ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.10.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.10.08
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Amsterdam - orasul Tineretii

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Amsterdam, Amsterdam, Amstel-Dam... Când ultimul mileniu era încă destul de tânăr, o mână de aventurieri au venit plutind în josul râului Amstel într-o barca facuta (scobita) dintr-un bustean. Acolo ei au inaltat un dig - care este marcat si astazi in Piața Dam - centrul orașului de astăzi. Oameni chibzuiti, si-au dezvoltat rapid afacerile prin taxarea celor care faceau comert cu bere și cu hering, produse de mare pret in aceasta parte a Europei. In acest fel a luat nastere Amsterdamul, unul din cele mai fascinante si extravagante orase ale lumii.

Ultima parte a calatoriei noastre in Belgia si Olanda (vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii, vezi impresii), ne-a purtat pasii in cosmopolitul oras, oras care ne-a adoptat pe loc si care ne-a oferit 4 zile insorite fara ploaie, zile in care l-am putut descoperi asa cum este –dulce si amar, incantator si surprinzator in acelasi timp, dar sigur cel mai VIU oras din cate am vazut, orasul in care (daca-mi permiteti) democratia este inteleasa si dusa la extrem…N-a fost cazul nostru, am optat incantati de multitudinea de obiective turistice, sa descoperim frumusetea canalelor, maretia cladirilor aristocratice, muzeele unice pe care le gasesti numai aici si nu in ultimul rand, atmosfera de vacanta care ai impresia ca nu se va sfarsi niciodata…

Patru zile magnifice, 4 zile obositoare dar incantatoare care s-ar fi vrut saptamani, luni, 4 zile care ne vor ramane totdeauana asezate intr-un loc special in sufletul nostru. Inarmati cu cea mai lejera si comfortabila pereche de adidasi am pornit, la pas, intr-o calatorie catre inima orasului. Aici am vazut:

- Piata DAM –piata centrala ce marcheaza locul unde se gasea barajul DAM pe raul Amstel (sec. 13).

- Monumentul National –Obelisc de 22 m ce comemoreaza olandezii cazuti in cel de-al doilea razboi mondial. In zidul din spate sunt incastrate urne cu pamant din cele 12 provincii olandeze

- Primaria Orasului –Koninklijk Paleis-In 1808 a fost transformata in Palat Regal de Ludovic Bonaparte, care a fost instaurat rege de fratele sau, Napoleon, dupa cucerirea Olandei de catre francezi. Edificiu sustinut pe 13659 piloni de lemn, simbolizeaza puterea civila a orasului. Aici s-a tinut receptia evenimentului din 2 februarie 2002 cand printul mostenitor Willem-Alexander s-a casatorit cu Maxima Zorreguieta la biserica Nieuwe Kerk. -biserca nationala a Olandei. Cuplul are 3 copii: printesele Catharina Amalia, Alexia si Ariane, nascute in 2003,2005 si 2007.

- Nieuwe Kerk-biserica unde s-au tinut evenimente regale incepand cu 1814. Tot aici gasim orga construita de Jacob Van Campen si un amvon sculptat de Albert Vickenbrinck. Biserica este inchinata Fecioarei Maria si Sf. Ecaterina

- Muzeul Madame Tussaud’s-muzeul figurilor de ceara. Scene din trecutul Olandei sunt prezentate prin efecte speciale.

- De Bijenkorf-cunoscut magazin universal din Amsterdam cu o oferta bogata de la parfumuri la buticuri de moda.

- Muzeul interactiv al echipei de fotbal Ajax Amsterdam. Muzeul prezintă istoria clubului de fotbal Ajax Amsterdam, poze cu legende ale fotbalului din ultimii 100 de ani.

- Muzeul Diamantelor - Un muzeu mic şi elegant oraganizat de către un important comerciant de pietre preţioase din Amsterdam - Diamantele Coster. O expoziţie interesantă care a fost vizualizată prin toate mijloacele multimedia moderne. Muzeul este situat, în mod convenabil, în apropierea Muzeului Rijks şi Van Gogh. (7,5 euro/pers.)

- Muzeul Van Gogh - Muzeul găzduieşte aproape 200 de picturi şi 550 de schiţe înfăţişându-l pe Van Gogh în perioade diferinte ale vieţii sale. Tot aici, sunt expuse sute de scrisori scrise de către Van Gogh către fratele sau Theo. Principalul punct de atracţie rămâne opera lui Van Gogh, de la peisajele întunecate la perioada impresionistă şi apogeul carierei sale reprezentat de atmosfera mediterană vizionară. (14 Euro/pers.)

- Zuider Kerk – biserica cu o clopotnita splendida, cu coloane, ceasuri si turnulete. Punct de referinta ala orasului desi nu mai functioneaza ca biserica din 1929, in prezent aici fiind Centrul de Informare pentru Dezvoltare Urbana.

- Muzeul Rembrandt - Casa unde a locuit Rembrandt între anii 1639 şi 1659 adăposteşte acum o colecţie numeroasă de gravuri. În mare parte, aceste gravuri au fost realizate în această casă. De asemenea, mai puteţi vedea o impresionantă colecţie de picturi ale oamenilor care l-au inspirat pe Rembrandt, precum Pieter Lastman. (10 Euro/pers.)

- Oude Kerk – prima biserica parohiala, cel mai vechi monument al orasului se afla in centrul cartierului Felinarului Rosu. Reconstruita in sec. 14 ca o mica biserica de piatra s-a extins ulterior devenind o basilica gotica impunatoare. Este inchinata Sf. Nicolae-patronul orasului. (5 euro/pers.)

- Biserica muzeu - Ons’Lieve Heer op Solder (Slavitul nostru Domn din pod) – casa splendida din sec. 17 ofera o mare surpriza la interior. La etajele superioare se afla o biserica, un exemplu rar si perfect conservat de biserica secreta construita dupa Reforma. Catolicii s-au rugat aici intre 1663-1887. Interiorul bine conservat ne poarta in trecutul Epocii de Aur olandeze. (7 Euro/pers.)

- Biserica Sf. Nicolae – Sint Nicholas Kerk. Dedicata patronului marinarilor biserica a fost comandata de congregatia Ons’Lieve Heer op Solder – este proiectata in stil neorenascentist.

- Biserica de Vest – Westerkerk – loc foarte drag locuitorilor Amsterdamului, are cel mai inalt turn dintre bisericile din oras, constructia s-a terminat in 1631. Memorialul ridicat in cinstea lui Rembrandt ne aminteste ca pictorul a fost inmormantat aici, desi nu se cunoaste exact locul unde se afla trupul sau.

- Casa Annei Frank – Anne Frankhuis - Casa Anne Frank este situată în centrul Amsterdamului. În acestă casă transformată în ascunzătoare, Anne Frank a scris faimosul său jurnal din timpul celui de-al II Război Mondial. Jurnalul original este expus în cadrul expoziţiei permanente a Casei Anne Frank. (8,5 Euro/pers.)

- Muzeul Lalelelor - Un muzeu mic şi prietenos despre lalea - floarea care reprezintă simbolul Olandei. Acest muzeu este situat chiar dincolo de podul ce desparte Casa Annei Frank. Puteţi vedea aici prezentări multimedia interesante despre istoria lalelei, cultivarea ei şi speculaţia cu bulbi de lalea din secolul al XVII-lea - numită mania lalelei. Puteţi cumpară bulbi de lalele rare şi multe alte flori decorative de la magazinul muzeului. (3 euro/pers.)

- Muzeul Branzei – Cheese Museum - La doar un pas de la Casa Anne Frank, pe cealaltă parte a canalului Prinsengracht a fost organizat un mic muzeu, dedicat exclusiv brânzei olandeze. Astăzi este încă mai mult decat un magazin atractiv, cu vanzatori în haine tradiționale olandeze. Brânză olandeză are mai mult de 600 de ani de traditie lunga, cu diferite tipuri de brânză - Gouda, Edam, Leerdammer, Leyden, Maaslander, Maasdam.

- Muzeul Casei din Barca – Houseboat Museum – un vechi cargobot construit in 1914 ce transporta nisip si balast a fost transformat in 1967 in casa-barca locuibila pana in 1997 cand s-a transformat in muzeu. (4,5 Euro/pers.)

- Croaziera pe canalele Amsterdamului cu vaporasul companiei Holland International Cruise (1 h-14 Euro/pers.)

- Muzeul Marinei – Scheepartmuseum - Muzeul Maritim Olandez deţine cea mai importantă colecţie de vase din lume. Prezentările de vase în mărime naturală, diferite modele de machete şi o mulţime de hărţi ajută vizitatorii să facă o incursiune în istoria maritimă olandeză. Dintr-o fosta cladire in stil clasic construita in 1656 dupa modernizari, renovari si rearanjari de-a lungul timpului s-a deschis in 1973 si apoi in 2010 un muzeu modern in care prezentarea digitala este la loc de frunte. Aici mai gasim o copie a corabiei Companiei Olandeze a Indiilor de Est (East Indiaman Amsterdam) scufundata la primul voiaj in 1749. Vasul este ancorat langa Muzeul Scheepvaart inca din 1991. (15 Euro/pers.)

- Centrul NEMO - Chiar lângă Gara Centrală puteţi vizita cel mai futurist centru ştiinţific din Olanda. Acest centru se află în interiorul unei clădiri construite sub forma unei nave. Contrucţia a fost creată de către Renzo Piano. Aici puteţi să vă minunaţi de lumea ştiinţei şi tehnologiei. Contrar altor muzee, în cadrul acestui muzeu vizitatorul trebuie să atingă colecţia expusă şi chiar să o experimenteze. (13,5 Euro. pers.)

- Gradina Botanica – Hortus Botanicus - Grădina Botanică din Amsterdam a fost întotdeauna considerată drept o bijuterie a oraşului. Grădina a fost înfiinţată în anul 1638 ca o grădină cu plante medicinale pentru doctorii şi chimiştii din Amsterdam. De atunci şi până în zilele noastre, grădina s-a transformat într-un adevărat muzeu cu numeroase specii de plante de pe toate continentele. Tot aici gasim spectaculoasa “Casa fluturilor”. (7,5 Euro/pers.)

- Muzeul Van Loon - O impresionantă casa în stil patrician, aşezată langă canal, chiar în centrul Amsterdamului. Aici aveţi posibilitatea unică de a vizita o casa aflata încă în proprietatea familiei aristocrate Van Loon, care a decis deschiderea casei pentru vizitatori. Un muzeu privat pune la dispoziţie documente cu privire la viaţa nobilimii din Amsterdam. Familia Van Loon – cofondator al Companiilor Indiilor de Est, ulterior bancheri si curteni. (8 Euro/pers.)

- Begijnhof – loc incantator si retras, infiintat ca o comunitate laica de femei vaduve ale caror barbati au murit in timpul cruciadelor. Aici gasim casa cu cea mai veche fatada de lemn din lume-construita in 1521 si capela Begijnhof unde se comemoreaza anual “Miracolul din Amsterdam”.

- Amsterdam Museum – o prezentare moderna a istoriei orasului Amsterdam in cei aproximativ 1000 ani de existenta. (10 Euro/pers.)

- Muzeul Geelvinck - Hinlopen - În 1687, cu ocazia căsătoriei sale cu mult mai tânara sa soţie Sara Hinlopen, negustorul înstărit şi influent Albert Geelvinck a construit un conac lângă un canal. Puteţi vizita camerele, grădina dintre casa principală şi fosta casa pentru caleşti de lângă Keizersgracht. (10 Euro/pers.)

- Artis Zoo – Gradina zoologica din Amsterdam - Chiar în centrul Amsterdamului puteţi vizita cea mai veche grădină zoologică din Olanda fondata in 1838. Grădina zoologică este împărţită în patru arii principale: Grădină Zoologică, Planetariu, Grădini Botanice şi Muzeu de Zoologie. (19 Euro/pers.)

Pot spune ca OBLIGATORIU pentru calatorul pasionat este sa-si cumpere Amsterdam City Card (40 Euro/pers -24 h, 50 Euro/pers -48 h, 60 Euro/pers -72 h). Este asigurat transportul cu toate mijloacele de transport, plus intrarea gratuita sau redusa la o multime de obiective. Amsterdamul este un oras scump, foarte scump. Ai grija pe ce cheltuiesti banii, daca nu vrei sa te trezesti fara bani dupa primele doua zile. Amsterdamul arată exact aşa cum mi-l imaginam: biciclete la tot pasul, lalele, prostituate care încearcă să ademenească trecătorii din vitrinele Cartierului Roşu.

Amsterdam este cu siguranta punctul central al Olandei, un oras modern si in acelasi timp plin de istorie, in care distractia si pofta de viata incanta orice vizitator.

Se spune ca daca nu ai vazut Amsterdamul in tinerete, degeaba il vezi mai tarziu!

Iar noi chiar daca nu mai suntem la prima tinerete, am plecat fascinati, cu regretul ca totul s-a sfarsit atat de repede.

Amsterdam - un oras mult prea agitat, euforic si plin de exataz te cheama permanent si te indeamna sa ai parte de aventura vietii tale…

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Ricone in 05.10.12 20:01:51
Validat / Publicat: 05.10.12 21:23:22
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6074 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ricone); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Porumbei in piata Dam.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

Diaura*
[05.10.12 23:39:03]
»

Dumnezeule... cum ati putut vizita atat de multe minunatii in doar patru zile?

Admin
[06.10.12 07:39:02]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[06.10.12 10:39:04]
»

Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

marius gaudi*
[06.10.12 13:13:18]
»

Am devenit fanul articolelor tale. Sa prospere CFR-ul!!

RiconeAUTOR REVIEW
[06.10.12 17:29:23]
»

@Diaura: Ma repet spunandu-va ca excursia este rodul unei planificari minutioase (pe zile) de-a lungul catorva luni bune inainte de plecare. Multumesc pe aceasta cale tuturor colegilor "amfostacolo"care mi-au oferit informatii pretioase referitoare la acesta destinatie. Va doresc tuturor multa pofta de calatorie, pasiune, rabdare si nu uitati: o experienta traita frumos trebuie impartasita, altfel nu ramane decat o simpla amintire care se va sterge in timp...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
RiconeAUTOR REVIEW
[06.10.12 17:34:46]
»

@marius gaudi: Multumesc pentru aprecieri, cat despre CFR -cred ca a fost inventat sa ma poarte acolo unde visurile se implinesc... glumesc...

Diaura*
[06.10.12 17:47:26]
»

@Ricone:

Sunt de acord cu tine. De aceea am mai citit acum, inca odata povestea ta; nu se stie cand imi va folosi.

RiconeAUTOR REVIEW
[06.10.12 17:47:41]
»

@webmaster13: Pentru ca Jacques Brel este artistul meu de suflet, as dori sa-l aud fredonand - Dans le port d'Amsterdam... multumesc anticipat, webmaster...

webmaster15
[06.10.12 18:15:29]
»

Am atasat clipul solicitat. Auditie placuta.

doina_c24
[07.10.12 20:41:56]
»

Felicitari pentru concediul minunat! A fost o adevarata placere sa citesc prezentarile, sa privesc pozele si sa ascult muzica.

O saptamana buna!

RiconeAUTOR REVIEW
[08.10.12 10:14:09]
»

@doina_c24: Multumesc inca o data pentru aprecieri, ma bucur sa constat ca prezentarea excursiei noastre la Amsterdam a placut...

Alb
[09.11.12 00:02:55]
»

Foarte concreta descrierea. Iar muzica este deosebita

motanu_rau*
[26.04.13 20:40:13]
»

Multumesc pentru impresii. O sa mergem in Amsterdam in cateva zile si mini descrierea ta este exact ce am cautat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alb, Diaura*, doina_c24, marius gaudi*, motanu_rau*, popescuionut, Ricone
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Amsterdam şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061471939086914 sec
    ecranul dvs: 1 x 1