Alcazaba - cetatea maură a Almeriei

TIPĂREȘTE

Almeria

Am ales Almeria nu pentru că aș fi citit inainte ceva despre aceste locuri sau pentru că cineva mi-ar fi recomandat această destinație. Nu. Motivul pentru care am poposit aici a fost așezarea orașului la țărmul mării și distanța de aproximativ 200 Km de Malaga (ne-am propus ca distanța intre localitățile pe care urma să le vedem să fie in jur de 200 Km, ca să avem timp să vedem câte ceva, să nu ne petrecem timpul doar in mașină). Și mai era ceva. M-a atras și numele orașului, Almeria, nume de prințesă arabă, misterios și melodios.

Almeria, oraș din Andaluzia, capitala provinciei cu același nume, a fost fondat de Abd-Ar-Rahman III, care a construit aici un castel arab, o fortăreață numită Alcazaba, de la al cărui turn de veghe (in arabă Al-Mar'yah) vine și numele orașului.

Port important la Mediterană, orașul s-a dezvoltat in timpul ocupației arabe din secolul 11, sub conducerea emirilor Jairan și Almotacin, și a trecut definitiv sub ocupație creștină la sfârșitul secolului al 15-lea, in timpul lui Ferdinand al II-lea de Aragon și a soției sale Isabela.

După o perioadă de regres, datorat atât catastrofelor naturale care au lovit orașul (câteva cutremure devastatoare) cât și războaielor sau atacurilor piraților berberi, orașul a cunoscut o nouă perioadă de dezvoltare in secolul 18, după descoperirea zăcămintelor de fier din zonă.

In prima parte a secolului 20, in timpul războiului civil, orașul a fost bombardat de armata germană, capitulând in 1939, pentru ca mai târziu, in a doua jumătate a secolului, să se dezvolte spectaculos, in special datorită turismului și agriculturii.

Deși clima in zonă este una aridă, Almeria fiind cel mai arid oraș din Europa și unul dintre cele mai aride de pe țărmul Mediteranei, agricultura a cunoscut aici o puternică dezvoltare, prin construirea a numeroase sere, cu o importantă producție de fructe și legume. Am văzut astfel de sere, acoperite cu folii de plastic (probabil pentru a proteja legumele și fructele de soarele arzător), pe tot parcursul drumului dintre Nerja și Almeria, și mai departe, până in Cartagena.

La prima vedere Almeria nu arăta nimic deosebit. Un oraș cu clădiri noi, cu multe blocuri și multe șantiere, dar cu aceleași bulevarde largi, mărginite de arbori, cum am văzut in celelalte orașe mari din Spania.

După ce ne-am cazat la hotelul NH Ciudad de Almeria, aflat aproape de centru, am plecat in explorare.

Primul popas a fost la vechea gară, aflată chiar vis-a-vis de hotelul unde eram cazați. Construită intre anii 1890 și 1893, este singura clădire din Almeria care figurează in lista celor 20 de capodopere arhitectonice ale Andaluziei.

De aici, am mers spre mare până la plaja Almadrabillas, unde se află așa numita ”Cable Ingles” o construcție metalică din 1904 folosită ca stație de incărcare/descărcare a minereurilor. Declarată in 1998 obiectiv de interes cultural, Cable Ingles este in curs de restaurare.

Am pornit mai departe, spre orașul vechi. Nu știu dacă aveam noi un așa noroc sau andaluzilor le plac sărbătorile, dar, după ce in Malaga am nimerit in plină fiesta, același lucru s-a intâmplat și in Almeria. Orașul era in sărbătoare, fiind in plină desfășurare Fiesta de Almeria, sărbătoare dedicată patronului spiritual al orașului, Virgen del Mar. Serbările durează 8 zile, in această perioadă având loc numeroase concerte, expoziții, parade și alte manifestări artistice. In toate piețele din partea veche a orașului se cânta și se dansa, iar reprezentantele sexului frumos, indiferent de vârstă, purtau cu mândrie frumoasele rochii andaluze. Ce lipsea, față de fiesta din Malaga, era Cartojal - vinul dulce, in sticluțe roz care era băut de toți pe străzile orașului.

Strecurându-ne cu greu printre mulțimea veselă și puțin amețită de căldură sau licori bahice, am ajuns la Catedrala din Almeria, aflată in Plaza de la Catedral.

Construcția catedralei a inceput in secolul 16, la scurt timp după ce un cutremur devastator a distrus vechea catedrală construită, la fel ca multe alte catedrale din Spania, pe locul unei moschei.

Datorită apropierii de mare, catedrala a servit și ca zid de apărare impotriva atacurilor piraților veniți pe mare din nordul Africii. Din acest motiv, catedrala seamănă mai mult cu o fortăreață, cu ziduri inalte și groase și cu turnuri de unde pirații erau alungați cu ajutorul muschetelor și ghiulelelor.

Catedrala era inchisă la ora la care noi am ajuns acolo (duminica programul de vizitare se termină la ora 14.00) motiv pentru care nu am vizitat-o. Pot doar să vă spun că in interiorul ei, in spatele altarului principal, se află o capelă unde este mormântul episcopului Villalan, fondatorul catedralei. O statuie a episcopului se află și in fața turnului clopotelor.

Am plecat mai departe spre Alcazaba, cetatea maură vizibilă din orice parte a orașului.

Drumul până la dealul pe care se află cetatea trece printr-un cartier foarte vechi al orașului, cu multe case părăsite sau in stare avansată de degradare. Nu știu dacă este chiar așa, dar nouă ni s-a părut o zonă nesigură a orașului.

Numele cetății, Alcazaba, semnifică o fortăreță formată din ziduri groase dintr-un oraș maur, și vine de la cuvântul arab al-qasbah.

Alcazaba a fost construită in secolul 10 de califul Abd-al-Rhaman III, și este, după Alhambra, cea de a doua mare fortăreață maură a Spaniei.

Intrarea pentru turiștii veniți din țările UE este liberă, așa că am intrat pe la Turnul Oglinzilor, unde am fost intâmpinați de animatori in costume maure. Turnul folosea un sistem de oglinzi prin care se trimiteau semnale navelor care intrau in port. In funcție de răspunsul primit, știau dacă sunt nave dușmane sau prietene.

Alcazaba este alcătuită din trei incinte. Prima incintă, pe unde este și intrarea principală, duce prin Poarta Justiției intr-o frumoasă zonă de grădini in trepte, inconjurată de zidurile groase ale fortăreței. Nu se știe exact cum arăta această primă incintă, ea fiind in mare parte distrusă de cutremurul devastator din secolul 16. Grădinile nu sunt originale, ele au fost construite in momentul restaurării cetății folosindu-se ca sursă de inspirație grădinile Alhambrei.

Prima incintă este separată de cea de a doua printr-un zid cu turnuri de supraveghere. In centrul acestui zid se află un clopot, care avea rolul de a avertiza populația de pericolele care se abăteau asupra cetății. De sus, de pe turnurile de supraveghere se vede intregul oraș, marea și portul. De la turnul nordic se vede Cerro San Cristobal și zidurile construite in secolul 11 pentru a mări capacitatea de apărare a orașului, prevăzute cu șapte turnuri, trei dintre ele, de formă pătrată, construite de mauri iar alte patru, de formă semicirculară, construite după cucerirea orașului de creștini.

Incinta a doua a cetății este cea care găzduia palatele guvernatorilor, băi, o moschee, distruse in cea mai mare parte de cutremur. Se mai pot vedea rezervorul de apă și două reproduceri ale unor caseoriginale reconstruite din ruine. Peste tot in aceste zone sunt tineri ghizi, imbrăcați in costume maure, care dau detalii despre fiecare parte a cetății.

Cea de a treia incintă este cea mai nouă, construită după cucerirea orașului de către monarhii catolici. Incinta este protejată de trei turnuri semicirculare.

Am zăbovit in Alcazaba până la ora inchiderii, când incepuse să se insereze. Ne-am intors pe un alt drum, urmând indicatoarele care ne indrumau spre Catedrală. Mai aveam o singură dorință. Să găsim un restaurant unde să mâncăm ceva, pentru că eram lihniți.

A doua zi nu am mai zăbovit, am plecat direct spre Cartagena. Almeria a fost orașul care ne-a plăcut cel mai puțin din ce am văzut in Spania. Dar, acum, rememorând acele locuri, cred că l-am nedreptățit. Are multe de oferit, iar noi am fost prea grăbiți sau prea obosiți ca să ințelegem asta.

Vă rog, dacă se poate ilustrația muzicală https://www.youtube.com/watch?v=56vrS4m0QxA

---

VIZUALIZĂRI: 4801 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI