vă vor cere banii direct, probabil tot în stilul căpitanului nostru, mă rog, a vocii înregistrate pe bandă, care mulțumea pentru bacșișuri. Să nu credeți că lumea se îngrămădea să lase monezi.

Nu e musai să faceți rezervare pentru un tur cu vaporașul. De obicei cam toate companiile oferă servicii cu o frecvență de 15-30 de minute, nu cred că e complicat să prinzi loc nici în plin sezon. Noi nu am așteptat mai mult de un sfert de oră. Căruciorul nepoțicii l-am lăsat acolo, pe ponton, și chiar se gândea soră-mea, oare o să șmanglească cineva ceva? Nu, totul a fost ok.

Ce am văzut noi, foarte pe scurt, și numai pe dinafară.

De ce trebuie să mă întorc la Amsterdam? Păi cred că e foarte clar. Îmi plac foarte mult lucrurile mai… ieșite din tipar, să zic așa. Experiențele alea de pe lista cu lucruri de trăit măcar o dată în viață. Deci:

-E musai să pășesc într-un coffeeshop. Mai mult ca sigur nu voi cumpăra cele cinci grame de iarbă permise în aceste localuri, și fumul de marihuana îmi va rămâne în gât. Dar cred că senzația de “trăiește și lasă-mă să trăiesc” e unică. Deci un ceai sau un suc de fructe timp de o juma’ de oră cred că e de neratat. Pentru mine.

-Același lucru și cu smartshops. Nu mi-e clar că aș cumpăra ciuperci halucinogene, dar o carte sau un suvenir care să-mi amintească aceeași senzație de mai sus, da. Peace and love, un vis frumos, nu neapărat utopic. Ca să se întâmple ceva, trebuie să crezi cu convingere că se poate întâmpla.

-Tot musai e să ajung și în Cartierul Roșu. Soră-mea mă tot înghioldea, “hai să mergem, hai să mergem”. Nu am vrut să-i prezint lu fi-miu o realitate atât de crudă la o vârstă așa de fragedă. O să aibă el timp. Sau oare nici eu nu sunt prea convinsă așa cum nu eram la Memorialul Durerii din Sighet? Ba da, ba da, câteodată avem nevoie și de realități crude ca să ne continuăm drumul în viață, să apreciem ce avem și să încercăm să fim un pic mai buni.

-O să ziceți că halal, am pus coffeeshopurile alea înaintea lui Rembrandt, Anna Frank și Van Gogh. Lista este absolut aleatorie, deci o să-mi dau întâlnire și cu ei, fără nicio îndoială. Atunci o să iau la puricat îndemnele specialistei noastre olandeze, Mireille, și a altora, ca să nu ratez absolut nimic.

Hai R., când mergem din nou la Amsterdam?

---

VIZUALIZĂRI: 5586 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI