ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.07.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 06.11.08
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2015
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Albena, un loc in care vom reveni cu drag

TIPĂREȘTE

Nu stiu altii cum sunt, dar vacantele trebuie sa ne relaxeze trupul, mintea, sufletul si spiritul, asa cred eu. Trebuie sa ne imbogateasca cu amintiri frumoase, iar zilele in care am fost acolo, sa rasune vesnic in mintea noastra ca un cantec, sa ne insoteasca tot timpul, precum bucuria si entuziasmul unui copil care-si primeste premiul dupa un an intreg de invatatura.

Cu cativa ani in urma am descoperit Albena de Paste. Desi nu era totul verde, m-au cucerit aerul curat, parca eram la munte, plaja enorma, linistea, atmosfera de tihna, totul. Mi-am promis ca voi reveni intr-o zi. M-am tinut de promisiune dupa sase ani, caci nici Grecia nu ma lasa sa uit de splendorile ei.

Dupa dilema prin care trecem majoritatea dintre noi, cu privire la alegerea destinatiei de vacanta pentru anul viitor, ne-am oprit la Albena. Am fost in noiembrie la Targul de Turism al Romaniei de la Romexpo.Mergeam si-mi veneau in minte cuvintele unui slagar, ''afara ploua ca si toamna''... Ploaie rece de noiembrie, in mintea mea se perindau plajele grecesti, review-urile despre Marmaris(cochetam cu ideea de a alege Turcia), ma gandeam la drumul lung cu autocarul, la noptile dormite stramb, cu capul rezemat de o pernuta, de fereastra, la zgomotul motorului autocarului la curbe, la popasurile in care coboram adormiti cu totii, la magazinul de bomboane, la, la... Pana am ajuns la Romexpo, ploaia, atmosfera hibernala, ofertele care nu m-au convins, toate astea au facut ca drumul meu inapoi spre casa sa fie cu mana goala... Am plecat de acolo asa cum sosisem.

Am lasat sarbatorile sa treaca, fara sa ma mai gandesc la vara, iar prin ianuarie, citind despre Ralitsa Primasol Superior Aqua Club, despre noul parc acvatic, n-am stat mult pe ganduri si am platit o vacanta de 10 zile, incepand cu 22 iunie. Am asteptat linistiti venirea verii.

Cu o zi inainte de plecare a plouat continuu, iar dimineata am asteptat infrigurati autocarul. La 11.45, dupa un drum superb prin Bulgaria (am postat chiar si un film pe youtube la pingapingu), cu norii, in combinatie cu cerul albastru, cu campurile de floarea soarelui si levantica, am ajuns in marea parcare din Albena, unde, ceasul acela mare, in afara de ora, afisa exact 20 de grade. Mirosea a munte, parca eram la Busteni.

Am urcat panta spre hotel, sperand ca vremea sa fie buna in zilele urmatoare, bucurandu-ne de alegerea facuta.

Incet, incet, pe zi ce trecea, ne placea mai mult. Ne familiarizam cu fiecare alee, strada, poteca dintre hoteluri, magazinase, plaja, rezervatie, ciripit de pasarele. Ne gandeam ca acesta este locul in care ne-am dori sa venim si peste multi ani, caci ofera tot ce doresti. Soare, daca esti dornic de plaja, plimbari pe malul marii, de cateva ore chiar. Poti merge pana pe plaja din Kranevo pe jos, traversand apa mica a raului ce se varsa in mare, dupa Gergana. Ore intregi de plimbari pe plaja dus-intors, linistea padurii, nisipul curat, afanat, marea curata si limpede atunci cand nu sunt valuri. Te poti retrage la umbra copacilor pe una dintre nenumaratele banci. Te poti distra in parcul acvatic sau la unul dintre restaurantele din statiune. Nu e viata de noapte, noi nu asta cautam, dar nu cred tinerii nu au ce face. Parcul acvatic avea mare succes, mai ales dupa amiaza, cand era destul de aglomerat, abia gaseai un sezlong liber.

Spatiile verzi erau ingrijite, floricele si trandafiri, cosurile de gunoi nu le-am vazut pline niciodata, iar pe plaja erau cateva cabine de schimb si dusuri cu apa calda si rece.

Ne-am intors bucurosi de alegere, odihniti si incarcati de amintiri frumoase.

Este adevarat ca uneori am avut sentimentul ca ma intorc in timp, ca atmosfera, era ceva, mai ales seara, parca semana cu litoralul nostru cel de demult, cel in care lipseau carele alegorice si paragina din sud. Cel care ne-a facut sa iubim marea... aveam un usor sentiment de nostalgie. Mi-as fi dorit sa regasesc si la noi pe litoral curatenia de aici, tihna, linistea, confortul unor sezlonguri neinghesuite, zonele libere cu nisip curat pe care te puteai aseza, sa fii doar tu si marea... asta am trait la noi pe litoral cu multi, foarte multi ani in urma.

La Albena am gasit pescarusi, conuri de brad, mirosul teilor batrani, nisip impecabil, o mare limpede, oameni cu copii si fara, tineri si varstnici... cu totii respirau acelasi aer de vacanta, adunand in suflet amintiri.

Recomand cu drag, e un loc in care nu luxul primeaza, ci simplitatea si natura, e un loc in care distractia si frumosul imbraca diferite forme, in functie de ochii cu care priveste fiecare dintre noi.

Poze, poze, ce-ar fi vacantele fara poze, cum am impartasi noi, experientele vacantelor, fara poze? Le las pe ele sa vorbeasca, sa arate, sa exprime, ceea ce eu nu reusesc prin cuvinte.

Vacante minunate va doresc!


[fb]
---
Trimis de sniga in 10.07.15 11:30:25
Validat / Publicat: 10.07.15 13:40:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 2642 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sniga); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

jenipirvu
[10.07.15 14:16:50]
»

Puteti sa explicati mai mult timpul petrecut la aqua park? Plecam si noi la inceputul lui septembrie (vom fi si cu copii) si nu am citit nici un review despre el. Multumesc

snigaAUTOR REVIEW
[10.07.15 16:28:10]
»

@jenipirvu - Copiii se distrau de minune peste tot, pe raul lenes, chiar si atunci cand porneau valurile in zona speciala pentru valuri, erau colace portocalii, mai micute, daca doreau sa se plimbe singuri, sau mari, verzi, daca doreau sa stea pe ele cu unul dintre parinti.

Zona destinata copiilor avea topogane, apa mica, sezlonguri, iar mai intr-o parte langa gard, era o zona cu tasnitori de diferite forme, ciupercuta, girafa, tot felul. Acestea se porneau de la niste chestii pe care calcai, trebuie sa le cauti pe acolo si sa calci pe ele. Si porneau, stropeau, copiii se distrau frumos.

Pe topoganele mari se dadeau adulti si copii. Pe cel verde, mai lin, se dadeau multi copii. Pe cel portocaliu se dadeau multi singuri sau cu parintii, caci colacele erau mari, verzi, mai greu era sa urci scarile cu ele in spate, caci erau voluminoase. Dar topoganul portocaliu, desi parea inalt, mare, era lin, deloc de speriat, potrivit pentru copii. Imi placeau pentru ca nu cadeai in apa din ele. Mai era cel mov, vertical, folosit doar de adultii foarte curajosi. Cel in culorile rosu-galben-albastru, provoca multe tipete, nu ne-am dat pe el, parea mai incitant, avea destul succes si la copii.

Era o singura piscina adanca de 1.90, cu doua topogane scurte, dar caderea era destul de iute. Noi nu stim sa inotam si nu le-am folosit.

Mai este un loc cu apa de 1.90, dar e undeva sub un pod, in zona in care pornesc valurile. E o zona in care sta un salvamar in momentul in care pornesc valurile si impinge colacele cu un bat mare, asta in cazul in care valurile imping colacele sub acel pod la 1.90.

In rest, parcul nu e mare, e potrivit pentru copilasi. Am facut multe poze, dar din pacate sunt oameni in ele si poate ii deranjeaza sa postez poze cu ei. De-asta am pus cat am putut poze in care nu se disting prea bine fetele lor. Voi mai cauta printre poze si voi mai posta daca voi mai gasi fara chipuri clare de oameni. (intrati la pozele pe care le-am atasat aici, am mai postat acum cateva, am specificat care sunt pentru copii)

Vacanta frumoasa!

Zoazore
[10.07.15 23:10:25]
»

@sniga - Gata, m-ai lăsat fără cuvinte! Sincer, nu mai am ce spune! Atât de frumos ai descris totul...

snigaAUTOR REVIEW
[11.07.15 13:06:48]
»

@Zoazore - Multumesc frumos!

jenipirvu
[13.07.15 08:50:33]
»

@sniga - Multumesc pentru tot... abia asteptam, noi ca noi, dar copiii cred ca vor fi incantati... inca nu i-am anuntat, dar si cand o vom face...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreieu, jenipirvu, sniga, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Albena și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047208070755005 sec
    ecranul dvs: 1 x 1