Prima dată cu avionul spre Roma

TIPĂREȘTE

Era o zi superbă afară când, așa cuprinși de o sărbătoare care se profila la orizont cu referire la niște ani mulți de căsătorie, 25 în speță că repede au trecut, ai naibii deosebiți, ne-am hotărât să ne petrecem în doi pe undeva pe meleaguri de imperii străvechi. Și cum nu fusesem niciodată cu avionul, neivindu-se ocazia să zburam în anii ce-i lăsasem în spate, mai mult din conștientizarea diferitelor priorități pe care le-am avut pe parcursul vieții, decât din lipsa curajului de a face pasul în aer, ne-am decis să ne luăm inima în dinți și să ne urcăm în avion cu direcția Roma.

Văleleu, mi-am zis în intervalul cumpărării biletelor cu al efectuării zborului propriu-zis! Aoleu și cum o fi acolo sus printre nori cu senzația aia din auzite aflată, cum că îmi va fi frica până în străfunduri de suflet și înapoi? Că i-am bătut câteva zile la cap pe tipii de la [***] cu întrebări despre cum și în ce fel se fac formalitățile de zbor, de cum se face check in-ul ca până la urmă să mi-l facă tot ei, băieți buni că au atâta răbdare cu începătorii, nu se mai pune.

Urma să zburăm cu avionul în înaltul cerului, moamaaaă! , că deja mă luaseră toate căldurile din lume! Nu îmi era frică, credeți-mă! Doar mă c… …. m pe mine nu știu din ce motiv! Și a venit ziua aceea specială când ne-am prezentat la aeroport cu surle și trâmbițe de satisfacție sufletească, pentru că abia așteptasem momentul în care noi doi ținându-ne de mână să pășim fericiți în aeroport. Nu v-aș spune că emoțiile m-au cuprins chiar în clipa când ofițerul de la poliția de frontieră mi-a zis să mă dezbrac, aici de față cu toată lumea? , era să-l întreb curios din fire. Adică, să mă dezbrac de curea și de cele toate alea electronico metalice pe care le aveam pe mine. Nu v-aș povesti c-am intrat prin sistemul de detectare cu mâinile sus predându-mă necunoscutului. Dar îmi place să râdem împreună.

Sticla de apă la juma costă 10 lei în no man land-ul aeroportului? , mi-a venit brusc să întreb retoric pe una vânzătoare chipeșă ce mă privea insistent, observându-mi probabil mirarea provincială de pe chipu-mi masculin de frumos. Noroc că nu sunt zgârcit. Și cum orice zbor cu avionul începe cu o decolare bruscă spre înalturi având inima la gât mai să iasă pe coridor către stewardesa simpatică ce nu vorbea o boabă românește, asta numai după priviri în ochi de nerăbdare și nelipsitul sărut precursor al bucuriei noastre, mi-am zis un ceva creștinește în gând și un Roma venim prezentat celorlalți călători printr-un scurt chiot de bucurie. Iuhuuu!

P. S. Mâine, impresii din Cetatea Eternă.

---

VIZUALIZĂRI: 2070 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI