DELPHIN IMPERIAL – lux pe (prea mulţi) bani

TIPĂREȘTE

Stând şi navigând pe AFA în perioada 2011-2012, mi-a venit şi mie de o vacanţă pe litoralul turcesc, prea îl lăuda toată lumea.

Am văzut la TV şi ceva documentare cu lanţuri celebre de hoteluri care îşi spuneau povestea afacerii, cu strategii pe termen lung (adică proiectau profiturile abia peste 3-5 ani) şi cu accent pe satisfacţia clientului, pe lux şi pe cel mai bun (ultra) all-inclusive ever (din categoria SF pentru România) astfel încât, în 2013 am ales Turcia.

Am zis că dacă-i bal, bal să fie, astfel că am urmărit doar Antalya, pe cât posibil, un hotel nou, ca să nu mă deprim într-o locaţie cu pereţii coşcoviţi sau cu igrasie prin piscine. Uite aşa am ajuns la DELPHIN IMPERIAL în Lara, abia dat în funcţionare în 2012.

Deja erau review-uri pe site, unele nu foarte apreciative, legate de nefinalizarea lucrărilor, de chelnerii proaspăt paraşutaţi prin hotel bălmăjind doar în turcă şi de vegetaţia de stepă, dar asta nu m-a oprit, am făcut-o şi gata… :- (

Încă din decembrie 2012 am fost la agenţie, crezând că fac o mare scofală cu biletul, dar nu a fost aşa, m-a costat 2600 euro, 2 adulţi şi un pitic sub 7 ani pentru 7 nopţi; colac peste pupăză, pentru că programul charterelor pentru 2013 nici nu se definitivase, agenta m-a sfătuit să iau zboruri de linie cu Turkish Airlines, cu escală la Istanbul.

În afară de plăcerea de a călători cu una dintre cele mai bune companii aeriene, decizia a fost proastă, după cum vă imaginaţi, luându-ne peste 6 ore partea cu aeroporturile, aşteptarea, debarcarea etc, astfel că, atunci când am ajuns în Antalya eram zdrobită.

Aveam inclus şi transferul, un microbuz nou cu şofer care ştia engleză şi care ne-a dus, în siguranţă, la hotel.

Nu pot să trec peste senzaţia pe care am avut-o când am ieşit din aeroport, erau în jur de 39 grade (nu prea mult, pentru ce poate zona) iar eu am avut sentimentul că mă sufoc brusc, o căldură umedă, apăsătoare, atât de grea, încât am fost sigură că nu am să rezist nici măcar o zi pe afară. Am supravieţuit, dar foarte greu… :- (

Lara este o staţiune micuţă aflată în Antalya, nu departe de aeroport (mai puţin de 20 minute) şi la 12 km spre est, denumirea exactă a zonei fiind Lara-Kundu, de la numele râului care înconjoară staţiunea.

Hotelul este încadrat de alţi doi fraţi din lanţul Delphin, Diva Premiere, cel mai vechi (2004) şi mai accesibil, şi Palace DeLuxe Collection (2005) mai frumos, cu preţuri aproape la fel de mari ca şi mezinul.

Toate trei hotelurile sunt pe plaja din Lara, considerată de specialişti una de top, având nisip fin şi 14 km în lungime, fiind denumită şi „Las-Vegas-ul” Turciei.

INTERIOR

Intrarea principală este impozantă, imediat ce şoferul ne-a descărcat bagajele, cineva ne-a luat în primire şi ni le-a dus în lobby.

Când am intrat, aproape că am rămas cu gura căscată, nu mai văzusem în viaţa mea atâta opulenţă într-un spaţiu nou construit.

M-am îndreptat rapid către concierge, unde mai mulţi recepţioneri dădeau indicaţii şi am aşteptat vreo 5 minute până mi-a venit rândul, incredibil, stăteam la coadă de parcă vroiam vreun bilet la teatru…

În sfârşit, m-a luat în primire un turc drăguţ şi mi-a confirmat rezervarea, dar pentru că nu era ora 14.00 (cea oficială, de check in) ci 12.30, m-a pus să aştept, deşi băgasem 20 euro într-unul dintre paşapoarte.

Ei bine, nu funcţionează la toată lumea chestia asta, e adevărat că nu m-a ţinut până la 14.00, dar vreo oră tot am aşteptat.

În acest timp, am luat loc în lobby-ul impresionant, alb-negru ca o tablă de şah, care se prelungea în alte saloane împodobite cu mobilier nou, pe stil vechi. Un candelabru uriaş trona deasupra noastră, măsuţe imitând toate stilurile posibile de la ArtDeco la Rococo, 10 lifturi luminoase de sticlă îţi luau ochii, tablouri cu figuri imperiale, vaze enorme şi lampadare, fotolii şi canapele tapiţate şi de piele…parcă erai într-un adevărat bazar.

Nu m-am decis pe loc dacă îmi place sau nu, dar, la sfârşitul perioadei, când m-am mai obişnuit, am zis că este, totuşi, amenajat frumos, chiar dacă prea opulent şi ostentativ…

Am citit că design-ul hotelului a fost inspirat de arhitectura americană a Empire State Building și Chrysler Building, acum, între noi fie vorba, nu cred că se compară…:-)

Tematica hotelului este jocul de șah, am şi observat piesele principale (regele și regina) dar şi turele, pionii şi, mai ales, calul.

Nu pot să uit lampadarul mare în formă de cal arăbesc negru, în mărime naturală, lângă care ne-am pozat, de mai multe ori, nu pentru că era vreo operă de artă, ci pentru că nu mai văzusem aşa ceva.

Se încadra în decorul de la Delphin, dar nu am înţeles, un an mai târziu, ce căuta exact un exemplar identic, în livingul unei mari vedete de la noi, într-o căsuţă de la marginea Bucureştiului, care se mai şi lăuda că ar fi comandă specială…))

M-am prins, mai târziu, când am început documentarea, că acest parter denumit Lobby Flour, este împărţit în trei zone mari: una cu Restaurantul Principal (Gusto), aflată în stânga intrării, alta pe mijloc, cu Recepţie, Lobby Bar, Patisserie, Lobby Lounge şi cea din dreapta cu salon în prelungirea Lobby Lounge, cu GQ Pajero Bar, Info Boards, Guest Relation Office şi Anatolia Meeting Room.

Pe bune?? Venisem să mă relaxez nu să fac faţă unui concurs de orientare turistică…:- (

Toate spaţiile de la parter erau împânzite cu veioze, lămpi, candelabre de cristal, cu tablouri înfăţişând personaje istorice, piele şi tapiţerii preţioase în alb şi negru, cu auriu, fotolii singulare pe care le vedeai plantate pe ici pe acolo, un lux aproape deşănţat.

Cât am aşteptat, am servit de toate, de la rahat turcesc şi dulciuri (care tronau pe un fel de fântână etajată chiar spre intrare) până la produse de patiserie şi îngheţată. Stând pe canapelele din lobby, s-a şi înfiinţat un chelner care ne-a adus fresh-uri şi alte băuturi energizante, numai bune să ne obişnuim cu atmosfera.

Într-o o oră mi-am bătut recordul săptămânal de mâncat E-uri şi mă gândeam că turcii sunt maeştri în psihologia maselor, îţi dau de toate până nu îţi mai trebuie nimic, ever…

În fine, am primit cheia de la cameră situată la et. 3, şi am constatat, din nou, că mita de 20 euro nu a funcţionat, cerusem o dublă superioară (după cum învăţasem de la alţii) dar mi-a dat tot pe cea standard pe care o plătisem, o cameră micuţă, destul de izolată, în vecinătatea unui aparat de hol pentru gheaţă, care mi-a mâncat nervii tot sejurul.

În timp ce urcam cu liftul, nu am scăpat de lectură, era un ecran mare LCD cu un clasament al naţionalităţilor prezente în hotel în acea zi, noi fiind pe locul IV, un loc fruntaş, aş zice, ţinând cont că în toate top-urile din Europa, pe ce problematică vreţi voi, suntem la urmă…:-). Spre norocul meu, ruşii nu erau primii pe poziţie ci nemţii, dar îi secondau la distanţă mică.

CAMERE

Sunt dispuse pe 9 etaje şi acoperă toate necesităţile de spaţiu şi dotare la care te-ai putea gândi, minus o gheişă care să te maseze pe spate... :-)

Camera noastră era standard, cam mică de dimensiune, chiar nu mergea dacă aveai doi copii după tine.

Interiorul mi-a plăcut, alb cu negru şi unele nuanţe de roşu, cu un pat matrimonial mare şi încă un pat single lângă perete, ambele acoperite de perne mari şi mici, printate cu nişte buze botoxate sau cu privirea galeşă a unei fete, astfel încât nu ştiai sigur dacă te culci în intimitate sau faci obiectul unei sesiuni de voyeurism.

Parchetul era acoperit de mochetă şi nu alunecai, cum se mai întâmplă în alte părţi.

Vizavi de pat, peretele este lambrisat, având o oglindă şi un televizor cu ecran digital. O masă lungă este fixată pe el, cu un fierbător, plicuri de ceai şi cafea, şi mult spaţiu pentru scris memoriile, dacă vrei ceva gen odă bucuriei sau cum să mori încet de atâta îmbuibare…:- (

Un singur scaun de lemn, frumos tapiţat şi un stativ cu pliante, în care am găsit o broşurică cu explicaţii (şi în limba română) despre hotel, dar şi o listă cu activităţile opţionale, pentru cine era interesat.

Ceea ce mi-a plăcut în cameră, cu adevărat, a fost design-ul sistemului de iluminare, o bandă de sticlă ce înconjura paturile, în alb şi negru, desigur, crea o atmosferă deosebită la căderea întunericului, de care nu am putut să profităm, fiind cu piticul…:-).

În sfârşit, dragii mei, erau prize suficiente, nu am mai suferit din cauza asta, ca la alte hoteluri…

Baia era mare şi încăpătoare, cu o cabină de duş, mobilier cu prosoape, halate şi papuci de casă, plus accesoriile, şampon, balsam, chituri de bărbierit, de demachiere etc., împrospătate zilnic, nu au fost probleme. Cosmeticele nu erau de la vreo firmă cu renume, ci erau personalizate cu sigla hotelului.

Avea un balcon micuţ în care a încăput un ansamblu din lemn, cu o măsuţă şi două scăunele, o scrumieră (nu aveai voie să fumezi în interior), o balustradă pe care să-ţi pui rufele la uscat, insuficient pentru o familie cu copil. Vederea era spre oraş, nu cine ştie ce, important este că nu m-au deranjat zgomotele, chiar dacă se circula permanent.

Pe pat, găseam, uneori, aranjamente în formă de lebădă care îl atrăgeau pe cel mic, plăcându-i la nebunie să sară direct pe ele, frângându-le gâtul…

Am avut noroc în ceea ce priveşte curăţenia în camere, recunosc că am dat câţiva euro femeii care se ocupa zilnic, găseam totul pus la punct şi nu m-a deranjat niciodată la orele amiezei, când îl culcam pe cel mic. Nu excela cu engleza dar cu pantomima potrivită, ne înţelegeam până la urmă.

Să nu uit minibarul, cu bere Effes, sucuri, nuci, ciocolate, napolitane, apă şi refill zilnic.

HORECA

Restaurantul principal GUSTO (situat la parter) avea dimensiuni impresionante, împărţit în mai multe saloane, înţeleg că încăpeau lejer 1500 de persoane. Se servea masa continuu, chiar dacă sub alte denumiri, micul dejun începea la 07.00 dimineaţa, după 10.00 se prelungea până la 11.00, la 13.00 începea prânzul până la 14.30 iar la 18.30 o luau de la capăt cu cinele până pe la 12.00 noaptea. Duminica era un brunch între 07.00 – 14.30.

Zecile de feluri de mâncare erau etalate artistic printre aranjamente florale şi vegetale, pe etaje diferite, pe platouri suprapuse, ceva ce nu mai văzusem până atunci, mă simţeam transpusă în vremea lui Pantagruel, gata să explodez într-o cascadă de ospăţuri…

Într-un asemenea decor, deşi am depus ceva eforturi, apetitul mereu pentru încercări multiple culinare a clacat, limitându-se, spre sfârşitul sejurului, doar la dulciuri, cele tipic turceşti fiind bestiale.

La micul dejun preferam ouăle ochiuri şi clătitele, având parte de ceva experienţe amuzante cu personalul de servire. Căutându-le prin restaurant, dădusem doar de pancakes (care nu-mi plac, deşi americanii se dau în vânt după ele), prea mari şi cam groase, aşa că am cerut unui ospătar să-mi arate unde sunt celelalte feluri, diferite de astea (nu mai ţineam minte denumirea).

Într-adevăr, confirm că sunt angajaţi care nu cunosc engleza, aşa că băiatul a intrat în panică şi a chemat un coleg. Desigur că nici acesta nu a priceput nimic, apoi a apărut un şef care a înţeles că vreau clătite dar nu din acelea, însă nu ştia nici el unde sunt, aşa că a chemat, la rândul lui, pe altul, şi aşa mai departe, până când mă înroşisem la faţă şi vroiam să mă las păgubaşă. Tocmai atunci a răsărit un al 5-lea care m-a scos pe terasă (amenajată cu alte standuri cu bunătăţi) şi mi-a arătat locul pentru crepes, clatitele mici frantuzeşti pe care le ador şi pe care le-am servit în fiecare dimineaţă.

Altădată am scăpat o felie de pepene pe jos, nu am avut timp să termin mimica de dezolare că s-au şi înfiinţat doi băieţaşi de serviciu, unul responsabil cu mătura, altul cu mop-ul, aşa că în mai puţin de 30 de secunde s-a evaporat toată mizeria iar eu am rămas mută...

Cu sinceritate, totuşi, nu m-am dat în vânt după mâncare, ciorbele mă deprimau, destul de fade şi mereu opărite, felurile principale se cam repetau şi nu mi se păreau cine ştie, noroc că existau grătare şi cartofi, gătiţi în toate felurile.

Erau opţiuni şi pentru vegetarieni sau cei la dietă, cu tot felul de legume şi fructe, însă nu mă interesau pe mine, carnivoră fiind, din naştere.

O secţiune a sălii era destinată, dimineaţa, brânzeturilor, de la gouda olandeză la cele cu mucegai, sector pe care l-am tot patrulat în timpul sejurului.

Dar partea mea preferată a fost spre ieşirea la terasă, tăvi suprapuse, pline ochi cu specialităţi turceşti, baclavale, sarailii, kataifuri şi alte minunăţii cu care m-am îndopat regeşte …

Nici partea cu fructele de mare, seara, nu era deloc de neglijat…

Pentru servit masa erau două saloane în interior şi o terasă lungă afară, iar între ele un hol superb cu mese de dulciuri, fructe şi fântâni cu ciocolată neagră şi albă, cu smochine, căpşuni şi alte cele…vă închipuiţi că am servit doar o singură dată???

Am prins o sărbătoare naţională, pe 30 august, care marca victoria de la Dumlupinar, ultima bătălie din războiul lor de independenţă cu grecii, aşa că a fost o seară specială cu decoraţiuni tipice, cu torturi cu drapelul lor, cu un band la intrare care cânta melodii tradiţionale, cu animatori îmbrăcaţi în costume populare, o nebunie frumoasă care mi-a delectat ochii.

Servirea în saloane a fost ok, ospătari şi chelneri roiau să-ţi ia comanda pentru băuturi, am întâlnit tot felul de angajaţi, mai toţi serviabili, dar unii chiar excelau…oricum eu sunt agasantă, vreau sute de şerveţele, debarasare rapidă, sucuri la temperatura camerei, nu sunt uşor de suportat, dar ei, au rezistat eroic pretenţiilor mele. Este adevărat că au fost seri sau dimineţi când am aşteptat comanda, dar niciodată mai mult de 5 minute.

Terasa era cu grătare, plăcinte, shaorma, kebab şi alte specialităţi, preparate pe loc. Era mai mereu aglomerată dimineaţa şi seara, trebuia să ajungi mai devreme sau mult prea târziu ca să găseşti locuri decente.

Mai existau încă 8 restaurante a la carte, Tequila (mexican), Museum (francez), Da Vinci (carne şi vin), Mia Mensa (italian), Helen (grecesc), Zuma (japonez şi chinezesc), Pescador (produse de mare) şi Lalezar (turcesc), toate poziţionate la parter, cu excepţia ultimelor două aflate în exterior.

Din păcate, în afara celor două, nu era permisă intrarea copiilor sub 15 ani, aşa că am scăpat de mofturile celui mic în timpul unei cine liniştite cu soţul meu. Nu mi-a părut foarte rău, pentru că trebuia să faci rezervare în prealabil (cu o zi înainte, până în ora 17.00 sau în aceeaşi zi până la 13.00, dacă aveai noroc), la computerul de lângă recepţie.

O altă zonă unde mai luam gustări era Imperial Snack Bar (deschis între 09.00 şi 19.00), aflat în zona piscinelor, cu gozleme, kumpir, doner, aripioare şi cârnăciori, perişoare şi alte chestii turceşti al căror nume mi se încurcă pe limbă.

De cele mai multe ori am luat prânzul la Imperial Snack Lira, situat spre plajă. Era mai la îndemână decât restaurantul principal şi găseai aproximativ aceeaşi mâncare, chiar şi bonusuri precum pizza, de exemplu. Erau şi mese cu umbră, altfel nu ne încumetam să ciugulim ceva în bătaia soarelui arzător. Meniul zilei nu se schimba radical, aveau un fel de supă, aperitive, cartofi prăjiţi sau la cuptor, orez, paste, peşte, ceva carne, deserturi şi fructe. Legumele ţi le făceau pe loc, într-un wok mare şi comandai tu cam ce amestecuri preferai şi ce condimente.

Să nu trec de acest capitol până nu amintesc de baruri, multe (vreo 16) şi cu tematici diferite, pentru toate gusturile, unele dintre ele erau închise sau cam goale, în special cele din interior.

Preferatele tuturor erau Imperial Snack Bar (pe care l-am menţionat, deja) şi cel de pe ponton, pe care l-am văzut deschis mai tot timpul, o amplasare excelentă de pe care puteai să faci, ziua, sărituri în mare, să te răcoreşti cu fresh-uri iar noaptea admirai luminile care împodobeau hotelurile de pe coastă, în timp ce serveai cocktail-uri din pepeni galbeni sau un pahar de vin rece ca gheaţa.

Să nu uit, desigur, partea importantă legată de băuturi, găseai toată gama de răcoritoare sau alcool pe care aţi putea să vi-o imaginaţi, atât băuturi locale cât şi de import, de bună calitate astfel încât nici noi, nici copilul (abia scăpasem de o toxiinfecţie luată proaspăt din Mamaia) nu am avut de suferit, valabil şi pentru mâncarea de acolo.

De interes pentru pitic a fost Aqua Pool Bar, cu multe feluri de îngheţată pe care ţi le puneau, pe loc, în cupe, după ce stăteai la o coadă rezonabilă.

ENTERTAINMENT

Şi cum nu prea merge mâncare şi băutură fără distracţie, o să detaliez un pic subiectul.

La interior, erau un cinema şi o sală de jocuri, ambele aflate la Ground Floor, după ce treceai de zona restaurantelor a la carte. În broşura pe care o veţi găsi în cameră sunt şi hărţi ale hotelului, la care se adaugă indicatoarele de pe pereţi.

La intrare în cinema era postat programul filmelor (în engleză). Nu am intrat deloc pentru că a fost un sejur cu mult soare şi nu m-a interesat.

În schimb, am fost o singură dată la sala de jocuri, de curiozitate, am stat vreo jumătate de oră, nu că mi-ar fi plăcut în mod deosebit, ci pentru că piticul părea interesat de ceva trenuleţe electrice, pista de bowling şi alte chestii luminoase de pe acolo.

De asemenea, pe terasa restaurantului principal, în week-end, era un saxofonist care cânta excelent, l-am ascultat într-o seară când am reuşit să prind locuri la masă.

În restul timpului, totul se petrecea outdoor, pe un panou aflat pe aleea principală (spre plajă) erau afişate spectacolele zilnice şi orele de desfăşurare. Aici erau incluse atât activităţile de zi pentru adulţi (gimnastică, aqua gym, volei, boccia, sporturi de apă, tir cu puşca, darts) cât şi cele nocturne, din zona barului central şi de pe ponton.

După piscine, în zona barului, era o scenă pe care se derulau spectacole diferite în fiecare seară, pe la ora 21.00, în două rânduri am prins show-uri cu acrobaţii, dansuri tradiţionale, cântări (drăguţ, nu ceva uau!), în rest a fost destul de plictisitor, inclusiv un concurs de miss unde a câştigat…o rusoaică, desigur.

În week-end am prins şi un party la ponton, nu ştiu dacă mojito sau (whatever) party, unde s-a băut şi s-a dansat destul de mult, nu am stat prea mult din cauza copilului.

Activităţile pentru cei mici se afişau la Mini Club, dar, pentru că al meu abia îşi făcuse curaj să se arunce în apă adâncă cu aripioare gonflabile, nu am reuşit să-l urnesc din piscina adulţilor tot sejurul.

Seara, timp de o oră, începând de la 20.00, se derula pe scenă un mic show pentru ei, cu 1-2 animatoare foarte vesele care îi chemau la dans şi karaoke, pe melodii, în limbile uzuale din hotel, germană, rusă dar şi română, am auzit „O lume minunată în care veţi găsi, Numai copii…”.

De asemenea, sunt şi două terenuri de tenis, după Mini Club.

AQUAPARK

De departe preferatul băieţilor mei, deşi era doar un singur tobogan cu 4 căderi, găseai inclusiv colace sau puteai să-ţi rupi pe acolo slipii din dotare. După ora 10.00 se aglomera, doar în jurul prânzului era ceva mai lejer. Se închidea în jurul orei 18.00.

LUNA PARK

Traseul nostru seara trecea, invariabil, pe aici, piticul fiind atras de el, cu o roată măricică, carusele cu lanţuri sau cu animale, maşinuţe şi o barcă care te legăna destul de rău. Programul începea la 19.30 şi se termina la 21.30. Să nu credeţi că nu stăteam la coadă, mai ales la maşinuţe, cel puţin 10 minute. În timpul acesta puteai servi vată de zahar şi popcorn (de parcă mai puteai :- ().

PISCINE

Imediat lângă aleea principală este un Relax pool, pentru adulţi, nu am văzut pe nimeni bălăcindu-se acolo, apoi piscina principală, imensă, împărţită în două printr-un podeţ care ducea spre plajă.

Aici se desfăşura animaţia de zi pentru adulţi (start la ora 10.00 în fiecare dimineaţă), cu gimnastică aerobică. Apa era călduţă, având un sistem propriu de încălzire. Anumite porţiuni sunt cu jacuzzi.

Şezlongurile erau suficiente pentru capacitatea hotelului, dar tot găseam pe la ora 9.00 prosoape puse pe cele din apropierea apei, ştiţi unii cum sunt .

După Main Pool este Child Pool, cu două piscine, una de 40 cm pentru copiii mici şi o alta, pentru cei peste 80 cm, ambele cu tobogane cu apă.

Sunt şi 2 piscine interioare, una pentru adulţi şi una pentru copii, chiar înainte de SPA, pe care nu le-am văzut tot sejurul din motive lesne de înţeles.

IMPERIAL SPA

L-am vizitat o singură dată, deşi hamamm-ul, jacuzzi, baia cu aburi şi sauna erau gratuite. Arăta foarte bine şi luxos, dar şi preţurile erau pe măsură. Îmi amintesc că am avut o conversaţie cu o rusoaică atrăgătoare la piscină, care mi-a sugerat să fac un masaj la un individ anume, pe care ea l-a apreciat în mod deosebit, dăduse 200 euro, aşa că, mi-a pierit cheful instantaneu…:- (

Este cu nisip granulos închis, iar la intrarea în apă, chiar m-au deranjat pietricelele şi scoicile, deşi nu pot spune că nu era îngrijită.

Avea o zonă cu şezlonguri acoperite de o copertină lungă iar alei de lemn te conduceau spre apă…după care, erai mâncat, nisipul era atât de fierbinte încât puteai să faci rapid nişte ouă ochiuri, recomand încălţări speciale.

Era şi o zonă cu corturi frumoase dar nu am stat acolo, erau îngrădite şi nu-mi plăcea senzaţia.

Printre alei se plimbau cărucioare cu gustări şi băuturi, aproape continuu, ceea ce nu era prea rău, ţinând cont de temperatura ridicată.

Dragii mei, piesa de rezistenţă pentru mine a fost marea, habar nu aveam că Mediterana este atât de sărată (şi caldă), nici nu trebuia să înot, mă simţeam aproape ca la Ocna Sibiului. Nu foarte limpede (ca Marea Egee, de pildă), dar a fost o surpriză plăcută.

Intrarea nu este foarte lină, în mai puţin de câţiva metri îţi depăşea înălţimea.

Despre pontonul de pe plajă v-am vorbit deja.

Am găsit în cameră un pliant cu nu mai puţin de 32 de programe şi 3 numere de contact, pe care nu le-am accesat, totuşi, preferând câteva luate direct de pe plajă.

De exemplu, shopping în Antalya, 25 $ (nu înţeleg de ce trebuia să dai banii pe ea, când hotelul punea la dispoziţia turiştilor un bus gratuit), Ierusalim overnight, 299$, Pamukkale, 80$, Ciprul de Nord, 325$, Cappadocia, 185$, Fire of Anatolian, 80$, rafting, 45 $ etc. dacă vreţi şi alte variante, vă stau la dispoziţie.

Noi am ales o croazieră cu un vaporaş, 30 euro pentru adult şi 15 euro pentru copil, pe la cascadele lor frumoase, unde am făcut şi parasailing (50 euro extra) iar tati a ales scuba diving cu 100 euro (negociat de mine la 80), foarte frumos, o să ataşez poze.

Un amestec de naţii şi culturi diferite, ca şi clienţii hotelului, astfel că întâlneai rusoaice, bulgăroaice, mulţi turci dar şi asiatici.

Ca tendinţă generală, toată lumea s-a străduit să fie utilă, amabilă, servitoare, să-ţi spună ceva în engleză, în rusă sau în româneşte. Sigur că nu le-a ieşit tuturor, erau angajaţi care nu cunoşteau engleza, care întârziau comanda, care îşi exteriorizau nemulţumirea dacă făceai prea multe nazuri.

Citisem pe aici că managerul hotelului ar fi omniprezent, ei bine, eu nu l-am văzut niciodată sau nu l-am reţinut, poate o fi fost în concediu…. :-)

Pe primul loc i-aş situa pe cei de restaurantul principal şi pe fetele călare pe role de la cele două piscine, cele mai zâmbăreţe pe care le-am văzut vreodată. A fost prima oară când, pe şezlong fiind, venea cineva la 10 minute să mă întrebe dacă mai vreau ceva. De adus, nu aducea mai repede de 5-10 minute, depindea de aglomeraţie… dar nu mai conta…

Nu aş putea spune că am văzut vreo diferenţă între modul în care ne trata pe noi sau pe oaspeţii de alte naţionalităţi, nu e relevantă oricum părerea mea pentru că adesea, pe afară, sunt considerată rusoaică şi mi se şi vorbeşte la fel, eu neînţelegând o boabă…

Ar trebui să mă opresc aici, deşi nu am epuizat chiar tot ce aveam de spus despre resort.

Deşi am atins, la fiecare capitol, plusurile şi minusurile, am să închei review-ul cu ceea ce am rămas eu din această experienţă.

- E comod conceptul de ultra all inclusive şi toate facilităţile sub nas, adică îmbuibare la greu, răsfăţ şi relaxare, cu eforturi minime de deplasare dintr-un loc în altul.

- Relativ nou construit, mai totul funcţionează, mirosurile sunt ok, mobilierul nu scârţâie, igrasia nu a invadat piscinele sau baia, sigur, mai sunt şi excepţii…

- Decorul luxos ar putea plăcea unui număr semnificativ de oameni, te face să te simţi important, ca un mic împărat într-un palat turcesc, minus haremul de rigoare :- (.

- Înţeleg că mai sunt probleme cu wifi-ul, deşi eu nu l-am încercat, fug cât pot de internet cât sunt în vacanţă.

- Personalul este ok, cu unele excepţii legate de cunoaşterea limbii engleze sau de faptul că se pierd, uneori, în timpul serviciilor pe care ţi le oferă.

- Deşi sunt tone de mâncare, după câteva zile ajungi să te saturi şi mai este şi inconvenientul că durează o oră până ajungi să te aşezi la masă, cu farfuriile pregătite.

- Este mult prea cald în lunile iulie şi august, abia la începutul lui septembrie a devenit temperatura suportabilă.

- După o săptămână îţi fuge gândul către acasă, programele de divertisment încep să se repete şi nu mai este prea incitant mai nimic.

- Un mare dezavantaj este lipsa vegetaţiei, deşi s-au străduit să planteze diverse, nu sunt suficiente şi nici nu au avut timp să crească. Prin comparaţie, vecinul lui, De Luxe Collection, este o adevărată oază.

- Este cam aglomerat iar mulţi turişti ruşi sunt necivilizaţi, fără să mai adăugăm că nu vorbesc engleza, nici măcar nu ai cu cine să te cerţi…:-)

Rămâne ca voi să decideţi dacă e o destinaţie bună pentru vacanţele voastre, cât despre mine, mi-a ajuns, cu suma pe care am cheltuit-o într-o săptămână puteam să aleg altceva, mai exotic :- (!

---

VIZUALIZĂRI: 7815 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI