Alte destinații rurale din apropiere de Agios Nikolaos

TIPĂREȘTE

Estul Cretei este în mare parte rezervat agriculturii, Platoul Lasithi vezi impresii fiind dovada cea mai edificatoare în acest sens. Totuși, și la nord de New National Road se întind zone cultivate de secole de localnici și parcă mai puțin „contaminate” de microbul turismului în masă.

Având din urmă cu un an experiența minunată a descoperirii satelor aflate mai sus de Rethymno vezi impresii, eram foarte curioasă să fac cunoștință cu aspectele vieții rurale și din această parte a insulei, așa că după o primă vizită la Elounda, o stațiune estivală care mi-a plăcut mult vezi impresii, mi-am convins consortul să nu ne „proptim” imediat pe o plajă, ci să facem mai întâi o scurtă incursiune în interiorul insulei.

Am pornit spre vest pe Epar. Od. Fournis-Eloundas, traversând Epano Elounda pentru a ajunge la Fourni, de unde ne-am îndreptat spre nord pe Epar. Od. Neapolis-Vroucha, trecând prin satele Dories și Karidi. În total, un traseu de cca. 20 km, pe care însă l-am parcurs în peste 30 de minute. De ce? Simplu: fiindcă e plin de serpentine! Și multe din ele sunt în pantă abruptă urcătoare ori coborâtoare. Dacă nu mă credeți, e suficient să aruncați un ochi pe hartă și vă veți convinge!

Șoseaua este totuși bună (și practic pustie) și te răsplătește cu priveliști plăcute de așezări umane parcă aruncate sus pe dealuri, cu case albe așezate terasat și de livezi imense de măslini, întrerupte doar de câte un mic petic de teren cultivat cu cereale. În spatele lor se înalță munți stâncoși și golași peste care privirea alunecă în van, cu speranța descoperirii unor păduri inexistente.

Nu-i bai, verdele întunecat al frunzelor de măslini compensează lipsa altor copaci. În plus, ne distrăm și cu apariția unor capre ce traversează lenevos șoseaua ori zac, pur și simplu, trântite pe carosabil; modesta capră, care se mulțumește să mănânce te miri ce, e animalul-vedetă crescut aici, în Creta cea aridă și arsă de soarele năprasnic al verii, pe lângă orătăniile pe care presupun că sătenii le țin pe lângă casă.

Rulăm la o altitudine destul de mică (500-600 m) și atmosfera e înăbușitoare: căldura sfârșitului de iunie e îndeajuns de puternică încât să ne năucească... Nici nu vreau să mă gândesc la canicula care se năpustește asupra insulei în iulie și în august.

Deși bine îngrijite, satele pe care le străbatem mi se par mai sărăcăcioase decât cele din apropiere de Rethymno. Trag concluzia că din livezile de măslini se poate trăi decent, însă turismul - mai puțin prezent aici - ar aduce mai mulți bani.

Deja din Dories și mai apoi în Karidi pătrundem într-o mare pustietate: localitățile sunt din ce în ce mai rare iar casele se răsfiră pe coline, în timp ce clădirile publice ceva mai acătării, de genul primăriei și școlii, se grupează împrejurul micilor piațete centrale cu câte un platan în mijloc, o imagine des întâlnită în satele grecești. În schimb, se îndesesc locașurile religioase: de pe șosea zărim clopotnițele unor biserici aflate ceva mai departe de așezările umane.

Ne aflăm într-o zonă cu mare încărcătură spirituală: mulți sihaștri și-au găsit refugiul de lume în peșterile din munții din apropiere și nu mai puțin de 7 mănăstiri sunt răspândite pe o arie de doar 5-6 kmp situată la nord de Dories. Încă din primul secol al erei noastre, după vizita făcută de Sfântul Pavel creștinătorul, Creta a devenit un leagăn al noii religii iar tradițiile bisericești sunt deosebit de puternice în partea sa de est, unde se găsește cea mai mare densitate de locașuri de cult de pe insulă.

Mănăstirile au jucat un rol important în păstrarea cutumelor cultural-religioase și în dezvoltarea procesului de învățământ, ca și în lupta împotriva otomanilor, oferind adăpost insurgenților în timpul Războiului de Independență, și mai târziu sprijinindu-i pe Aliați și pe localnicii care se opuneau naziștilor în al Doilea Război Mondial. Viața monahală a fost încurajată de venețieni și în ciuda stricăciunilor făcute de ocupanții turci, multe mănăstiri au supraviețuit vicisitudinilor vremurilor, fiind restaurate în ultimii ani și recăpătându-și strălucirea.

Mănăstirea Areti este un asemenea exemplu.

Se află la cca. 3 km nord de Karidi, cu o foarte scurtă deviere asfaltată din șosea, iar din depărtare seamănă cu o fortăreață. Este una din cele cinci cele mai importante mănăstiri cretane întărite cu ziduri groase din piatră împotriva atacurilor otomane.

Legenda spune că întemeierea sa se datorează unui localnic care, lucrând în portul din Sitia, s-a împrietenit cu niște ocupanți venețieni. Unul din ei l-a invitat în Veneția la nunta fiicei sale. În timpul ospățului, cretanul, care învățase limba italiană, a surprins o discuție dintre mai mulți oaspeți care făceau planuri să vină la el pe insulă pentru a căuta o comoară ascunsă într-un cazan îngropat pe locul actualei mănăstiri. Problema, se plângeau venețienii, era aceea a unui blestem: cel care ridica primul capacul cazanului avea să moară.

Cretanul nostru, băiat isteț, s-a întors acasă și s-a dus glonț la locul cu pricina, a găsit cazanul și a legat capacul cu o sfoară de măgarul său, așa încât, atunci când măgarul a tras de sfoară, bietul animal a murit. Omul, în schimb, s-a ales cu o avere frumușică și, în semn de mulțumire, a ridicat acolo o biserică.

Adevărul istoric este, bineînțeles, altul: mănăstirea a fost fondată în 1580 de un nobil local, care a construit biserica principală, cu hramul Sfintei Treimi. Clopotnița a fost adăugată în 1618 iar a doua biserică, dedicată Sfântului Lazăr, la jumătatea secolului al XVII-lea.

Există documente care atestă sprijinul acordat de călugări cretanilor care luptau împotriva piraților și otomanilor, precum și distrugerea mănăstirii de către turci în 1821, când biblioteca sa valoroasă și o parte din odoare au dispărut în flăcări. Extins restaurat, locașul s-a redeschis în 1882, pentru a fi din nou devastat, de data aceasta de către ocupanții nemți, în 1940. În fine, după decenii de părăsire, începând din 1990 a suferit ample lucrări de refacere, căpătându-și forma actuală, iar viața monahală a fost reluată.

Din păcate, un singur călugăr viețuiește în prezent la Areti, după cum ne-a informat o mireană pe care am găsit-o trebăluind prin curte. Pe călugăr, un bătrân cu barbă albă lungă, l-am zărit doar preț de câteva clipe, în timp ce se îndrepta nu știu unde, în treburile lui.

Fără pliante și niciun fel de alte mijloace de informare la fața locului (dar și în absența unei taxe de intrare), după ce am coborât câteva trepte și am pătruns într-o mică galerie ce dă în curte, am purces să studiem locurile după capul nostru. Și imediat am remarcat zidurile masive umbrite de 12 chiparoși bătrâni, special plantați în urmă cu mulți ani în urmă, un simbol al celor 12 Apostoli.

Curtea pietruită de mari dimensiuni e mărginită de mai multe clădiri (chilii, sală de mese, bucătărie, ateliere etc.), dispuse în trepte din cauza configurației terenului, iar în mijlocul său se înalță kothilikonul, relativ micuț, cu o singură navă și ușă cu arcadă. La intrare suntem întâmpinați de semnul care interzice fotografiatul, așa că nu fac decât o singură poză la interior (și aceea mișcată) a frumosului iconostas, singurul element care mă impresionează cu adevărat.

Mult mai plăcută mi se pare atmosfera de afară, întregul complex monahal minunat îngrijit, copacii înalți, tufele de trandafiri, ghivecele, curățenia desăvârșită și mai ales liniștea, atât de prielnică meditației și reculegerii.

Aprindem câte o lumânare și ne rugăm, apoi mai zăbovim un pic pentru a ne lăsa pătrunși de spiritul locului, după care facem cale întoarsă la Karidi. Găsim satul somnolând în căldura deja sufocantă, deși nu e decât 10 și jumătate. Niciun indicator pe stradă iar localnicii par să se fi ascuns prin case, la răcoare, dar dibuim totuși o doamnă ce se grăbește spre undeva cărând o sacoșă, pe care o întrebăm de „moni” căutată. Ne arată drumul cu degetul, explicându-ne totodată prin semne că mănăstirea e închisă.

Dacă tot am ajuns până aici, hai să aruncăm totuși o privire!

Mănăstirea Kardamoutsa, cu hramul Timios Stavros (Sfânta Cruce), se află la numai câteva sute de metri est de sat, în capătul unui drum de pământ. Observăm că în incinta îngrădită cu gard de sârmă e o livadă de măslini și că zidurile care o înconjoară sunt masive, deși mai prost întreținute ca la Areti. De pe net aflu că mănăstirea a fost întemeiată în 1570-1582 de doi frați călugăriți și că a prosperat în perioada venețiană. Nu am idee de ce a fost abandonată, însă se pare că în prezent se desfășoară lucrări de restaurare.

Fac câteva poze, admirând florile ce acoperă pe jumătate poarta din lemn, apoi o luăm din loc. Revenim la Fourni și continuăm spre sud câțiva km pe Epar. Od. Neapolis-Vroucha până la intersecția cu New National Road. Îl traversăm pe dedesubt, dăm de Old National Road și imediat de următoarea noastră destinație.

Limnes, unul din cele mai vechi sate tradiționale cretane, datând din perioada venețiană, cunoscut pentru practicarea unor meșteșuguri locale, ne încântă cu străduțele sale pietruite și casele albe înecate în flori și ciorchini de struguri. Facem o plimbare pe jos, remarcând cele trei biserici și sensurile unice ale străzilor, fapt care ne amuză. O exista vreun motociclist care să le respecte? Vedem și că o parte din clădiri au zugrăveala coșcovită și ferestrele acoperite cu scânduri bătute în cuie, în timp ce altele par nou-nouțe. În spate se înalță niște delușoare, o parte împădurite, altele golașe: suntem la 10 km de Agios Nikolaos, aici altitudinea este de numai 230 m și căldura ne doboară, așa că ne grăbim să ne întoarcem la cafeneaua de pe strada principală, unde am lăsat mașina, ca să ne hidratăm.

La o cotitură, într-o piațetă, aproape că ne împiedicăm de niște cabluri. Un tânăr se apropie de noi, ne „citește” din priviri, vede că suntem străini și ni se adresează direct în engleză, rugându-ne să părăsim cât mai iute locul căci se filmează: într-adevăr, pe un scaun, sub un cort, stă încruntat regizorul și strigă la niște actori ce par să se certe (real sau așa le este rolul, habar n-am) în mijlocul drumului.

Oare, la fel ca în cazul Kritsei vezi impresii, Limnes va ajunge în atenția lumii mulțumită unei capodopere cinematografice?

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1535 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI